G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

12/ian/2010 Despre cărţi, politică, intelectuali şi memorie – George Onofrei în dialog cu Adrian Cioroianu (6/6)

Despre cărţi, politică, intelectuali şi memorie

George Onofrei, jurnalist din Iaşi (Radio Iaşi, TVR3, revista Suplimentul de cultură) în dialog cu prof. Adrian Cioroianu (Iaşi, 30 ianuarie a.c.). Acest dialog va fi publicat de Suplimentul de cultură.

 (6/6)

GO: Apropo de funcţia dumneavoastră de fost şef al diplomaţiei. Mentalitatea e destul de învechită dacă ajungi să vorbeşti cu acei oameni. Nu mă refer la rangul înalt, ci la personal pur şi simplu. Ce cutremur ar trebui să se întîmple în Ministerul de Externe pentru ca oamenii aceia să nu mai gîndească ca înainte de 1989?

AC: Să ştiţi că fiecare ministru schimbă acolo cîte ceva. Nu vă imaginaţi o instituţie imobilă şi autarhică. Problema este că, aşa cum am spus, orice român ajuns în străinătate are aceleaşi calităţi şi/sau defecte pe care le are un român din interiorul ţării. Un portar de la o ambasadă din afară, de la o instituţie din Bucureşti sau din Iaşi se pot comporta la fel de politicos sau nepoliticos cu clientul din tine.

GO: Eu am fost şocat să aud o discuţie foarte aprinsă între doi angajaţi ai Ambasadei de la Londra despre ultima emisiune a lui Mircea Badea. Eu mă gîndesc că, dacă intri într-un alt spaţiu, bănuiesc că erau vorbitori de limbă engleză, te formează acel mediu.

AC: Nu contează dacă eşti vorbitor de limbă engleză, franceză sau chineză, tot român rămîi. Să fim serioşi, v-aţi fi aşteptat să-i regăsiţi pe toţi la British Museum? Un program TV, azi, înseamnă o legătură pe care nu vrei să o pierzi cu ţara. Şi parlamentarii noştri europeni, la Bruxelles sau Strasbourg, prind în birourile lor programe româneşti. Am ţinut o conferinţă la Paris în decembrie trecut, cu ocazia a 20 de ani de la revoluţiile din Est, şi îmi spunea cineva din Ambasada noastră că în Franţa nu se prind decît trei posturi româneşti şi că ar fi dorit mai multe. Vă daţi seama că nu vor să rupă o punte, e normal. Sînt şi ei oameni şi au defectele şi calităţile noastre. Pe de altă parte, prefer să îi judecăm individual, nu i-aş pune pe toţi la grămadă. Am întîlnit oameni de care eram mîndru că mi-s colegi la Externe, am întîlnit oameni de al căror rost acolo mă întreb şi acum. Aşa se întîmplă în orice instituţie de la noi: şi într-o bancă, şi într-o universitate, şi într-un spital. Unii sînt amabili, alţii te gonesc de la uşă. Există, probabil, o marcă a noastră, ca tip de relaţionare: noi între noi, românii. Nu există o solidaritate românească, românii să se caute, să se ajute afară. Cum nu ne ajutăm în interior, din păcate nu ne ajutăm nici afară. Noi vorbim despre evrei, despre italienii din sudul Italiei etc., dar acei oameni au o solidaritate la care noi nu visăm. Dacă ies doi greci în afara Greciei şi află unul de altul, măcar se întreabă de sănătate. Dacă se întîlnesc doi evrei, se întreabă dacă se pot ajuta cu ceva. Dar dacă se întîlnesc doi români, încearcă să se despartă cît mai repede. Or, aici este ceva problematic şi într-un fel sau altul despre aceasta a fost şi conferinţa mea de la Iaşi.

GO: Ultima întrebare este legată de volumul recent lansat. Este practic volumul prim dintr-o lucrare mai amplă dedicată Rusiei, Geopolitica Matrioşkăi – Rusia postsovietică în noua ordine mondială. E un subiect care pare să ne intereseze foarte puţin. Doar despre gazul rusesc se vorbeşte, cel mult.

AC: Din acest motiv am scris această carte (din fericire am fost şi încurajat de editura Curtea Veche din Bucureşti), pentru că am impresia că pe români îi interesează relativ puţin ce se întîmplă la Est, în Rusia, Ucraina etc., şi mi-am spus să-mi fac datoria în a atrage atenţia, eventual acelei părţi dintre concetăţeni care vor să ştie pe ce lume trăiesc. Unii (nu numai din ambasadele străine de la Bucureşti) cred că vor considera interesantă cartea mea.

GO: Mă gîndeam la genul de ştire care răzbate din Rusia. Sînt mai degrabă mondenităţi legate de Medvedev sau de Putin.

AC: Cum spunea Octavian Paler, aşa începe mancurtizarea, micşorarea creierului. Dar la noi, despre oamenii noştri politici, afli altceva decît mondenităţi? Nu. Aceasta pare a deveni maniera noastră de a percepe realitatea. De ani de zile, ca senator, ministru sau mai nou ca profesor non-politic, în fiecare vară, ca o fatalitate, mă pozează doi-trei paparazzi la mare. Cred că-i dezamăgesc, partenera fiind aceeaşi. Apoi văd în ziar în ce restaurant am intrat, ce am mîncat, eventual nota de plată. Dar nici un ziar nu e interesat de ce cărţi citim pe plajă, de exemplu. Titlurile de cărţi enervează într-un tabloid. Tabloidele, de fapt, sînt excelente pentru creaturi gen Honorius Prigoană (nu i-aş fi reţinut numele, dar e atît de ostentativ-latin!): aflăm cîte maşini are, aflăm în ce club şi cu cine dansează, dar nu aflăm nimic despre ce are el în cap, politiceşte vorbind. Probabil că sîntem orbiţi de strălucirea staniolului şi nu vedem susurul tainic al aurului, de multe ori.

Anunțuri

12 Februarie 2010 - Posted by | Intelo | , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: