G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

17/apr/2010 EURAST recomandă: Greşelile de astăzi se vor răzbuna mâine – prof. univ. Zoe Petre despre noua Lege a Învăţământului

Pe marginea unei dezbateri fără finalitate: Legea educaţiei

Prof. dr. Zoe Petre

Am intitulat în acest fel textul meu fiindcă Legea Educaţiei, pe care guvernul Boc se grăbeşte atât de tare să o treacă prin Parlament, nu a avut parte de fapt de o dezbatere pe măsură. Educaţia e o problemă care interesează nu numai acea treime din societate care are pe cineva în sistem, fie el profesor, elev sau student. Ea interesează întreaga naţiune, căci de educaţia de azi depinde destinul României de mâine. Faptul că actuala putere îşi asumă responsabilităţi care grevează soarta generaţiilor succesive pentru multe decenii de aici înainte fără a accepta sugestiile nimănui este o formă de impacienţă faţă de procedurile democratice la care nu putem subscrie, aşa încât ne exprimăm punctele de vedere cu privire la lege, chiar dacă ştim că acestea nu sunt luate în seamă de iniţiatori.

Proiectul de lege a educaţiei porneşte de la principiile descentralizării, care sunt, în esenţa lor, necesare dezvoltării sistemului, ca şi cele referitoare la formarea continuă. De la principii însă la realitate este, cum ştim cu toţii, un drum mult prea lung, şi, de exemplu, mă întreb cum se va împăca şcoala cu o administraţie locală adesea coruptă şi hiper-politizată, sau cu nivelul de educaţie deficitar al primarilor şi al multora dintre părinţii din medii rurale sau suburbane. Legea nu prevede nici o instanţă de arbitraj care să poată rezolva, să zicem, situaţia unui profesor sever şi competent în faţa unor părinţi ori autorităţi învăţate să poruncească, şi care au – din nou, ca în anii ’80 ai secolului trecut, când, pentru inspecţiile de grad, trebuia să avem aprobarea secretarului comunal al PCR – dreptul de a decide soarta cadrelor didactice.

De asemeni, legea cuprinde câteva măsuri pozitive pentru diferitele grade ale sistemului de învăţământ, cum ar fi, de pildă, normele referitoare la clasificarea instituţiilor universitare funcţie de nivelul de competenţă al corpului profesoral sau cele care privesc finanţarea multianuală a învăţământului de diferite grade. Dincolo însă de asta, legea are câteva probleme grave de concepţie.

1. Legea nu e deloc preocupată de formarea şi de educarea viitorilor cetăţeni. Exigenţele pregătirii generaţiilor viitoare pentru democraţie, civism şi valorile acestora sunt absente din corpul legii. Repetata referire la adecvarea şcolii de toate gradele la imperativele pieţii şi predominanţa acestui criteriu în definirea tuturor formelor de învăţământ nu poate ţine loc de imperativele educaţiei unor cetăţeni maturi, dotaţi cu gândire critică. Legea evacuează valorile formative esenţiale ale cunoaşterii şi transformă procesul educativ într-o producţie de bunuri umane vandabile.

Viziunea utilitaristă asupra formării resursei umane este contrară ideii de societate a cunoaşterii şi incompatibilă cu această idee centrală a tuturor proiectelor de dezvoltare propuse de societăţile cele mai avansate ale lumii. Concentrarea excesivă asupra competenţelor de utilizare riscă să elimine din formarea viitoarelor generaţii orice formă de cultură, şi să creeze generaţii succesive de roboţi incapabili de o atitudine civică şi profund nefericiţi. Sub acest aspect, transformarea bacalaureatului într-un examen de competenţe este reducţionistă şi primejdioasă pentru întregul sistem. Dobândirea de competenţe, fie ele 8, 10 sau oricâte s-ar stabili – este o condiţie necesară a sistemului; ea e însă departe de a fi condiţia lui suficientă.

Dincolo de orice axiologie, dacă vrem să pregătim tânăra generaţie pentru o societate a cunoaşterii, în care progresele ştiinţei şi tehnicii fac imposibil de prevăzut azi ce cerinţe va avea piaţa peste 5 ani, trebuie să încercăm să oferim tinerilor o formaţie de bază solidă şi flexibilă, care să le dea instrumente de adaptare.

2. Legea este, în aparenţă, preocupată să scoată educaţia de sub imperiul politicului. Dar aceasta e o simplă aparenţă, fiindcă de fapt legea deschide larg calea subordonării educaţiei faţă de puterea politică.

Legea prevede, generic, că instituţiile de învăţământ publice sau particulare sunt persoane juridice de utilitate publică, au caracter non-profit si sunt apolitice. Şi interzice ca directorii de şcoli să fie, pe durata mandatului, membri ai unor partide, ceea ce e absolut cosmetic: nu e nevoie ca directorul să aibă carnet de partid ca să deturneze politic activitatea din şcoală. În schimb, legea nu prevede explicit câteva interdicţii esenţiale, cum ar fi: interdicţia organizării şi funcţionării de partide şi organizaţii cu caracter politic în spaţiile de învăţământ; a afilierii organizaţiilor elevilor şi ale studenţilor la un partid politic; a finanţării sub orice formă a activităţilor din şcoli sau universităţi, inclusiv a organizaţiilor studenţeşti, de către partidele politice sau de către ONG afiliate acestora; interdicţia de a organiza, în perioada campaniilor electorale, activităţi cu caracter electoral în spaţiile de învăţământ, cu excepţia secţiilor de votare în ziua alegerilor. Înafara perioadelor electorale, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior sau a liceelor ar putea să fie permisă doar organizarea de activităţi de informare şi educare a civismului, cu respectarea obligatorie a pluralismului politic.

De asemeni, a ar fi salutară o prevedere care să stipuleze ca organismele de finanţare şi control la toate nivelele (inspectorate şcolare, UFIP, CNATCDU, CNSIS, CNFIS, ARACIS, etc., ) să funcţioneze cu mandate de 6 ani, ceea ce ar susţine desprinderea acestor organisme – ai căror membri sunt NUMIȚI de Ministrul Educaţiei – de interesele partizane.

by Bill Whitehead, 2010

Pe de altă parte, o ambiguitate constitutivă a legii, care deschide calea unor ingerinţe masive ale factorului politic partizan în viaţa universitară, este chestiunea înfiinţării şi desfiinţării de universităţi şi facultăţi din sistemul public. Până acum, universităţile se înfiinţau, respectiv desfiinţau prin lege ordinară. La o lectură atentă a prezentei legi, constatăm că nimeni nu decide înfiinţarea, ci doar desfiinţarea universităţilor. Art.193 (2) prevede că Parlamentul “c) aprobă finanţarea, transformarea sau schimbarea denumirii unei universităţi; d) aprobă desfiinţarea unei universităţi – la propunerea guvernului în cazul unei universităţi publice…, sau atunci când o universitate încalcă legislaţia în vigoare.” În schimb, art. 193 (3) prevede că “Guvernul b) propune înfiinţarea, transformarea, schimbarea sau desfiinţarea universităţilor.” În ce priveşte facultăţile, art. 119 (5) prevede că “în situaţii temeinic justificate, guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, poate înfiinţa şi respectiv desfiinţa facultăţi”. Adică le poate decide soarta înafara oricărei propuneri a Senatului universitar respectiv.

Dacă traducem aceste prevederi în termenii cu care ne-a obişnuit funcţionarea instituţiilor în ultima vreme, ne putem lesne imagina o situaţie în care Ministrul ECTS are un conflict cu, să zicem, Facultatea de Drept a unei universităţi publice, unde e profesor şi dl. Năstase, şi propune desfiinţarea acesteia. Tot aşa, ne putem imagina că guvernul are o datorie importantă faţă de clienţii săi din construcţii, şi înfiinţează o facultate care să le satisfacă orgoliile. Vi se pare cu neputinţă? Şi, atunci când comunitatea academică va înţelege în ce măsură soarta ei depinde de voinţa partidului de guvernământ, cum vă imaginaţi că îşi va păstra independenţa, integritatea şi spiritul critic?

În fine, dar deloc în ultimul rând, problema desemnării rectorului şi a decanilor de facultăţi. Proiectul renunţă cu totul la principiile alegerii colegiale, pe care şi regimul comunist le mima. Rectorul şi echipa lui, inclusiv decanii, se aleg “pe listă”, iar rectorul este ales în urma unui concurs susţinut în faţa unei comisii desemnate de Senatul universitar şi numit de către Ministrul Educaţiei. Este mult mai uşor de manipulat o comisie decât un senat; alegerea colegială a decanilor şi a rectorilor oferă comunităţii academice – profesori şi studenţi – o cale de control asupra exercitării mandatului de către aceşti colegi care, temporar, şi-au asumat sarcina de a conduce universitatea respectivă; alegerea pe criterii manageriale anulează complet responsabilitatea rectorilor şi a decanilor în faţa comunităţii academice, şi o înlocuieşte cu responsabilitatea faţă de ministrul care le-a decis numirea, şi care îi poate provoca mult prea uşor destituirea.

Mai grav, există convingerea că această prevedere a legii este concepută nu ad rem, ci ad hominem, adică anume pentru a permite înlocuirea urgentă a doi rectori politic incomozi – prof. dr. Andrei Marga de la Universitatea Babeş-Bolyai şi prof. dr. Ecaterina Andronescu de la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Alegerea unor rectori care pot fi persoane cu abilităţi manageriale dinafara comunităţii academice este o manevră extrem de riscantă, care deschide calea tuturor abuzurilor, mai ales într-o societate care confundă încă abilităţile manageriale cu lipsa de scrupule: cum ar fi ca, de exemplu, dl. Căşuneanu, până de curând recomandat chiar şi de preşedintele României drept un om de afaceri onorabil, să fi primit spre gestiune Politehnica? Pe lângă asemenea riscuri, cel al unui permanent conflict între spiritul managerial şi vocaţia formativă a universităţilor, care nu sunt şi nu au a fi “rentabile”, pare o glumă.

3. Legea stabileşte educaţiei din România obiective imposibil de realizat, drept care continuă să încurajeze formalismul şi chiar impostura. Să dăm un singur exemplu: (Art. 199 d) (Statul asigură) dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice şi creaţiei artistice universitare pentru integrarea la vârf în viaţa ştiinţifică mondială: ar fi excelent, dar legiuitorul nu pare a şti de ce e nevoie cu adevărat pentru o atare performanţă, de la biblioteci complete, laboratoare foarte bine dotate şi condiţii de lucru în spaţiul universitar (de exemplu birouri, oricât de modeste, dar individuale) la alocarea finanţării per student – acum de cca 10 ori mai mică decât în universităţile de vârf ale lumii.

Nu mai vorbesc de faptul că statul român nu pare să acorde resursei umane superior calificate nici respect, nici stimulente morale sau măcar materiale. Declaraţiile de intenţii sunt de-a dreptul nocive când nu pornesc din intenţii reale, ci doar din automatisme retorice. Legiuitorul se aşteaptă, de fapt, ca o comunitate academică prost plătită şi umilită cotidian să funcţioneze la acelaşi nivel cu comunitatea academică a unor instituţii care investesc nu doar un capital economico-social de miliarde de dolari, ci şi un capital simbolic pe măsură pentru a obţine performanţe în cercetare şi în formarea viitorilor specialişti.

Însuşi faptul că legiuitorul confundă comunitatea academică cu suma dintre întregul personal angajat al unei universităţi şi studenţii acesteia dovedeşte absenţa unor concepte fundamentale referitoare la autonomia universitară, care este garanţia exerciţiului liber al comunităţii academice întru căutarea adevărului. În respectul desăvârşit al tuturor celor care susţin acest efort, vocaţia acestei libertăţi academice fundamentale nu defineşte personalul TESA din universităţi, şi încă şi mai puţin pe Ministrul în exerciţiu al Educaţiei.

– textul urmează să apară în revista Tribuna învăţământului.

Anunțuri

17 Aprilie 2010 - Posted by | Intelo, Istorie | ,

2 comentarii »

  1. Pentru d-nul Adrian Cioroianu şi d-na Zoe Petre,
    Acest proiect de lege prevede la examenul de bacalaureat la proba obligatorie a profilului în loc de istorie, cum se dă în acest an, să se dea geografie.
    Această schimbare nu era prevăzută şi vă rog să faceţi demersurile posibile şi necesare pentru îndreptarea sitaţiei, aşa cum aţi făcut şi anul trecut în problema studierii istoriei naţionale în clasa a XII-a.

    Comentariu de Liviu Vădeanu | 17 Aprilie 2010 | Răspunde

  2. Am citit doar cateva fragmente din proiectul Ministerului Educatiei.
    Cu siguranta argumentele aduse de d.na profesor Zoe Petre in defavoarea noii legi a educatiei sint pertinente.
    Nu inteleg insa de ce ar trebui sa fie o interdictie esentiala afilierea organizatiilor elevilor si studentilor la un partid politic. Si ma gandesc aici la faimoasele ,,Conservative Union,, din Statele Unite ori Marea Britanie, afiliate Partidului Republican (US) respectiv Conservator (Marea Britanie). Asta daca tot ne uitam cu jind spre standarul universitar occidental.
    Referitor la noul proiect de lege, nu stiu daca se specifica reducerea nr de examene dintr-o sesiune (universitatile mari au 7 examene pe an, nu doar intr-o sesiune precum in Romania) si permiterea unei libertati a studentului in alegerea parcursului din facultate. Am aderat la modelul Bologna dar am ramas cu aceeasi volum de predare al materiei de 4 ani, ingramadit in 3. Nu cunosc nici daca s-au renuntat la aberatii gen ,,profesorii universitari sint remunerati in functie de numarul de studenti,, ori ,,programele de masterat se finanteaza daca se inregistreaza un anumit numar de studenti inscrisi,,. Daca tot n-au bani la Buget, sa nu mai finanteze 100 de locuri bugetate pentru Istorie (20–25 n-ajung?) ori aproape 200 la RI/SE deoarece creezi inflatie de absolventi pe un domeniu care si asa dispune de o capacitate redusa de absorbtie pe piata muncii. Si-apoi nu vad de ce cate-un program de masterat cu aceeasi denumire, cu aceleasi obiective sa fie finantat la mai multe facultati ale aceleiasi universitati. Salutar ar fi daca s-ar preciza in proiect stergerea obligativitatii vechimii in munca pentru avansarea in gradul universitar. Daca ai de exemplu un absolvent de Stanford care vrea sa se intoarca in tara si sa-si puna cunostintele in practica, sa nu mai fie obligat sa treaca prin etapele preparator–asistent. Daca trece de examenul de titularizare, sa poata fi angajat direct ca si lector, indiferent de vechime.
    Daca guvernantii nostri tot vroiau sa mai curete nitel mediul academic, puteau foarte bine sa taie in carne vie cu universitatile particulare. Dupa, se putea trece in etape la perfectionarea sistemului. Cata vreme n-au atins fondul problemelor ci doar au cosmetizat realitatea dupa niste tipare occidentale, valabile in teorie dar lipsite de aplicabilitate in Romania, toata treaba arata a utopie.

    Comentariu de Marius Balos | 18 Aprilie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: