G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

05/mai/2010 O vară fierbinte pentru Europa. Criza euro = criza UE?

Criza grecească

Către un euro cu două viteze?

Lucio Caracciolo, 26 aprilie a.c.  | La Repubblica, Roma, prin presseurop.eu

 

Unii euro sunt mai egali decât alții...

Unii euro sunt mai egali decât alții…

Din nou, Germania a impus condiţii pentru a acorda ajutoarele financiare solicitate de Grecia pe lângă UE şi FMI. O atitudine care reflectă teama de a plăti pentru alte ţări, dar şi dorinţa de a redefini conturul zonei euro, consideră La Repubblica.

În septembrie 1994, Wolfgang Schäuble, şeful de atunci al deputaţilor CDU-CSU în Bundestag, lansa împreună cu colegul lui Karl Lamers ideea provocatoare a unui „nucleu european” (Kerneuropa). Conform acestei idei, inima economică şi strategică a continentului – Germania, Franţa şi Benelux – ar fi trebuit să se doteze cu o monedă proprie pentru a împiedica structura comunitară să alunece spre „o formaţie mai slabă, limitată la câteva aspecte economice şi compusă din diferite sub-grupuri„.

Şaisprezece ani mai târziu, profeţia lui Wolfgang Schäuble a devenit realitate. Nu în sensul pozitiv, de „nucleu european„, ci în sensul cel mai negativ. Uniunea Europeană a celor Douăzeci şi Şapte, printre care 16 asociaţi în Euroland, este o creatură uriaşă şi fragilă, inexistentă pe scena mondială şi atât de fragmentată încât subminează chiar bazele monedei euro.

Ieri, Wolfgang Schäuble, care a devenit între timp ministru de finanţe, a declarat că guvernul său ar putea refuza orice credit Greciei, în rezonanţă cu recentele avertismente ale cancelarei Angela Merkel – „noi trebuie să luăm în considerare, ca măsură extremă, posibilitatea de a exclude din Uniunea Monetară Europeană o ţară falimentară„- şi cu sentimentul din ce în ce mai generalizat în opinia publică germană.

Euro ar trebui să urmeze modelul mărcii germane

Deja, la lansarea monedei unice, cel puţin doi germani din trei declarau că preferă marca lor dragă în loc de euro. Acest scepticism nu a fost niciodată eliminat. Cvasi-falimentul grecesc trezeşte deci fobii adânci, accentuate de recesiune, și îdeosebi aceea de a trebui să plătească pentru alţii. Germanii nu doresc să devină bancomatul Europei din care ţările în dificultate s-ar putea servi în caz de necesitate. Astăzi grecii, mâine poate portughezii, spaniolii, italienii. Pe scurt, faimoşii „PIGS” („porci„), „beduini„, „papugii de plajă„, împotriva cărora ortodoxia germană sau olandeză se dezlănţuia deja în anii ’90.

Când Mitterrand l-a avertizat pe Kohl că preţul „da-ului” francez şi european la „Germania Mare” era cesiunea mărcii şi a Bundesbank-ului, transformate în monedă şi Bancă Centrală europene, argumentul europenist a dezarmat mulţi sceptici. Elitele noii republici din Berlin vroiau să arate că scopul unităţii germane era o Germanie europeană şi nu o Europă germană, dar întotdeauna cu gândul că euro-ul ar trebui să se comporte ca marca, iar BCE ca Bundesbank. De unde rigoarea aparentă a „criteriilor” de la Maastricht şi alegerea Frankfurt-ului ca sediu al BCE. 
Necesităţile geopolitice şi economice au extins apoi zona euro dincolo de limitele spaţiului optim trasate în 1994 de Wolfgang Schäuble şi Karl Lamers, fără ca răspândirea monedei să fie însoţită de semnele necesare de întărire a unităţii politice europene.

Germania nu mai vrea să facă sacrificii

Criza grecească confirmă că în Europa fiecare gândeşte pentru el însuşi. Evident, din moment ce politicienii răspund electoratului lor, şi nu unei forţe politice europene inexistente. Cum să fie de mirare deci că în cacofonia europeană pieţele consideră prăbuşirea Atenei ca fiind sigură? 
În declaraţiile lui Schäuble sau ale Angelei Merkel pare a se citi mai ales necesitatea de a calma temerile germanilor înainte de alegerile din 9 mai în Renania de Nord-Westfalia. Interpretare minimalizatoare, care nu ţine seama de fondul problemei: Germania s-a săturat să facă sacrificii în numele partenerilor europeni care nu sunt fiabili.

Astfel, în timp ce prim-ministrul grec Giorgios Papandreou vorbeşte din insula Kastelorizo de „o nouă odisee pentru elenism„, ispita nucleului european reapare la Berlin, şi cu ea cea a unei monede pentru zona de influenţă economică germană. Nu numai Franţa şi Benelux, dar de asemenea Austria şi unele state central europene sau baltice. Şi atât. 
Nu ştim dacă o astfel de perspectivă este realistă sau nu, dar ştim că ne-ar costa pe noi toţi, europenii, italienii şi alţi „PIGS” pentru început, dar apoi şi pe germani, lacrimi şi sânge.

Anunțuri

5 Mai 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , ,

1 comentariu »

  1. Excelentă analiză. Se pare că minunata ideologie europeană ar putea fi înlocuită cu succes de:
    „Şi te-ai dus, dulce minune,
    S-a murit iubirea noastra
    Floare-albastră! floare-albastră!…
    Totusi este trist în lume!” (M. Eminescu, 1 aprilie 1873)

    Comentariu de Gabriela | 5 Mai 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: