08/febr/2010 Politica Rusiei în Caucazul de Nord (1/2)

Prezentăm în cele ce urmează o analiză privind politica Rusiei în Caucazul de Nord semnată de Gabriela Ioniţă – jurnalistă din Iaşi, redactor la periodicele TOP Business şi Cadran politic, specializată în politică internaţională şi animatoare a blogului http://gabrielaionita.wordpress.com – EURAST

Caucazul de Nord – politica de forţă sau cea de mediere ?

Gabriela Ioniţă

(1/2)

La douăzeci de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, Caucazul de Nord pare mai mult ca oricând un teritoriu al nimănui. Exacerbarea tendinţelor separatiste însoţite de conflictele inter-etnice şi creşterea indicelui de islamizare au făcut ca în Cecenia, Inguşeţia şi Daghestan atentatele, răpirile, asasinatele să facă parte din agenda fiecărei zile. Până în prezent, autorităţile de la Moscova s-au dovedit incapabile să găsească o soluţie viabilă de rezolvare a situaţiei. Politica de forţă s-a dovedit ineficientă şi chiar contraproductivă, ducând la crearea unei spirale a violenţei.

Necesitatea unei noi abordări şi a unei noi strategii pentru ceea ce jurnaliştii au numit metaforic „mormântul puterii Rusiei” se impunea cu prioritate. Deşi găsirea unei soluţii definitive pentru o zonă măcinată de conflicte cu rădăcini istorice pare mai mult decât improbabilă. Recent, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a decis crearea Regiunii federale a Caucazului de Nord şi l-a numit pe fostul guvernator al teritoriului Krasnoiarsk (Siberia), Aleksandr Hloponin, reprezentantul său în această regiune. Conform strategiei Kremlinului, Regiunea federală a Caucazului de Nord, a opta regiune federală rusă, îşi va avea centrul administrativ în oraşul Piatigorsk. Din această regiune vor face parte republicile Daghestan, Inguşetia, Kabardino-Balkaria, Karaceaevo-Cerkesia, Osetia de Nord, Cecenia şi teritoriul Stavropol. În districtul federal de Sud, în conformitate cu textul decretului va rămâne Republica Adîgheia, Calmîchia, regiunea Krasnodar, Astrahan, Volgograd şi regiunea Rostov.

Imediat după numirea sa, Aleksandr Hloponin le-a declarat jurnaliştilor din Rusia că „În Caucazul de Nord nu sunt probleme care nu pot fi rezolvate”. O declaraţie pe cât de optimistă, pe atât de pripită şi hazardată am spune. Caucazul nordic se confruntă de mai multe luni cu o intensificare a violenţelor, rebeliunea islamistă, ale cărei rădăcini provin din cele două războaie care au devastat Cecenia în anii 1990 şi la începutul anilor 2000, arătându-se din ce în ce mai agresivă. Vidul de putere, creat ca urmare a incapacităţii autorităţilor federale de a gestiona situaţia, a oferit extremismului islamic un teren extrem de fertil pentru manifestare. Legea terorii impusă de wahabiţi pare mai puternică decât strategiile Kremlinului. Atacurile sau exploziile frecvente vizează în special forţele de ordine şi responsabilii din aparatul de stat. Cinci poliţişti au fost ucişi la începutul acestei luni în urma unui atentat sinucigaş comis împotriva unui post de poliţie din capitala Daghestanului, Mahacikala. Insurgenţii islamişti au revendicat deasemenea şi atentatul asupra trenului Nevski Express. O singură privire aruncată pe statistica realizată de Stratfor ne arată că în anul 2009 numărul incidentelor din Caucazul de Nord poate figura în top alături de conflictul din Afghanistan: 786 de atacuri (2009) vs 898 (în primele 7 luni din 2009), iar numărul victimelor a crescut de la 914 în 2008 la 1263 în 2009. Într-un astfel de context, o declaraţie precum cea menţionată mai sus, făcută de către viceprim-ministrul şi trimisul prezidenţial în nou înfiinţata regiune, nu poate fi considerată decât lipsită de realism.

Discuţiile privind noua strategie pentru Caucazul de Nord şi speculaţiile privind persoana noului emisar al Kremlinului au început în noiembrie, anul trecut, când preşedintele rus Dmitri Medvedev a menţionat în discursul său despre Starea Naţiunii că situaţia în Caucazul de Nord ar fi mai puţin gravă dacă sfera socială şi cea economică ar fi mai dezvoltate, atrăgând atenţia că nivelul corupţiei şi al spiritului de clan în regiune este fără precedent. Medvedev a trecut de la strategia de forţă şi de la declaraţiile belicoase prin care cerea forţelor de ordine „lichidarea fără milă a teroriştilor” la o strategie a medierii cu accent pe latura socială şi economică. El a cerut Guvernului să elaboreze un set de măsuri eficiente pentru rezolvarea problemelor din regiune şi să găsească o persoană care să fie responsabilă de situaţia din regiune. Potrivit unor membri ai Dumei de Stat, măsurile demarate de preşedintele Medvedev sunt doar provizorii, până la conturarea unui plan clar de acţiune ce ar viza reglementarea gravelor probleme din regiune în decursul următorilor cinci-şapte ani. (va urma)

_______________________

text publicat în Cadran politic, nr. 70, februarie a.c.

Publicitate