G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

12/iun/2010 Duminică, 13 iunie – zi fără ghinion! Invitaţie la lansarea cărţii „Visul lui Machiavelli” de Adrian Cioroianu

… la 20 de ani după venirea minerilor asupra Bucureştiului (1990)…

… la 32 de ani de la începutul vizitei în Marea Britanie a familiei N. Ceauşescu (1978)…

… la 54 de ani de la vizita la Bucureşti a lui Kim Ir Sen (1956)…

EURAST & Curtea Veche Publishing au plăcerea de a vă invita la un eveniment mult mai puţin istoric:

 

duminică 13 iunie a.c., ora 12.00, la Târgul de Carte Bookfest (standul Curtea Veche Publishing), lansarea volumului:

 Visul lui Machiavelli. 15o de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis 

– de Adrian Cioroianu

  

 vor prezenta cartea: Carol Căpiţă (conf. univ. dr., Facultatea de Istorie, UB), Luca Niculescu (jurnalist, redactor-şef Radio France International – România) şi Mircea Vasilescu (conf. univ. dr. la Facultatea de Litere, UB, redactor-şef al revistei Dilema veche)

***

Poveştile lui Adrian Cioroianu suprapun nu doar trecutul cu prezentul – glosând cu farmec în numele preceptului niciodată băgat în seamă «ce ne învaţă lecţia istoriei?»–, ci şi documentul cu “literatura”. Proze de idei, tablete cu stil literar asumat şi tăietură gazetărească precisă, textele din acest volum ar fi tocmai bune de citit în Paradis. Sau în Iad. Dar, până acolo, pentru noi, cei visaţi de Machiavelli, “cad” foarte bine şi pe Pământ, pentru a ne mai lămuri dilemele…

Mircea Vasilescu, conf. univ., Facultatea de Litere, (U.B.), redactor-şef al revistei Dilema veche, autor al cărţii Eurotextes. Le continent qui nous sépare, Ed. MetisPresses, Geneva, 2010

***

Fie că vorbeşte despre  politica din România, iernile din Canada, trenurile din Paris, nunţile din Craiova sau face scurte incursiuni istorice, Adrian Cioroianu este un excelent narator. Într-o dezordine vesela, poveştile lui traversează o perioada interesantă din ultimii 20 de ani –  înainte ca autorul să treacă prin experienţa politică. Textele pot fi serioase sau frivole, dar niciodată crispate ori încrâncenate; când exista o morala, aceasta nu te trage de mâneca, ci îţi face cu ochiul. Adrian Cioroianu scrie proaspăt, fără să dea lecţii, verdicte sau ucazuri. Altfel spus, e « dilematic ».

– Luca Niculescu, jurnalist, redactor şef Radio France International – România

12 iunie 2010 - Posted by | avanpremieră, Bibliografii, Intelo, povesti suprapuse | ,

4 comentarii »

  1. […] Kim Ir Sen (1956)… EURAST & Curtea Veche Publishing au plăcerea de a vă invita […] Ultimele articole despre A Posted in Stiri Tags: 09/iun/2010, Adrian, cărţii, Cioroianu, invitatie, Lansarea, […]

    Pingback de 09/iun/2010 Invitaţie la lansarea cărţii “Visul lui Machiavelli” de Adrian Cioroianu | Cuttingart News Blog | 9 iunie 2010 | Răspunde

  2. Plina de umor si demna de atentie este prezentarea autorului de pe site-ul curteaveche.ro Si tind sa cred ca e cat se poate de veridica.
    Am copiat-o mai jos:
    Dr. ADRIAN CIOROIANU este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Ar putea să fie şi Professor emeritus în pop-rock-ul anilor ’80, dar acest grad didactic nu există.
    Născut în 1967 la Craiova, a terminat facultatea la Bucureşti, a fost senator de Timiş şi a publicat câteva cărţi la Iaşi. La Craiova e suspectat că şi-a părăsit Oltenia, la Bucureşti e considerat oltean, la Timişoara a fost perceput ca bucureştean, iar la Iaşi unii-l mai cred şi azi a fi clujean. Bursier la Paris, a lucrat în Sud (Cachan) şi a locuit în Nord, lîngă Sacré-Coeur (2001). Şi-a susţinut doctoratul pe continentul nord-american, dar în limba franceză (1995–2002).
    I-au plăcut de mic poveştile şi din acest punct de vedere nu a mai crescut — deşi e mai înalt decât pare la TV. N-are pic de talent la desen, drept pentru care e fascinat de banda desenată (agreează BD-ul franco-belgian şi comics-ul american, nu şi manga japoneză). S-a intersectat cu cinci marinari în viaţă: Ulysse, Sindbad, Anton Lupan, Corto Maltese şi Traian Băsescu. Cu primii patru a avut o relaţie excelentă, cu ultimul (text cenzurat).
    A jurat (militar) pe steagul comunist (1985), dar a fost ministru într-un guvern liberal (2007–2008). A devenit vice-preşedinte al grupului liberal-democrat din Parlamentul European (noiembrie 2006), deşi atunci nu era cetăţean al Uniunii Europene.
    Crede într-o hiper-forţă care, guvernând Universul, împrăştie paradoxuri. Primeşte mesaje la adrian.cioroianu@gmail.com

    Comentariu de Simona Deleanu | 9 iunie 2010 | Răspunde

    • dra deleanu,
      mulţam, nici nu ştiam că textul apare pe site-ul editurii.
      el e scris pentru pagina a 2-a a cărţii „Visul lui Machiavelli” – iar varianta mai lungă (şi la persoana a I-a) apare în „Dilema veche” din 10 iun a.c.
      best,
      ne mai citim,
      adrian c.

      Comentariu de EURAST Center | 11 iunie 2010 | Răspunde

  3. Da, am banuit ca el ar putea sa apara si in carte ca prezentarea dvs si l-am citit la persoana I si mai in amanunt ieri in Dilema, dar nu banuiam ca sunteti chiar autorul textului. Varianta la persoana a 3-a m-a pacalit.

    cele bune,
    simona deleanu

    Comentariu de Simona Deleanu | 11 iunie 2010 | Răspunde


Lasă un comentariu