26/iun/2010 Rusia: justiţie, „oligarhi” şi dileme (vechi şi noi) (2/2)

Contactul justiţiei ruseşti cu „oligarhii”

– Mircea Vasilescu (Dilema veche) în dialog cu Denis Cenuşă –

Denis Cenuşă este politolog, redactor-şef/coordonator al portalului http://www.europa.md, lansat la 5 iunie 2006 în cadrul programului  „Iniţiative Europene” al Fundaţiei Soros-Moldova. Detalii pe blogul său, http://cenusadi.wordpress.com.

(2/2)

MV – Şi în cazul lui Hodorkovski şi în alte arestări ale unor persoane cunoscute (oameni de afaceri, jurnalişti etc.) s-au semnalat încălcări ale drepturilor omului. Mulţi lideri de opinie şi comentatori occidentali deplîng lipsa de reacţie a guvernelor occidentale (faţă de perioada Războiului Rece, cînd Occidentul era foarte activ pe acest plan). Cum se explică acest fenomen? Doar prin „robinetul de gaze” aflat la îndemîna lui Putin şi Medvedev?

DC – În luna iulie 2009, preşedintele american, la întrevederea cu omologul său rus, a ridicat problema „inexplicabilei” detenţii a lui Hodorkovski. Totodată, începînd cu anul 2004, cazurile celor doi directori ai Yukos sînt analizate de judecătorii de la CEDO. Interminabilele procese au atras atenţia întregii comunităţi internaţionale. Iar în condiţiile diverselor mărturii pe care urmează să le rostească în faţa instanţei ruse partenerii externi ai fostei companii petroliere Yukos, discuţiile pe marginea lor vor internaţionaliza şi mai mult aceste cazuri. Lipsa de acţiuni concrete şi puternice din partea occidentalilor se datorează apropierii fragile de Rusia realizat de SUA şi UE, după situaţia tensionată din Georgia şi în contextul intensificării cooperării internaţionale şi bilaterale (problematica armelor nucleare, Iranul, Coreea de Nord, Orientul Apropiat etc.). Nici măcar europenii, în baza pîrghiilor aflate la dispoziţia Consiliului Europei (CEDO) nu reuşesc să influenţeze deciziile de la Moscova în privinţa dosarului Yukos. În primul rînd, cazul lui Hodorkovski este unul intern şi extrem de politizat, ceea ce contravine principiului de neimixtiune a statelor membre ale UE în afacerile interne ale statelor terţe. Mai mult, Rusia s-a oferit să contribuie la reformarea CEDO, pînă acum blocată din cauza Moscovei. Totodată, indiferent de faptul că sînt înregistrate regrese în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului, Uniunea Europeană continuă să avanseze în relaţiile cu Rusia, oferind asistenţă necondiţionată părţii ruse în realizarea unor proiecte economice strategice.

Ce fel de regim politic are acum Rusia? Cum poate fi definit şi caracterizat?

Reacţia împotriva mediului de afaceri incomod începută sub conducerea lui Putin este esenţială pentru menţinerea „democraţiei suverane”, care se bazează inclusiv pe eliminarea actorilor economici incontrolabili, cu declararea lor drept inamici interni ai poporului. În practică, statul rus foloseşte şantajul şi presiunile politice asupra mediului de afaceri autohton pentru implementarea diverselor proiecte economice şi sociale, în situaţia insuficienţei de resurse sau capacităţi administrative personale.

Sondajele arată că mulţi cetăţeni ai Rusiei nu cred că democraţia le aduce avantaje şi nici nu înţeleg necesitatea unei justiţii independente. Există cu adevărat o opinie publică în Rusia?

Opinia publică din Rusia este dedublată. Pe de o parte, aceasta nu este satisfăcută de calitatea actului de guvernare, dar nu face nimic pentru a o schimba. Problema constă în gîndirea paternalistă, înrădăcinată preponderent în perioada sovietică, perpetuată de stagnarea democraţiei din ultimii 10 ani, ceea ce asigură un nivel de autoritate necesar pentru supravieţuirea regimurilor „pseudo-democratice” din Rusia. Prin aceasta se explică şi „nihilismul juridic” alarmant resimţit în societatea rusească, care împiedică maturizarea relaţiilor dintre guvernaţi şi conducători. Lipsa de atitudine faţă de cazul lui Hodorkovski din partea opiniei publice largi demonstrează nivelul scăzut de cunoaştere a drepturilor individuale la nivel comunitar, ceea ce anulează sau diminuează rostul intervenţiilor civice ale cetăţenilor. Fără o democratizare autentică nu este posibilă schimbarea profilului comunităţii ruseşti din obiect într-un subiect plenipotenţiar al interacţiunilor socio-politice. Ca urmare, în locul unei opinii publice conştiente şi reactive, putem observa o manifestare comunitară credulă şi tardivă, manipulată după bunul plac al guvernanţilor ruşi.

Publicitate