G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

12/febr/2010 Şi totuşi, ce va urma? Ucraina, Rusia, UE şi NATO după victoria lui Ianukovici

Ucraina – o portocală mai puţin

Adrian Cioroianu

Ucraina a avut de ales – în turul doi al alegerilor prezidenţiale, din 7 februarie a.c. – între doi candidaţi în egală măsură problematici. În colţul albastru, un domn tuns ca un apparatcik, încercînd să pară gingaş (tocmai pentru că avea la activ cîteva scandaluri de tinereţe, unul legat de un viol), care vorbea prost limba ucrainiană şi care şi-a camuflat pe cît posibil susţinerea din partea Rusiei. În colţul galben, o doamnă coafată inimitabil, dorind să pară “bărbată” (vezi naţionalismul neinspirat al promisiunii că va redeschide procesul cu România de la Haga!), care vorbea ucrainiana suficient de bine încît să ofere mostre de populism năucitor şi care a încercat să sugereze că ea ar avea susţinerea premierului rus Putin. Bărbatul – Viktor Ianukovici, 59 de ani – ar fi dorit să se uite că el fusese perdantul alegerilor precedente. Doamna – Iulia Timoşenko, 49 de ani – ar fi dorit, la fel, să se uite că ea fusese printre învingătorii aceloraşi alegeri. Atunci, în 2004, cuplul “portocaliu” şi “pro-occidental” Iuşcenko-Timoşenko, victorios asupra “prorusului” Ianukovici, a creat un orizont de aşteptare cu mult mai larg decît graniţele Ucrainei. Între timp etichetele s-au estompat, liderii “portocalii” au devenit cunoscuţi în Europa ca cel mai certăreţ duo politic al momentului, iar economia Ucrainei s-a gripat, invers proporţional cu speranţele iniţiale: 15% scădere de PIB în 2009, o inconsistenţă alarmantă a monedei (hrîvnia), un şantaj cvasi-declarat din partea Rusiei şi o nevoie disperată de bani de la FMI. (foto Ukrainform)

Victoria lui Ianukovici clarifică şi totodată complică situaţia ţării sale. Chiar dacă nu e atît de pro-rus pe cît spun adversarii, el este încă şi mai puţin pro-occidental. Ianukovici e un pragmatic. În următorul lustru (cel puţin) nu se va mai pune problema apropierii Ucrainei de NATO (acesta fusese pariul major al lui Iuşcenko). În fapt, Ucraina se va apropia de Rusia, în sfera de influenţă pe care Moscova o reconstruieşte febrilă de un deceniu. În Occident s-a comentat puţin constituirea Uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan (în 2009); dar pentru Moscova aceasta reprezintă una dintre marile sale victorii geopolitice din ultimii 20 de ani. Iar pasul următor va fi încercarea de aducere a Ucrainei în această uniune (care-i un alter nomen pentru dominaţia Rusiei în “vecinătatea imediată”– cum e numit la Moscova spaţiul ex-URSS). Prin poziţia sa, Ucraina are o importanţă strategică pentru Rusia. Kievul e chiar pe falia sferelor de influenţă: Washington/Bruxelles de-o parte, Moscova de alta. Viktor Iuşcenko n-a fost cel mai bun preşedinte european al epocii sale, dar nici cel mai slab; marea sa neşansă a fost că victoria sa s-a suprapus, în 2004, cu o perioadă în care ambiţiile (şi presiunea) Rusiei erau în creştere Puţină istorie: Rusia albă (Belarus), Rusia mică (Ucraina) şi Rusia ca atare reprezentau cele trei republici slave din fosta URSS, cu aproape 73 de procente din populaţia totală (la nivelul anului 1990); prin comparaţie, cele cinci republici preponderent musulmane din Asia Centrală aveau abia 18 procente. Atrăgînd Belarusul şi Kazahstanul (cea mai mare republică central-asiatică) în Uniunea vamală pe care o controlează, Rusia a semnalat că aici doar un element mai lipseşte: Ucraina. Politica dură a lui Putin faţă de Iuşcenko a arătat că Moscova nu era pregătită – nici politic, nici militar, nici psihologic – să piardă controlul asupra acestei republici.

Cîteva consecinţe posibile ale victoriei lui Ianukovici: i) în primul rînd, repet, Rusia va face tot ce poate pentru a atrage Ucraina în Uniunea R-B-K (pentru “a o readuce la locul ei”, cum ar spune Putin). Economia Ucrainei depinde de Gazprom – iar plata facturilor a fost în ultimii ani un coşmar naţional. Pîrghia economică (robinetul fiind la Moscova) va funcţiona de acum la vedere. ii) Parteneriatul Estic – lansat de Uniunea Europeană în mai 2009 – va resimţi o undă seismică serioasă. În acest program, Ucraina era un pilon important – iar de acum va fi unul preponderent decorativ. Influenţa în zonă a UE, chiar dacă nu-i privită cu adversitatea de care are parte NATO, e percepută de Moscova ca o provocare la adresa propriei sale influenţe. Apoi, iii) calmarea relativă a relaţiilor dintre Kiev şi Moscova va întări poziţia flotei ruse în Marea Neagră – flotă ce vrea să se doteze cu nave Mistral made in France şi a cărei bază este în Crimeea ucrainiană, la Sevastopol, în virtutea unui contract ce expiră, teoretic, în 2017 (după cum merg lucrurile, aş paria că va fi prelungit). În fine, iv) Moscova va interpreta victoria lui Ianukovici drept propria sa victorie – iar acest lucru va face valuri. De urmărit efectul de ecou asupra Republicii Moldova (unde, în ciuda unei bizare euforii din presa română, partida pro-occidentală încă n-a fost cîştigată) şi mai ales asupra Georgiei – al cărei preşedinte, Saakaşvili, era imediat lîngă Iuşcenko în ordinea “preferinţelor” Moscovei. Povestea merge mai departe.

– text publicat în Dilema veche, nr. 313, 11 februarie a.c.

Anunțuri

12 Februarie 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , ,

2 comentarii »

  1. Observatorii internationali au declarat ca alegerile au fost corecte, VVP s-a conversat telefonic de vreo doua ori in ultimele zile cu noul presedinte ales al Ucrainei, presa de la Moscova a titrat că o noua revolutie portocalie „ne budu”… iar doamna Timosenko (careia cu siguranta i se pot reprosa multe, dar nu şi ca ar fi lipsita de inteligenta) a cam tacut brusc, ceea ce nu inseamna ca negocierile de culise s-au incheiat. Dimpotriva, as zice.

    Comentariu de G.I. | 12 Februarie 2010 | Răspunde

  2. nu. Problema este ca Iulia Timoşenko nu a tăcut – vezi, printre altele, http://www.globalpost.com/breaking-news/general/ukraine-turmoil-defiant-tymoshenko-clings-pm-0.
    Desigur că mare parte din cărţi sînt jucate în momentul în care Departamentul de Stat al SUA a recunsocut alegerile ca fiind „corecte” – dar cred că merită să urmărim pe mai departe ce se întîmplă la Kiev: jocul nu e cu totul terminat, praful nu s-a depus, Ianukovici s-ar putea să aibă „datorii” de care încă nu ştim – sau, dimpotrivă, rezerve nebănuite de independenţă (?!).
    best,
    adrian c.

    Comentariu de EURAST Center | 12 Februarie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: