G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

12/apr/2010 Cronica de teatru: „Miss Daisy” şi eşecul ei, cu Maia Morgenstern

La pomul lăudat…

 Mircea Morariu

Spectacolul cu piesa Miss Daisy şi şoferul ei a avut premiera în luna octombrie a anului 2009. A trecut de atunci timp suficient spre a fi scrise şi citite destule cronici. Iar cum cele mai multe erau favorabile, cum şi aşa-zisa cronică orală era asemenea, am mers plin de speranţe la Teatrul Evreiesc de Stat, acolo unde se joacă respectiva montare. Atâta doar că pe tot parcursul reprezentaţiei şi ceva vreme după încheierea ei în minte mi-a revenit obsesiv celebra zicală cu pomul lădat şi sacul aferent.

Piesa, care se cheamă în limba engleză Driving Miss Daisy, a primit în anul 1987 premiul Pulitzer pentru dramaturgie. Miss Daisy şi şoferul ei nu e ceea ce se cheamă un text mare, nu abordează nicidecum marile probleme ale omenirii. E doar o piesă bine scrisă, o piesă despre viaţă, prietenie şi bătrâneţe, un fel de nepretenţios, deloc filosofic dar foarte omenesc hronic şi cântec al vârstei a treia. Compus cu umor şi delicateţe. Ceea ce, la urma urmei, nu e deloc puţin lucru.

Daisy Werthan este o respectabilă doamnă americană de etnie evreiască, septuagenară, fostă profesoară, care a primit drept moştenire de la defunctul ei soţ o avere destul de consistentă ca să-i facă viaţa fără griji. După ce a distrus într-un accident o maşină nou- nouţă, fiul ei, Boolie, om de afaceri de succes, destinat unui succes încă şi mai mare, îi angajează un şofer personal. De voie, de nevoie, Daisy trebuie să îl accepte pe Hooke Coleburn, un bătrânel de culoare, bun ca pâinea caldă, cinstit cât cuprinde şi foarte adesea cu simţul umorului. Între cei doi se leagă o prietenie cu năbădăi şi astfel se face că le e dat să înfrunte împreună cam tot ceea le rezervă viaţa preţ de vreo 20 de ani.

Regia spectacolului este semnată de Claudiu Goga. Dintr-un scurt text scris de regizor, inserat în pliantul de sală, reţin observaţia cum nu se poate mai exactă  potrivit căreia „dincolo de o poveste poetică şi comică despre prietenie şi toleranţă, Driving Miss Daisy este pe de-o parte un eseu (pe de-o parte crud) despre ceea ce Tolstoi numea marea surpriză a vieţii – bătrâneţea- iar pe de altă parte o meditaţie asupra călătoriei noastre prin viaţă, o călătorie dificilă şi imprevizibilă până la capăt pentru că, nu-i aşa?, viaţa e cea care nu are limite, nu moartea”.

Prea multe nu a avut de făcut Claudiu Goga, dar, din păcate, a făcut mai puţin decât ar fi fost cazul. A alcătuit ceea ce se cheamă o distribuţie de succes. A apelat la Maia Morgenstern şi la Mircea Rusu pe care în urmă cu o stagiune i-am admirat pe aceeaşi scenă într-un spectacol intitulat Jocul regilor, regizat de Felix Alexa. Lor li s-a alăturat Mircea Drîmbăreanu care şi-a făcut conştiincios, uneori poate prea zgomotos datoria.

Regizorul nu i-a îndrumat prea tare pe cei doi interpreţi ai rolurilor principale. Nu ştiu cum au jucat Maia Morgenstern şi Mircea Rusu la premieră Dar la reprezentaţia văzută de mine nu au făcut-o deloc bine. E limpede că au „tras” la public. E evident că au îngoşat. E cât se poate de clar că nici Maia Morgenstern, nici Claudiu Goga nu ştiu foarte bine cum trebuie jucată o femeie la 70 de ani, aşa încât inexorabila avansare în vârstă a lui Daisy să fie prezentată progresiv. A fost absolut deranjant să o văd pe Maia Morgenstern – Daisy- la vârsta de 90 de ani, atinsă de Alzheimer, într-un fel de chiloţei gen pampers. Les bienséances nu sunt o regulă valabilă strict pentru epoca clasicismului. Mircea Rusu, vopsit cu negru pe faţă şi pe mâini, toarnă prea mult tuş în desenul personajului ce i-a fost încredinţat. Atât de mult încât în loc de un desen graţios actorul a izbutit doar să scrie lăbărţat pe sugativă. Cu toate consecinţele ce derivă din asta.

Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti – MISS DAISY ŞI ŞOFERUL EI de Alfred Uhry; Traducerea- Alice Georgescu; Regia artistică- Claudiu Goga; Scenografia- Ştefania Cenean; Ilustraţia muzicală- Vasile Manta; Cu – Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Mircea Drîmbăreanu.

– text publicat în revista Familia, Oradea, numărul din februarie a.c.

__________________________

by Dave Whamond

Anunțuri

12 Aprilie 2010 - Posted by | arta, Intelo | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: