09/apr/2010 Magistraţii români în postcomunism (2/2)

… interviu al revistei Forumul Judecătorilor cu prof. Adrian Cioroianu (28 martie a.c.):

(2/2; pentru prima parte, aici)

FJ: Consideraţi că şi în prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?

AC: Întrebarea aceasta sună teribil în contextul actualului caz Cătălin Voicu, atât de discutat în presă (cu argumente sau nu, magistraţii ştiu mai bine). Din păcate, cred că principalul defect al României actuale este gradul ei înalt de politizare. Repet: nu numai în sistemul juridic – ci şi în învăţământ, sănătate, mass-media etc. Este viciul fundamental al societăţii noastre şi, fără un pact politic al tuturor partidelor care contează, această tară nu se va rezolva. Pentru că s-au simţit slabe în contactul lor cu cetăţenii, partidele noastre şi-au dorit întărirea legăturilor lor cu instituţiile. Medici din spitale sau profesori din şcoli se spionează între ei – la fel cum o fac unii politicieni – pentru a ajunge şef într-un spital sau într-o şcoală. Unii medici, unii profesori sau unii magistraţi chiar caută, ei, protecţia politicului, crezând că astfel vor avansa mai repede (şi, din păcate, uneori au dreptate în a crede aceasta). Lumea magistraturii nu pare diferită. Cum spuneam, bănuielile (care sunt multe) sunt chiar mai periculoase decât faptele dovedite (puţine). Modalitatea de influenţă este tocmai traficul de influenţă. Da, sunt oameni în România care cu asta se ocupă. Nu toţi sunt politicieni, dar influenţa lor are de cele mai multe ori o miză politică.

by Bill Whitehead

FJ: Dacă ar trebui să va adresaţi unei instanţe din România pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem în general, şi în magistrat în special? Exista vreo diferenţă intre ceea ce ar trebui sa fie un magistrat si ceea ce el este, in realitate?

AC: Evident că aş apela la sistemul naţional de justiţie. Dar aş minţi dacă aş spune că aş avea, la început, încredere 100%. Cum spuneam, bănuielile – de care te loveşti la tot pasul – sunt chiar mai toxice decât faptele dovedite, câte vor fi fost ele. Personal, cred totuşi că trebuie “cântărit” fiecare om (şi fiecare magistrat) în parte. Nu-l poţi judeca pe om în funcţie de instituţia din care face parte. Nu am o expertiză în domeniu, dar cred că magistraţii, fiecare în parte, sunt mai buni decât sistemul de justiţie în general. Cum se explică acest lucru? Probabil că defectele fiecăruia, atâtea câte sunt, chiar dacă par minore la scara individului, împreunate fac o masă critică ce marchează în mod nefast sistemul. Aceasta, prin extensie, e valabilă şi la scara întregii societăţi româneşti.

FJ: Ce ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S-a nascut oare judecatorul ideal?

AC: Nelucrând în sistem, ar fi incorect să dau sfaturi. Judecătorul ideal poate exista numai în romanele lui John Grisham – şi poate nici acolo. În lumea reală nu există. Dar nu asta e problema – pentru că un om normal îşi doreşte un judecător normal, nu unul ideal. Ce mi-aş dori ar fi ca acest corp profesional – care este de o importanţă crucială pentru statul de drept – să urmărească mai susţinut creşterea propriei sale credibilităţi sociale. Mi-aş dori să reziste mai mult la cântecul sirenelor politice sau politizante. Probabil că în timp se va produce o ameliorare progresivă în sistem – doar că pentru generaţiile care suntem fiecare an şi fiecare deceniu înseamnă mult. Şi, ca profesor de istorie, am o perspectivă de acest gen asupra acestor schimbări: în jurul nostru, totul este tranziţie. De fiecare dată când revăd procesul lui Nicolae Ceauşescu măcar îmi spun că aşa ceva astăzi nu ar mai fi posibil. Să sperăm că peste alţi 20 de ani vom spune la fel: că atunci nu vor mai fi posibile greşelile noastre de azi.

Publicitate