G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

08/ian/2010 N. Ceauşescu ar fi împlinit 92 de ani (I): artistul şi Conducătorul

Artistul Irimescu şi Conducătorul României (de la Carol al II-lea la Ceauşescu)

Adrian Cioroianu

Citesc, cu întârziere, un volum de memorii-dialog al maestrului Ion Irimescu[1], marele sculptor român. Maestrul a trăit mai mult decât veacul XX – timp suficient, s-ar spune, pentru a cunoaşte mare parte din elementele de durată sau de butaforie ale secolului trecut românesc; născut în februarie 1903 şi mort în octombrie 2005, Irimescu închide, în propria sa biografie, un capitol – lung şi complex – de istorie românească. În egală măsură istorie a artei şi istorie pur şi simplu, a conducătorilor şi a celor conduşi.  Cartea sa de memorii m-a descumpănit. Nu sunt un cunoscător al istoriei artei româneşti contemporane, ci mai curând un spectator (neangajat) al acesteia. Şi, ca fost elev al Şcolii generale nr. 18 din Craiova – pe Calea Unirii, cum cobori spre Parcul Romanescu pe partea dreaptă – nu pot să nu-mi amintesc dimineţile de duminică petrecute cu clasa, la finele anilor ’70, lângă soclul statuii 1907, curăţind pământul din jurul ei de buruieni şi ştergând cu bureţi aduşi de doamna dirigintă eventualele inscripţii ireverenţioase.

Ei bine, această frumoasă statuie a Craiovei este una dintre operele lui Irimescu. Cu un ţăran învins şi muribund la bază şi cu un altul victorios pe soclu, ea strânge în sine toată mitologia răscoalei de la 1907, aşa cum o poate recita astăzi orice elev din şcoala primară cu note mari la Istorie. Monumentul a fost – şi rămâne şi azi – impresionant pentru cei ce-şi ridică spre el privirea. Numai că în spatele operei se ascunde o dramă, de nimic trădată.

Lucrurile stau astfel: în primăvara lui 1907, pe când răscoala din Moldova era în toi, familia viitorului artist Irimescu (care avea atunci vreo patru anişori) era de cealaltă parte a baricadei! Tatăl artistului era un om înstărit, proprietar de moară, în satul Preuteşti de prin părţile Fălticenilor. În faţa furiei ţăranilor – care vroiau să-l jupoaie pe stăpânul morii! –, familia Irimescu a încărcat tot ce a putut într-un car şi s-a refugiat la Fălticeni. De acolo, din casa unei rude care-i găzduia, au fost martorii intervenţiei a armatei române – o pacificare soldată, cum se ştie, cu morţi şi răniţi.

Trecut-au anii. Irimescu urmează facultatea de arte frumoase de la Cluj. Artistul păstrează o frumoasă amintire anilor lui Carol al II-lea, pe care-i consideră foarte potriviţi – spre deosebire de ce va urma – capriciilor unui artist. Cred că are dreptate – în fond, capriciile regelui erau oricum mai mari. În plus, categoric Carol al II-lea a respectat arta cât toţi urmaşii săi la conducerea ţării la un loc.

Comunismul aduce, pentru Irimescu angajarea în opera socială. E laureat al Premiului de Stat în 1953. Prezent în toate expoziţiile importante care  se organizează în ţară. În 1954, la un an după moartea lui Stalin, participă, în numele României, la Bienala de Artă de la Veneţia. În paralel, primeşte Premiul de Stat clasa I-a, destinat celor mai bun artişti ai Republicii Populare Române. În 1958 realizează bustul istoricului Vasile Pârvan, la Constanţa. În 1959, lucrările sale sunt prezente în expoziţii la Budapesta, Belgrad sau Minsk. Şi, în fine, la începutul anilor ’60, ridică la Craiova, în faţa intrării principale din Parcul Romanescu – pe atunci, Parcul Poporului – monumentul 1907. A fost, se înţelege, o comandă de stat (cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la răscoală), pe care artistul a onorat-o. Ironia destinului: un artist a cărui familie fusese fugărită din satul natal de ţăranii răsculaţi ajunge să ridice, într-unul dintre marile oraşe ale ţării, o statuie spre gloria răsculaţilor!

Au urmat mici bucurii şi mici sacrificii obişnuite pentru orice artist important al României socialiste: călătorii în străinătate fără nevastă (din teama vreunui responsabil cu ideologicul ca artistul să nu rămână afară), participare „ghidată” la expoziţii în afara ţării, participarea la expoziţii de interior, inclusiv din cele a căror încărcătură politică era evidentă. Întrebat despre arta realismului socialist, artistul spune, la un moment dat: „Da, am sculptat muncitori şi muncitoare, dar dacă m-a atras o muncitoare, nu a fost pentru munca ei, ci pentru aspectul ei, pentru faţa ei, pentru corpul ei”. Elena Ceauşescu – ca să nu mai vorbim de soţul ei – ar fi fost oripilată de aşa o afirmaţie.

L-a cunoscut şi pe Nicolae Ceauşescu, şi i-a rămas în amintire mai ales perioada de început a acestuia, când liderul era foarte atent cu artiştii, îi mai invita la o discuţie etc. În opinia lui Irimescu, ideile artistice ale lui Ceauşescu erau mai stângiste decât cele ale lui Gheorghiu-Dej. Cum-necum, a ajuns să facă cuplului conducător – Nicolae şi Elena – două busturi din ghips, apoi altele în bronz. Bustul din ghips al lui Ceauşescu a ajuns, înainte de 1989, la muzeul din Fălticeni, astfel încât, în tumultul revoluţiei din decembrie, cei care au intrat în acea incintă au luat lucrarea, au scos-o în stradă şi au făcut-o fărâme în faţa Primăriei din Fălticeni. După propria mărturisire, artistul nu a suferit foarte mult – mai avea două busturi cu Ceauşescu, pe care directorul acelui muzeu le ascunsese din vreme…

Un detaliu: Nicolae Ceauşescu nu i-a pozat niciodată artistului. Ion Irimescu a lucrat aşa cum lucrau toţi artiştii epocii sale, sculptori, pictori sau tapiseri: după nişte fotografii ale Cârmaciului, furnizate de cei care-i comandau lucrările.

 – o variantă a acestui text a fost publicată în revista „Scrisul românesc”, nr. 7 (iulie) 2008.


[1] Zoe Iustina Martin, Izgonirea din Rai. Convorbiri cu Ion Irimescu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2002.

Anunțuri

8 Ianuarie 2010 - Posted by | Bibliografii, Intelo, Istorie | , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: