01/iun/2010 Rahan – eroul bidimensional ce străbătea lumea la pas (plus copilăria noastră)

Despre românizarea lui Rahan

(şi despre colegul său de clasă, Minitehnicus)

Adrian Cioroianu

            – se dedică dlui Dodo Niţă

Se spune* că în staţia din Filiaşi, în trenul Timişoara – Bucureşti, urcă într-o zi un ţăran oltean, mânat de ceva treburi pe la Craiova. Zi de vară, căldură… În compartimentul în care intră mai era doar un tânăr de culoare. Bună zâua – spune albul, iscoditor; bune zeua – răspunde tânărul negru. Până un’e mergi, taică? – întreabă ţăranul, curios din fire. La Bucureşti, tataie; eu sunt student acolo – răspunde tânărul amabil. Aha! – spuse ţăranul, şi într-un târziu continuă: cald, taică. Cu ceva mândrie în glas, studentul spuse: Cald, cald, darâ la noi, în Africa, e şi mai cald! Mai trece ceva timp. Şi de un’e eşti din Africa, taică? – zise ţăranul. Din Congo, tataie! – răspunse studentul, lămuritor. Iar mai trece ceva timp. Aha! Şi de unde din Congo, taică? – mai zise ţăranul. Ehe, din Brazzaville, tataie, oraş mare, capitala noastră – explică studentul, binevoitor. Aha, Brazzaville! – dădu din cap ţăranul. Şi mai trecu ceva timp. Şi de-al cui eşti din Brazzaville, taică? – se auzi într-un final întrebarea decisivă a satului oltenesc.

Ei bine, în logica acestei ultime întrebări, eu aş putea răspunde că fac parte dintr-o generaţie de români care, într-un fel, este de-a lui Minitehnicus. Cine este Minitehnicus?, vor întreba prea-tinerii dintre dvs. Respectivul este – sau era, mai bine spus – un personaj de bandă desenată născut pe la începutul anilor ’70 într-o revistă românească pentru elevi, pare-mi-se dintr-o colaborare cu C. Arnal, creatorul lui Pif. Zâmbitor, oţelit-inoxidabil şi cu antene pe creştetul luciu, Minitehnicus avea datoria de a-i trece pe tinerii români peste pragul anului 2000, ajutându-i implicit să construiască o societate multilaterală care între timp a sucombat unilateral, cu roboţel cu tot.

Minitehnicus a fost contemporan şi congener cu Rahan – cel apărut recent pe tarabe în traducere românească. Eh, Rahan! Ce vremuri! Erou al desenatorului André Cheret, parte din galeria de eroi şi super-eroi a editurii Vaillant şi a revistei Pif, Rahan a fost o vreme, în francofonia-ne marginală, un pop-icon al celor născuţi după decretul anti-avort al lui Ceauşescu din octombrie 1966. Enciclopediile BD îl trec, de regulă, la rubrica şi alţii; la noi a avut, totuşi, perioada lui de glorie, mai ales după ce editorul francez a ales să-şi tipărească albumele la Bucureşti (imprimé par ILEXIM en Roumanie), dându-ne astfel posibilitatea să le mai găsim prin chioşcurile de ziare autohtone, la preţul măricel – îmi aduc aminte – de 16 lei. Neînfricat, tânăr, cu ochi albaştri şi cu plete blonde, Rahan a trecut prin sute de aventuri bidimensionale, oferindu-ne – din vremurile imemoriale în care omenirea era aproape de peşterile începuturilor – lecţii de umanism cu bătaie lungă. Bun, o să-mi spună cei mai lucizi dintre dvs., Rahan nu avea numai un cuţit de fildeş cu care străbătea continentele şi mările, nu avea numai un colier cu 5 colţi la gât, moştenire de la tatăl său adoptiv, spre a-i aduce aminte de cele 5 calităţi fundamentale ale omului; el mai avea, într-un fel, şi carnet de membru al partidului comunist francez – dată fiind patronajul sub care apărea revista Pif şi albumele conexe. Ce mai contează, azi, când Pif a murit, Rahan aşijderea, şi nici PCF-ul nu se simte foarte bine? Cât a fost viu, Rahan făcea cu eleganţă un foarte subtil învăţământ politic, luptând împotriva obscurantismului religios (toţi şamanii triburilor aveau ceva cu eroul!), pentru egalitatea între rase (sute de negri a scăpat arianul Rahan din diferite capcane!) şi inventând tot felul de lucruri, ca o prefaţă la revoluţia tehnico-industrială a epocii marxiste şi post-marxiste.

Ca fan BD cu ştate vechi, m-a fascinat întotdeauna diferenţa enormă dintre proto-comunistul Rahan şi supereroii americani, de tipul veteranului republican Superman sau al mai tinerilor democraţi Spiderman sau X-men. Tratate de politologie sunt rezumate în aceste diferenţe; nu e aici locul pentru detalii. Dar într-o vreme în care prin televiziunile noastre unele filme vorbesc încă despre virtuţile comuniştilor apăraţi de comisarul Moldovan iar Birlic, obligat de rigorile anilor ’50, beşteleşte logocraţia liberală a epocii interbelice, eu salut românizarea lui Rahan. Nu ştiu cum va prinde – dacă va mai prinde – el la generaţii crescute cu jocuri virtuale 3D şi cu flirturi precoce pe chat. Dar eu, privindu-l la tarabă, am trăit o emoţie reală.

Ca şi cum mi-aş fi întâlnit o rudă de prin Brazzaville-ul primelor fantezii. 

 

---

* Am publicat acest text în revista Dilema, nr. 538, 25 iulie 2003. Tocmai apăruse atunci pe piaţă un proiect ce viza traducerea în limba română a albumelor BD cu Rahan. Textul se potriveşte foarte bine şi azi, când un proiect similar este lansat pe piaţa media.

Publicitate