29/mai/2010 Propaganda care contaminează, totuşi

Autorul despre a cărui carte se vorbeşte aici a decedat în urmă cu câţiva ani. Critica unui text al unui istoric profesionist decedat nu poate fi decât asumată riscului – anume, acela ca autorul să nu poată răspunde. Eugen Denize

Propaganda care contaminează

 Adrian Cioroianu despre:

Eugen Denize, Propaganda comunistă în România (1948 – 1953), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2009, 280 pagini, preţ 18,2 RON

Meritorii şi de urmărit în continuare eforturile pe care, în ultima vreme, o harnică editură de provincie – precum această Cetatea de Scaun – le face pentru promovarea cărţii de istorie. Printre ultimele producţii, şi acest volum semnat Eugen Denize – istoric medievist, “migrat” în ultimul deceniu spre istoria contemporană şi autor, inter allia, al unei monografii dedicate Radioului naţional (Istoria Societăţii Române de Radiodifuziune, vol. I-III, 1998-2002). Iar acum, nimic mai binevenit decît încercarea de analiză a propagandei comuniste în primul “cincinal” deplin al stalinizării României – adică în primul lustru de după alungarea din ţară a regelui şi după anatemizarea partidelor democratice de către regimul comunist impus la noi de Stalin.

Pe baza unor surse edite, a presei epocii şi a unor piese din arhivele militare şi din arhivele Societăţii Române de Radio (dar, curios, volumul nu are o bibliografie la final!), autorul îşi propune ţinte ambiţioase: să desluşească structura de organizare a propagandei comuniste din acei ani, apoi mijloacele, metodele, precum şi conţinutul acestei uriaşe desfăşurări de forţe puse în slujba construirii unei realităţi paralele, ad usum PMR. Rezultatul rămîne, totuşi, indecis pînă la urmă. Pe de o parte, analiza e foarte extinsă, iar Denize abordează o multitudine de niveluri: de la evoluţia (bine descrisă) a secţiei de propagandă a CC al PMR (condusă de Iosif Chişinevschi & Leonte Răutu) şi pînă la epurarea Universităţii Bucureşti sau la reinventarea Academiei RPR; de la campania de radioficare a satelor pînă la campania împotriva cosmopolitismului; de la avatarurile teatrului şi cinematografului naţional şi pînă la “noua istoriografie” de tip M. Roller; de la ceremoniile epocii şi pînă la noile orientări în urbanism ş.a.m.d.

Pe de altă parte (poate inevitabil dată fiind aşa extindere a planurilor), volumul pare neînchegat pe deplin. Termenii sînt definiţi aproximativ (vezi, bunăoară, cel de “intelectual”, intens folosit – dar cine anume era un “intelectual” în ochii regimului trecut?), unele personaje sînt expediate grăbit şi vag-ironic (“un oarecare «tovarăş» Vass” – p. 26; “un anumit «tovarăş» Florescu” – p. 122), unele comparaţii sînt neargumentate (vezi similitudinea propusă între plecarea în exil a lui C. Brâncuşi şi cea a lui… G. Enescu – p. 141) şi, ce bizar, autorul pare contaminat el însuşi, uneori, de retorica pe care o incriminează, din moment ce scrie despre “scopurile malefice” ale comunismului (p. 10), despre “elita arogantă şi lipsită complet de merite personale” (p. 13) a regimului trecut, despre cum “au început să fie tîrîte în noroi, falsificate, calomniate şi pîngărite” unele idealuri (p. 145) sau despre “adevărata faţă a clicii de trădători şi criminali comunişti” (p. 155) care conduceau ţara etc. Cred că excesul de epitete dăunează analizei unui subiect atît de delicat – chiar dacă, pe fond, uneori, lucrurile chiar aşa stăteau.

Şi, mai ales, concluzia volumului e discutabilă. Denize scrie că “nu s-a putut ajunge niciodată” la omul nou dorit de comunişti (p. 24) şi că propaganda regimului trecut ar fi fost “lipsită, chiar de la început, de orice urmă de credibilitate” (p. 276). Oare, aşa să fie? Nu-i sentinţa oleacă prea categorică? Aici se cuvine o analiză mai profundă: din păcate, istoria recentă a deceniilor postcomuniste ne arată că sîmburii unor novi homines încolţiseră în mulţi dintre noi, iar propaganda comunistă, aşa repetitivă cum a fost ea, a plantat în mintea multora frustrări, complexe şi automatisme de gîndire (mergînd de la fobii şi pînă la nostalgii diverse) care ies la lumină cînd nici nu te-aştepţi.

– text publicat în revista Dilemateca, nr. 6, iunie a.c.

Publicitate