G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

18/mai/2010 Rusia, ca un Hamlet cu milioane de chipuri (2/3)

Rusia recentă, ca un Hamlet pe scenă

 Adrian Cioroianu

(2/3)

Pentru cei mai mulţi dintre ruşi, acest paricid are şi un autor, concret. Rolul hamletian al lui Claudius – fratele ucigaş – este atribuit, în drama noastră, unui personaj pe care întreaga Europă de Est îl venerează încă, dar care nu este nici măcar stimat plenar la el acasă: Mihail Gorbaciov. Cine vrea să înţeleagă ceva din tensiunile relaţiei dintre Rusia de azi şi statele fostei Europe comuniste trebuie să mediteze la acest paradox semnificativ: la Berlin, Sofia, Praga sau Bucureşti, Gorbaciov este fostul lider care, prin perestroika sa, a întredeschis uşa eliberării. La Moscova însă, Gorbaciov este mai curând tovarăşul duplicitar care, în loc să salveze Uniunea (aşa cum promisese), a distrus-o ca într-un fratricid. Pentru mulţi europeni, acel Gorbaciov îmbătrânit care face reclamă genţilor de voiaj Louis Vuitton este un fost om de stat simpatic; pentru mulţi dintre ruşi, această ipostază “capitalizată” a fostului lor secretar general de partid reprezintă mai curând un imoral incest. În treacăt fie spus, să nu uităm că acest om, care a condus URSS din 1985 şi până în 1991, a candidat în 1996 la preşedinţia Rusiei – dar a primit nici 2 la sută din voturi şi (la unul dintre mitinguri) un pumn în obraz de la un cetăţean care i-a reproşat violent că a distrus Uniunea.

Hamletul colectiv rus nu meditează pe marginea mormintelor şi nu-şi caută alinarea în cimitire – pentru că există riscul ca, la orice lovitură de cazma mai apăsată, să descopere nu craniul bufonului Yorrik, ci mai curând gropi comune: ca la Ecaterinburg, unde plutesc poate şi azi stafiile fostei familii a ţarului Nicolae al II-lea, ucise în 1918, sau ca la Katyn, unde un ordin dement al lui Stalin a îngropat în 1940 parte din elita unei naţiuni vecine.

În fine, ca şi Hamlet realul, Hamletul colectiv rus îşi pregăteşte revanşa organizând spectacole – în cazul nostru, de paradă. Şi astfel ne întoarcem la recentul 9 mai. Nu e nici o îndoială că, prin “ziua victoriei” şi celebrarea eroismelor trecute, statul rus vrea să încarce bateriile patriotismului nu la veteranii de război, ci la generaţia tânără de astăzi şi de mâine. O zi pe an – pe 9 mai – armata naţională este foarte admirată în Rusia; în rest, mulţi tineri sunt reticenţi în a se lăsa încorporaţi, doctori mituiţi găsesc platfusuri imaginare, dezertările şi sinuciderile soldaţilor dau titluri jurnalelor iar scandalurile tratamentului discreţionar din dormitoarele unităţilor izbucnesc periodic, spre disperarea mamelor care deseori intră în lungi procese civile cu statul. (va urma)

Anunțuri

18 Mai 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , ,

1 comentariu »


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: