G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

22/nov/2009 După 20 de ani – de la Războiul rece la conflictele viitorului (partea a II-a)

După 20 de ani – de la Războiul rece la conflictele viitorului

(parte a II-a – pentru prima parte, aici)

 Un dialog între Ion Deaconescu, prof. univ. dr., Catedra de Stiinţe Politice, Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie, Universitatea din Craiova şi Adrian Cioroianu, prof. univ. dr., Catedra de Istoria Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti; textul integral va fi publicat în revista ProEst – Revista de analiză a politicii internţtionale est-europene, Editura Europa, Craiova, ISSN: 1842-5984

* * *

I.D. – Neutralitatea axiologică a unor state, în general nemembre ale unor alianţe puternice (NATO, UE), poate deveni o soluţie în plină criză mondială?

A.C. – Din păcate, nu cred în viabilitatea acestei “neutralităţi axiologice” pentru cele mai multe state din Europa. Cu alte cuvinte, poţi fi (recunoscut ca) neutru dacă eşti Elveţia, dar nu şi dacă eşti România, Belgia sau Ucraina. Atâta vreme cât vor fi sfere de influenţă care se “încalecă” reciproc, vor fi şi state condamnate să fie sau să nu fie neutre. Cel puţin istoria ne-a demonstrat că un stat ca România a fost numai prin accident neutru şi numai pentru scurte perioade de timp. Din acelaşi motiv nu cred, bunăoară, în neutralitatea Republicii Moldova: Chişinăul trebuie să aleagă, hotărât, dacă vrea să meargă spre Vest sau spre Est – altfel, orice poziţie indecisă şi “neutră” este în avantajul Rusiei.

I.D. – Consideraţi că încă mai este valabilă “teoria jocurilor” a lui John von Neumann şi Oskar Morgenstern în geopolitica de astăzi?

A.C. – Da şi nu. Da, pentru că această teorie (elaborată la mijlocul anilor ’40!) s-a verificat adesea şi, probabil, se va mai verifica în unele cazuri. Nu, pentru că cele trei principii de bază ale acestei teorii (i. – jucătorii se comportă raţional; ii. – fiecare jucător ştie că ceilalţi sunt raţionali; iii. – toţi jucătorii cunosc regulile jocului) nu se aplică mereu în geopolitică. De exemplu: atacul Rusiei asupra Georgiei din august 2008 a fost el raţional sau impulsiv? Putem spune că a fost raţional – dacă acceptăm ca “alibi” recunoaşterea anterioară de către Occident a independenţei provinciei Kosovo; dar putem spune şi că a fost impulsiv – dacă acceptăm că Moscova a răspuns la anumite “provocări” din partea Georgiei. Iar adevărul, în acest caz, cred că este o îmbinare a celor două ipoteze.

I.D. – Ce înseamnă pentru relaţiile şi politica internaţională numărul crescând de state periferice şi state nou create prin implozie? A se vedea în special cele apărute prin fenomenul centrifug şi de dezechilibru (actualele state desprinse din URSS, fosta Iugoslavie, noul stat kosovar).

A.C. – Statele periferice, mereu, sunt cele pe fundamentul cărora se structurează noile sfere de influenţă (reale sau dorite). De exemplu: în luna octombrie a.c., pe când vicepreşedintele SUA Joe Biden vizita Polonia, România şi Cehia, preşedintele rus Dimitri Medvedev a făcut o vizită la Belgrad. Nimic întâmplător. Cum se traduce, în termeni geopolitici, acest lucru? Ca un mesaj nescris: “dacă tu, Washington, îţi vizitezi prietenii din vecinătatea mea, atunci şi eu, Moscova, îmi voi vizita prietenii din vecinătatea prietenilor tăi!”. Cam aşa se pune problema. Cred, bunăoară, că recunoaşterea “independenţei” Kosovo (de către Occident) este direct legată de recunoaşterea “independenţei” Abhaziei şi Osetiei de Sud (de către Rusia), după cum relaţiile Rusiei cu Venezuela sunt (pentru Moscova) o cvasi-contrapondere pentru relaţia SUA cu Ţările baltice, de exemplu.

I.D. – Aţi scris o carte fundamentală despre Rusia postsovietică. Vecinătatea cât de benefică poate fi, dacă relaţiile bilaterale sunt normale?

A.C. – Mulţumesc de compliment – cât de “fundamentală” este cartea ne va spune doar viitorul; deocamdată, e sigur că este una dintre primele cărţi (poate chiar prima, pe anumite coordonate) dedicate de un autor român unui subiect atât de… apropiat în timp şi spaţiu. Chiar dacă noi nu facem parte din “vecinătatea imediată” a Rusiei (aşa cum se vede ea de la Moscova), Rusia pentru noi rămâne un vecin măcar că nu mai avem graniţe comune. Relaţia noastră (politică, în primul rând) cu Rusia trebuie reconstruită – dar efortul trebuie să vină din ambele părţi. Deocamdată, şi noi am avut erorile noastre (de la fapte până, mai ales, la vorbe – la nivel înalt), dar, sincer, nici nu mi se pare că pentru Rusia această “reconstrucţie” ar fi o prioritate. Oricum, acest spaţiu rusesc şi ex-sovietic trebuie să revină mai des în atenţia noastră. Este şi motivul pentru care recent am iniţiat un centru de cercetare cu aceste obiective – cei doritori de un dialog analitic pe subiect ne pot vizita oricând la adresa https://geopolitikon.wordpress.com/. (va urma)

Anunțuri

22 Noiembrie 2009 - Posted by | Geopolitica | , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: