26/mai/2010 Cronica de teatru: „Sufletul – puncte de vedere”, de Dimitre Dinev

Rabelaisian

 Mircea Morariu

Ştim bine că occidentalii s-au amuzat iar mai apoi s-au temut de instalatorul polonez. Ceva mai încolo acestuia i s-au alăturat tot felul de alţi meseriaşi, şi nu numai, din alte ţări est- europene foste comuniste, astfel încât, aşa după cum aflăm, dintr-o replică-cheie din piesa Sufletul- Puncte de veghere a dramaturgului bulgar Dimitre Dinev, tradusă în limba română de Dan Stoica şi montată în regia lui Radu Afrim la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, ei, emigranţii „călătoresc cu sculele în geantă pentru a repara Europa”. Şi cu toate că aceşti oameni trăiesc cu teama de a nu ajunge, acolo în Cer, „în corul emigranţilor”, nu întotdeauna paza bună trece primejdia rea şi li se mai întâmplă să şi moară. Sunt însă tare săraci, iar luntraşul Caron nu e deloc mulţumit de banii pe care i-i pot ei da, aşa că îi amână cât poate la trecerea dincolo. Drept pentru care li se întâmplă „să vadă” cum se comportă copiii, soţia, colegii în ceasurile priveghiului.

La astfel de patimi e osândit bulgarul Nikodim Stavrev care, în timpul vieţii, s-a căsătorit, a avut trei copii, a emigrat şi care tocmai a trecut în lumea drepţilor. Pavlina, soţia lui, şi cei trei copii (Dobrich, Stoicikov şi Todor) s-au gândit ca, din toată sărăcia rămasă după capul familiei, să-i organizeze totuşi un priveghi. Un priveghi cu „invitaţi”, nimeni alţii decât foştii lui colegi de muncă Josef Schutt, Zeko Zekov şi Bora Soric. Mai apare şi o bocitoare profesionistă – Sladka Srebeva – căreia toţi „clienţii” din lumea viilor îi spun cu tandreţe Boci- Boci. Profesionistă fiind, Boci- Boci priveşte la modul total desinhibat rolul şi locul ei în poveste. E expansivă, familiară, cere de mâncare, vrea băutură, e ba prietenoasă, ba vexată,  pusă pe scandal şi pe plecat, le face avansuri celor trei bărbaţi, numai chiar nu boceşte. Mai apare şi o prostituată, provenită şi ea, de unde altundeva decât tot din spaţiul ex- sovietic? În spectacol, nu ştiu dacă şi în text, e vorba despre o basarabeancă. După oarecare ezitări prostituata ajunge să sărute mortul. Deh, rigorile meseriei! Priveghiul se transformă în spectacol, Boci- Boci nu chiar „râde, cântă şi dansează” dar purcede la un fel de paradă a modei, Mortul cam deranjează, e luat de pe patul- catafalc şi mutat la masă, unde ba stă drept, ba e pe punctul să cadă. Nevasta îi pleacă în oraş de unde se întoarce cu amantul care va fi viitorul soţ şi care va locui exact în acelaşi apartament, renovat de foştii colegi ai mortului. Fiindcă, nu-i aşa?, viaţa merge mai departe!

Totul ia formei bufonadei amplificată, ba chiar poate prea amplificată, de gustul pentru comedie, în cazul de faţă pentru comedia neagră, al regizorului Radu Afrim. Acel gust atât de bine demonstrat şi pus la treabă în joy.mega.joy de la Teatrul „Odeon” mi se pare a fi luat aici forme prea violente. A devenit o stihie. Vedem o parodie frenetică, gesticulaţii ameţitoare şi auzim tonalităţi intense, toate denunţând falsa umanitate ce mimează sentimente care populează piesa. Bocitoarea îşi vopseşte intens faţa, devine extrem, extrem de expansivă, îşi schimbă, cum spuneam, mereu toaletele şi acestea devin tot mai fistichii ( au fost concepute de foarte tânărul Cosmin Florea). Interpreta personajului, actriţa Liliana Ghiţă, are, în primele minute ale spectacolului, o evoluţie savuroasă, numai că mai departe devine prea impetuoasă, pierde controlul, forţează zăgazurile şi îşi plasează evoluţia la limita bunului gust. E, de fapt, ceea ce se întâmplă cu întreaga montare, pe care Afrim a cam scăpat-o din mână. Regizorul pune alături lucruri bune şi lucruri mai puţin bune, gaguri adevărate şi găselniţe grosiere, animat de un spirit excesiv rabelaisian. E vorba despre o nemăsură  ce afectează, poate, mai puţin felul în care îşi concep rolurile Alin Florea (Josef Schutt) şi Liviu Pinileasa (Zeko Zekov), însă mult prea mult cel în care evoluează Mihaela Trofimov (Nadejda Prekupenko) şi Monica Zugravu- Ivaşcu ( Pavlina Stavreva). Emilian Oprea (Boris Soric) îşi rosteşte nu foarte inteligibil replicile, îi vedem în schimb, fără un rost artistic anume, bustul gol şi tatuajele aferente. Claudiu Urse, Adrian Ştefan, George Crintă îi joacă pe cei trei băieţi ai mortului, cam tâmpiţei, loc pentru nuanţări rămânând suficient.

Performerul montării, actorul care m-a făcut să îl privesc fascinat pe toată durata spectacolului, e, fără doar şi poate, Dan Moldoveanu, interpretul mortului. Să stai nemişcat atâta vreme, să rămâi ca atare în scenă fără nici un moment de pauză e nu doar o performanţă fizică, nu doar o victorie asupra propriului trup, ci, în cazul de faţă, o performanţă artistică ce se cuvine apreciată ca atare.  

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila: SUFLETUL – PUNCTE DE VEGHERE de Dimitre Dinev; Traducerea – Dan Stoica; Regia – Radu Afrim; Coregrafia- Andrea Gavriliu; Costume- Ana Pavel şi Cosmin Florea; Cu- Liliana Ghiţă, Alin Florea, Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Dan Moldoveanu, Monica Zugravu Ivaşcu, Claudiu Urse, Adrian Ştefan, George Crintă, Neluţu Spălatu.

– text publicat în revista Familia, Oradea, nr. 2, februarie a.c.

Publicitate