18/mart/2010 Ce a scos la iveală „duelul” instituţional dintre Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu

Ceva nou, oare? Nu cred

Adrian Cioroianu

Recentul deznodămînt în afacerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) e grăitor asupra calităţii şi consistenţei dezbaterii în mediul intelectual românesc de astăzi. Nu voi insista asupra desfăşurării ostilităţilor şi nu voi da verdicte despre cine are dreptate şi cine nu (lucrurile mi se par evidente) – ci doar voi observa că ceea ce putea fi reglat printr-o dezbatere de ordin intelectual sau academic a eşuat într-o răfuială de ordin personal (sau aşa se vede din afară) şi a necesitat, ca întotdeauna, implicarea factorului politic în rol de arbitru. Pentru orice om de bun simţ, gradul de politizare din România de azi este cu mult peste limita unei societăţi sănătoase. Şi sper să nu-mi şochez prietenii dacă voi spune că nu partidele sau guvernele poartă vina toată; în ultimii ani am văzut atîţia intelectuali căutînd sprijin politic (sau măcar arbitrajul politicului) încît nu mai am iluzia de a crede că mediul politic dă buzna peste mediul intelectual. Nu este aşa. Cel mai adesea, mediul intelectual (care la noi nu există decît sub forma unor grupuri slab omogenizate şi a unei pletore de individualităţi, multe valoroase sau pline de farmec) caută apropierea de politică – adică de protecţia, de sinecurile, de avantajele pe care aceasta le aduce. (desen de  Bill Whitehead)

 

La drept vorbind, nici guvernul actual şi nici un alt guvern nu are de cîştigat – decît griji suplimentare – din patronarea unui institut, fie el şi de istorie. Cel mai firesc era ca o asemenea instituţie să fie afiliată Academiei, unei universităţi sau fundaţii. Ceea ce nu s-a întîmplat. Am avut în schimb scrisori deschise sau scrisori de susţinere, am avut demisii de onoare sau oameni ce păreau de onoare şi s-au dovedit a fi demisionari la caracter. Nimic nou pînă aici. Acesta era arsenalul şi la începutul anilor ’90. Păcat că nu mai există Radio “Europa liberă”, ca să se citească acolo mesajele – atunci am fi fost în (de)plini ani ’80.  Morala: ori mediul intelectual românesc a evoluat prea puţin între timp, ori el are metehne cu mult mai lungi decît veacul, care nu ţin de comunism (sau de vreun sistem anume). Eu mizez pe a doua variantă.

Academia a lipsit din cvasi-dezbaterea acestei afaceri (ca mai din toate dezbaterile din societatea românească), mediul universitar (fragil, neomogen şi cu un statut în depreciere) a asistat preponderent pasiv (cu excepţia unor nume care au luat partea unuia sau altuia) iar societatea civilă (dezbinată oricum) a înregistrat în trecere micul cutremur. Au apărut cîteva texte în revistele intelectuale ale ţării. Şi punct. Bilanţ provizoriu: Oprea pierde o funcţie şi cîştigă simpatie, Tismăneanu invers. Iar intelectualitatea românească mai ratează un prilej de a(-şi) semnala o minimă solidaritate sau o vagă aderenţă la acelaşi set minimal de valori. Encore une fois, inteligenţa bate caracterul. Intelectualii se driblează între ei, iar politicul arbitrează. Este ceva nou aici? Nu cred.

– text publicat în „Opinia studenţească”, 07 martie a.c.

Publicitate