22/apr/2010 Cu Matrioşka, la „rădăcina” Rusiei postsovietice (1/3)

Viteză şi memorie: Rusia postsovietică

Iulia Deleanu despre

Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 390 p.

(1/3)

– text publicat în Observator cultural, 05 martie a.c.

„Occidentul poate lucra cu acest om”

Geopolitica Matrioşkăi (Editura Curtea Veche) este o carte profundă, cu documentaţie exhaustivă, o carte de istorie contemporană, cu toate capcanele pe care le prezintă un asemenea demers, ştiut fiind că, fără distanţare suficientă în timp, există riscul alunecării spre jurnalistică. Ceea ce reuşeşte Adrian Cioroianu este dificilul echilibru între ştiinţă şi sinteză plastică a observaţiilor, echilibru obţinut prin accentul care cade mai mult pe expozeu decît pe comentariu. 
 
Tema este „dimensiunea estică a geopoliticii romîneşti“, cu „provocările care vin de acolo“, scrisă din perspectiva cuiva care crede că, fără „autoritarism, lucrurile nu par a merge în Rusia“. Punctul de pornire este definirea Războiului Rece: orice minus înregistrat de un adversar echivala cu un plus pentru celălalt. Un joc, în aparenţă, simplu; o lume, în aparenţă liniştită, trăind între graniţe bine fixate. Realitatea era, însă, mult mai complexă decît elementul – important, e drept – la care autorul face referire: cursa tehnologică, pierdută de U.R.S.S., cîştigată de S.U.A. şi Occident, decalaj prin prisma căruia istoricul descifrează măsurile luate de nou-venitul la putere Gorbaciov (1985), traduse prin iniţiativa acordului bilateral, vizînd „reducerea focoaselor nucleare cu rază medie de acţiune“, prima dată în istoria Războiului Rece; un succes, fiindcă se ajunge la semnarea acordului (1987).
 
Gorbaciov îşi anunţă intenţia de dezarmare nucleară totală pînă la sfîrşitul secolului al XX-lea, dar Mitterrand şi Thatcher, veniţi în vizită la Moscova, se opun. Rezistenţă care ar fi trebuit să-l pună în gardă. Autorul nu ia în calcul jindul faţă de Vest, „fructul oprit“ al omului de pe stradă din Est, traiul lui în ipocrizie şi frustrare, cu visul evadării. Cît era de străin omul acesta de bunele şi relele „societăţii de consum“, urma s-o experimenteze abia după ce avea să-şi vadă visul cu ochii.

Istoricul vede în dezastrul de la Cernobîl (1986) căderea unui mit: infailibilitatea U.R.S.S. Dar cîte accidente, de diferite proporţii, la centrale nucleare din Vest nu existaseră pînă atunci? Conceptele, pe hîrtie (aceeaşi greşeală pe care o făcuse Lenin la începutul secolului al XX-lea), conturate de Gorbaciov, în acelaşi an 1986, perestroika (restructurarea psihologiei omului sovietic) şi glasnost (transparenţă şi modernizare a sistemului) nu sînt atît o consecinţă a incapacităţii U.R.S.S. de a ţine pasul cu performanţele tehnologice ale S.U.A. şi ale Occidentului, cum acreditează ideea autorul, cît dorinţa de a scoate din anchiloză şi a arunca balastul a tot ce era depăşit în ceea ce era numit, fără acoperire faptică, socialism. Singura realitate din conglomeratul terminologic era supremaţia U.R.S.S. în sfera ei de influenţă, delimitată după victoria U.R.S.S. şi a Forţelor Aliate în Al Doilea Război Mondial. 

Gorbaciov, fără a fi „om de pe stradă“, era şi el atins – subconştient sau nu – de mirajul Vestului. Dă de gîndit o replică a „doamnei de fier“, Margaret Thatcher, pe care Gorbaciov o vizitează în 1983, cînd era numărul 2 al Kremlinului: „Occidentul poate lucra cu acest om“. Ce înseamnă cînd te laudă inamicii? Adrian Cioroianu îl prezintă pe Gorbaciov ca pe un continuator al lui Andropov, care „avea toate datele unui reformator“.
 
Continuator e, poate, prea puţin spus. În ce au constat reformele lui Andropov? Ancheta privind corupţia la vîrful armatei sovietice; edificarea KGB-ului – departe, acum, de a mai fi instrumentul represiv din timpul Gulagului stalinist – ca garant al ordinii, disciplinei, legalităţii; redescoperirea valorii tehnocraţilor pentru „eficientizarea unui sistem“ care „putea fi modernizat“. După interimatul conservatorului Cernenko, Gorbaciov vrea să pună în practică „un ambiţios plan de modernizare economică“,  fără să se gîndească că dintr-un costum prost croit nu se mai putea face unul bun. Se îndreaptă  şi spre reforme politice: eliberează un lot de deţinuţi politici şi permite revenirea în ţară a renumitului balerin transfug Nureev. Nu se gîndea că  va pierde tot ce U.R.S.S. cîştigase în urmă cu 45 de ani, prin victoria  asupra Germaniei naziste. Autorul redevelopează filmul, ca şi cînd ar fi existat comunism real. Prăbuşirea eşafodajului, pe care reformele începuseră să-l clatine, e desăvîrşită de Elţîn. Iniţial adept al lui Gorbaciov, numit de el prim-secretar al Capitalei, Elţîn intră în conflict cu conservatorul Ligacev, dar Gorbaciov îi dă cîştig de cauză acestuia din urmă, pentru că Elţîn dorea accelerarea reformelor. Camarazii de idei devin oponenţi. (va urma)

_________________________  by Bill Schorr

Publicitate