20/febr/2010 Rolul „doamnei învăţătoare” a fost luat de micul ecran – George Gurescu în dialog cu Adrian Cioroianu (6/6)

Astăzi media – şi nu şcoala – îi crează pe cetăţenii de mîine

interviu transcris de George GURESCU pentru Opinia veche (ex-Opinia studenţească), februarie 2010

(6/6)

O.V.: Televizorul a devenit acum etalonul prin care stabilim valorile societăţii?

A.C.: Eu cred că în momentul de faţă sînt două lucruri clare. Pe de o parte, şcoala a cedat locul televiziunii ca educator. Ea este prezentă trei sau patru ore pe zi în viaţa unui tînăr, la vîrsta cea mai bună de formare pentru el. După aceea este televizorul care poate să meargă la infinit, indiferent că tu citeşti, că tu eşti la calculator, te joci sau scrii. Televizorul merge într-un colţ al camerei, în cele mai multe case de români. Ei bine, şcoala este pe locul doi în rîndul „educatorilor” şi cum să spun, nu văd nici un beneficiu nici în prezent, nici pe termen mediu. Dacă în anii ’70, de multe ori, cu excepţia activiştilor care apăreau şi ne îndoctrinau, a fost totuşi o perioadă în care aveai speranţa că, dacă apari la televizor, dacă erai un om cît de cît recunoscut, erai bun într-un domeniu sau altul. Acum este invers, eşti bun într-un domeniu, dacă lumea te vede la televizor.

Mi se pare o răsturnare de paradigmă absolut teribilă şi terifiantă, televizorul te face bun, indiferent dacă eşti actor, politician, cîntăreţ de muzică populară sau de muzică de cameră. Este o impresie despre realitate în funcţie de televizor. Notorietatea se construieşte prin televizor, mulţi români nu fac diferenţa între notorietate şi credibilitate. Uitaţi că noi avem primari care sînt băgaţi în procese şi asta le creşte numărul de voturi, pentru că pur şi simplu se vorbeşte mai mult despre ei. Dar nimeni nu stă să se întrebe ce fel de credibilitate mai are un astfel de om. La noi, în topurile de personalităţi sînt persoane cu notorietate mare şi nu cu credibilitate.  

O.V.: Românii trăiesc atunci două realităţi?

A.C.: Da. Este realitatea creată de media, de televiziuni în special. Şi mai este o realitate oarecum camuflată a lumii, care nu apare la televizor şi care îşi face o imagine fie idilică, fie mai proastă decît ar trebui despre ce apar la televizor. Sînt două Românii, una care apare pe sticlă şi una care nu apare pe sticlă, dar probabil şi-ar dori să apară pe sticlă. Cert este că televizorul ţine locul profesorului de astăzi. Educatorul nu mai este doamna de la clasa de preşcolari care spune „creionaşul în mînă” şi te învaţă să desenezi un măr sau o portocală. Educatoarea şi educatorul nostru sînt micul ecran.

Publicitate