G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

12/apr/2010 Din istoria diplomatică a României: demersuri în cadrul CSCE, 1966-1975 (6/6)

Demersuri diplomatice româneşti în cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (1966-1975)

Andreea – Iuliana Bădilă

6/6

Actul Final era alcătuit din patru domenii sau arii tematice: chestiunile legate de securitatea în Europa[1], cooperarea în materie de economie, ştiinţă, tehnologie şi mediu înconjurător, cooperarea în domeniul umanitar si nu în ultimul rând continuitatea Conferinţei.

Principiile care guvernează relaţiile între state au fost formulate sub numele de „Decalogul de la Helsinki”: egalitatea suverană, respectarea drepturilor inerente suveranităţii, nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială a statelor, reglementarea paşnică a diferendelor, neamestecul în treburile interne, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv a libertăţii de gândire, conştiinţă, religie sau convingere, egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, cooperarea între state, îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate conform dreptului internaţional. [2]

Cele mai multe principii, nu aduceau nimic nou, ele fuseseră formulate în Charta ONU, încă din anul 1945 şi reluate cu ocazia celei de-a XXV-a aniversare a ONU prin rezoluţia 2625 a Adunării Generale. [3] Noutatea principiilor introduse în Actul final al CSCE consta doar în introducerea principiilor inviolabilităţii graniţelor şi integrităţii teritoriale numai că angajarea Occidentului si lumii comuniste în elaborarea acestui document a avut un impact determinant asupra cadrului internaţional. Puţine au fost negocierile politico-diplomatice care să fi marcat atât de profund viata politică la nivelul continentului.

Prin dimensiunea prevederilor sale, Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a reprezentat o adevărată chartă a relaţiilor intereuropene, în condiţiile  relativei destinderi care prevala la începutul anilor şaptezeci. Ea a constituit, de asemenea, un uriaş proces diplomatic desfăşurat pe parcursul anilor 1972-1975, care a moderat conduita sovietică în Europa iar, în istorie, a rămas consemnată prin tematica respectării inviolabilităţii graniţelor din partea Vestului, în schimbul creşterii dimensiunii principiului de respectare a drepturilor omului din partea Estului.

În istoriografie s-a vehiculat şi ideea că încălcarea inviolabilităţii frontierelor putea fi uşor de identificat, în timp ce monitorizarea respectării dispoziţiilor referitoare la dimensiunea umanitară, dată fiind lipsa de transparenţă din statele comuniste, se dovedea a fi mult mai complicată, şi de aici ar deriva un câştig şi un succes al Uniunii Sovietice  la CSCE.

Totuşi, realităţile politice internaţionale derulate după momentul 1975, au dovedit faptul că nu am asistat la un succes al sovieticilor.

În primul rând, respectarea drepturilor omului într-un regim comunist era de la sine înţeles prin tipologia sa, că este încălcată. Un exemplu relevant în acest sens îl reprezintă sistemul Gulag-ului.

În ceea ce priveşte chestiunea „inviolabilităţii frontierelor”, în prima parte a Decalogului, „Declaraţia privind principiile care guvernează relaţiile reciproce dintre statele participante”, la punctul 1 se menţionează că „frontierele statelor pot fi modificate, în conformitate cu dreptul internaţional, prin mijloace paşnice şi prin acord”.

Prin urmare, „inviolabilitatea frontierelor” este formulată în aşa fel încât graniţele să fie modificate oricând în baza dreptului internaţional. Aserţiunea potrivit căreia CSCE a reprezentat un succes al Uniunii Societice este contrazisă de realităţile politice de la începutul anilor nouăzeci, prin reunificarea Germaniei, când s-a observat că succesul pe termen lung al Conferinţei securităţii europene aparţine de fapt occidentalilor.

În acest context, s-a demonstrat faptul că statele democratice au formulat mai bine decât sovieticii principiile politico-diplomatice redactate în Actul final de la CSCE.

În anul 1990, sovieticii au fost nevoiţi să cedeze în favoarea occidentalilor în ceea ce priveşte modificarea frontierelor germane. Dacă ar fi existat un câştig al URSS, în mod incontestabil nu am fi asistat la reunificarea germană.

Mai mult decât atât, Decalogul a continuat să funcţioneze şi după dispariţia comunismului în Europa. În cazul în care principiile ce stăteau la baza documentului CSCE erau pro-comuniste, la începutul anilor nouăzeci ar fi trebuit să asistăm la sfârşitul procesului de la Helsinki numai că acest lucru nu s-a întâmplat.[4]

Dincolo de toate aspectele menţionate, am putea spune că amendamentele Actului  Final de la Helsinki au deschis perspectiva colaborării între statele participante ale Europei, Conferinţa fiind în mod incontestabil începutul unui proces de durată.

Care a fost însemnătatea Conferinţei pentru establishment-ul românesc?

 CSCE s-a dovedit una dintre cele mai pertinente ocazii pentru România de a se elibera într-o oarecare măsură de presiunea sovietică, de a-şi extinde legăturile comerciale cu Occidentul şi de a-şi stabili raporturi economice eficiente cu Vestul ceea ce i-ar fi permis o mai mare libertate în cadrul blocului. Prin iniţiativele sale, România dorea să dezvolte o politică independentă în interiorul blocului, de asemenea, fiind  interesată ca demersurile sale diplomatice să fie vizibile şi să aibă ecou în rândul forurilor europene occidentale.

 


[1] Prin chestiuni legate de securitatea în Europa, se întelegeau principiile care guvernează relaţiile dintre state şi măsurile destinate să menţină încrederea dar şi aspecte legate de securitate şi dezarmare.

[2] Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, vezi Valentin Lipatti şi Ion Diaconu ed., Securitatea şi Cooperarea în Europa. Documente (1972-1989), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1991, pp. 35-86.

[3] Rezoluţia 2625 (Sesiunea a XXV-a) din 24 octombrie 1970 a Adunării Generale a ONU, Declaration on principles of international law concerning friendly relations and cooperation among states in accordance with the Charter of the United Nations,                                    http://daccess-dds-ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/348/90/IMG/NR034890.pdf?OpenElement

[4] Mediul politic european a suferit metamorfozări majore la începutul anilor 90, prin prăbuşirea comunismului, inclusiv în domeniul securităţii, iar acest lucru a determinat elaborarea a noi măsuri şi în privinţa structurii şi caracterului instituţional al procesului de la Helsinki dar şi a rolului jucat de acesta pe plan internaţional. Reuniunea statelor europene de la Budapesta din anul 1994 a decis adoptarea denumirii de Organizaţie pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în locul Conferinţei de Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE).

Anunțuri

12 Aprilie 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: