28/apr/2010 De la legionarism, prin comunism, spre liberalismul suedez – memoriile Anei Maria Narti (1/5)

Despre lumea de azi şi despre România care a fost odată

– atunci când Trecutul bunicilor şi părinţilor noştri devine pentru noi o ţară străină (şi uneori dragă) –

 Adrian Cioroianu

 (prefaţă la volumul recent apărut Fiare, îngeri şi martiri. Însemnări despre seducţia totalitară, de Ana Maria Narti, Fundaţia culturală „Camil Petrescu” & Revista „Teatrul azi” & Editura Cheiron, Bucureşti, 2010)

(1/5)

Ce poate fi mai problematic, pentru nepoţii care suntem noi toţi, decât a judeca orientarea politică a bunicilor noştri? Mai ales, aceasta, într-o Europă de Est în care politica  a avut propriile sale volte, surprize sau condiţionări forţate, care nu au depins ca atare numai de oamenii politici ai fostelor generaţii? Mai ales, aceasta, atunci când proprii noştri copii ne cer lămuriri şi detalii – cum este cazul în cartea ce se deschide aici? Sau altă întrebare: ce poate fi mai dureros decât a judeca erorile politice ale propriilor noştri părinţi – prizonieri, ei înşişi, ai unor epoci în care (nu pentru prima oară în zona noastră istorică!) vremurile l-au stăpânit pe om, şi nu invers? Şi, în fine, ce poate fi mai problematic decât a fi puşi în situaţia de a explica propriilor noştri copii propriile noastre fantasme politice din trecut?

Ana Maria Narti (foto: BBC)

Sub semnul acestor interogaţii intime, alimentând această dezbatere, cartea ce urmează nu judecă unele familii ca atare – ci analizează, de fapt, două Românii cu totul diferite: pe de o parte România anilor în care părinţii noştri erau copii (sau, în orice caz, tineri) şi, pe de altă parte, România prezentă, din lumea de azi. Un istoric american[1] spunea că „trecutul este o ţară străină” – şi cred că niciunde nu se verifică mai bine acest lucru decât în cărţile de memorii ale celor preocupaţi de o asemenea temă, marcată de o inevitabilă delicateţe.

Ca iubitor de lucrări memorialistice, pot spune – cu riscul de a nesocoti cerinţa profesională ce spune ca, într-un text de istorie, concluzia să vină abia la final – că rareori am întâlnit pagini atât de sincere, de plăcute şi atât de „fireşti-umane” precum acestea ce se prefigurează în continuare. Ana Maria Narti este o martoră a secolului al XX-lea în România şi în Europa de Nord. La un moment dat, în viaţa ei, a intervenit alternativa plecării din ţara natală – pe care a urmat-o, cu benefice consecinţe de ordin personal. Paginile ce urmează sunt o pură retrospecţie – dar una plină e farmec. Scrisul ei este limpede, mintea îi rămâne trează de la un capăt la altul al rememorării şi propria sa curiozitate intelectuală lucrează în tot acest timp, căutând „ancore” într-un trecut încărcat de amintiri frumoase şi de foarte multe dileme referitoare la propriul său destin. (va urma)

---

[1] David Lowenthal, Trecutul e o ţară străină, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2002.

Publicitate