17/iun/2010 Geopolitica sportului: „când totul merge rău, ne rămâne fotbalul”

Campionatul Mondial, reconfort pentru popoare în criză

11 iunie a.c.| ziarul ABC, Madrid, preluat prin presseurop.eu

(foto AFP: suporteri spanioli la Viena, în timpul finalei Euro 2008)

Campionatul Mondial de Fotbal (început) în 11 iunie reprezintă mult mai mult decât o competiţie sportivă. Ea a devenit un fenomen sociologic care estompează realitatea. Exemplu în Spania, ţară în dificultate dar favorită pe teren.

Ignacio Camacho

Când totul merge rău, ne rămâne fotbalul. Nu există niciun alt spectacol în lume capabil de a aprinde  pretutindeni atât de multe pasiuni colective. Secretul seducţiei sale este că acţionează la nivel emoţional cu un limbaj capabil de a articula sentimente universale: competiţia, provocare, apartenenţa, identitatea tribală. El are frumuseţea vizuală a sportului, însufleţirea morală a depăşirii de sine şi complexitatea mentală a strategiei, dar bazându-se pe un act atât de instinctiv şi natural, a da un şut unui obiect care se rostogoleşte.

Asociat culturii de masă, industriei de divertisment şi activităţilor de marketing şi publicitate, fotbalul a devenit o metaforă a lumii moderne, şi s-a lepădat una după cealaltă de toate prejudecăţile politice şi reticenţele culturale care-i atârnau în spinare: alienarea, brutalitatea, masculinitatea. Femeile, politicienii şi intelectualii s-au alăturat şi ei în cele din urmă publicului abandonat puterii invincibile de atracţie a acestui sport. Fotbalul este un fenomen global, democratic, universalist: o emblemă distinctivă a societăţii mondializate.

Orgoliu colectiv într-o ţară în derivă

Cupa Mondială este ritul suprem al noii religii fotbalistice. Dimensiunea de competiţie internaţională simbolizează structura identitară a maselor naţionale şi îi oferă o mare putere de atracţie şi de dinamism social. Chiar şi în sânul unei comunităţi precum Spania, în conflict perpetuu al identităţilor, participarea echipei Roja [selecţionata spaniolă] alipeşte particularismele şi coase împreună fâşiile sentimentului naţional cu firul invizibil al orgoliului colectiv. Acumularea recentă de victorii a nimicit obişnuitul pesimism istoric şi l-a înlocuit cu un val de mândrie. Pentru prima oară de mulţi ani încoace, echipa spaniolă are un stil propriu, capacitatea de a se depăşi şi voinţa de a câştiga. Selecţionata este întruchiparea unei ţări fără complexe, cu o nouă mentalitate de câştigătoare, şi care probabil nu are altă contraindicaţie decât euforia.

Spania este o candidată pentru triumf, chiar dacă nu este favorită, dar această aspiraţie este deja un pas decisiv. Chiar şi guvernul chinuit de criză îşi permite să viseze la acest balsam de optimism la scară largă care ar fi o victorie. Nu este o problemă banală, într-un mediu sordid de sărăcie şi faliment, într-un peisaj social deteriorat şi defetist, fotbalul inversează starea de spirit predominantă şi, în aparenta lui trivialitate, ne oferă o speranţă obiectivă de victorie. Este un mesaj încântător într-un peisaj devastat. Cine ar crede că este doar un joc ?

Publicitate