25/mai/2010 Între Sfântul Scaun şi Partidul comunist: catolicii din România (1/5)

Catolicii din România, între Sfîntul Scaun şi partidul unic

Alexandru Mirea

(1/5)

Scurt istoric al relaţiilor cultural-religioase dintre România şi Italia, în secolul XX

Comunitatea de destin istoric dintre popoarele român şi italian au favorizat în chip deosebit buna colaborare diplomatică între cele două state, mai ales după încheierea Primului Război Mondial, cînd atît România cît şi Italia şi-au văzut întregite teritoriile naţionale.

Imediat ulterior stabilirii reciproce a consulilor la Bucureşti şi la Roma a urmat întemeierea relaţiilor directe dintre România şi Sfîntul Scaun, la 2 iulie, respectiv 22 octombrie 1920. Potrivit uzanţelor diplomatice ale Vaticanului, în perioada următoare a fost ridicată problema încheierii Concordatului, deosebit de important mai ales prin faptul că el se încheia între Sfîntul Scaun şi un stat cu o populaţie majoritar ortodoxă, dar cu o importantă comunitate catolică (de ambele rituri, latin şi grecesc). Este adevărat că negocierile au întîmpinat nu de puţine ori obstacole de natură etnică, întrucît o mare parte din enoriaşii catolici aparţineau naţionalităţii maghiare, dar cu toate acestea în anul 1929 Concordatul a fost încheiat şi ratificat de Parlamentul României.

De-a lungul întregii perioade interbelice, relaţiile româno-italiene au fost deosebit de fructuoase pe toate planurile, înregistrîndu-se o înflorire a instituţiilor culturale reciproce (spre exemplu, Centrul de Cultură Italiană din Bucureşti, Accademia di Romania din Roma), precum şi înfiinţarea a numeroase catedre de limbă şi literatură română şi italiană în cadrul universităţilor din cele două ţări. Apropierea Italiei fasciste de regimul hitlerist din Germania şi îndeosebi ralierea Italiei la cele două arbitraje de la Viena au influenţat în mod negativ relaţiile bilaterale.

Perioada postbelică, ce a debutat în mod nefericit prin interzicerea brutală a confesiunii unite şi prin persecutarea comunităţii catolice de rit latin, a afectat relaţiile între statul român şi papalitate, dintre România şi Italia în ansamblu. Raporturile bilaterale îşi reiau coordonatele normalităţii de-abia în a doua jumătate a deceniului VII, perioadă marcată în ţara noastră printr-o relaxare ideologică şi politică venită de la vîrful partidului comunist de guvernămînt.

În noul cadru geopolitic european ce a urmat căderii regimului socialist, România şi Italia şi-au redescoperit valenţele comune bazate pe trunchiul comun, solid, al latinităţii. Pe lîngă reluarea activităţii instituţiilor create în perioada interbelică, mai sus menţionate, statul român democratic a legalizat practicarea liberă a cultului greco-catolic şi a permis refacerea ierarhiei interne a acestei biserici. Redeschiderea nunţiaturii apostolice de la Bucureşti, în anul 1992, a pecetluit deplina normalizare a relaţiilor dintre România şi Sfîntul Scaun. (va urma)

Publicitate