31/mai/2010 Transnistria – ghiuleaua rusească de la glezna Republicii Moldova (1/3)

Transnistria: ghiuleaua rusească de la glezna R. Moldova

Adrian Cioroianu *

Celor mai mulţi oameni de pe planetă denumirea generică de Pridnestrovskaia Moldavskaia Respublika nu le spune nimic.      Dar unora le spune totul: printre ei, Igor Smirnov – “preşedintele” autoproclamatei Republici Transnistrene Moldoveneşti (RTM)), periodic reales în acestă funcţie prin alegeri pe care aproape nimeni (cu excepţia votanţilor săi) nu le recunoaşte.

La Bucureşti, în ultima vreme, s-a vorbit mult despre R. Moldova – dar mai nimic despre această enclavă asupra căreia, de facto, Chişinăul nu are autoritate. Transnistria este doar unul dintre cele patru “conflicte îngheţate” rezultate direct din implozia URSS, în 1990-’91 – alături de Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah –, toate aflate, teoretic, în aria de acoperire a Parteneriatului Estic al Uniunii Europene (şi, practic, în sfera de influenţă refăcută a Rusiei). Autosuficient în declaraţii şi în realitate 100% dependent de Moscova, para-statul Transnistria[1] este paradisul economic al multor profitori şi, în orice caz, al unei mega-firme – precum Şerif – care furnizează acolo aproape totul: de la bunuri de larg consum la ţigări (uneori traficate) şi de la telefonie mobilă la meciuri de fotbal. Poate România – cu produsele sau cu ideile sale – să pătrundă acolo, pe o piaţă de pe care chiar şi Chişinăul a fost exclus? Greu de imaginat. Potrivit unor surse ruseşti[2], până la sfârşitul anului 2007 Moscova dăduse numai în această enclavă cca 100 000 de cetăţenii ruse – mai multe decât cetăţeniile române date până atunci de Bucureşti pentru locuitorii întregii Republici Moldova!

Deloc paradoxal, Transnistria este deocamdată mai importantă în ansamblul relaţiilor dintre Chişinău şi Bruxelles (y compris Bucureşti) decât pentru relaţiile dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă. În viitorul previzibil – indiferent dacă sau cum impasul politic actual de la Chişinău se va rezolva –, este puţin probabil ca Rusia să-şi retragă cei 1200 (sau poate ceva mai mulţi) soldaţi din enclava separatistă – aşa cum promisese în 1999. Unii analişti[3] cred că, după evoluţiile din ultimii ani din Georgia sau Armenia-Azerbaidjan, Transnistria a rămas de fapt “singurul adevărat «conflict îngheţat»” – şi, în opinia mea, el va dăinui aidoma din moment ce Rusia ştie prea bine că integrarea R. Moldova în sistemul occidental (UE, şi cu atât mai mult NATO) nu va fi niciodată deplină câtă vreme Transnistria va rămâne ceea ce este acum: un dosar nesoluţionat, ca o bilă de fier prinsă de glezna colectivă a Chişinăului. (va urma)

– text publicat în revista Foreign Policy România, nr. 16, mai-iunie a.c.

 

---

• Adrian Cioroianu este fost ministru de Externe, în prezent profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, şi autorul cărţii “Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială” (2009).

 

[1] Cf. Krzysztof Strachota, “Armed conflicts in the post-soviet region”, în CES Studies nr. 9, iunie 2003, (Varşovia), p. 43.

[2] Igor Zevelev, “Russia’s policy toward compatriots in the formar Soviet Union”, în Russia în global affairs, vol. 6, nr. 1, ianuarie-martie 2008, p. 54.

[3] Precum Vladimir Socor, “Transnistria remains the only really «frozen» conflict”, în Eurasia Daily Monitor, 25 ianuarie 2010.

Publicitate