G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

01/mai/2010 „The Economist” despre criza euro şi despre alegerile din Marea Britanie

Acropolis Now

30 aprilie a.c.  | The Economist Londra | prin presseurop.eu

The Economist, 30 aprilie 2010  Criza grecească și cea din zona euro încep să scape de sub control, fenomen ilustrat pe prima pagină a ziarului The Economist cu o imagine inspirată din filmul lui Francis Ford Coppola – „Apocalypse Now” – despre războiul din Vietnam. „Poate părea perplex faptul că o economie mică, aflată la periferie, poate deveni dintr-o dată ameninţătoare pentru cea mai mare zonă economică din lume„, scrie săptămânalul de afaceri, care dă vina pe Germania că trage de timp şi întârzie lansarea planului de salvare. „De-a lungul întregului proces, [Germania] a încercat toate variantele: să vină în sprijinul Greciei, dar să o pedepsească pentru greşelile sale; să susţină economia grecească, dar fără să cheltuiască nici un ban; să trateze situaţia doar ca o problemă grecească, pe când băncile şi cetăţenii germani care au garantat pentru Grecia riscă şi ei să piardă bani la rândul lor„. În loc să explice alegătorilor ei că ajutorul adus Greciei este o problemă de interes naţional german, „Angela Merkel se teme să nu-i supere înainte de alegerile regionale din 9 mai„. Pentru a evita riscul unei „contaminări” a întregului continent „Europa nu va reuşi să înnăbuşe criza până când nu-şi va reviziona sistemul decizional şi până când Germania nu-şi va schimba radical discursul oficial„.

Conform tradiţiei, atunci când este vorba despre alegeri importante, The Economist anunţă care este candidatul pe care îl susţine. Pentru alegerile de pe 6 mai din Marea Britanie, publicaţia săptămânală declară că deşi Conservatorii „au multe lipsuri” şi „au condus o campanie foarte slabă„, candidatul său favorit este David Cameron.

Publicitate

1 mai 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: