G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

27/mai/2010 Între Sfântul Scaun şi Partidul comunist: catolicii din România (2/5)

Catolicii din România, între Sfîntul Scaun şi partidul unic

Alexandru Mirea

(2/5)

Universalismul catolic faţă în faţă cu internaţionalismul comunist

Problemele catolicilor din ţările care au intrat după 1945 în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, aşadar şi a celor din România, s-au datorat aprecierilor deosebit de negative, cu caracter politic, făcute de autorităţile comuniste la adresa Sfîntului Scaun („centru al reacţiunii internaţionale”, „fiecare sacerdot […] este un perfect agent informator al Papei” ş.a.m.d.). Acestea trebuie puse în relaţie cu faptul că în timpul pontificatelor lui Pius al XI-lea (1922-1939) şi Pius al XII-lea (1939-1958) centralizarea şi subordonarea spirituală şi canonică a structurilor bisericii s-au accentuat faţă de pontificatele precedente. (foto: Radio România Actualităţi)

Persecuţiile anticatolice s-au declanşat în perioada interbelică în URSS, unde în anul 1938 mai fiinţa o singură biserică la Moscova (San Luigi) cu doi preoţi parohi (!). De menţionat este faptul că în anul 1917 exista în Rusia o comunitate de două milioane de credincioşi şi 900 de preoţi.

Aversiunea dintre ideologia comunistă şi catolicism a fost reciprocă, ea manifestîndu-se încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. În 1891, Papa Leon al XIII-lea a condamnat comunismul în enciclica Rerum Novarum, în 1937 Pius al XI-lea denunţa „înspăimîntătoarele masacre” lăsate în urmă de bolşevism, iar în 1937 enciclica Divini Redemptoris condamna „oribilul abuz de autoritate” al stalinismului. Pe de altă parte, este important de semnalat că papalitatea nu a condamnat niciodată în mod expres crimele naziste (soluţia finală). De asemenea, în anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial, Papa Pius al XII-lea, fost nunţiu apostolic în Germania, a fost urmărit de spionajul sovietic şi acuzat de susţinere a intereselor SUA în Europa şi de încercarea de stăvilire a expansiunii regimurilor comuniste. Războiul politico-ideologic dintre Vatican şi Kremlin s-a adîncit după conferinţele de pace din anii 1946-1947, întrucît Sfîntul Scaun a susţinut făţiş sistemul democratic prooccidental şi proamerican, precum şi integrarea vest-europeană sub egida partidelor politice de orientare democrat-creştină. În final, la 1 iulie 1949, Papa i-a excomunicat pe comunişti.

Destul de interesantă a fost atitudinea regimului comunist sovietic şi, prin imitaţie, a celorlalte regimuri similare din Europa de est faţă de bisericile ortodoxe naţionale. Biserica Ortodoxă Rusă, infiltrată la toate nivelurile de agenţi NKVD, a sprijinit politica internă şi externă sovietică atît în confruntarea cu armatele de ocupaţie naziste, cît şi în consolidarea puterii de stat după încheierea conflagraţiei mondiale. În compensaţie, Stalin a autorizat refacerea instituţiei Patriarhatului Rusiei. Internaţionalismul Patriarhiei de la Moscova s-a concretizat în anul 1948 cu definitivarea creării blocului bisericilor ortodoxe răsăritene care s-a orientat cu toată energia împotriva „imperialismului catolic”. Sub masca unor confruntări doctrinar-teologice (şi adesea chiar fără nici un fel de mască), cele două mari ramuri ale Creştinismului mondial s-au angajat în dispute geopolitice, de o pronunţată virulenţă. (va urme)

Anunțuri

27 Mai 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , ,

3 comentarii »


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: