G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

07/ian/2010 Despre cărţi, politică, intelectuali şi memorie – George Onofrei în dialog cu Adrian Cioroianu (1/6)

Despre cărţi, politică, intelectuali şi memorie

(1/6)

George Onofrei, jurnalist din Iaşi (Radio Iaşi, TVR3, revista Suplimentul de cultură) în dialog cu prof. Adrian Cioroianu (Iaşi, 30 ianuarie a.c.). Acest dialog va fi publicat de Suplimentul de cultură.

GO: În 2002 eram student în anul I la Jurnalistică. Mi-aţi oferit atunci un autograf, mi-aţi acordat un interviu. Adrian Cioroianu era un tînăr intelectual, scria la revista „Dilema“, ulterior transformată în „Dilema veche “. Avea un succes uriaş la publicul feminin. De ce nu i-a fost suficient să îşi urmeze drumul de intelectual?

AC: Succesul de care vorbiţi este o noutate pentru mine ca realitate, dar nu ca şi clişeu. Dat fiind că eu nu am scris nimic special pentru publicul feminin, mi se pare nedrept faţă de bărbaţii care poate mă citesc şi ei – fie în Dilema, fie în altă parte.

GO: S-a şi păstrat.

AC: Clişeul s-a păstrat. Mă bucură cînd apare numele meu în clasamente ale vînzărilor de carte – în rest, presă mondenă nu consum şi, sincer să fiu, nu dau doi bani pe cei care-şi exhibă viaţa acolo. Nu cred că un om normal caută succes feminin sau masculin. Pînă la urmă, ca intelectuali, noi intrăm în dialog preponderent cu raţiunea oricărei fiinţe umane, indiferent de sexul ei. Cît priveşte cealaltă întrebare, pentru mine politica activă a fost o provocare. Invitat fiind spre un partid (de unii lideri liberali, în 2002), am considerat că politica ea însăşi are nevoie de o dimensiune intelectuală. Din păcate, tocmai asta nu domină acolo şi mi-au trebuit cîţiva ani să accept eu însumi acest lucru.

GO: Intelectualii par disidenţi în politică.

AC: Da, de cele mai multe ori şi, indiferent de partid, intelectualul este văzut ca un fel de disident. Repet : indiferent de partid. Priviţi cine ţine prima pagină a ziarelor astăzi, dintre politicieni. Cîţi intelectuali vedem acolo ? Pe de altă parte, în momentul în care noi ne-am cunoscut, în 2002, cred că eram asistent sau lector la Istorie, la Bucureşti. Au trecut anii şi permiteţi-mi să precizez că din 1993 pînă azi, indiferent dacă am fost senator, parlamentar european sau ministru, cartea mea de muncă a rămas în Universitate. Din iunie 2008 am devenit profesor plin, iar asta te obligă la a-ţi menţine contactul cu studenţii, dar şi la anumite cărţi, la anumite cursuri, drept care am zis că e timpul să fac o pauză cu politica. În noiembrie 2008 nu am mai candidat pentru parlamentul nostru – doream să revin în parlamentul european, dar unii “colegi liberali” ajunşi par hasard la conducere nu au fost de acord. Din păcate, la noi politica nu reprezintă propriu-zis o provocare intelectuală – precum pregătirea unui curs sau scrierea unei cărţi. Iar eu caut provocări intelectuale, nu scaune calde. Oricum, vedeţi că orice vid se umple acolo; nu a rămas cineva neînlocuit în politică. Măcar eu, nemaidorind să candidez pentru parlamentul naţional, am invitat în PNL un rector de universitate din Timişoara şi i-am cedat locul (actualul senator Robu, un om de ispravă). Sincer, m-am gîndit că o pauză nu mi-ar strica pentru că sînt cîteva cărţi pe care doresc să le scriu în aceşti ani. Politica să rămînă şi pentru alţii.

 GO: „Nu mai pot suporta ca oameni precum Victor Ponta să reprezinte viitorul în politică”. Asta declaraţi în 2003. Vă reconsideraţi afirmaţia aceea?

AC: Nu. Doar că acum e mai rău. Atunci Ponta era un obraznic şi atît. Acum Ponta s-a maturizat şi mi se pare relativ decent, dar viitorul pare a fi de partea unor politicieni gen Honorius Prigoană, Monica Ritzi, Norica Nicolai sau Ludovic Orban – indivizi care vorbesc mult şi nu spun nimic. Să vă povestesc ceva amuzant despre dna Ritzi: prin toamna lui 2007 eram ministru şi ea mi-a trimis o “scrisoare deschisă”, ceva populist, gen “ce face MAE pentru românii” din cutare ţară, iar ministerul i-a răspuns, dar eu nu doream să intru într-un epistolar public (ea asta urmărind). Şi o sun: “dragă dnă Ritzi, unde să vă trimit răspunsul?” – am întrebat-o. Ceea ce pe ea a blocat-o. Mi-a spus că nu se aştepta s-o sun, că a primit sarcină de la partid să-mi scrie, că să-i răspund pe adresa partidului… ba mai bine pe adresa cabinetului ei… ba că de ce nu-i răspund prin presă… În mintea ei era o varză. Ea s-a dovedit de fapt la fel de bună în politica externă ca şi în cheresteaua scenelor pentru festivaluri. Faptul că asemenea creaturi politice ajung în partide e un minus pentru politica românească.

GO: Dar dvs. nu aţi putut schimba nimic.

AC: Poate că am schimbat un centimetru spre bine. Mi-aş fi dorit să fi schimbat măcar vreo zece metri. (va urma)

Anunțuri

7 Februarie 2010 - Posted by | Intelo, Istorie | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: