26/iun/2010 Este de imaginat o NATO fără Turcia? (2/2)

Este de imaginat o NATO fără Turcia?

 Adrian Cioroianu

(1/2) – (2/2)

În faţa acestor pertractări, Turcia pare a se întoarce la visul ei strategic milenar: de a prelua rolul de conducător politic al statelor musulmane. În ultimii ani, liderii Gül şi Erdogan – ca şi ministrul turc de externe, Davutoglu – au investit un efort considerabil în această direcţie. Dacă voi nu ne vreţi, atunci să vedem cum răspundeţi provocării noii noastre politici externe – pare a fi spus Ankara către Bruxelles, după care şi-a întors privirile spre Siria, spre Irak şi Iran, spre musulmanii din Balcani sau din Caucaz etc. Aşadar, avem un autentic lanţ al slăbiciunilor: folosind ca alibi incidentul recent cu Israelul, Turcia votează împotriva unei sancţiuni susţinute de SUA împotriva Iranului, iar SUA (prin secretarul Apărării Robert Gates) pune sub semnul întrebării politica “turcească” a Europei unite.

Strict cronologic, “dezamăgirea” europeană a Turciei s-a accentuat semnificativ după 2002, când la conducerea statului a venit partidul islamic moderat AKP (Partidul Justiţie şi Dezvoltare). Am avut plăcerea de a-i întâlni (în termeni oficiali) atât pe premierul Erdogan, cât şi pe preşedintele Gül – păstrez amintirea unei discuţii libere avute cu acesta din urmă, la Belgrad, în primăvara lui 2007, pe când domnia sa era încă ministru de Externe al Turciei. Astăzi, tonul la adresa lor al unor analişti europeni mă pune pe gânduri: unii văd în ei (doar) doi politicieni abili care au folosit pentru export retorica apropierii de Uniunea Europeană în timp ce acasă apăreau alături de soţiile lor acoperite cu tradiţionalul batic musulman şi profitau de reformele cerute de Bruxelles pentru a se răfui, în plan intern, cu aripa politică (şi militară) a statului laic moştenit din secolul trecut, de la Kemal Atatürk[i].

Pe termen mediu, prevăd înmulţirea dezbaterilor referitoare la poziţia Turciei în NATO. Subiectul este realmente serios. După armata SUA, armata turcă e cea mai importantă din Alianţă. Poziţia geografică a Turciei o face de neînlocuit în rândul alianţilor SUA din regiune. Însă noua sa poziţionare – cu faţa mai curând către Est decât către Vest – poate trezi la Ankara ambiţii care până de curând erau doar teoretice. Dezvoltând o politică externă tot mai particulară, dând semnale de compatibilitate faţă de grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) al ţărilor emergente şi atingând un minimum istoric în relaţiile cu Israelul (ceea ce nu displace multor state musulmane din Orientul Mijlociu), Turcia se poziţionează ca un actor internaţional de la care, pentru o vreme, nu-i exlus să parvină – pentru Occidentul generic – mai multe surprize decât certitudini. Iar în ceea ce priveşte întrebarea din titlu: un NATO viabil fără Turcia este greu de imaginat. Ceea ce, până la urmă, este tot un atu în mâna Ankarei – şi a noilor săi prieteni.

 

---

[i] Enzo Bettiza, “Ankara se întoarce cu spatele la Bruxelles”, în La Stampa (Torino), 02 iunie 2010 (vezi varianta în limba română la www.presseurop.eu)

Publicitate