13/mart/2010 A apărut nr. 2/februarie a.c. al revistei „Scrisul românesc” – text integral, plus un poem de Anna Ahmatova

… a apărut nr. 2 (78) / februarie a.c. al revistei „Scrisul românesc” (text integral în format pdf.).

Din sumar: Florea Firan – In memoriam Marin Mincu ¤ Gabriel Coşoveanu – Despre romanul „Vizuina” de Norman Manea ¤ Monica Spiridon – Solomon Marcus la 85 de ani ¤ Adrian Cioroianu – Provocări inedite la adresa Americii – şi Occidentului ¤ Ion Buzera – O istorie postcălinesciană a literaturii române ¤ Marian Victor Buciu – Despre Marin Mincu ¤ Scrisori inedite Marin Sorescu ¤ Ioan Lascu – Austerul Cioran ¤ Mihai Ene – Romantism şi decadentism ¤ Dumitru Radu Popa – E-mail-ul, la timpul trecut? ¤ Carmen Firan – Pierderea iluziilor ş.a.

Natan Altman – Portretul Annei Ahmatova (1914)

Anna Ahmatova – „Chiar lângă mare” (fragment)

Soarele zăcea în fântână,
Scorpionii se-ncălzeau pe stâncă,
ciulinii alergau peste câmp
Cu strâmbături de bufon cocoşat,
Iar cerul înălţat sus de tot
Era albastru ca straiul Fecioarei –
n-a mai fost astfel niciodată.
Iahturi uşoare fugeau peste valuri –
Altele, albe, se leneveau
La bateriile lui Constantin,
Unde vântul va fi fost mai prielnic.
Mergeam încet lângă golf, către cap,
Spre stânci ascuţite, negre şi frânte,
Înspumate la ora de flux,
şi-mi îngânam cântecul nou,
Ştiam – orişicine ar fi lângă el –
Ţareviciul mă aude şi-şi pierde
firea – şi fiece vorbă-mi fu dragă
ca un dar de la Cel-de-Sus.
Iahtul dintâi nu plutea – zbura,
A doilea venea să-l ajungă din urmă,
celelalte abia se zăreau.
M-am culcat lângă apă – nu mai ştiu când,
am aţipit – nu-mi amintesc cum,
dar m-am trezit şi văd – o pânză
clătită de valuri, şi-n faţa mea
un bătrân uriaş, pân-la brâu în apa
străvezie, scormoneşte-n adânc,
în fisurile stâncilor lângă ţărm,
strigând răguşit după ajutor.
Am pornit rugăciunea cu voce tare,
Cum am fost învăţată de mică,
Ca să nu visez urât la noapte,
Nenorocul să nu se abată în casă.
Abia am rostit „mântuieşte, Isuse“ −
Şi văd – ceva alb la bătrân în braţe,
ceva… şi-a îngheţat inima-n mine.
A scos la mal marinarul bătrân
Pe cârmaciul iahtului cel mai sprinţar,
Iahtului înaripat şi vesel –
Şi l-a culcat peste pietre negre.
N-am cutezat să cred ce vedeam,
Îmi muşcam degetele, să mă trezesc:
Prinţul meu, bronzat şi duios
zăcea liniştit cu privirea-n cer.
Ochii aceia, mai verzi ca marea,
Mai adânci ca desişul de chiparoşi –
I-am văzut cum îşi pierd încet lumina…
Mai bine era să mă fi născut oarba.
A gemut şi-a strigat nedesluşit:
„Oh, rândunico, mă doare, mă doare!“
Pesemne o pasăre i-am părut.
In amurg m-am întors acasă,
Tăcuta era odaia şi sumbră,
deasupra candelei plutea luminiţa
înaltă, îngustă şi zmeurie.
„Ţareviciul n-a venit după tine
Lena a spus, auzindu-mi paşii,
Pân-la vecernie l-am aşteptat,
am trimis copii în port să-l aducă“
„Nu va mai veni să mă ia,
Nu va veni niciodată, Lena,
Astăzi s-a stins ţareviciul meu“
Sora-mea mult şi des s-a crucit
Şi s-a întors la zid tăcută,
Am înţeles că Lena plânge.
Am auzit când i se cânta
lui ţarevici prohodul – „Cristos a înviat“…
şi strălucea de-o lumină vrăjită
Rotunda biserică.

1914; traducere de Nadia BRUNSTEIN

Publicitate