28/apr/2010 Scandalul din Parlamentul Ucrainei – şi consecinţele pentru România, R. Moldova, Marea Neagră

Scandal în Parlamentul Ucrainei –

şi consecinţele pentru România, R. Moldova şi Marea Neagră

EURAST Center – Adrian Cioroianu

Incidentele recente din plenul legislativului de la Kiev au făcut deliciul televiziunilor: în momentul în care se vota recentul acord ruso-ucrainian privind prelungirea contractului pentru staţionarea bazei navale ruseşti din Sevastopol-Crimeea (la Marea Neagră), preşedintele Radei Supreme, Volodimir Litvin, a fost atacat cu ouă – şi apărat cu umbrelele! Ulterior au fost aruncate în incintă şi mai multe fumigene, ceea ce a condus la un haos generalizat. (foto: Reuters)

Dincolo de exotismul incidentului, contextul este foarte serios. Este puţin probabil ca asemenea forme de protest să anuleze noua (re)aliniere a Ucrainei la comandamentele geostrategice ale Rusiei.

Contractul pentru baza de la Sevastopol a fost semnat între Rusia şi Ucraina încă din epoca Elţîn şi expira, teoretic, în anul 2017. În ultimii ani, ex-preşedintele ucrainian Iuşcenko a dat multiple semnale că un eventual leadership portocaliu la Kiev ar fi preferat ca acest contract să nu mai fie prelungit. Dar victoria recentă a lui Viktor Ianukovici a schimbat datele problemei. Contractul a fost prelungit cu alţi 25 de ani – până în 2042.

România este direct interesată de acest acord din cel puţin trei motive:

i) Baza de la Sevastopol, alături de trupele din Transnistria, enclava Kaliningrad (la Marea Baltică) şi regiunea separatistă Abhazia (la Marea Neagră) sunt patru puncte din arcul geostrategic al Moscovei în confruntarea ei (măcar la nivel de poziţionare pe hartă) din regiune cu NATO. Transnistria, Sevastopolul şi Abhazia se află cu toate în arealul Mării Negre şi, la o scară diferită, în relativa vecinătate a României. Bazele americane din România şi configurarea viitorului scut antirachetă al SUA au readus oricum România în atenţia Rusiei (dacă mai era nevoie).

ii) Ca membră a NATO, România nu poate fi indiferentă la rolul pe care baza de la Sevastopol îl va juca în condiţiile în care Rusia şi-a făcut publică dorinţa de optimizare tehnologică a dotărilor sale navale şi militare – vezi contractul cu Franţa pentru achiziţionarea unor nave din clasa Mistral (şi know how-ul aferent), nave tocmai bune pentru a fi desfăşurate în viitor în Marea Neagră şi Marea Baltică.

iii) România, ca stat vecin, este direct interesată de impactul acordului Kiev-Moscova asupra situaţiei politice – suficient de fluide – de la Chişinău. În viitorul apropiat, este cu totul de aşteptat ca Moscova – direct şi prin intermediari – să încurajeze prin tot ce poate disensiunile de care actuala Alianţă pentru Integrare Europeană oricum nu duce lipsă. Pentru viitorul apropiat, singura şansă a R. Moldova de a evada din calea eforturilor ruseşti de accentuare a sferei proprii de influenţă va fi consolidarea solidităţii alianţei care s-a constituit anul trecut. Va fi posibil acest lucru? Rămâne de văzut. În aceeaşi ordine de idei, recentul acord între Rusia şi Ucraina favorizează regimul separatist din Transnistria. Rusia a) nu-şi va retrage trupele de acolo şi b) nici nu se va grăbi să recunoască „independenţa” Transnistriei – de care nu are nevoie. De ce are nevoie Moscova este tocmai o regiune instabilă, rebelă şi necontrolabilă (pentru Chişinău) precum Transnistria, dar care să fie parte a R. Moldova, pentru ca prin intermediul ei să poată presa, atunci când e cazul, asupra Chişinăului.

Publicitate