07/mai/2010 Un fel de cronică TV – vă sună cunoscut?!

Un fel de CRONICĂ TV – remember 2008!

          Putin şi Medvedev, kazaciok şi “Deep Purple”

 Cristian Popovici-Erbiceanu

Oare ce este mai important pentru telespectatorul român, rezultatul alegerilor din Federaţia Rusă sau lansarea noii colecţii de modă a lui Galliano de la Paris? Meciul dintre Steaua şi CFR Cluj sau situaţia localităţilor inundate din Maramureşul istoric ? Cum şi-a umflat buzele Elena Băsescu sau cum au rămas cu buza umflată foştii deţinuţi din lagărele de concentare sovietice care nu-şi primesc la timp protezele dentare la care au dreptul prin votul Dumei de Stat a Rusiei ? Lista acestui tip de interogaţii ar putea continua la infinit şi cam cu acelaşi răspuns. Ce este mai interesant devine şi important. Prezentarea unei noi colecţii de modă la Paris sigur că atrage mai mult interes decît defilarea suprapoderalelor neveste ale “başkan”-ilor de la Kremlin.

Cîteva bătrîne care bocesc în faţa caselor devastate de viitură nu mai impresionează deja pe nimeni, dacă sunt mai frumoase imaginile cu “Porche-ul Cayene IV” al Andreei Bănică şi  “Ferrari”-ul cumpărat de Adi de la Vîlcea de la Mugur Petrescu şi prezentate în emisiunea “Apropo” a lui Andi Moisescu. Ce vrem să relevăm cu această ipoteză de lucru: că rating-ul mare al programelor TV este dat de nimicuri frumos ambulate şi nu de lucruri grave şi serioase, care nu mai interesează pe nimeni. Viaţa şi educaţia sexuală prezentate de Laura Andreşan atrag mult mai mulţi telespectatori decît ar putea aduna o emisiune despre soarta monumentelor istorice realizată, erudit şi cu farmec, de Andrei Pippidi. Asta e, nu se poate face nimic, publicul telespectator rămâne suveran în gusturile lui. Şi decide unde se duc banii, adică publicitatea care dictează totul.

Restul vine de la sine, treabă de uzură cumva la marginea indiferenţei. Dacă emisiunea “ Dansez pentru tine” este mai bună decît recent dispăruta “ Surprize, surprize” devine o chestiune secundară. S-a făcut mare caz în aceste ultime zile de Dmitri Medvedev, succesorul lui Vladimir Putin la Kremlin. Pupila marelui judoka, pregătit din vreme pentru a face parte din grupul din jurul lui Putin, fostul Director General de la “Gazprom”, cu toate studiile lui “civile” de care se face mare caz, este tot un “apparatchik” . Al vechiului şi binemerci perpetuatului sistem nomenclaturist sovietic şi al lui Putin personal. Chiar nu are relevanţă dacă Medvedev nu a fost lucrător cu acte la FSB, moştenitoarea KGB de care sunt atît de mîndri Putin şi ai lui, dar şi echivalenţii românaşi, cu stele şi petliţe de culori apropiate, chiar nu are importanţă dacă el a fost de la 13 ani un admirator “Deep Purple”, interzis în URSS. Cică. Ce chestie!. De parcă Dr.Mengele nu cînta serile la vioară din bach, după ce ziua ce ocupa de fel de fel de orori! Cui fofloseşte imaginea asta nouă de comisar curajos şi fără pată a lui Medvedev, coborît parcă printre oameni din filmele lui Sergiu Nicolaescu ?S-a făcut enervantă tevatură pe posibilul liberalism al lui Medvedev prin faptul că a fost la un concert dat de “Deep Purple” la Moscova, în schimb ce Putin ar fi fost un simplu ascultător de imnuri, cîntece ostăşeşti şi balade cîntate la balalaică. Pe cine vor televiziunile ruseşti şi româneşti să păcălească ? Putin cel dur şi rece, trăgînd cu pistolul şi arcul, practicînd arte marţiale cu seriozitatea cu care Miciurin studia calităţile mărului Antonovka şi al pădureţelui de Ussuri rămîne acelaşi reprezentant al complexului militar-economic sovietic. Faptul că Dmitri Medvedev nu are burta lui Victor Cernomîrdin, alt fost prim ministru şi Director  General “Gazprom”, şi practică înotul două ore pe zi, se îmbracă în blugi şi poartă haină de piele ca rockerii, nu-l face mai altfel decît este.

Nu bag mîna în foc că astăzi generalul Pleşiţă nu umblă în blugi prin propria ogradă, cu toate că pînă mai ieri stătea cu şapca pe cap şi cînd făcea pipi.Pe cine vor să păcălească plutoanele de comentatori care s-au tot perindat pe la televiziuni să ne convingă de victoria democraţiei în Rusia, realismul unei noi relaţii pragmatice cu Rusia  şi marea înfrîngerea “extremiştilor” de tip Jirinovski ( declarat naţionalist, şovin şi antisemit) sau Ziuganov ( declarat comunist şi antioccidental). Nu se schimbă nimic la Moscova, care nu crede nici în lacrimi, nici în istorie. Milioanle de morţi livrate de Marea Revoluţie din Octombrie şi alte zeci ce au urmat stau mărturie unui popor care nu a ştiut decît democraţia cnutului. Degeaba încearcă postul lui Tatulici – cel care în marele lui curaj revoluţionar i-a dat o palmă uni om căzut, cum a fost Nicu Ceauşescu, nu se uită lesne mizeriile astea! – să cosmetizeze ce se întîmplă în Rusia. Faptul că acum se plătesc salariile şi pensiile la timp – şi nu ca pe vremea dezastroasei guvernări a lui Elţin – ar obnubila şi şterge cu buretele deceniile de crime şi orori implementate de un sistem criminal şi odios. Chiar uităm atît de repede ? Chiar să primeze, în absolute, cinismul şi pragmatismul, iar noţiunile de etică, morală, adevăr şi dreptate să rămînă teme de dezbătut la o vodcă mare la Skt.Petersburg şi o ţuică mică la Bucureşti ? La urma urmelor de ce nu ?  Viaţa e oricum scurtă, şi chiloţii lui Cătălin Botezatu mai parfumaţi decît cadavrele morţilor din Kolîma lui Şalamov !Iar la miliardele de ani de care tot pomenesc savanţii de pe “Discovery”, cînd atrag atenţia de tempetauri de 70 de grade şi secarea oceanelor, plecarea oamenilor de pe pămînt iminentă, c ear mai fi de incriminat: şi binele şi raăul devin sunt insignifiante. Să trăim şi noi ca animalele şi să ne ocupăm doar de cultură, dacă politica nu ar mai fi de nici un folos.Ipocrizia şi minciuna se poartă nu doar la Bucureşti, unde batalioane de activişti PCR şi activiste uteciste se dau de ceasul morţii anticomuniste şi democraţiei servite pe felii subţiri de pîine cu “sommom fume” sau caviar. Banii nu au miros, precum petrolul, conştiinţele nu au miros frumos precum fotomodelele ce se preling pe lîngă arcaşul-pistolar de la Moscova. In funcţie, încă, pînă în mai, calitate care îi va permite să vină la summit-ul NATO  de la Bucureşti şi să schimbe bezele cu liderii celor mai puternice state ale lumii de azi. Un concert de la Ateneu va prezenta lucrări şi de Gershwin şi de Beethoven, n-ar fi exclus ca şi “Deep Purple” să fie invitat să cînte în Piaţa din faţa Parlamentului României. Frumoasă e viaţa la televizor!