05/ian/2010 La aniversare: Bodgan Barbu (în revista „Dilemateca”, Bucureşti, iulie 2009) despre „Geopolitica Matrioşkăi” de Adrian Cioroianu

Bogdan Barbu

De la Mişa la Medvedev

Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009

 Mişa era un ursuleţ simpatic şi prietenos. Simboliza pacea şi prietenia între popoare şi spiritul de competiţie sportivă, în calitate de mascotă a Olimpiadei de la Moscova din 1980. După aproape 30 de ani, Adrian Cioroianu îl readuce în atenţie, oferindu-i un nou job: acela de a deschide în mod simbolic lucrarea sa despre Rusia postsovietică. Ţinînd cont de perioada discutată în carte, Mişa ar fi putut, foarte bine, să fie Mihail Gorbaciov. Autorul a ales însă să-şi înceapă demersul cu imaginea ursuleţului zîmbitor, cu cercurile olimpice la cingătoare, din două motive: primul este acela că are reflexul istoricului, care porneşte întotdeauna analiza „din urmă“, încercînd să identifice nu doar cauzele imediate, ci şi pe cele ale duratei medii şi lungi. Cel de-al doilea ţine de alegerea autorului de a-şi plasa lucrarea sub „patronajul“ a două cunoscute simboluri ale Rusiei: ursul brun şi păpuşa Matrioşka.

Simbolistica asociată ursului rusesc oferă o întreagă gamă de imagini sugestive, transpuse cu iscusinţă de autor în planul geopoliticii: începînd cu prietenosul Mişa, însărcinat cu promovarea imaginii Uniunii Sovietice în lume, continuînd cu ursul adormit, în perioada de hibernare de după destrămarea URSS, flămînd şi năpîrlit la sfîrşitul anilor ’90 şi ajungînd la ursul redeşteptat, care îşi arată forţa în era Putin/Medvedev (nume predestinat – medved înseamnă chiar „urs“ în rusă), Rusia continuă să fie bine definită de imaginea unui masiv şi imprevizibil Moş Martin.

În ce priveşte celălalt simbol, păpuşa de lemn Matrioşka, Adrian Cioroianu ne propune două asocieri extrem de sugestive: prima este conceptul de „geopolitică a Matrioşkăi“, potrivit căruia „conducătorii noii Rusii par a se desface unul din altul – Elţîn a fost, iniţial, alesul lui Gorbaciov; Putin a fost alesul lui Elţîn; iar Medvedev a fost, cum altfel, alesul lui Putin“. Cea de-a doua inspirată utilizare a simbolului faimoasei păpuşi este legată de cele cinci noi chipuri ale Rusiei, în timpul crizei anilor ’90: Rusia hibridizată, bolnavă, înfrîntă, colonizată, rătăcită, fiecare dintre aceste imagini fiind derivată din cea anterioară. 

Capitolul dedicat crizei morale a Rusiei anilor ’90 include şi o interesantă analiză a discursului intelectual al perioadei. Autorul atrage atenţia asupra unui paradox, acela că cei mai acerbi critici ai regimului comunist, „conservatorul prin excelenţă“ Soljeniţîn, „dezamăgitul neresemnat“ Bukovski şi „pesimistul prin vocaţie“ Zinoviev, devin cei mai radicali critici ai regimului Elţîn şi cronicari ai „unei morţi îndelung anunţate“, echivalentă, în termeni geopolitici, cu dezmembrarea Rusiei. Ceea ce avea să împiedice catastrofa a fost, desigur, instalarea la Kremlin a ceea ce autorul numeşte „sistemul Putin-Medvedev“.

Relaţiile dintre putere şi opoziţie în Rusia postsovietică, presa în primul mandat Putin, situaţia conflictelor îngheţate (Nagorno-Karabah, Osetia de Sud, Abhazia, Transnistria) şi relaţiile Rusiei cu vecini ca Ucraina, România şi Ţările Baltice sînt subiecte pe care autorul le tratează cu profesionalism. Tema fundamentală a cărţii, aceea că noua Rusie doreşte (re)crearea unei atmosfere tipice unui Război Rece, va naşte cu siguranţă multe dezbateri şi va fi dezvoltată, promite autorul, într-un al doilea volum.

Cartea este inteligent structurată, capitolele fiind presărate cu fişe ce fixează rapid detaliile evenimenţiale, lăsînd autorului libertatea de a jongla cu imagini, metafore, simboluri şi complexe exerciţii de argumentaţie. Eleganţa stilistică şi intertitlurile atractive (de exemplu: „Mai puternică decît o cred adversarii, mai slabă decît o vor prietenii“) plasează noua carte a lui Adrian Cioroianu în categoria fericită a acelor lucrări care, pe lîngă calitatea ridicată a informaţiei, oferă şi plăcerea reală a lecturii.