G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

22/dec/2009 Acel 1989 al meu. De ce este bine să ai o singură revoluţie în viaţă (VI)

1989 al meu

(de ce este bine să ai doar o singură revoluţie-n viaţă)

 Adrian CIOROIANU – episodul 6/7

 Sărat mirosind a pucioasă e glonţul patriei

Noaptea haosul s-a accentuat, ca în toată ţara.

Migrena mă lăsase, am fost iarăşi furat de val şi suficient de ocupat ca să nu-mi treacă prin cap să sun acasă (dulcea inconştienţă a tinereţii, nici o generaţie n-o ratează). În schimb, am vorbit de câteva ori (şi eu, şi alţii) prin telefon cu generalul de armată Roşu (care devenise şeful comitetului provizoriu de conducere a judeţului) şi cu alţi dirigenţi de ultimă oră. Intoxicările, manipulatoare, abundau.

Pe la miezul nopţii de 22 spre 23 decembrie a ajuns (cum? de unde? – mister) prin Casa Studenţilor un bilet bătut la maşină – cu litere mari şi roşii, parcă-l văd – în care scria ceva gen «FRAŢI ROMÂNI! ÎN CLĂDIREA POŞTEI CENTRALE DIN CRAIOVA SÎNT DEŢINUŢI OSTATECI COPII» etc. Noi l-am luat în serios, ne-am luat steagurile şi am pornit în marş, cu lozinci şi îndemnuri, spre Poşta de pe Calea Unirii. De la balcoanele din nou construitul centru al oraşului lumea ne aplauda frenetic, dar nu se înghesuiau să ni se alăture (zona era un mini-Centru Civic al Craiovei, cu locatari în consecinţă!).

Am ajuns la Poştă – acolo, câţiva soldaţi speriaţi şi un locotenent-major s-au jurat pe toţi sfinţii că nu deţin nici un ostatec copil. La fel, tot în acele ore, mi-aduc aminte de un apel telefonic – la care am răspuns eu din întâmplare (dar au fost zeci, preluate şi de alţii) – în care se auzea vocea unei femei implorând: “Mamă… sunteţi tineri… plecaţi acasă… eu stau lîngă gară… acu’ zece minute a sosit o garnitură de tren încărcată cu tancuri … tancurile pleacă spre centru … vin peste voi … fugiţi, mamă, acasă” etc. Bilete misterioase şi apeluri anonime au curs toată noaptea, cât să ne ţină treji: ba că a fost aruncată în aer centrala termică de la Işalniţa; ba că apa e otrăvită; ba că deasupra Craiovei au fost doborâte n elicoptere înţesate cu terorişti; ba că Spitalul Judeţean e păzit de vreo patru doctori cu armele lor de vânătoare şi teroriştii i-au împresurat etc.

Nu voi accepta niciodată ideea că aceste intoxicări au fost întâmplătoare şi nepremeditate. Nepremeditată fusese doar adunarea noastră, a 50-60 de tineri, acolo, la Casa Studenţilor, iar cineva părea foarte interesat să ne trimite fie acasă, fie pe străzi, la vânătoare de fantome. Lucrurile au luat o întorsătură şi mai kafkiană în momentul în care au sosit (să ne apere!) vreo zece soldaţi înarmaţi plus un sergent – şi, din vorbă în vorbă, am aflat că soldaţii erau ultimul leat, din septembrie ’89 şi abia dacă aveau vreo tragere cu arma la activ. Nici nu vrea să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă chiar ne-ar fi atacat cineva. (va urma – continuarea, mâine)

_______________________

by Parker & Hart, 2009

Anunțuri

22 Decembrie 2009 - Posted by | First chapter, Intelo, Istorie | ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: