G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

19/sept/2010 Invitatul din weekend: Igor Caşu (Chişinău) despre o carte-program a lui Al. Soljeniţîn

20 de ani de la publicarea broşurii lui Soljeniţîn „Cum să reconstruim Rusia”

Igor Caşu

Text seminal care dinamitează fundamentele orânduirii comuniste şi demască crimele în masă sovietice. * 18 septembrie 1990 – publicarea broşurii lui Soljeniţîn „Cum sa reconstruim Rusia”

Spre sfârşitul anilor 1980 numeroşi autori şi societatea sovietică în ansamblu se îngrijorează asupra viitorului URSS. Puţini prevăd sfârşitul statului sovietic, dar mulţi înţeleg şi admit criza iremediabilă a ideologiei comuniste. Printre intelectualii de marcă care sugerează un anumit scenariu care trebuie urmat de URSS şi în special Rusia este şi Alexandr Soljeniţîn. Cunoscut iniţial datorită nuvelei „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” publicată în 1962 prin consimţământul personal al lui Hruşciov, Soljeniţîn avea să obţină faimă graţie romanului „Arhipelagul Gulag”, pentru care i se acordă Premiul Nobel pentru literatură în 1970. Este expulzat din URSS în 1974, fiind învinuit de „agitaţie antisovietică” şi „trădare de patrie”. (foto: EPA)

Fiind încă în America, el scrie în iulie 1990 o broşură întitulată „Cum să reconstruim Rusia”, publicată în 18 septembrie şi discutată pe larg în toată Uniunea, inclusiv în Moldova. În primul rând, autorul reiterează ideile sale faţă de sistemul comunist şi deplânge soarta care s-a abătut asupra poporului rus şi a atâtor popoare după revoluţia bolşevică din 1917. Mai exact, Soljeniţîn consideră că toate nenorocirile s-au început după revoluţia din februarie 1917 când a fost abolită monarhia, el îmbrăţişând convingeri monarhiste şi mesianice cu privire la destinul istoric al Rusiei. Nu aprobă însă imperialismul, fie de factură ţaristă sau sovietică. Rusia, crede el, nu are resurse, nici materiale nici spirituale, necesare pentru asimilarea periferiilor neruse, din contră, această ambiţie vlăguieşte nucleul naţional rusesc. Mai mult, Alexandr Isakovici spune răspicat că ruşii nu au nevoie de imperiu deoarece acesta nu îi face mai puternici, ci reprezintă drumul direct spre pierzanie. Drept exemplu invocă Japonia care abia după ce a renunţat la ambiţiile sale de mare putere mondială a reuşit să construiască o economie dezvoltată şi o societate prosperă. O altă pildă istorică încă şi mai moralizatoare în sensul bun al cuvântului este cea a Germaniei occidentale de după 1945. Numai după ce a trecut printr-un catharsis – purificare morală – au reuşit nemţii să edifice un sistem economic performant.

Aici Soljeniţîn sugerează explicit calea care trebuie urmată de Rusia aflată în acel moment la răspântie – anume că ieşirea din comunism şi crearea unei Rusii prospere trebuie să treacă printr-un ritual de condamnare a comunismului şi a responsabililor crimelor perpetrate. Sunt menţionate şi consecinţele dezastruoase ale războiului germano-sovietic asupra fiinţei naţionale ruseşti, disidentul rus opinând că nu trebuie numit „de apărare a patriei” un război care a dus la pierderea a 30 de milioane de concetăţeni şi a consolidat regimul despotic comunist. Aici Soljeniţîn a atacat un mit fundamental al statului sovietic alimentat şi astăzi în Rusia post-comunistă de noua elită politică care a reanimat imperialismul ca politică de stat în teritoriile fostei Uniuni Sovietice.

În Moldova, textul seminal al lui Soljeniţîn a stârnit un viu interes datorită acestor idei sincere exprimate de o personalitate respectată pentru meritele sale în condamnarea imperialismului rusesc, dar şi în dinamitarea fundamentelor orânduirii comuniste şi demascarea crimelor în masă sovietice. A fost foarte preţuit la Chişinău şi pentru că a admis, un an mai devreme de cele întâmplate, independenţa Republicii Moldova. El a acceptat chiar dreptul moldovenilor de a se uni cu România, dacă aceştia sunt atraşi de o asemenea perspectivă. Anume aşa vedea lucrurile din America marele scriitor şi intelectual rus. Apariţia conflictului transnistrean şi alte evoluţii externe şi interne din perioada ulterioară au zădărnicit însă traiectoria sugerată de Soljeniţîn în privinţa viitorului Republicii Moldova.

____________________________

* 18.09.2010 * Radio „Europa liberă” 

19 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , | 1 comentariu

17/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei (2/2)

Rusia învaţă să zâmbească

Adrian Cioroianu

(1/2) – (2/2)

Răspunsul are două jumătăţi, aproximativ egale:

i) pe de o parte, Rusia a cules în ultimii ani şi ceva roade ale agresivităţii sale (verbale sau armate). Ucraina are din februarie a.c. un nou preşedinte – Viktor Ianukovici –, mai curând prorus decât prooccidental. Provinciile Abhazia şi Osetia de Sud au fost desprinse din graniţele Georgiei şi, chiar dacă (aproape) nimeni nu s-a grăbit să le recunoască independenţa, cert este că ele depind acum de Moscova – şi nu de Tbilisi. Confruntat cu numeroasele sale probleme acasă (sau în Afganistan), preşedintele american Obama a propus Rusiei o “resetare” a relaţiilor (care atinseseră o nouă cotă de alarmă, după criza din 2008) şi este de presupus că cele două state se vor ghida în viitor după un pragmatism benefic amândurora – chiar dacă unele ţări terţe (precum numita Georgia, bunăoară) s-ar putea să nu se bucure foarte mult din acest motiv.

ii) Pe de altă parte, Putin & Medvedev sunt în egală măsură conştienţi că fără sprijinul Occidentului reformarea Rusiei nu are nici o şansă. Rusia este extraordinar de bogată – dar ea rămâne încă o exportatoare de materii prime şi nu una de valori adăugate prin muncă sau tehnologie. Recent, un document important “s-a scurs” (cu voie de la cine trebuie) către redacţia ediţiei moscovite a revistei Newsweek: nimic altceva decât proiectul noii doctrine naţionale ruse a politicii externe! Ai cărei autori dau de înţeles că Rusia nu va mai avea prieteni sau duşmani, ci numai interese[1]. În acest context spunea Medvedev că Rusia trebuie să reînceapă să zâmbească – dar nu de dragul zâmbetului, ci mai ales dacă acest zâmbet îi va aduce beneficii. Ideea unui parteneriat concret NATO – Rusia nu mai este azi deloc bizară, problemele de frontieră cu Norvegia au fost în bună parte reglate, la fel problemele de memorie cu Polonia. Cu Germania, proiectele comune abundă: conducte de gaz (Nord Stream), trenuri de mare viteză şi, mai nou, înfiinţarea unor unităţi de producţie Volkswagen, Daimler sau BMW pe teritoriu rusesc – prin care Rusia va da mână de lucru, dar va “fura” şi pricepere şi meşteşug nemţeşti.

La ce ne putem aştepta pe termen mediu? Chiar dacă nu va renunţa la pretenţiile sale geopolitice, Rusia nu mai are nici un interes într-o nouă criză cu Occidentul – şi nici Occidentul (SUA, NATO, UE) într-una cu Rusia. Atât pentru Rusia, cât şi pentru America, un competitor cu mult mai apropiat (şi mai dinamic, şi mai ambiţios) este China. Atât pentru Rusia, cât şi pentru Occident, un inamic real este islamul radicalizat ce se manifestă în Nordul Caucazului, în Europa, în Africa sau în Orientul Mijlociu. În fine, atât Rusia cât şi Occidentul se adâncesc pe zi ce trece într-un declin demografic: populaţia lor îmbătrâneşte, iar floarea tineretului, la nivel mondial, este tot mai mult în afara graniţelor lor.

Aşadar, este foarte posibil ca Rusia de mâine, la fel de orgolioasă dar ceva mai pragmatică, să fie mai puţin încruntată. Rămâne de văzut însă şi ce va fi în spatele zâmbetelor sale.


[1] Owen Matthews & Anna Nemtsova, “The New Putin Profile”, în Newsweek, 21 iunie a.c.

17 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , , | Lasă un comentariu

16/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei

Rusia învaţă să zâmbească

Adrian Cioroianu

În februarie anul trecut scriam tot aici despre inabilitatea Rusiei de a se autopromova în exterior – altfel spus, despre incapacitatea sa de a dezvolta ceea ce, în limbajul globalizării, se cheamă mai nou acţiuni de public relations (PR). O altă sintagmă folosită pentru a denumi ceva asemănător este acela de soft power – expresie pe care o datorăm profesorului şi politologului american Joseph S. Nye şi care desemnează capacitatea unui stat de a-şi impune valorile şi principiile prin intermediul unor produse (sau strategii) de ordin cultural sau mediatic – spre deosebire de hard power, care desemnează forţa demografică sau armată. Deloc suprinzător că, în momentul de faţă, Statele Unite ale Americii sunt campioane atât la hard, cât şi la soft power: pe de o parte, armata şi tehnologiile militare americane nu au încă rival în lumea de azi (ceea ce nu înseamnă că nu ar avea vulnerabilităţile lor!), iar produsele culturale (cu sau fără ghilimele) americane dau tonul modernităţii contemporane. Chiar dacă în lumea de azi unii lideri ai lumii a treia – venezueleanul Hugo Chavez, iranianul Ahmadinejad ş.a. – numesc SUA “jandarmul beat”, “marele Satan” ş.a.m.d. şi chiar dacă arderea steagului american pentru unii încă înseamnă o formă (stupidă, în opinia mea) de răzbunare, totuşi la capitolul soft power America, deşi într-o scădere de formă, deţine supremaţia. Mai simplu spus: poate că în 2050 China va fi noua superputere a lumii, dar deocamdată milioane de chinezi cumpără bilet la filmul Avatar; când milioane de americani se vor înghesui pentru a vedea un film sau un pop-star chinez, atunci vom spune că s-a întors roata.

Revin la Rusia, pentru a spune că ea nu a excelat niciodată la acest capitol al autopromovării. Dar sunt semnale că face eforturi disperate pentru a recupera în acest sens. Recent, preşedintele Medvedev – cel care şi-a asumat rolul unui modernizator, chiar dacă mulţi îl văd încă sub pulpana hainei premierului Putin – spunea că Rusia trebuie să nu se mai încrunte şi să înceapă să zâmbească către lume. Înseamnă acest lucru că Rusia ar putea deveni mai îngăduitoare şi mai permisivă, sau că ar renunţa la tradiţionala sa suspiciune faţă de Occident? Nu neapărat. Ci doar că va încerca să-şi atingă scopurile şi altfel decât prin forţă.

Când este vorba despre orgoliul lor, ruşii investesc foarte mult (uneori prea mult) în spectaculozitatea manifestărilor proprii. Aduceţi-vă aminte de gala Eurovision din mai 2009, desfăşurată la Moscova. Pentru un spectacol de televiziune cu mare audienţă dar cu credibilitate din ce în ce mai debilă, pasiunea pusă de ruşi în organizarea ediţiei căreia i-au fost gazdă nu avea cum să treacă neobservată. Premierul Putin însuşi a monitorizat pregătirile pentru acel show care avea să fie, într-adevăr, grandios. Ce alt premier dintr-o ţară europeană s-ar mai ocupa cu aşa ceva? Probabil că nici unul. Numai că Rusia a văzut în acea ediţie a Euroviziunii o problemă de mândrie naţională. S-a dat peste cap să impresioneze şi a reuşit.

În ultimii ani, parada de 9 mai din Piaţa Roşie a jucat acelaşi rol, al unei acţiuni de PR destinată în primul rând cetăţenilor proprii. În ediţia 2010, parada s-a întrecut pe sine – cu menţiunea că a făcut parte din aceaşi campanie de “îndulcire” a relaţiilor dintre Rusia şi Vest. Pentru prima dată, trupe ale unor ţări din NATO (Marea Britanie, Polonia ş.a.) au mărşăluit în centrul Moscovei – exact acel NATO despre care Dimitri Rogozin (ambasadorul rus la Alianţă) spunea acum câţiva ani că se comportă ca un “rinocer orbit”. Ce s-a întâmplat între timp şi cum se explică această schimbare? (va urma)

___________________________

– text publicat în revista Scrisul românesc, nr. 7, iulie 2010.

16 Septembrie 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , , | 2 comentarii

16/sept/2010 Poveşti din „Dilema veche”: cum ajungi în Cosmos, via Chişinău

Basarabene, iarăşi (1)

Cum ajungi din codru în cosmos, via Chişinău

Adrian Cioroianu

Iată-mă-s revenit la Chişinău şi, ca să vezi!, soarta le potrivi atît de bine încît şi acum mă gîndesc dacă nu cumva o fi aici vreun semn de la Providenţă: dacă la ultima vizită am locuit la hotelul Codru – aflat pe strada 31 august 1989 (ziua în care s-au decretat româna ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin) –, acum drumurile vieţii (plus o şcoală de vară a francofoniei) m-au dus fix spre hotelul Cosmos, care se află pe bulevardul… vă zic  mai jos care. Acest hotel (de 19 etaje, datînd probabil din anii lui Brejnev) oferă măcar o surpriză de proporţii intergalactice: chiar în faţa sa se află statuia ecvestră a regretatului (cel puţin de cîteva dame) Grigori Kotovski. Cine-i Kotovski? Un fost revoluţionar bolşevic, mort de tînăr din cauză că el a luat comunismul într-atît de în serios încît (şi ce vă spun acum nu veţi găsi în Sovieţkaia enţiklopedia) ajunsese să considere soţiile tovarăşilor săi drept un fel de bunuri comune – motiv pentru care a şi fost asasinat de unul dintre soţii la a căror încornorare participa cu fervoare proletară.

Amplasarea contrastantă a unui hotel cu nume dedicat expansiunii cosmonautice a Sovietelor în spatele unei statui ecvestre a unui bolşevic nu este decît unul dintre multele detalii care fac din Chişinău un oraş predispus unei lecturi în căutare de simboluri. Chiar dacă e curat şi verde cel puţin la nivelul străzilor centrale (par a fi unele probleme cu calitatea aerului, dar nu intru acum în detalii), chiar dacă are bulevarde largi, firme de servicii relativ puţine, o industrie publicitară la începuturi şi destule clădiri mari în construcţie (semn că zona are un potenţial economic în mare parte virgin – şi încă nu mi-e limpede cine va profita de el modelîndu-l, UE sau Rusia!), Chişinăul oferă la tot pasul acele distonanţe care, unui vizitator cît de cît atent, sigur nu-i vor trece neobservate.

[[[   Ocupaţia “ex-sovietică” şi fostă “germano-fascistă”   ]]]

Drept care în acelaşi perimetru urban poţi vedea un monument închinat “eliberării” Moldovei sovietice “de sub ocupaţia germano-fascistă” (pe bulevardul Negruzzi, în faţa Academiei de Ştiinţe), dar şi un monument (a cărui piatră de temelie a fost pusă în plin centru mai alaltăieri, cu ceva polemici) ce va comemora “ocupaţia sovietică” a Basarabiei, pe 28 iunie 1940. Pe aceleaşi străzi vezi galerii comerciale şi mall-uri de ultimă generaţie (precum MallDova, ultraelegant şi la fel de scump ca cele din Bucureşti), dar şi un comerţ stradal haotic şi pastelat, cu plăcinte, siropuri sau pahare de cvas albicios – ceva stil Big Berceni ’90. Într-un restaurant chic şi cu mîncare foarte bună din zona centrală tocmai admiram marmura neagră ce placa pereţii răcoroşi cînd am observat ceva mai sus, deasupra unor oglinzi meşteşugite, o gură de aerisire desprinsă din montura prost făcută şi lipită copilăreşte, cu scoci. Într-o seară, aproape de ora 23., mare (şi totuşi fugară) mi-a fost mirarea cînd, trecînd prin faţa hotelului Chişinău, am văzut că ceasul cu leduri de pe faţadă indica ora 16 şi 15 minute – îţi va fi aici încă şi mai greu decît la Bucureşti să găseşti un ceas stradal care să indice ora cît de cît corectă. Dacă faci imprudenţa să iei un taxi de pe stradă, e inutil să aştepţi pornirea contorului – preţul trebuie negociat cu şoferul înainte de cursă.

Într-o zi, după prînz, aproape de Piaţa Marii Adunări Naţionale, am văzut următoarea scenă: în staţia de autobuz aşteptau cîteva persoane, printre care şi o localnică totuşi majoră, cu picioare de circa doi metri virgulă patruzeci şi şapte de centimetri fiecare şi cu un piept avîntat ce împigea cu atîta forţă aer cald către Polul Nord încît, dacă ar fi văzut-o, Al Gore şi alţi ecologişti ar fi făcut stop cardiac. Spre staţie venea, agale, un troleibus – care, ajuns la vreo trei metri distanţă, taman îi cade sau i se desprinde una dintre antenele acelea de alimentare electrică şi se opreşte, inert. Din troleu coboară şoferul; de fapt, o bravă şoferiţă de vreo 55 de ani şi care avea nişte mîini vînoase şi musculoase cam ca Stallone în primul Rambo – semn că troleului ei îi cădeau sîrmele cam des. Nu ştiu ce îndemn sau rugăminte a adresat atunci şoferiţa musculoasă către juna pieptoasă – cert este că în minutul următor, una lîngă alta, umăr la umăr, ele au început să tragă forţos de frînghiile antenelor etc. A mai sărit în ajutor şi un bărbat ce aştepta în staţie şi peste alte două minute troleul o lua din loc, cu personajele amintite la bord.

Şi, stimabile cititor de dincoace sau dincolo de Prut, pentru că a început să plouă închei această parte a poveştii invitîndu-te pe dumneata la o probă de intuiţie: ghici cum se cheamă bulevardul din Chişinău pe al cărui ax se află hotelul Cosmos? (va urma)

________________________

– text publicat în revista Dilema veche, nr. 334, 08 iulie a.c.

16 Septembrie 2010 Posted by | povesti suprapuse | , , , , | Lasă un comentariu

25/iul/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane (8/8)

Relaţiile germano-sovietice între anii 1917-1934

 Valentin Stancu

(1/8) – (2/8) – (3/8) – (4/8) – (5/8) – (6/8) – (7/8) – (8/8)

Schimbările din politică externă sovietică prezentate mai sus sunt ilustrate de înlocuirea lui Cicerin cu Maxim Litvinov în anul 1930, a cărui activitate în Ligă, după 1927, a fost dusă în slujba securităţii colective.

Un lucru interesant de subliniat este faptul că, deşi relaţia economică şi militară dintre URSS şi Germania era în creştere între anii 1928-1932, relaţiile politice se diminuau tot mai mult.

Cauza distanţării politice este intrarea celor două state în criză în acelaşi timp. Lupta lui Stalin cu oponenţii „de dreapta” faţă de planurile sale economice din interiorul Rusiei a determinat o orientare spre stânga a activităţii Cominternului, prin urmare şi a KPD. La începutul lui 1928, noua linie a Cominternului a fost anunţată şi, până în 1933, KPD a revenit la atacurile asupra SPD, văzut ca inamic al clasei muncitoare. Prin aceste atacuri, se urmărea şi blocarea pericolului concilierii franco-germane, susţinută de Stresemann şi Briand, la care s-a alăturat şi SPD. Linia cominternistă, care i-a prezentat pe social-democraţi ca „social-fascişti”, a avut un rol important în paralizarea reacţiei de stânga împotriva lui Hitler, prin împiedicarea cooperării dintre KPD şi SPD. În schimb, creşterea rapidă a KPD ca urmare a crizei din Germania a făcut imposibilă pentru guvernele germane să perpetueze distincţia ficţională dintre bolşevism şi Rusia, care făcuse posibil parteneriatul de la Rapallo. Ostilitatea faţă de bolşevism poate fi demonstrată prin explozia sprijinului faţă de Partidul Nazist, care a trezit frica faţă de ameninţarea roşie şi de memoria lui noiembrie 1918.

Relaţiile germano-sovietice, deşi păreau corecte din punct de vedere politic, s-au răcit ca rezultat al creşterii revizionismului militant al Germaniei în timpul lui Brüning şi Schleicher. Totuşi, venirea lui Hitler la putere nu a produs iniţial o schimbare prea mare. Urmarea în continuare a liniei Rapallo se explică prin slăbiciunea generală de care Germania încă dădea dovadă, ca şi prin necesitatea ca Hitler să facă unele concesii faţă de aliaţii săi politici şi Reichswer. Acesta a avut o poziţie precaută şi a lăsat impresia că perpetua politica externă a Republicii de la Weimar. În realitate, tensiunile în relaţiile germano-sovietice din perioada 1929-1933 pregătiseră deja terenul pentru Hitler în vederea schimbării politicii germane faţă de URSS. Progresul făcut de noul regim în consolidarea poziţiei sale interne în 1933-1934 i-a permis lui Hitler să facă această schimbare. Severitatea conducătorului statului german faţă de comunism şi eliminarea KPD au făcut să dispară ultimile vestigii ale Republicii de la Weimar, astfel fiind compromisă relaţia cu URSS. Pactul de neagresiune dintre Germania şi Polonia (1934) a reprezentat o rupere decisivă cu politica faţă de URSS a Republicii de la Weimar. A însemnat, în mod virtual, ruperea relaţiilor diplomatice şi politice normale dintre Berlin şi Moscova.[1]

În concluzie, dorim să subliniem importanţa factorului ideologic în relaţiile internaţionale, care, în ciuda intereselor comune pe care le-au avut Germania şi Rusia Sovietică/URSS, le-a împiedicat pe acestea să îşi unească forţele pentru dominarea Europei. Noua încercare de apropiere din 1939 va confirma faptul că două mari puteri cu ideologii opuse nu pot să ajungă decât la confruntare.


[1] John Hiden, op. cit., pp. 96-99.

 

Bibliografie

  1. Duroselle, Jean-Baptiste, Istoria relaţiilor internaţionale 1919-1947, volumul I, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006.
  2. Hiden, John, Germany and Europe 1919-1939, Editura Longman, New York, 1977.
  3. Kissinger, Henry, Diplomaţia, Ediţia a II-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2007.
  4. Nolte, Ernst, Războiul civil european 1917-1945: naţional-socialism şi bolşevism, Editura Runa – Grupul Editorial Corint, Bucureşti, 2005.
  5. Rubinstein, Alvin Z., The Foreign Policy of the Soviet Union, Random House, New York, 1960.

26 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , | 1 comentariu

08/iul/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane (7/8)

Relaţiile germano-sovietice între anii 1917-1934

 Valentin Stancu

(1/8) – (2/8) – (3/8) – (4/8) – (5/8) – (6/8) – (7/8)

În timpul Conferinţei de la Locarno (1925), comisarul Poporului, însărcinat cu Afacerile Externe, Cicerin, aflat în vizită într-un oraş german, a propus Guvernului German încheierea unui tratat de prietenie şi de neutralitate. Stresemann, iniţial, nu a fost receptiv la această iniţiativă. Dar, apoi, probabil văzând în acest lucru un mijloc de presiune asupra occidentalilor, a acceptat semnarea unui acord economic (la 12 octombrie 1925) şi, în fine, a unui acord politic, semnat la Berlin la 24 aprilie 1926.[1] La această dată, puterile vestice acceptaseră politica germană de echilibru, nemaiexistând reacţia din timpul semnării Tratatului de la Rapallo.[2] Era un tratat de prietenie şi de neutralitate. Articolul 2 prevedea că, în cazul în care, în ciuda atitudinii sale paşnice, una dintre părţile contractante ar fi obiectul agresiunii unei alte puteri, cealaltă parte trebuia să-şi păstreze neutralitatea.[3] Astfel, se elimina posibilitatea ca Germania să devină vreodată zonă de concentrare a trupelor Marii Britanii sau Franţei pentru un război împotriva Uniunii Sovietice.[4]  Articolul 3 obliga pe fiecare dintre părţile contractante să nu adere la o coaliţie care ar avea drept scop supunerea celuilalt la un boicot financiar sau economic.[5] Acest lucru însemna că cele două ţări se excludeau reciproc de la aplicarea securităţii colective. Relaţia dintre Berlin şi Moscova s-a păstrat şi consolidat pe baza ostilităţii faţă de Polonia.[6]

De asemenea, a fost susţinută continuarea colaborării pe planurile economic şi militar, ca şi pe plan cultural.

Printr-o notă, Germania s-a angajat să ducă o politică de prietenie faţă de URSS după intrarea în Ligă şi a reafirmat faptul că doar Germania urma să decidă care era agresorul în orice conflict. Relaţiile militare au atins punctul culminant la începutul anilor ’30, când a fost un adevărat record de antrenări comune şi experimente cu arme interzise Germaniei.[7]

În ziua de 15 iunie 1927, la Geneva, a avut loc o conferinţă între Chamberlain, Stresemann, Briand, Vandervelde şi contele Ishii, la care s-a discutat despre relaţia cu URSS. Chamberlain i-a propus lui Stresemann – care a relatat în scris întrevederea – să facă presiuni asupra Guvernului Sovietic, pentru a se realiza o apropiere economică între Uniunea Sovietică şi Europa. În ceea ce-l priveşte pe cancelarul german, acesta a rămas ataşat relaţiei privilegiate a Germaniei cu această putere, refuzând „orice cruciadă antibolşevică”. Stresemann a declarat în Reichstag, la 23 iulie, că Germania nu voia să participe la o acţiune comună contra URSS.[8]

Dar, treptat, schimbarea relaţiilor germano-sovietice a devenit una vizibilă. Nu a fost un eveniment brusc, ci o consecinţă a evoluţiei climatului internaţional, a schimbărilor care au dus la creşterea puterii lui Stalin, precum şi a radicalizării politicii germane după 1928. Cancelarul german era interesat în cooperarea cu sovieticii, pentru că cele două state aveau o dorinţă comună legată de Polonia. De vreme ce folosirea forţei împotriva inamicului comun era exclusă în viitorul apropiat, presiunea diplomatică şi economică comună a Germaniei şi URSS era de importanţă mare pentru păstrarea opţiunilor deschise cu privire la estul Europei.

Deşi păstrarea prieteniei cu Germania era importantă pentru sovietici, intrarea Germaniei în Ligă şi existenţa pactelor de la Locarno i-au determinat pe aceştia să-şi reconsidere tacticile. Încă din 1925/1926, sovieticii au încercat să-şi îmbunătăţească relaţia cu Franţa, iar în octombrie 1925 Cicerin a exprimat intenţia ţării sale de a trimite un observator la Geneva. În ianuarie 1926, sovieticii au fost de acord să ia parte la Comitetul pentru dezarmare, dar conceptul de securitate al Ligii era diferit de viziunea sovietică din a doua jumătate a anilor ’20, care viza încheierea de tratate bilaterale de neagresiune cu vecinii. În ciuda acestor fapte, relaţia germano-sovietică a fost o forţă potenţială pentru pacea europeană. Un exemplu în acest sens este faptul că Germania a dorit să joace rolul de mediator în disputa sovieto-britanică din 1927. (va urma)

 


[1] Ibidem, p. 76.

[2] John Hiden, op. cit., p. 95.

[3] Jean-Baptiste Duroselle, op. cit., p. 76.

[4] Ernst Nolte, op. cit., p. 139.

[5] Jean-Baptiste Duroselle, op. cit., p. 76.

[6] Henry Kissinger, op. cit., p. 246.

[7] John Hiden, op. cit., pp. 95-96.

[8] Jean-Baptiste Duroselle, op. cit., p. 78.

8 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , | 1 comentariu

07/iul/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane (6/8)

Relaţiile germano-sovietice între anii 1917-1934

 Valentin Stancu

(1/8) – (2/8) – (3/8) – (4/8) – (5/8) – (6/8)

Orientarea duală a politicii externe ruse a afectat relaţia germano-rusă. Deşi erau interesaţi să aibă relaţii bune cu Germania şi să sprijine acest stat împotriva Marii Britanii şi a Franţei, liderii bolşevici au continuat să privească clasele muncitoare germane ca fiind cheia răspândirii viitoarei revoluţii.

După 1922, sub conducerea lui Stresemann s-a încercat ducerea unei politici de echilibru, orientată atât spre Rusia, cât şi spre Vest.

Anul 1923 este foarte important, atât în ceea ce priveşte relaţia dintre Germania şi Vest, cât şi în ceea ce priveşte relaţia cu sovieticii. Germania a beneficiat de sprijinul rusesc pentru politica sa de rezistenţă pasivă, mai precis de avertizările sovietice pentru Franţa şi Polonia în timpul crizei Ruhr-ului, care au permis menţinerea într-o stare de neutralitate a estului Europei. În vara anului 1923, a fost atins un acord cu privire la participarea germană la industriile de armament ruseşti, iar în iulie au fost redeschise negocieri pentru un acord economic deplin.

În acelaşi an, Cominternul a urmărit convingerea burgheziei germane că interesele sale puteau fi atinse prin alierea cu proletariatul, pentru crearea unei rezistenţe revoluţionare în faţa Franţei. În august 1923, Cominternul a încercat să restaureze un front combinat între KPD şi SPD. Această încercare a avut un oarecare succes. În octombrie 1923, guvernele de coaliţie KPD-SPD din Saxonia şi Thuringia trebuia să asigure o bază de la care să se organizeze revoluţia. Însă, suprimarea brutală a rebeliunii din Saxonia de Guvernul Stresemann a scos la iveală ostilitatea ideologică cu privire la bolşevism în Germania, în ciuda normalizării relaţiilor diplomatice după Rapallo. Astfel, speranţele sovietice cu privire la o revoluţie în Germania au fost înăbuşite, ceea ce a contribuit decisiv la trecerea în URSS de la doctrina revoluţiei mondiale la cea a socialismului dintr-o singură ţară.

Bolşevicii au ajuns la concluzia că, pentru ca revoluţia să se consolideze în URSS, era necesar să fie păstrate relaţiile cu Germania, ca un mod de apărare în faţa lumii capitaliste ostile. „Anul recunoaşterii”, 1924, nu a împrăştiat temerile sovietice, această situaţie fiind determinată mai ales de faptul că inaugurarea Planului Dawes părea să apropie Germania de puterile vestice. Sovieticii, pentru îmbunătăţirea relaţiei cu Berlinul, au promis, în 1924, că nu vor mai fi alte încercări de amestec în afacerile interne germane. Această schimbare de politică s-a reflectat în comportamentul partidelor comuniste europene, inclusiv în cel al KPD. Sub conducerea lui Ernst Thälmann, din 1925, KPD a urmat linia Moscovei. Din 1928, KPD a încercat să coopereze într-un mod practic cu partidele socialiste în Germania. În modul acesta, o sursă de fricţiune imediată între Germania şi statul sovietic era redusă.

Dar dificultăţile în relaţia germano-sovietică după 1923 nu au fost absorbite de dispariţia elementului revoluţionar din politica externă sovietică, fiind influenţate de scena internaţională în schimbare. În timp ce Stresemann încerca să obţină o apropiere de durată şi profitabilă faţă de Vest, între anii 1924-1925, sovieticii erau preocupaţi să prevină o asemenea apropiere. Legăturile cu marea putere estică pe care Stresemann le moştenise, în loc să îi aducă câştiguri, i-au adus dificultăţi. Strategia Locarno a apropiat Germania de Vest şi de Liga Naţiunilor, pe care sovieticii o detestau, fiind văzută de aceştia ca un organ al lumii capitaliste. Asigurările germane constante făcute URSS în perioada Locarno nu puteau să reducă grijile sovieticilor. Însă, relaţiile economice şi militare au permis păstrarea unei anumite armonii în relaţia dintre cele două puteri.

Relaţiile dintre URSS şi Germania au intrat între 1924-1925 într-o nouă fază, în care nu s-a pus un accent atât de mare pe producerea, ci mai degrabă pe testarea unor materiale de război şi pe antrenarea personalului militar german pentru folosirea acelor arme şi echipamente interzise de Tratatul de la Versailles.[1] În perioada1924-1932, au funcţionat activ tabere de antrenament pentru tancuri (Kama), aviaţie (Lipeţk) şi pentru experimentarea gazului de luptă (Saratov), sub direcţia unui organism secret, stabilit în 1924, Zentrale Moskau. De asemenea, a fost organizată o colaborare între statele-majore.[2]

 

 


[1] John Hiden, op. cit., p. 91-94.

[2] Jean-Baptiste Duroselle, Istoria relaţiilor internaţionale 1919-1947, volumul I, Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006, p. 53.

7 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , | 2 comentarii

06/iul/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane (5/8)

Relaţiile germano-sovietice între anii 1917-1934

 Valentin Stancu

(1/8) – (2/8) – (3/8) – (4/8) – (5/8)

Dar grija lui Rathenau pentru bunăstarea economică a Germaniei, în condiţiile în care era şeful celei mai mari companii de electricitate, AEG, l-a determinat pe acesta să fie precaut şi să nu piardă posibilitatea ca Germania să obţină avantaje economice şi politice prin semnarea unui tratat cu Rusia.[1]

În noaptea de 15 spre 16 aprilie 1922, la ora unu şi un sfert, unul dintre aghiotanţii lui Cicerin a telefonat delegaţiei germane în mod conspirativ, făcând propunerea pentru o întrevedere în cursul zilei următoare la Rapallo. Germanii au acceptat, pentru a ieşi din izolare, în timp ce sovieticii doreau să evite să devină creditori ai acestora.[2]  

Pe 16 aprilie, cele două state au semnat tratatul propus de sovietici. În ciuda faptului că tratatul s-a realizat, în principiu, împotriva voinţei lui Rathenau şi a lui Ebert, hotărârile luate au adus celor două state un plus de siguranţă pe scena politică europeană. Cei doi marginalizaţi au renunţat reciproc la pretenţii importante, bazate pe prevederile articolului 116 al Tratatului de la Versailles, care rezerva Rusiei posibilitatea de a cere despăgubiri şi Germaniei acelaşi drept cu privire la naţionalizarea proprietăţilor germane.[3]

De asemenea, Germania a obţinut acces la piaţa rusească, iar Rusia a ieşit din izolarea la care o obligaseră Aliaţii.

Totodată, au fost restabilite relaţiile diplomatice normale şi s-a stipulat că principiul naţiunii celei mai favorizate va guverna tratamentul relaţiilor comerciale şi celui al cetăţenilor lor, în plus promiţându-şi asistenţă mutuală pentru uşurarea dificultăţilor lor economice. Sovieticii au văzut în acest tratat salvarea de o viitoare ameninţare combinată asupra economiei lor de către Vestul capitalist.[4]

Atunci când a aflat despre discuţiile cu privire la încheierea acestui tratat, Lloyd George a încercat să ofere delegaţiei germane ceea ce refuzase de mai multe ori: o întrevedere. Mesajul lui a ajuns la Rathenau, negociatorul german, tocmai când se pregătea să plece la ceremonia de semnare a acordului sovieto-german. Acesta a dat ca răspuns următoarele cuvinte: „Le vin est tiré; il faut le boire” („Vinul a fost destupat; trebuie băut”).[5]

Încheierea tratatului le-a făcut pe puterile occidentale să întrevadă o nouă posibilitate în politica internaţională: aceea ca Germania şi Rusia să fie poate cândva legate printr-o alianţă reală împotriva Occidentului. Varianta opusă, pe care Churchill o susţinuse, de a se face din Germania un aliat într-un război antibolşevic, părea să nu mai fie valabilă niciodată.[6]

Rapallo este punctul culminant al tendinţei Germaniei după 1919 de a exploata cartea rusească, cu scopul de a obţine concesii din partea puterilor vestice şi a devenit expresia acelor forţe din politica germană care, în mod tradiţional, urmăriseră politici ce vizau întărirea puterii Germaniei şi care să facă alianţa cu Germania valoroasă.[7]

Deşi ulterior Rapallo avea să fie considerat simbolul pericolului reprezentat de apropierea dintre sovietici şi germani, a fost, de fapt, doar un accident inevitabil. Niciuna nu a avut planuri pentru ca lucrurile să decurgă în modul în care s-au întâmplat. Totodată, a fost un eveniment inevitabil, deoarece marginalizarea a două state foarte puternice nu putea decât să le determine să se apropie şi să depăşească diferenţele ideologice.[8]

În ciuda acestui succes, Germaniei a practicat o politică a echilibrului, de centru. Brockdorff Rantzau era mândru de apropierea dintre el şi Cicerin, dar a fost un politician lucid, afirmând că politicienii sovietici erau nişte „fanatici lipsiţi de scrupule”, ce intenţionau ca, într-o bună zi, să împingă „graniţele Asiei” până la Rin. O poziţie asemănătoare o avea şi Stresemann, care considera că un mariaj cu Rusia sovietică ar fi însemnat pentru el „să te culci în pat cu asasinul propriului popor”.[9]

Relaţia Germaniei cu puterile vestice a devenit mai dificilă şi din cauza faptului că Tratatul de la Rapallo a determinat anularea încercărilor franco-poloneze de a susţine cererile statelor est-europene mici la reparaţii din partea Germaniei şi a făcut vizibil impasul cu privire la reparaţii în Vest.

În Germania, KPD a salutat Tratatul de la Rapallo pentru motive clare, ideologice, aceeaşi atitudine având-o şi liderii militari şi naţionalişti germani, împreună cu cei din industria grea. În general, şi celelalte partide, cu excepţia SPD, au salutat tratatul în Reichstag ca un pas spre o politică externă mai activă. Pentru Lenin, tratatul a fost instrumentul ce putea susţine exploatarea diviziunilor din câmpul capitalist şi să crească spaţiul pentru impunerea politicilor sovietice până ce condiţiile permiteau răspândirea revoluţiei. (va urma)


[1] John Hiden, op. cit., pp. 89-90.

[2] Henry Kissinger, op. cit., p. 229.

[3] Ernst Nolte, op. cit., p. 138.

[4] Alvin Z. Rubinstein, The Foreign Policy of the Soviet Union, Random House, New York, 1960, p. 90.

[5] Henry Kissinger, op. cit., p. 229.

[6] Ernst Nolte, op. cit., p. 138.

[7] John Hiden, op. cit., p. 91.

[8] Henry Kissinger, op. cit., p. 229.

[9] Ernst Nolte, op. cit., p. 139.

6 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , | 3 comentarii

06/iul/2010 Transnistria și consolidarea relațiilor germano-ruse (RFE/RL)

Transnistria și consolidarea relațiilor germano-ruse

Un interviu Radio Europa Liberă cu analistul politic Marko Papic de la publicația Stratfor.

02 iulie a.c.

Marc Papic: Germania a ales o tactica diplomatică excelentă. Nu are nimic de pierdut dacă Rusia decide să nu-şi retragă trupele din Transnistria. Dar dacă va colabora, Germania va apărea în faţa Europei ca un lider, nu doar din motive economice, cum am vazut-o în ultimele 6 luni, dar şi în domeniul politicii externe. Ei vor putea merge in Europa şi vor putea spune: priviţi, noi am reuşit să convingem Rusia să se retragă din Transnistria, care este o linie roşie pentru Rusia încă din 1992, este un o locaţie geopolitică foarte importantă, este locul unde Carpaţii se întâlnesc cu Marea Neagră.

Dar daca ruşii nu se retrag, şi noi prognozăm că aşa şi se va întâmpla, Rusia se va retrage din Consiliul de Cooperare şi Securitate, lucru care va înfuria ţările din Europa Centrală, în special România şi Polonia. Şi dacă Consiliul de Securitate nu va funcţiona din cauza Rusiei, Germania va rămâne nevinovată.

Germania îşi va păstra totuşi relaţiile cu Rusia, ei vor putea merge la Moscova şi vor putea spune că din păcate voi n-aţi vrut să renunţaţi la aceste trupe din Transnistria, aşa că acest Consiliu de Securitate Uniunea Europeană – Rusia nu mai are nici un viitor”.

Pe scurt, dacă ruşii îşi retrag trupele din Transnistria, germanii aduna toţi laurii, iar dacă nu, germanii vor arăta cu degetul la Rusia şi la ţările central europene.

Europa Liberă: Credeţi că Rusia are pârghiile necesare să mişte înainte rezolvarea conflictului transnistrean?


Marc Papic
: Nu ne este foarte clar ce-ar însemna „a mişca înainte”, ce ar putea fi văzut ca un progres în acest conflict. Este aproape una din situaţiile când orice este considerat progres de toate părţile, va fi progres. Rusia ar putea lăsa ca acest lucru sa se intample, atât cât independenţa Transnistriei nu va fi tulburată. Şi nu este clar daca Germania sau orice altă ţară europeană speră sau se aşteapta la semnarea vreunei rezoluţii în legătură cu Transnistria.

Se pare că ruşii s-ar putea retrage dacă se asigură că Transnistria rămâne în zona lor de influenţă iar Moldovei i s-ar permite să continue să-şi facă legături cu vestul, pentru că Rusia a crezut întotdeauna că are o carte de jucat în Moldova: Partidul Comuniştilor încă e acolo, încă e popular, practic e cel mai mare partid din Republica Moldova.

Europa Liberă: Este ceva realist ca Moscova să tolereze Moldova ca membră a UE sau chiar NATO?


Marc Papic
: Moldova fără Transnistria – posibil. Depinde de ce primeşte în schimb. S-ar putea întâmpla, cu condiţia ca Transnistria să rămână în sfera de influenţă a Rusiei. Ei niciodata nu vor accepta pierderea totală a influenţei în această regiune.

Totuşi, acum Moscova are nevoie de investiţii, know-how tehnologic. Această presiune de modernizare a economiei ruse este reală. Ei acum încearcă să recâştige încrederea investitorilor europeni, pe care au pierdut-o în ultimii 3 ani. Negocierea Moldovei fără Transnistria in schimbul investiţiilor şi a trasferului de know-how în Rusia ar putea fi o idee asupra căreia Moscova să reflecteze, mai ales ca ei cred că ar fi o mişcare temporară, pentru că politica în Chişinău nu se va îmbunătăţi. De la revoluţia împotriva Partidului Comuniştilor lucrurile nu s-au clarificat, e încă un haos politic, ei încă nu au decis cum vor să aleagă preşedintele.

Europa Liberă: Să presupunem că va urma un progres în Transnistria, că trupele ruse vor fi retrase, sau cam aşa ceva; care ar fi următoare mişcare în relaţia UE-Rusia?

Marc Papic: Următoarea mişcare ar fi consolidarea relaţiilor ruso-germane. Acesta este miezul. Germania încearcă să facă acest lucru aşa cum administrează relaţiile cu celelalte alianţe: cu Uniunea Europeană, cu NATO. Iar cu Rusia vrea ca relaţiile să avanseze dincolo de energetică şi securitate.

Următoarea mişcare ar fi, de asemenea, că Rusia să aibă un cuvânt mai greu de spus în problemele de pe continentul european, mai ales ceea ce tine de securitate. Acest lucru ar însemna, pe de alta parte, retragerea Statelor Unite din Europa, cel puţin pe termen scurt.

Dacă europenii se vor lăsa convinşi că Rusia este un partener de încredere, (chiar daca ei cred ca nu se vor lăsa convinşi, şi nici Germania nu crede) se vor bucura, pentru că ei acum sunt extenuaţi şi s-au săturat să urmeze Statele Unite în Orientul Mijlociu. Europenii nu vor să mai aibă vreo legătură cu acest lucru.

Aşa că o anumită legătură a UE cu Rusia, în care Rusia să dovedească că sunt parteneri oneşti, va elimina Statele Unite din arhitectura de securitate în Europa. Acest lucru nu este imposibil.

Europa Liberă: Cum ar trebui Washingtonul să privească acest proces?

Marc Papic: Ar trebui să fie îngrijorat. Din pacate Statele Unite acum nu pot face nimic. Problema lor este că sunt scufundați în războaie în Orientul Mijlociu şi trebuie să se ocupe de probleme foarte interactive. De exemplu o Flotila pentru Gaza devine brusc o preocupare a politicii externe americane. Iran, Afganistan – sunt probleme interactive pe care Statele Unite nu le pot rezolva foarte uşor, aşa ca toate eforturile Washingtonului sunt concentrate în Orientul Mijlociu.

Să fiu sincer, Statele Unite au pierdut mult din credibilitatea aliaţilor europeni, care, după cum am mai spus, s-au săturat să-şi indeplinească obligaţiile în Afganistan, mai ales in timpul acestei crize financiare in Europa.

Dacă este să punem toate aceste cuvinte în context, tot ce pot să facă Statele Unite este să stea deoparte şi să privească. Ar putea să înceapă să se gândească cum ar putea reveni în Europa Centrală, numai după ce angajamentul în Orientul Mijlociu va fi redus. Acest lucru se va întampla în 5-10 ani. Daca va fi prea târziu? Posibil, chiar probabil, pentru că relaţiile ruso-germane vor fi puternice atunci. SUA chiar nu are optiuni să se opună acestui proces. Dacă, de exemplu, Polonia şi România vor susţine Germania, SUA nu va putea face nimic. Acum Statele Unite depind de sentimentul anti-rusesc din Europa centrală. Daca aceasta antipatie este temperată de Rusia, Statele Unite riscă să-şi piardă mare parte din influenţă.

(Traducere: Paul Hodorogea).

6 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | Lasă un comentariu

05/iul/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane (4/8)

Relaţiile germano-sovietice între anii 1917-1934

 Valentin Stancu

(1/8) – (2/8) – (3/8) – (4/8)

Perioada de până la semnarea Tratatului de la Rapallo din 1922 nu a adus progrese importante în relaţia dintre cele două state, atât pe plan economic, cât şi pe plan militar. Această situaţie îşi are rădăcinile în politica internă germană. Ducerea unei politici mai active cu privire la Rusia nu a fost posibilă din cauza atitudinii coaliţiei lui Wirth şi a unor personalităţi ca preşedintele Ebert şi Friedrich Rosen, ministru de externe în primul guvern al lui Wirth. Aceştia erau preocupaţi de eventualele consecinţe negative pe care o asemenea politică le-ar fi putut avea asupra relaţiilor dintre Aliaţi şi Germania. Un alt element care nu permitea impunerea unei apropieri mai mari era distanţa ideologică. Exitenţa unei organizaţii internaţionale de partide comuniste, Cominternul, nu putea să nu determine asocierea statului sovietic cu motorul unei ulterioare revoluţii mondiale. Politica sovietică cu privire la Vestul capitalist a fost coordonată pe diferite niveluri. Primul nivel viza provocarea unei revoluţii, acest lucru fiind confirmat de implicarea KPD-ului în revolta din martie 1921. Dar, în acelaşi timp, Narkomindelul, Comisariatul Sovietic pentru Afaceri Externe, urmărea să normalizeze relaţiile cu Republica de la Weimar. Deşi anticomunismul înverşunat al cercurilor naţionaliste de dreapta germane din anii `20 nu a fost un obstacol în cooperarea cu Rusia sovietică pe scena internaţională, SPD a rămas opus oricărei politici care ar fi mărit greutatea KPD, inamicul său în cucerirea suportului clasei muncitoare din 1918.

În vara lui 1921, pentru ca relaţia cu puterile vestice să fie întărită, trebuia să se realizeze o restrângere a relaţiei economice germano-ruse. Această viziune era împărtăşită de cei moderaţi, inclusiv de cei din industria uşoară germană, care nu erau atât de dependenţi de pieţele ruseşti.

Însă, Wirth a profitat de împărţirea Sileziei de Sus, eveniment extrem de nepopular în rândurile germanilor, pentru a susţine necesitatea apropierii de Rusia. Este important de menţionat faptul că, în a doua administraţie a sa, a numit aşa-numiţi „estici”, ca Ago von Maltzan, în poziţii-cheie. Wirth, care a devenit ministru de externe pentru o vreme, ca şi cancelar, a fost informat cu privire la contactele militare secrete cu Rusia în 1921.

Înrăutăţirea situaţiei internaţionale a Germaniei în iarna dintre 1921-1922 a făcut posibilă o orientare spre Est a politicii externe germane. Acestă situaţie era cauzată de opoziţia internă din Franţa la orice apropiere de Germania şi la orice negociere cu privire la reparaţii. Atitudinea de neclintit franceză cu privire la reparaţii le-au permis lui Wirth şi lui Maltzan să exploateze spectrul unor negocieri separate între ruşi şi Aliaţi cu privire la articolul 116 al Tratatului de la Versailles.

În ciuda orientării lor proruse, nici Wirth şi Maltzan nu susţineau acordarea unei încrederi exclusive relaţiei cu Rusia, deşi activarea relaţiilor germano-ruse creştea influenţa asupra elaborării de politici a Reichswehr şi a industriei grele.[1]

În aprilie 1922, primul ministru britanic Lloyd George a convocat o conferinţă internaţională la Genova, care urma să aibă ca scop discutarea despre despăgubiri, datorii de război şi refacerea Europei. Fiind imposibil să se elaboreze un plan de refacere economică a Europei fără cele mai mari două puteri continentale (care întâmplător erau în acelaşi timp principalii datornici), Germania şi Uniunea Sovietică, cei doi paria ai diplomaţiei europene au fost invitaţi pentru prima oară la o conferinţă internaţională în perioada postbelică.[2]

Germania a încercat să obţină un moratoriu asupra despăgubirilor. Sovieticii au fost suspicioşi vizavi de faptul că era posibil ca aliaţii să încerce să pună capăt impasului prin legarea datoriilor ţariste de despăgubirile germane, în timp ce Uniunii Sovietice i s-ar fi putut cere să recunoască datoriile ţarilor şi să-şi procure singură banii din despăgubirile pe care le avea de plătit Germania.

Guvernul Sovietic nu dorea să recunoască datoriile ţarilor şi nici să accepte revendicările francezilor şi britanicilor. De asemenea, era hotărât să nu adauge Germania pe lista de adversari, aceştia fiind deja prea numeroşi.

Rezultatul Conferinţei de la Geneva nu a fost o contribuţie la ordinea internaţională, aşa cum spera Lloyd George, ci crearea cadrului favorabil pentru apropierea celor doi paria.

Cicerin s-a simţit marginalizat la Genova, la fel simţindu-se şi membrii delegaţiei germane. Cele trei solicitări ale cancelarului german şi ale ministrului său de externe pentru o întrevedere cu Lloyd George au fost respinse. În acelaşi timp, Franţa a propus organizarea unor consultări separate cu Marea Britanie şi Uniunea Sovietică, de la care Germania să fie exlusă. Scopul acestor întrevederi era rediscutarea propunerii de negociere a datoriilor ţariste în schimbul despăgubirilor germane.[3]

Deşi sovieticii le propuseseră germanilor, înainte de Geneva, încheierea unui tratat, Wirth nu fusese pregătit să accepte o asemenea sugestie, care ar fi însemnat ca Germania şi Rusia să-şi coordoneze strategiile în timpul conferinţei. Ministrul de externe al lui Wirth de la începutul lui 1922, Walther Rathenau, nu ar fi permis acest lucru în niciun caz. Motivul este faptul că acesta era exponentul acele părţi a opiniei publice care nu dorea să fie afectate relaţiile cu puterile vestice înainte de Conferinţa de la Genova.


[1] John Hiden, op. cit., pp. 86-89.

[2] Henry Kissinger, op. cit., p. 224.

[3] Ibidem, pp. 228-229.

5 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , | 4 comentarii

03/iul/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane (3/8)

Relaţiile germano-sovietice între anii 1917-1934

 Valentin Stancu

(1/8) – (2/8) – (3/8)

În ciuda înfrângerii Rusiei Sovietice în războiul cu Polonia, contactele intermitente între liderii militari germani şi ruşi, între 1919 şi 1920, i-au permis generalului von Seeckt, şeful Reichswehrului, să aibă temelia pe care să construiască mai târziu edificiul. Pentru construirea edificiului, Seeckt dorea să urmeze două etape: să restaureze puterea militară a Germaniei cu ajutorul ilicit al ruşilor şi să pregătească ziua în care Polonia urma să fie distrusă şi Versailles-ul răsturnat. Ca urmare, în anul 1921, a început producţia industrială germană în Rusia pentru scopuri militare, Germania acordând sprijin financiar şi tehnic şi chiar stabilind firme germane pe pământ rusesc. Tot în 1921, în cadrul Ministerului Reichswehrului, a apărut o secţiune specială care se ocupa de afacerile ruseşti, Sondergruppe R.

Semnarea Tratatului de la Riga, care a marcat finalizarea Războiului Sovieto-Polonez a însemnat încheierea perioadei de intervenţie, puterea sovietică reuşind să se impună.[1]

În septembrie 1921, relaţiile germano-ruse au progresat, fiind numiţi reprezentanţi de cele două părţi, fără statut diplomatic deplin încă, profesorul Kurt Wiedenfeld la Moscova, iar Nikolai Krestinski la Berlin. De asemenea, au fost iniţiate primele contacte între Reichswehr şi Armata Roşie.

Interesul Occidentului faţă de Rusia se manifesta prin conceperea unor planuri pentru formarea unui consorţiu financiar internaţional vizând reconstrucţia economică a Rusiei, idee susţinută, printre alţii, de Lloyd George şi ministrul de externe al Reichului, Walter Rathenau, care avea o orientare prooccidentală.[2]

În ceea ce-l priveşte pe Lenin, acesta, ca urmare a constrângerilor externe, a fost nevoit să îşi schimbe comportamentul politic. Această schimbare a presupus ajustarea aspiraţiilor cu privire la iminenta revoluţie mondială şi realizarea de compromisuri temporare cu lumea capitalistă, scopul sacrificiului politic făcut fiind supravieţuirea noului regim din Rusia. Noua Politică Economică, introdusă de Lenin în martie 1921, a fost, cel puţin în parte, o consecinţă a acestei schimbări. Prin NEP, au fost acordate anumite facilităţi pentru investitorii străini în Rusia. Marea Britanie, rivalul principal al Germaniei pentru afacerile în Rusia, a semnat un acord temporar de comerţ cu Moscova pe 16 martie 1921.

Deschiderea pe plan economic a Marii Britanii faţă de Rusia şi interesul Germaniei în această direcţie au determinat-o pe aceasta din urmă să îşi consolideze, în acelaşi an, relaţia cu sovieticii. Pe 6 mai 1921, a fost semnat Acordul provizoriu germano-rus. Acesta a fost, în mod virtual, instrument de recunoaştere de iure a regimului sovietic şi a oferit perspective mai bune pentru protejarea afacerilor private germane în Rusia. Totodată, a adus beneficii industriei grele germane, care urmărea obţinerea de acces pe piaţa rusă şi înfrângerea pe cât posibil a eforturilor competitive ale Vestului de a umple maşinăria industrială. Pentru consolidarea relaţiilor economice germano-ruse, trebuia realizată o apropiere a legăturilor politice, deoarece, chiar şi în timpul NEP, comuniştii controlau „vârfurile de comandă” ale economiei ruseşti, totodată fiind un monopol sovietic asupra comerţului cu exteriorul.

Apropierea politică dintre Germania şi Rusia beneficia de sprijinul opiniei publice germane, dar şi de cel al anumitor politicieni şi militari care au susţinut impunerea unei orientări estice a politicii externe germane, ce trebuia să fie folosită ca instrument pentru atacarea sistemului versaillez. O semnificaţie importantă, în 1921, o aveau legăturile în creştere dintre Reichswehr şi industria grea. (va urma) 


[1] John Hiden, op. cit., pp. 87-88.

[2] Ernst Nolte, op. cit., p. 138.

3 Iulie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , , , , | 5 comentarii

02/iul/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane (2/8)

Relaţiile germano-sovietice între anii 1917-1934

 Valentin Stancu

(1/8) – (2/8)

După numai două luni, conducătorii de la Moscova au iniţiat primul contact cu Guvernul German revoluţionar, dar comportamentul rece al delegatului poporului Haase, şi protestul Guvernului Ebert, puţin mai târziu, împotriva amestecului, prin diferite apeluri şi proclamaţii ale Guvernului Sovietic, în treburile interne ale Germaniei i-au făcut pe sovietici să renunţe la optimism. Relaţiile diplomatice, pe care guvernul monarhist le rupsese într-una dintre ultimele sale acţiuni oficiale, nu au fost reluate, iar după moartea Rosei Luxemburg şi a lui Karl Liebknecht, care era văzut deja viitorul preşedinte al unei republici sovietice germane, relaţiile s-au deteriorat tot mai mult. În ciuda acestei situaţii, ministrul de externe, contele Brockdorff-Rantzau, a conştientizat atuul pe care l-ar fi putut avea Germania dacă ar fi exploatat o apropiere de Guvernul Sovietic: fie cu privire la neliniştile social-politice din ce în ce mai evidente ale Aliaţilor, ceea ce putea să facă din Germania un aliat preţuit, fie printr-o strânsă alianţă cu Rusia împotriva Antantei.

(afiş socialist contemporan cu efigia Rosei Luxemburg)

Ambele variante îşi aveau rădăcinile în situaţia politică şi poziţia geografică a Germaniei. Profunda impresie negativă pe care Brockdorff-Rantzau a avut-o la Versailles l-a determinat să susţină a doua cale. Dimpotrivă, Ebert şi aproape toţi social-democraţii sprijineau orientarea spre Vest, care era singura care putea să le asigure autoafirmarea în raport cu comuniştii.

A apărut şi o a treia orientare, cea economică, la care au aderat numeroşi întreprinzători germani, şi care nu trebuia să fie neapărat apolitică sau filobolşevică. Filosofia acesteia era următoarea: prin stabilirea de relaţii comerciale, caracterul barbar sau asiatic al bolşevismului putea fi atenuat. Aceeaşi viziune o avea în Marea Britanie Lloyd George, în anul 1920 englezii şi germanii ajungând deja să concureze puternic pentru piaţa rusească.[1]

Beneficiile unei relaţii strânse între Germania şi Rusia au fost conştientizate şi de Lenin.  În decembrie 1920, Lenin a expus în felul următor importanţa Germaniei în conturarea strategiei ruse de politică externă: „Experienţa noastră depinde în primul rând de existenţa unei scindări radicale în tabăra puterilor imperialiste şi, în al doilea rând, de faptul că victoria Antantei şi Pacea de la Versailles au plasat marea majoritate a naţiunii germane într-o postură în care aceasta nu poate trăi. Guvernul burghez al Germaniei îi urăşte cu patimă pe bolşevici, dar interesele situaţiei internaţionale îl împing spre o pace cu Rusia Sovietică, contrar propriei voinţe”.[2]

Primele contacte formale între cele două guverne au permis soluţionarea problemei prizonierilor de război luaţi de ambele părţi. În Germania, se aflau peste un milion de prizonieri de război ruşi, iar în Rusia erau, pe lângă numărul considerabil de prizonieri de război germani, numeroşi internaţi civili. Pentru rezolvarea acestei probleme, la începutul lui 1919, a fost creat un oficiu central al Reichului pentru prizonieri civili şi de război. În acelaşi an, a sosit la Berlin Viktor Kopp, ca om de încredere al Guvernului Sovietic, pentru a se implica în chestiunea prizonierilor de război şi pentru a stabili, în măsura posibilităţilor, contacte ulterioare. În aprilie 1920, a fost perfectat un acord şi, la scurt timp, ambii reprezentanţi, Viktor Kopp la Berlin şi Gustav Hilger la Moscova, au primit anumite împuterniciri consulare şi imunitate personală.

Relaţiile germano-sovietice, deşi încă nu fuseseră oficializate, aveau o tendinţă pozitivă, progresul fiind demonstrat, în lunile iulie şi august 1920, de dorinţa lui Lenin de a se stabili o graniţă comună cu Germania. Guvernul German s-a declarat neutru, dar linia antioccidentală, antipoloneză a unor politicieni cu orientare de dreapta a avut o influenţă considerabilă atât în Ministerul Apărării, cât şi în Ministerul de Externe. Apropierea celor două state era dorită de Lenin nu doar pentru că urmărea să profite de potenţialele dezbinări din lumea capitalistă, dar şi pentru că acesta, asemenea multor ruşi, avea o mare preţuire faţă de organizarea şi tehnica germană.

În favoarea relaţiilor strânse dintre cele două state, se adăugau şi interesele multor întreprinzători pentru reluarea legăturilor comerciale, prin urmare presiunea acelei orientări politico-economice relativ independente.[3]

În 1920, în timpul Războiului Sovieto-Polonez, se întrevedea constituirea unei alianţe germano-ruse, cu scopul de a distruge Polonia.[4] Generalul Hans von Seeckt, arhitectul armatei germane de după război, a scris la un moment-dat: „Statul polonez actual este o creaţie a Antantei. El a fost creat pentru a înlocui presiunea exercitată anterior de Rusia pe frontul de est al Germaniei. Lupta dintre Rusia Sovietică şi Polonia nu loveşte doar în aceasta din urmă, ci, mai presus de orice, în Antantă – Franţa şi Anglia. Dacă Polonia se prăbuşeşte, întregul edificiu al Tratatului de la Versailles se va clătina. De-aici reiese limpede că Germania nu are niciun interes să ofere ajutor Poloniei în lupta ei cu Rusia”. Aşadar, alianţa celor două state era văzută ca motorul distrugerii ordinii de la Versailles.

Viziunea lui von Seeckt a confirmat temerile exprimate de lordul Balfour cu câţiva ani înainte potrivit cărora Polonia ar fi furnizat Rusiei şi Germaniei un inamic comun şi ar fi preîntâmpinat conflictele dintre ele. În sistemul elaborat la Versailles, Germania nu era poziţionată în faţa Triplei Înţelegeri, ci în faţa mai multor state aflate mai mult sau mai puţin în dezacord unele cu altele şi, totodată, situate în opoziţie faţă de o Uniune Sovietică care, de asemenea, avea pretenţii teritoriale.[5] (va urma)

 


[1] Ernst Nolte, Războiul civil european 1917-1945: naţional-socialism şi bolşevism, Editura Runa – Grupul Editorial Corint, Bucureşti, 2005, pp. 135-136.

[2] Henry Kissinger, op. cit., p. 227.

[3] Ernst Nolte, op. cit., pp. 137-138.

[4] John Hiden, Germany and Europe 1919-1939, Editura Longman, New York, 1977, p. 87.

[5] Henry Kissinger, op. cit., p. 227.

2 Iulie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , | 6 comentarii

30/iun/2010 Detalii din dosarul celor 11 americani suspectaţi de spionaj pentru Rusia

Spying Suspects Seemed Short on Secrets

By SCOTT SHANE and BENJAMIN WEISER

WASHINGTON — The suspected Russian spy ring rolled up by the F.B.I. this week had everything it needed for world-class espionage: excellent training, cutting-edge gadgetry, deep knowledge of American culture and meticulously constructed cover stories.

The only things missing in more than a decade of operation were actual secrets to send home to Moscow.

The assignments, described in secret instructions intercepted by the F.B.I., were to collect routine political gossip and policy talk that might have been more efficiently gathered by surfing the Web Citește în continuare

30 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | 1 comentariu

30/iun/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane

Relaţiile germano-sovietice între anii 1917-1934

 Valentin Stancu

Autorul acestui articol a urmat cursurile specializării Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, în cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti, pe care le-a finalizat în acest an (cu media 10!). Printre subiectele sale de interes: relaţiile dintre URSS/Federaţia Rusă şi statele Europei Occidentale – EURAST

(1/8)

Împrejurările care au dus la înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial şi la bolşevizarea Rusiei au conturat relaţia dintre cele două state în perioada interbelică.

După schimbarea de regim din 1917, primul decret al bolşevicilor în sfera politicii externe a fost aşa-numitul „Decret asupra păcii”, care reprezintă un apel către guvernele şi popoarele lumii pentru impunerea „păcii democratice”.

(afiş comunist cu V.I. Lenin)

Dar această iniţiativă nu a adus acea schimbare de atitudine la nivel internaţional pe care o vizau liderii bolşevici. Înaltul Comandament German a acceptat să fie începute negocieri pentru un tratat de pace la Brest-Litovsk, precum şi să fie impus un armistiţiu pe durata convorbirilor. Iniţial, având gândirea politică puternic influenţată de ideologia bolşevică, Troţki a considerat că va fi capabil să Citește în continuare

30 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , , , | 7 comentarii

26/iun/2010 Rusia: justiţie, „oligarhi” şi dileme (vechi şi noi) (2/2)

Contactul justiţiei ruseşti cu „oligarhii”

– Mircea Vasilescu (Dilema veche) în dialog cu Denis Cenuşă

Denis Cenuşă este politolog, redactor-şef/coordonator al portalului http://www.europa.md, lansat la 5 iunie 2006 în cadrul programului  „Iniţiative Europene” al Fundaţiei Soros-Moldova. Detalii pe blogul său, http://cenusadi.wordpress.com.

(2/2)

MV – Şi în cazul lui Hodorkovski şi în alte arestări ale unor persoane cunoscute (oameni de afaceri, jurnalişti etc.) s-au semnalat încălcări ale drepturilor omului. Mulţi lideri de opinie şi comentatori occidentali deplîng lipsa de reacţie a guvernelor occidentale (faţă de perioada Războiului Rece, cînd Occidentul era foarte activ pe acest plan). Cum se explică acest fenomen? Doar prin „robinetul de gaze” aflat la îndemîna lui Putin şi Medvedev?

DC – În luna iulie 2009, preşedintele american, la întrevederea cu omologul său rus, a ridicat problema „inexplicabilei” detenţii a lui Hodorkovski. Totodată, începînd cu anul 2004, cazurile celor doi directori ai Yukos sînt analizate de judecătorii de la CEDO. Interminabilele procese au atras atenţia întregii comunităţi internaţionale Citește în continuare

26 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | Lasă un comentariu

25/iun/2010 Rusia: justiţie, „oligarhi” şi dileme (vechi şi noi) (1/2)

Contactul justiţiei ruseşti cu „oligarhii”

– Mircea Vasilescu (Dilema veche) în dialog cu Denis Cenuşă

Denis Cenuşă este politolog, redactor-şef/coordonator al portalului http://www.europa.md, lansat la 5 iunie 2006 în cadrul programului  „Iniţiative Europene” al Fundaţiei Soros-Moldova. Detalii pe blogul său, http://cenusadi.wordpress.com.

(1/2)

MV – Care este relaţia dintre politică şi justiţie în Rusia?

DC – Reformarea justiţiei este un obiectiv asumat de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, îndată după alegerile prezidenţiale de la 2 martie 2008. Funcţionalitatea şi aplicabilitatea necondiţionată a literei legii este unul dintre laitmotivele principale ale demersurilor făcute pînă acum de Medvedev, atît pe plan intern, cît şi extern. Pe 20 iunie, preşedintele rus a subliniat importanţa dezvoltării unui sistem juridic eficient, deschis şi independent faţă de alte puteri în stat, după ce pe 21 mai, la iniţiativa sa, au fost puse bazele Comisiei pentru combaterea corupţiei pe lîngă preşedinţia rusă. Acţiunile date nu sînt nici pe departe Citește în continuare

25 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , | Lasă un comentariu

23/iun/2010 Începînd de ieri, preşedintele rus D. Medvedev face o vizită în Statele Unite ale Americii

 

U.S.-Russia relations are on an upswing more than a year after Obama pushed the “reset” button on what had become a very tense relationship between the former Cold War foes.

While disagreements continue over such issues as U.S. missile defense in Europe and policies toward the states of the former Soviet Union, much of the venom has disappeared, and there is increasing cooperation on nuclear disarmament and Iran.

– o analiză AOL News a relaţiilor la zi ruso-americane: Aol News – Medvedev – USA – june 10

23 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

23/iun/2010 Avanpremieră: mâine, „Dilema veche” scoate pe piaţă un număr dedicat stării democraţiei în Rusia

… coordonatorul acestei ediţii este jurnalistul Andrei Manolescu. Prezentăm, în avanpremieră, articolul acestuia de deschidere a dosarului tematic, cel care argumentează un număr al Dilemei vechi ce se anunţă foarte interesant  – EURAST

Să recapitulăm cîteva asasinate

 Andrei Manolescu

În octombrie 2006, Anna Politkovskaia a fost împuşcată în holul blocului unde locuia, în Moscova. Era jurnalistă la Novaia Gazeta şi considerată una din puţinele voci rămase critice la adresa puterii de la Kremlin. În ultimii ani fusese preocupată de torturile, crimele şi abuzurile săvîrşite în Cecenia de forţele ruse şi pro-ruse. Îl critica frecvent pe premierul cecen pro-rus de atunci, Ramzan Kadîrov (devenit ulterior preşedinte al Ceceniei). Mulţi au bănuit că el ar fi comandat asasinatul Citește în continuare

23 Iunie 2010 Posted by | avanpremieră, Intelo, Istorie | , , | Lasă un comentariu

19/iun/2010 Rusia schimbă tonul – şi se străduieşte să atragă investiţii străine

Russia Steps Up Effort to Woo Foreign Investors

By ANDREW E. KRAMER

ST. PETERSBURG, Russia — President Dmitri A. Medvedev set out on Friday to woo overseas investors at his country’s largest foreign investment forum, a sharp contrast to previous years Citește în continuare

19 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

15/iun/2010 În Kîrghîstan, ambele părţi în conflict invită Rusia să se implice

Russia Weighs Pleas to Step In as Uzbeks Flee Kyrgyzstan

 

(foto: Associated Press) A Kyrgyz soldier directed Uzbek refugees on Monday in Osh, a southern Kyrgyz city, as they waited to cross into Uzbekistan.

 By MICHAEL SCHWIRTZ and ELLEN BARRY

OSH, Kyrgyzstan — As four days of ethnic violence in southern Kyrgyzstan threatened to build into a major refugee crisis on Monday, both sides of the conflict were calling on Russia to step in, saying third-party peacekeepers were needed to defuse standoffs between Uzbeks and Kyrgyz.

 

But an emergency meeting of the Collective Security Treaty Organization Citește în continuare

15 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica | , | Lasă un comentariu

12/iun/2010 Invitatul din weekend: Dan Dungaciu despre „finlandizarea vecinătăţii estice”

Rusia – „über alles”?

Dan Dungaciu 

„Nu tot ce străluceşte este aur” (proverb)

Lumea devine din ce în ce mai complicată, iar sistemul se reconfigurează. Dacă cu ceva vreme în urmă războaiele mondiale îndeplineau această „sarcină”, astăzi criza globală devine catalizatorul şi pretextul. Criza financiară, devenită economică, va afecta cu siguranţă şi arhitectura politică şi geopolitică a lumii. Multe lucruri se vor renegocia, dar aici ne interesează un singur dosar: relaţia Vestului cu Rusia şi consecinţele (in)directe pentru RM.

Transnistria pe agenda ruso-germană

Cu ocazia întâlnirii din 4-5 iunie dintre preşedintele rus Medvedev şi cancelarul german Merkel Citește în continuare

12 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

09/iun/2010 Politica externă a Rusiei în epoca postsovietică (4/4)

Russian foreign policy within post- soviet era

 Irina Gucianu

(1/4); (2/4); (3/4); (4/4)

The leaders of the new Russia

Regarding the leaders from Kremlin, just as the famous dolls Matryoshka, they seem to be ‘born’ one from another – Initially, Yeltsin was Gorbachev’s choice (for a soviet career, indeed); Putin was then Yeltsin’s choice, and Medvedev was –how else – Putin’s choice.[1] All of these three successive leaders, as of 1991 up to nowadays, followed the same geopolitical desiderata Citește în continuare

9 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | 1 comentariu

04/iun/2010 Politica externă a Rusiei în epoca postsovietică (3/4)

Russian foreign policy within post- soviet era

 Irina Gucianu

(1/4); (2/4); (3/4)

Playing with no cards

The decade 2000 – 2009 brought certain vision related changes both into the western camp as well as into the Russian camp. This period is marked not only by the enlargement of NATO, which intrinsically involved that Russia was still a threat but also by the new leaders that came to power, both in the United States as well as in Russia. Citește în continuare

4 Iunie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , | 1 comentariu

31/mai/2010 Politica externă a Rusiei în epoca postsovietică (2/4)

Russian foreign policy within post- soviet era

 Irina Gucianu

(1/4); (2/4)

The geopolitics of the frozen conflicts

Although it would gain the status of partner of the western world, Russia would clearly define its own interests, especially in terms of the area of the former USSR, which now became generically ‘the close neighborhood’. This area of great interest for the Russia was about to gain a status that was consecrated by means of an authentic military doctrine in November 1993. It was in these spaces from the former perimeter of the USSR that were about to emerge the so-called ‘frozen conflicts’. One thing that we have to notice is the fact that the republics with the greatest problems into the post – soviet era were precisely those that did not prove to be receptive at the proposals launched by the leaders of Kremlin – that is to collaborate on different levels (economic, military, etc). The initiative of Mikhail Gorbachev Citește în continuare

31 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | 2 comentarii

28/mai/2010 Politica externă a Rusiei în epoca postsovietică (1/4)

Russian foreign policy within post- soviet era

 Irina Gucianu

Autoarea acestui studiu este o meritorie absolventă recentă a Facultăţii de Istorie (UB), secţia Relaţii Internaţionale; domeniul său de interes, în ultima perioadă, a fost realitatea (geo)politică din spaţiul ex-sovietic (Rusia, Ucraina mai ales) – EURAST

(1/4)

Over the last decade, Russia, the main successor of the Soviet Union, seems to have steered its foreign politics to a different direction. Is there such a change or this has been the rule all this time? The country nowadays does not seem to have lost its imperialistic velleities in spite of the decline that went into during the first ten years of post-soviet era. The present paper’s purpose is to analyze the extent to which Russia wanted, following the collapse of the soviet empire, to try to get closer to the western camp and the extent to which it tried to maintain its pursuit of great power. It is not somewhat possible that the imperialistic desiderata, that had been less visible in Yeltsin era, will just be more accentuated during Putin era and afterwards, during Putin-Medvedev era? Citește în continuare

28 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | 3 comentarii

26/mai/2010 Rusia şi NATO: să ne aşteptăm la o schimbare de paradigmă? (aici, răspunsul revistei „The Economist”)

Russia, NATO and Europe

Marching through Red Square

A pragmatic new foreign policy may be a plus, but it does not mean that Russia is ready to make any changes at home

May 20th 2010 | From The Economist print edition

ON MAY 9th soldiers from NATO countries, including America, Britain and Poland, marched across Red Square in Russia’s Victory Day parade. Beethoven’s “Ode to Joy”, the anthem of the European Union, was played along with the Soviet-era national anthem. Military parades are symbolic and the Kremlin has long put Russia’s wartime victory at the centre of its post-Soviet identity. But this parade was meant to project the image of a self-confident, powerful country seeking better relations with the West. (foto: The Economist – Getty Images)

A year ago it symbolised Russia’s victory over Georgia and its American backers. These days Dmitry Rogozin, Russia’s ambassador to NATO Citește în continuare

26 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

22/mai/2010 Rusia, ca un Hamlet cu milioane de chipuri (3/3)

Rusia recentă, ca un Hamlet pe scenă

 Adrian Cioroianu

(1/3) – (2/3) – (3/3)

Pentru prima dată în istoria recentelor celebrări de 9 mai, în acest an prin Piaţa Roşie au defilat trupe din unele ţări ex-sovietice – inclusiv Republica Moldova, deşi e greu de spus care a fost rolul acesteia în înfrângerea lui Hitler! –, ca şi trupe invitate din Franţa, Marea Britanie, Polonia şi SUA. “Trădare! Ce să caute NATO în Piaţa Roşie?” – au strigat, ca un Laertes colectiv, partidele naţionaliste şi partidul comunist din Rusia. Şi, astfel, drama unui popor mare (dar care suferă că nu este şi mai mare) merge mai departe.

Recent, dintr-un sondaj operat ad hoc de Institutul sociologic rus Levada (şi citat de CNN) reieşea că majoritatea ruşilor îşi declară convingerea că Armata Roşie l-ar fi înfrânt pe Hitler, acum 65 de ani, şi fără ajutorul aliaţilor de-atunci. Orice discuţie suplimentară e inutilă: în istoria contrafactuală, totul este posibil şi nu poţi dovedi deplin nici o ipoteză anume şi nici contrariul ei. Dar această certitudine declarativă de astăzi nu vorbeşte despre armata lui Stalin de atunci, ci despre temerile Rusiei de azi. În imaginarul popoarelor (şi ruşii nu fac excepţie), cu cât prezentul este mai nesatisfăcător cu atât trecutul este nimbat cu mai mult aur. Probabil că fastul sponsorizat de stat al fiecărui 9 mai este revanşa implicită pentru toate neajunsurile din celelalte zile ale anului.

22 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

21/mai/2010 Aleksander Dughin despre Rusia & Ucraina la Marea Neagră (4/4)

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

– interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Aleksandr Dughin Gelyevich  – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

(4/4)

GI: – Analiştii susţin că neimplicarea Occidentului în alegerile din Ucraina au fost un schimb echitabil cu Rusia privind amplasarea elementelor scutului la Marea Neagră. Dvs. ce părere aveti ? Mai mult, aceste două aspecte – Ucraina ca zonă tampon şi scutul – schimbă ceva radical din punct de vedere geopolitic în zonă ?

AD: – Ucraina face parte din sfera de influenţă a Rusiei. Iar Revoluţia Portocalie e de domeniul trecutului. Deci, Occidentul nu are nimic de-a face cu acestă zonă. Rusia va respinge cu tărie orice prezenţă a navelor flotei marine a SUA în Marea Neagră. Nu vom tolera viziunea americană asupra zonei Caucazului sau planul privind Orientul Mijlociu. Eu cred că Ucraina va face parte dintr-un sistem de apărare Rusia – Eurasia. Care sistem nu include scutul anti-rachetă american. Nu văd posibilă o colaborare în acest sens. Cel puţin nu în acest context.

21 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

18/mai/2010 Rusia, ca un Hamlet cu milioane de chipuri (2/3)

Rusia recentă, ca un Hamlet pe scenă

 Adrian Cioroianu

(2/3)

Pentru cei mai mulţi dintre ruşi, acest paricid are şi un autor, concret. Rolul hamletian al lui Claudius – fratele ucigaş – este atribuit, în drama noastră, unui personaj pe care întreaga Europă de Est îl venerează încă, dar care nu este nici măcar stimat plenar la el acasă: Mihail Gorbaciov. Cine vrea să înţeleagă ceva din tensiunile Citește în continuare

18 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , | 1 comentariu

18/mai/2010 Rusia şi prezenţa navelor flotei SUA la Marea Neagră (3/4)

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

– interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Aleksandr Dughin Gelyevich  – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

(3/4)

GI: – Prin vocea premierului Putin, Rusia şi-a înăsprit discursul la adresa Iranului. Apoi a revenit la sentimente mai bune. După care iar s-a încruntat… Care este viziunea reală ? Sau vorbim doar de o atitudine de moment în contextul recent încheiatelor negocieri pentru START 2 ? Vorbim de un tratat important în care fiecare argument a contat.

AD: – Problema nucleară iraniană e de natură să îngrijoreze mulţi lideri de state. Dar eu cred că Rusia nu are nici un motiv pentru a sprijini Vestul în atitudinea anti-iraniană. Citește în continuare

18 Mai 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , | Lasă un comentariu

17/mai/2010 Rusia, ca un Hamlet cu milioane de chipuri (1/3)

Rusia recentă, ca un Hamlet pe scenă

 Adrian Cioroianu

(1/3)

Duminică, 9 mai a.c., 10.500 de soldaţi – ruşi, dar şi invitaţi din alte state – au trecut în marş săltat şi cadenţat prin Piaţa Roşie din Moscova, în cea mai mare paradă din ultimele decenii dedicată înfrângerii nazismului. La tribună, privind cu satisfacţie, se aflau preşedintele Medvedev şi premierul Putin; alături, invitaţii lor – printre care cancelarul german Merkel, preşedintele chinez Hu Jintao ş.a. În urma soldaţilor, au trecut mostre ale tehnologiei militare ruse de ultimă oră – inclusiv rachetele intercontinentale Iskander-M şi Topol-M –, iar 120 de avioane de luptă au brăzdat, la intervale regulate, cerul de de-asupra pieţei. Pe străzile unui oraş recucerit de mândria naţională, parada a fost urmărită de sute de mii de cetăţeni, iar alte zeci de milioane şi-au trăit orgoliul în faţa micilor ecrane, prin ediţii speciale ale posturilor TV. Preşedintele american Obama a transmis şi el un mesaj poporului rus, prin intermediul televiziunii de stat locale.

( G E O P O L I T I K O N   a mai publicat: Imagini de la parada de 9 mai (a.c.) din Piaţa Roşie, Moscova )

În fiecare an, ziua de 9 mai – adică “ziua victoriei” – vine peste Rusia cu o încărcătură dramatică particulară. Citește în continuare

17 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | 1 comentariu

16/mai/2010 Moştenirea politică a lui Lech Kaczynski; azi, concert de Ziua naţională a Poloniei la Ateneul Român

 

Duminică, 16 mai 2010, orele 19.00, Ateneul RomânConcert extraordinar prilejuit de Ziua Naţională – Ziua Constituţiei Republicii Polone ● Participă membri ai Orchestrei simfonice şi Corului Filarmonicii George Enescu ● Concertul este realizat de Ambasada Poloniei şi Institutul Polonez, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu”

 

Europa de Est, după Kaczynski

Adrian Cioroianu

 Dintr-un anumit punct de vedere, dispariţia lui Lech Kaczynski ar putea fi mai importantă pentru Europa decât pentru Polonia. Mai ales pentru Europa de Est – acel spaţiu în care preocuparea faţă de evoluţia Rusiei în ultimul deceniu a fost una dintre coordonatele importante ale politicii externe. Astfel de state de la frontiera răsăriteană a Uniunii Europene şi a NATO (precum Polonia, România sau Ţările Baltice) resimţeau mai acut revirimentul Rusiei şi eforturile Moscovei în vederea reconfigurării sferei sale de influenţă (ceea ce Rusia numeşte “vecinătatea apropiată”). În raport cu aceste acţiuni ale Rusiei – şi cu evoluţiile din Ucraina, Georgia, Belarus etc. –, vocea lui Lech Kaczynski era una care conta, chiar şi atunci (sau mai ales atunci) când fermitatea sa de esenţă conservatoare era deranjantă pentru unii dintre liderii actuali din UE.

Atât NATO cât şi (majoritar) Uniunea Europeană par a fi ales: în relaţiile cu state precum Rusia, China, state ale Asiei Centrale ş.a., Occidentul generic dă semnale că Citește în continuare

16 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

15/mai/2010 Evenimentul săptămânii: vizita la Bucureşti a secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen – interviu

Anders Fogh Rasmussen:„Invit Rusia să intre în lumea reală“

Ovidiu Nahoi, Ion M. Ioniţă

 Adevărul, joi 6 mai a.c.

Anders Fogh Rasmussen: „Dacă îţi pui resursele  în comun cu alte ţări, atunci vei reuşi“

 Anders Fogh Rasmussen: „Dacă îţi pui resursele în comun cu alte ţări, atunci vei reuşi“

Secretarul general al NATO consideră România drept un partener puternic şi îşi afirmă ambiţia de a reforma Alianţa pentru a răspunde provocărilor secolului XXI. Operaţiunea NATO din Afganistan, sistemul de apărare antirachetă, noul concept strategic al Alianţei sunt teme principale pe care secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, le are pe agenda discuţiilor sale cu autorităţile de la Bucureşti.

„În primul rând, vreau să mulţumesc poporului român pentru contribuţia sa importantă la misiunea noastră din Afganistan. Vreau să le mulţumesc liderilor politici pentru decizia lor de a creşte numărul militarilor români la această misiune”, a declarat Fogh Rasmussen, într-un inteviu acordat în exclusivitate ziarului „Adevărul”, cu puţin timp înainte de a sosi în România.

În afara acestei misiuni, reforma NATO va sta, de asemenea, în centrul discuţiilor de la Bucureşti. Noul concept strategic al Alianţei se află în ultimele etape de elaborare, urmând ca după consultările dintre aliaţi să fie supus aprobării la summitul din noiembrie de la Lisabona.

Ovidiu Nahoi: Domnule secretar general, după cum ştiţi, în România există o mare preocupare în privinţa relaţiilor NATO-Rusia. Preşedintele Obama a apăsat butonul „reset” în relaţia cu Rusia. Dumneavoastră aveţi un asemenea buton?

Anders Fogh Rasmussen: Da, şi l-am apăsat deja. În primul rând, trebuie să fim conştienţi că avem neînţelegerile noastre cu Rusia. De pildă, chestiunea georgiană. Cred că aceasta este una dintre cele mai importante teme asupra căreia nu ne înţelegem. Insist pentru respectarea pe deplin a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei şi cerem Rusiei să respecte toate obligaţiile internaţionale. Citește în continuare

15 Mai 2010 Posted by | Geopolitica | , , , , , | 1 comentariu

15/mai/2010 „Rusia şi Ucraina îşi finisează calul troian transnistrean” – cotidianul.ro

Rusia şi Ucraina îşi finisează calul troian transnistrean

Razvan Ciubotaru

cotidianul.ro, 13 mai a.c.

După patru ani de embargou economic, preşedinţii rus şi ucrainean se pregătesc să anunţe ridicarea blocadei economice impuse Transnistriei şi să reconfirme menţinerea trupelor ruse în stânga Nistrului. Presa rusă vorbeşte de o reactivare a planului de federalizare a Republicii Moldova în preajma campaniei pentru alegerile anticipate.

Preşedintele ucrainian Viktor Ianukovici

Moscova şi noul regim prorus de la Kiev urmează să anunţe, săptămâna viitoare, ridicarea blocadei economice impuse Transnistriei, scrie “Nezavisimaia Gazeta”, citată de Ştirea Zilei. Potrivit unor surse din diplomaţia rusă Citește în continuare

15 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , | Lasă un comentariu

13/mai/2010 Rusia şi prezenţa navelor flotei SUA la Marea Neagră (2/4)

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

– interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Aleksandr Dughin Gelyevich  – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

(2/4)

GI: – Rămânând la nivelul percepţiei populaţiei. Iată, la Kaliningrad, populaţia nu s-a dovedit foarte entuziasmată de speech-urile unor lideri ai opoziţiei care s-au grăbit la tribună pentru a-şi clama dezaprobarea faţă de regimul Putin (spun Putin şi atât, pentru că nu a scandat nimeni Jos Medvedev !). Ce erori stau la baza eşecului opoziţiei de a se legitima ca o forţă politică de care trebuie să se ţină cont ?

AD: – Cert este că acum în Rusia nu avem o opoziţie reală, viabilă. Cea mai mare parte a opoziţiei (în principal cea care este reprezentată în Duma de Stat) este dezinteresată de mersul politicii şi aprobă trăsăturile generale ale discursului şi cursului politic iniţiat de Putin. Medvedev se dovedeşte a fi ca şi inexistent, aşa că nu are de ce să fie menţionat de protestatari. Citește în continuare

13 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , | Lasă un comentariu

12/mai/2010 Din nou despre competiţia Nabucco – South Stream

AZERBAIJAN – TURKEY – RUSSIA // Nabucco or South Stream, the battle over energy transit to Europe is on

The European Union wants Nabucco, a gas pipeline from Central Asia that bypasses Russia. Moscow wants to revive interest in the South Stream gas pipeline to retain its place as Europe’s main energy supplier. Construction in both pipeline projects is ready to go.

Tuesday, May 11, 2010, by Asia News  
 
Baku – Turkey and Azerbaijan have agreed on a price for Azeri gas and its transit through Turkish territory in direction of Europe. In the meantime, Russia and Austria agreed on terms to build the South Stream gas pipeline. Large-scale projects that would supply energy to Europe over the next decades are trying to outdo each other. Turkey and Azerbaijan has agreed to an earlier „agreement in principle” that had been informally leaked to the press two months ago. Now confidential sources cited by the Asia Times are saying that the deal is based on “concrete numbers”, a new bilateral contract for additional gas for Turkish domestic consumption as well as for further gas from the Shah Deniz Two deposit to be developed as a source for the Nabucco project.

[  G E O P O L I T I K O N  a mai publicat: Rusia, Uniunea Europeană şi proiectul Nabucco ]

Nabucco is designed to take gas from the Caspian Sea basin through Georgia and Turkey Citește în continuare

12 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

10/mai/2010 Revenim asupra contractului Kiev – Moscova privind flota rusească la Marea Neagră

Flota rusească încinge spiritele la Kiev

Marius Baloş

Recenta ratificare a acordului dintre Ucraina şi Rusia, semnat la 21 aprilie a.c. de către preşedinţii Viktor Yanukovici şi Dmitri Medvedev, care prevedere prelungirea prezenţei flotei ruseşti în Marea Neagră prin baza din Crimeea pe încă 25 de ani, pînă în 2042, a fost primită cu aplauze-n picioare de categorica majoritate a deputaţilor din Duma rusească, 410 din cei 450 de deputaţi votînd in favoarea acestei ratificări. În schimb, dacă la Moscova se deschideau şampaniile, la Kiev situaţia devenea pe parcursul zilei de marti, 27 aprilie, tot mai tensionată, odată cu Citește în continuare

10 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

08/mai/2010 Rusia – sau despre miturile care nu se lasă uitate (2/2)

Provocarea istoriei: Rusia sau despre miturile care nu se lasǎ uitate

Ioana Elena Secu

(2/2)

În septembrie 1996, în urma unui sondaj, 57% dintre polonezii chestionaţi declarau cǎ ruşii le sunt antipatici. Din nou, acţiunile condamnabile ale unor conducǎtori erau asociate unui întreg popor. După Revoluţia „paşnicǎ” prin care a pus capǎt unei perioade nefaste din istoria sa, Polonia, asemenea tuturor fostelor ţǎri-satelit ale Moscovei sovietice, trebuia sǎ ierte şi sǎ meargǎ mai departe. A cerut, însǎ, Kremlinului sǎ îşi recunoascǎ greşelile Citește în continuare

8 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , | 3 comentarii

07/mai/2010 Un fel de cronică TV – vă sună cunoscut?!

Un fel de CRONICĂ TV – remember 2008!

          Putin şi Medvedev, kazaciok şi “Deep Purple”

 Cristian Popovici-Erbiceanu

Oare ce este mai important pentru telespectatorul român, rezultatul alegerilor din Federaţia Rusă sau lansarea noii colecţii de modă a lui Galliano de la Paris? Meciul dintre Steaua şi CFR Cluj sau situaţia localităţilor inundate din Maramureşul istoric ? Cum şi-a umflat buzele Elena Băsescu sau cum au rămas cu buza umflată Citește în continuare

7 Mai 2010 Posted by | Intelo | , , , , | Lasă un comentariu

04/mai/2010 Rusia – sau despre miturile care nu se lasă uitate (1/2)

Provocarea istoriei: Rusia sau despre miturile care nu se lasǎ uitate

Ioana Elena Secu

(1/2)

„Deocamdatǎ noi doar ne cramponǎm de statutul nostru de mare putere, fǎcând toate eforturile ca vecinii sǎ nu observe prea repede acest lucru. Ne-ar putea ajuta extraordinar de mult în aceastǎ privinţǎ absoluta ignoranţǎ a europenilor în tot ce priveşte Rusia. Cel puţin, pânǎ în prezent, aceastǎ ignoranţǎ nu lasǎ urme de îndoialǎ, motiv pentru care nu avem de ce ne întrista; din contrǎ, vom fi foarte dezavantajaţi dacǎ vecinii noştri ne vor privi mai îndeaproape şi mai atent. Faptul cǎ ei  nu ne-au înţeles deloc pânǎ acum a reprezentat marea noastra forţǎ.” În al sǎu „Jurnal de scriitor”, Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881)  a oferit o altǎ perspectivǎ asupra „enigmei” ruseşti, fǎrǎ a încerca sǎ gǎseascǎ modalitǎţi de evadare din acest spaţiu incomensurabil, o Rusie claditǎ din mituri.

Slujbă religioasă în pădurea Katyn, aprilie 2010 (foto: RFE/RL)

Dostoievski scria aceste cuvinte în a doua jumǎtate a secolului al XIX-lea, atunci când Citește în continuare

4 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | 4 comentarii

03/mai/2010 Cu Matrioşka, la “rădăcina” Rusiei postsovietice (3/3)

Viteză şi memorie: Rusia postsovietică

Iulia Deleanu despre

Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 390 p.

(3/3)

text publicat în Observator cultural, 05 martie a.c.

Degringoladă şi contraofensivă
Era reîntoarcerea la capitalism soluţia salvatoare? Pe ruinele unui fals comunism, nu se putea clădi decît un capitalism strîmb. Chiar şi în formele sale cele mai bine articulate, capitalismul era departe de a fi aplaudat de cineva ca Soljeniţîn, care a trăit ca privilegiat în S.U.A. unui moment de boom economic.  Reîntors în Rusia (1994), el caracteriza America drept un „mare bazar“ şi vorbea despre  „mercantilismul“ occidental. Nu-i plăceau formele pe care le îmbrăca  libertatea în Rusia, nici locul pe care-l ocupa, după capitularea lui Gorbaciov, în lume. „Falsele valori sovietice sînt înlocuite cu nonvalorile occidentale“, opina Zinoviev, alt scriitor disident, expulzat în 1978. Citește în continuare

3 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

02/mai/2010 Oligarhii ruşi cumpără (la propriu) ziare europene

Oligarh rus caut ziar de vânzare

08 aprilie a.c.  | Libération, Paris | prin presseurop.eu

Hélène Despic-Popovic & Sonia Delesalle-Stolper & Veronika Dorman

The Evening Standard, The Independent şi France Soir,  trei cotidiene recent căzute în plasa magnaţilor moscoviţi.

The Evening Standard, The Independent şi France Soir, trei cotidiene recent căzute în plasa magnaţilor moscoviţi.

Sergueï Pougatchev preia France-Soir, Alexandre Lebedev cumpără The Independent şi The Evening Standard. Ce îi împinge oare pe miliardarii moscoviţi să se intereseze atât de o presă europeană aflată în clară pierdere de viteză, se întreabă Libération.

Omul de afaceri rus Alexander Lebedev tocmai a cumpărat pentru modica sumă de o liră sterlină Citește în continuare

2 Mai 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , | Lasă un comentariu

30/apr/2010 Din nou despre recenta carte (tradusă în româneşte) a Annei Politkovskaia

Anna Politkovskaia, jurnalist şi martir

Liviu Antonesei

Am ales astăzi să scriu despre cartea –  Anna Politovskaia, Jurnal rusesc, Cu o prefaţă de Jon Snow, traducere din limba engleză de Emanuela Jalbă-Şoimaru, Bucureşti, Meteor Press, 2010 – unei celebre jurnaliste din Rusia, care a murit asasinată tocmai din pricina modului lipsit de orice „adaptabilitate” în care a înţeles să-şi facă meserie în ţara autocratului sosit pe filiera KGB, nu chiar pe degeaba. Mai întîi, dar la suprafaţă, pentru că avem de-a face cu bnevenita traducere a cărţii în limba română. În al doilea rînd, însă, pentru a atrage atenţia celor care, la noi, se socotesc cu grăbire  „jurnalişti de investigaţie” sau „reporteri speciali” Citește în continuare

30 Aprilie 2010 Posted by | Bibliografii, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

29/apr/2010 Românii şi polonii, de la Sobieski la Kaczynski

Românii şi polonii, de la Sobieski la Kaczynski

 Adrian Cioroianu

Impresionantă solidaritatea de care mulţi români au dat dovadă după tragicul accident de la Smolensk şi moartea preşedintelui Kaczynski ş.cl. Să ne înţelegem: nu solidaritate între noi, românii, ci mai curînd solidaritatea fiecăruia dintre noi cu greu şi des încercatul popor polonez vecin şi prieten – şi chiar şi frate, după unele opinii exprimate recent.

Totul a început firesc, în aceste condiţii dramatice: flori şi lumînări la gardul ambasadei, semnături în cartea de condoleanţe etc. După care solidaritatea noastră a căpătat disproporţii bizare: fiecare televiziune a luat la disecat misterele accidentului (unii comentatori îmbrăţişînd deschis două-trei teorii ale conspiraţiei simultan, toate dintre ele arătînd spre ruşi), unii dintre concetăţeni Citește în continuare

29 Aprilie 2010 Posted by | Intelo, Istorie, povesti suprapuse | , , , , , , | Lasă un comentariu

29/apr/2010 Presa europeană despre acordul Rusia – Ucraina privind baza navală din Crimeea

Schimbare de direcţie la Kiev

O revistă a presei europene – 28 aprilie a.c. | preluată prin Presseurop

Sebastopol (Crimeea), o manifestaţie împotriva prezenţei flotei ruseşti, în 27 aprilie

proteste la Sevastopol (foto: AFP)

Menţinerea flotei ruseşti în Crimeea, contra gaz la preţ bun: acordul dintre Kiev şi Moscova, aprobat în 27 aprilie de către Parlamentul ucrainean suscită reacţii variate în presa europeană Citește în continuare

29 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

25/apr/2010 Este bine sau nu ca Republica Moldova să participe cu soldaţi la parada de 9 mai de la Moscova?

Dilema moldavă: să participe sau nu soldaţi ai R.M. la parada de 9 mai de la Moscova?

Adrian Cioroianu

Lucrurile se limpezesc. Rusia şi Ucraina au căzut de acord: prezenţa flotei ruse în Marea Neagră prin baza din Crimeea se va prelungi şi dincolo de 2017 (anul în care, teoretic, expira contractul dintre cele două state încheiat pe vremea lui Boris Elţîn). Poate ar fi bine ca la Chişinău să se discute mai serios ce înseamnă acest lucru – pentru R. Moldova, pentru secesioniştii transnistreni, pentru relaţia dintre Chişinău şi Bruxelles (şi, implicit, ChişinăuBucureşti).

Aflat eu însumi la Chişinău ca invitat la un congres de istorie, vineri seara (23 aprilie a.c.) am fost invitat într-o emisiune a proaspătului post de televiziune Publika Tv (care, la nivel de studiouri cel puţin, arată excelent, iar redactorii pe care i-am întîlnit acolo par animaţi de acel lăudabil entuziasm propriu tuturor începuturilor). Tema dezbaterii era: dacă e bine sau nu ca R. Moldova să participe la parada de 9 mai ce va fi organizată la Moscova. Alături de mine, participanţi la dezbatere mai erau doi oameni politici locali (Boris Vieru – PL şi Victor Corman – PD), un consilier al primului-ministru al R.M. (Nicu Popescu) şi cei doi moderatori ai emisiunii. Nu era cazul acolo ca eu să-i arbitrez sau să-mi arăt preferinţa pentru opiniile unuia sau altuia. Dar ce pot să spun acum este că vederile dlui Vieru au fost mai apropiate de ale mele.

Mă tem însă că nu toţi cei care lucrează pentru Publika TV au o bună stăpînire a meseriei lor – sau a limbii române (pe care am vorbit-o şi eu, precum toţi cei din studio). Ca dovadă, o ştire dată în cursul dimineţii de ieri, 24 aprilie a.c., cu titlul Cioroianu: „Republica Moldova va avea de pierdut dacă nu va participa la parada de la Moscova”. În fraza mea spusă, era o simplă constatare. Dar pentru cineva care nu a urmărit emisiunea, acest titlu s-ar putea traduce printr-un „sfat” pe care eu l-aş fi dat ca R. Moldova să trimită soldaţi la acea paradă!

Nimic mai fals. Şi iată cum stau lucrurile:

i) În primul rînd, nu aveam calitatea de a da astfel de „sfaturi” celor care, acum, la Chişinău, trebuie să decidă ce este bine şi ce este mai puţin bine pentru statul lor. De la bun început am făcut precizarea că opiniile mele sînt ale unui profesor de istorie invitat la un congres în domeniu la Chişinău – şi nu ale unui reprezentant al statului român sau al vreunei instituţii guvernamentale româneşti.

ii) Cum probabil cei care mi-au citit textele din ultimii ani referitoare la Rusia vor înţelege (fie cartea Geopolitica Matrioşkăi, fie alte texte care au apărut  în media diverse sau pe G E O P O L I T I K O N ), opinia mea este că recenta invitaţie din partea Rusiei adresată unor state ex-sovietice de a participa la parada de 9 mai poate fi interpretată în cel puţin două feluri: a) fie ca o ipotetică încercare de „reconciliere”, fie b) ca o demonstraţie de soft power, care să arate că influenţa Rusiei în „vecinătatea sa apropiată” este mare şi în creştere.

iii) Mi-aş dori prima variantă de mai sus, dar mă tem că cea corectă este cea de-a doua. Aceasta este ideea pe care am sugerat-o în acea emisiune – chiar dacă unii redactori de ştiri de la Publika TV nu au înţeles-o. Pentru aceştia şi pentru cei interesaţi de problemă fac aceste precizări.

iv) În opinia mea, ziua de 9 mai poate fi văzută ca zi a victoriei împotriva lui Hitler de către unii (cetăţenii lumii occidentale, de exemplu), iar de către alţii ca fiind ziua în care a început o altă ocupaţie a ţării lor. Cetăţenii R. Moldova actuale (sau cel puţin unii dintre ei, majoritari cred) sînt printre cei din urmă. Acest lucru este de înţeles. Nu-i poţi cere unui om în vîrstă din actuala R.M. să se bucure că în 1945 a scăpat de Hitler şi că a intrat pe mîna lui Stalin. Moscova ar trebui să înţeleagă această stare de spirit. În atari condiţii, actuala R. Moldova, prin majoritatea cetăţenilor ei, s-a aflat în 1945 printre învingători sau printre învinşi? Şi de aici întrebarea: în ce calitate ar defila soldaţii R. Moldova la parada de peste două săptămîni? Ca urmaşi ai unor aliaţi? Sau ca urmaşi ai unora ocupaţi atunci de către Armata Roşie?

v) Aşadar: desigur, este rolul oamenilor politici de la Chişinău să decidă cum este mai bine pentru statul lor. Personal, cred că varianta optimă ar fi fost ca R. Moldova să fie reprezentată la Moscova doar la nivel politic (printr-o delegaţie politică – aceasta era ideea preşedintelui interimar Ghimpu). Dacă R. Moldova nu va răspunde invitaţiei de a participa la paradă, nu am nici o îndoială că Moscova va găsi, într-un fel sau altul, o manieră usturătoare de a-şi exprima frustrarea (prin preţul la gaze sau prin mai ştiu ce metale ce se vor „găsi” iarăşi în vinul moldovenesc etc.). Este ceea ce am şi spus în emisiune. După cum am mai spus că, în varianta în care R. Moldova, totuşi, va participa cu soldaţi (aşa cum stătea situaţia în seara de 23 aprilie a.c.), atunci ar fi fost bine ca să se fi negociat strîns şi să se fi obţinut ceva în schimb, în beneficiul său.

În fine, mai precizez că, personal, nu consider că „moldovenii” reprezintă un popor. Ei, deocamdată, sînt cetăţeni ai unei republici mici, dar cu un rol mare în geopolitica zonei noastre. Şi tocmai de aici rezultă o responsabilitate suplimentară pentru cei ce conduc la Chişinău (în direcţia Vest, să sperăm) şi pentru solidaritatea pe care ar fi bine să o păstreze între ei – în faţa unui adversar comun, cu mult mai atent la Moscova decît la Bruxelles.

25 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , | 7 comentarii

24/apr/2010 Rusia şi terorismul cecen: pumnul sau palma? (2/2)

Pumnul sau palma? Rusia şi terorismul cecen

Adrian Cioroianu

(2/2)

Atentatele din 29 martie recent, vor avea, la rândul lor, multiple consecinţe. Iată câteva dintre cele posibile: i) nu există, practic, nici un motiv pentru ca forţele de contra-reacţie ruse (aflate sub comanda efectivă a premierului Putin) să nu riposteze cu o duritate sporită. Pumnul înarmat va prevala, şi nu palma întinsă. În dosarul cecen, Putin (mai ales) îşi joacă propria sa credibilitate[1] – tocmai pentru că el şi-a asumat, încă din 1999, “războiul împotriva terorii” în varianta sa rusească.

Apoi, ii) rămâne de văzut cum Citește în continuare

24 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica | , , | Lasă un comentariu

22/apr/2010 PS 446: De la zeiţele Greciei la sinucigaşele Ceceniei

Un măr, un glonţ şi-un kil de heroină

 Adrian Cioroianu

Presimt: păli-vor de ruşine industriile, rugini-vor băncile, prăbuşi-se-vor pieţele imobiliare: pentru că tot războiul rămîne cea mai profitabilă investiţie! Din acest punct de vedere, istoria pare a merge în cerc – după cum se va vedea mai jos.

Unde bat? Ei bine, la capătul acestor rînduri vom vedea, uimiţi, cît au costat recentele atentate cu bombă din metroul moscovit. Cît de puţin, adică. Aproape la îndemîna oricărui om cu oarece largheţe la buzunar. Dar asta nu e tot. Povestea este de mult, de demult, începută.

Pentru că, mai întîi şi mai întîi, în istoria războaielor a fost – se spune – un măr. Nu mă refer aici la mărul lui Adam – şi nici la milenara cherelă dintre bărbat şi femeie, pe care doar poate dl C.T. Popescu ar putea-o descrie veridic. Mă refer la alt măr: unul aruncat în joc de zeiţa Eris, naşa în antichitate a tuturor discordiilor. Geloasă că nu fusese învitată Citește în continuare

22 Aprilie 2010 Posted by | Intelo, Istorie, povesti suprapuse | , , , | Lasă un comentariu

22/apr/2010 Cu Matrioşka, la „rădăcina” Rusiei postsovietice (1/3)

Viteză şi memorie: Rusia postsovietică

Iulia Deleanu despre

Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 390 p.

(1/3)

text publicat în Observator cultural, 05 martie a.c.

„Occidentul poate lucra cu acest om”

Geopolitica Matrioşkăi (Editura Curtea Veche) este o carte profundă, cu documentaţie exhaustivă, o carte de istorie contemporană, cu toate capcanele pe care le prezintă un asemenea demers, ştiut fiind că, fără distanţare suficientă în timp, există riscul alunecării spre jurnalistică. Ceea ce reuşeşte Adrian Cioroianu este dificilul echilibru între ştiinţă şi sinteză plastică a observaţiilor, echilibru obţinut prin accentul care cade mai mult pe expozeu decît pe comentariu. 
 
Tema este „dimensiunea estică a geopoliticii romîneşti“, cu „provocările care vin de acolo“, scrisă din perspectiva cuiva care crede că, fără „autoritarism, lucrurile nu par a merge în Rusia“. Punctul de pornire este definirea Războiului Rece: orice minus înregistrat de un adversar echivala cu un plus pentru celălalt. Un joc, în aparenţă, simplu; o lume, în aparenţă liniştită, trăind Citește în continuare

22 Aprilie 2010 Posted by | Bibliografii, caricaturi / comics, Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , | Lasă un comentariu

20/apr/2010 Rusia şi terorismul cecen: pumnul sau palma? (1/2)

Pumnul sau palma? Rusia şi terorismul cecen

Adrian Cioroianu

(1/2)

Atentatele cu bombă din metroul de la Moscova, din dimineaţa lui 29 martie a.c. – soldate cu 38 de morţi şi alte zeci de răniţi – au fost cele mai dure incidente de acest fel din ultimii şase ani. Până atunci, “recordurile” dramei erau deţinute acolo de alte două evenimente de gen: mai întâi atentatele cu bombe din câteva blocuri moscovite (în septembrie 1999), soldate cu peste 200 de morţi – atentate puse în seama cecenilor, dar care au născut în Rusia şi în Occident noian de teorii, unele conspiraţioniste, ce implicau şi forţele ruseşti de securitate (FSB). Aceste blocuri aruncate în aer au rămas Citește în continuare

20 Aprilie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu