30/apr/2010 Din nou despre recenta carte (tradusă în româneşte) a Annei Politkovskaia

Anna Politkovskaia, jurnalist şi martir

Liviu Antonesei

Am ales astăzi să scriu despre cartea –  Anna Politovskaia, Jurnal rusesc, Cu o prefaţă de Jon Snow, traducere din limba engleză de Emanuela Jalbă-Şoimaru, Bucureşti, Meteor Press, 2010 – unei celebre jurnaliste din Rusia, care a murit asasinată tocmai din pricina modului lipsit de orice „adaptabilitate” în care a înţeles să-şi facă meserie în ţara autocratului sosit pe filiera KGB, nu chiar pe degeaba. Mai întîi, dar la suprafaţă, pentru că avem de-a face cu bnevenita traducere a cărţii în limba română. În al doilea rînd, însă, pentru a atrage atenţia celor care, la noi, se socotesc cu grăbire  „jurnalişti de investigaţie” sau „reporteri speciali” asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat riscurile acestei meserii în anumite locuri din lume, unele nu foarte îndepărtate de noi, cum e Rusia, de-o pildă. Ştiu, jurnaliştii noştri riscă să fie daţi în judecată de vreun potentat sau altul, însă în ţara de la răsărit, a devenit o obişnuinţă ca ei să moară, să fie ucişi – împuşcaţi, înjunghiaţi, aruncaţi în aer odată cu automobilul sau pedeştri, bătuţi pînă la ultima suflare etc. Dacă au căzut victime ale mafiilor economice, bandiţilor ca atare sau membrilor fostelor sau actualelor servicii secrete ruseşti, iarăşi a devenit o obişnuinţă să nu se afle vreodată.

Mă impresionase, desigur, cealaltă carte tradusă din Anna Politkovskaia pe care o citisem, Rusia lui Putin, din care am învăţat la fel de multe despre pseudodemocraţia rusească din vremea regimului Putin ca şi din KGB-ul la putere a lui Thierry Wolton, unul din cei mai străluciţi specialişti ai lumii în „puterea ocultă”, în serviciile secrete sovieto-ruse. Însă, cu siguranţă, acest Jurnal rusesc, scris în ultimii ani de viaţă ai autoarei, cei care au precedat asasinarea sa nici acum elucidată, m-a impresionat probabil şi mai mult. De unde, ca şi Jon Snow, în scurta prefaţă, şi eu întrevăd în rîndurile acestei cărţi ceva premonitoriu, dar şi ceva cumva testamentar. Rareori am citit o analiză atît de lucidă, însă şi atît de pasională, pentru că autoarea îşi iubea mai mult patria decît vremelnicii ei stăpîni, o descriere mai cutremurătoare şi mai lipsită de iluzii, însă cu o vagă pîlpîiere  de speranţă într-un viitor altfel decît prezentul Rusiei putiniene. Cartea surprinde, de altfel, doi din cei mai aberanţi ani ai unui regim cinic, crud şi corupt, de la alegerile parlamentare din decembrie 2003 pînă la asediul şcolii din Beslan de la sfîrşitul lui 2005, radiografiind situaţii şi evenimente de pe întreg teritoriul Federaţiei Ruse, din Moscova pînă în Cecenia şi de la Sankt Petersburg pînă în Siberia, pentru că, jurnalistă adevărată şi fără umbră de teamă, Anna Politkovskaia, corespondent special pentru Novaia Gazeta, a fost mereu acolo unde situaţia era mai fierbinte şi condiţia corespondentului de presă mai dificilă. Pentru că, deosebit de mulţi din confraţii săi, din Rusia sau de aiurea, autoarea Jurnalului rusesc chiar era o jurnalistă de investigaţie, cu tot ce poate avea mai nobil această profesiune. Şi şi-a făcut meseria în deplină onoare, fără să se lase intimidată de ameninţări, fără să se ferească de tot felul de pericole, pînă la capăt, pînă  la moarte.

Editura şi traducătoarea merită toate laudele pentru aducerea acestei cărţi şi în limba română. Faptul că traducerea a fost făcută după o ediţie engleză, o ediţie  rusească neexistînd încă, cel puţin nu una care să depăşească condiţia de samizdat, spune multe despre Rusia lui Putin, acum a echipei Putin – Medvedev, că tot a lor şi a KGB-ului a rămas încă imensa, chinuita şi nefericita ţară de la răsărit. Cine are dubii în această privinţă trebuie să citească neapărat această carte. Iar cine vrea o analiză sistematică a transformării Rusiei cu „oligarhie pluralistă” a lui Elţîn în Rusia „oligarhiei monolitice” putiniene şi a modului în care „cercul de la Sankt Petersburg” a pus mîna pe întreaga putere în Rusia, pentru a o exercita discreţionar, poate consulta şi cartea lui Wolton, amintită la începutul acestui articol.

(O versiune a acestui articol a apărut în ediţia din 29 aprilie a.c. a cotdianului Flacăra Iaşului)

Publicitate