G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

20/iun/2010 Conflictul israelo-palestinian: o „neverending story”? Şi totuşi, acum 30 de ani…

ISRAEL/PALESTINA

Europa avea dreptate… încă din 1980

14 iunie 2010  | The New York Times, New York, prin presseurop.eu

...Dar ei încă mai asteaptă. Palestinieni la vama Rafah, la graniţa cu Egiptul.

…Dar ei încă mai asteaptă. Palestinieni la vama Rafah, la graniţa cu Egiptul – foto: AFP

Cu treizeci de ani în urmă, Europa a pledat pentru autodeterminarea poporului palestinian. După atacul armatei israeliene asupra flotilei Gaza, doi autori israelieni susţin că aceasta rămâne singura soluţie viabilă pentru rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu.

– de Sharon Pardo & Yonatan Touval

Cu treizeci de ani în urmă, într-o vineri, pe 13 iunie, o declaraţie adoptată de Comunitatea Europeană a promovat o idee novatoare „autodeterminarea” poporului palestinian, şi a cerut ca Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) să „fie asociată cu” negocierile pentru pace în Orientul Mijlociu. Apărând în toiul eforturilor SUA pentru începerea negocierilor dintre Israel şi Egipt privind autonomia palestiniană, în conformitate cu tratatul de pace semnat de cele două ţări un an mai devreme, „declaraţia de la Veneţia” a şocat Ierusalimul şi a provocat tensiuni la Washington.
 
Primul ministru israelian, Menachem Begin, a considerat declaraţia ca fiind una dintre cele mai anoste din analele diplomaţiei. Numind OEP drept „SS arab” şi comparând declaraţia europeană cu o reconciliere cu Hitler, acesta a declarat : „Orice om de bună credinţă şi orice persoană liberă din Europa care ar examina acest document ar vedea în el o capitulare a oraşului München, a doua pentru generaţia noastră, un şantaj tiranic şi o încurajare a tuturor elementelor care aspiră la distrugerea procesului de pace în Orientul Mijlociu„.

Revizitarea declaraţiei de la Veneţia, o necesitate? 

De aceea, nu e de mirare că nici Bruxelles şi nici Ierusalimul nu sunt dornice să comemoreze aniversarea sa. Dar, revizitarea declaraţiei de la Veneţia oferă oportunitatea de a evalua modul în care declaraţia a evoluat odată cu trecerea timpului – şi trebuie să recunoaştem că aceasta a reprezentat un moment vizionar în politica europeană asupra Orientului Mijlociu. Verdictul este clar : Europeni au dreptate. Aceştia au avut dreptate când au subliniat că  soluţionarea conflictului arabo-israelian presupune ca Israelul să recunoască „autodeterminarea” Palestinei, cuvântul codului diplomatic pentru un stat independent. Aceştia au avut dreptate când au solicitat invitarea OEP în procesul de pace. Şi au avut dreptate să insiste asupra unei soluţii complete în conflictul arabo-israelian – o soluţie care depăşeşte acordul bilateral Israeliano – Egiptean şi autonomia acestor două state de a negocia în numele palestinienilor.
 
De fapt, declaraţia europeană nu a fost doar corectă ci şi vizionară în sensul că a avut curajul de a enunţa principiile pe care o astfel de soluţie le-ar putea necesita. Aceste principii includeau recunoaşterea existenţei Israelului, garanţii de securitate pentru toate părţile implicate în conflict (desfăşurarea, dacă e nevoie, unei forţe multinaţionale pe teritoriu), precum si părăsirea de către Israel a teritoriilor arabe ocupate în 1967. Numind coloniile israeliene „un obstacol serios în calea procesul de pace”, declaraţia avertiza împotriva oricărei iniţiative unilaterale de schimbare a statutului Ierusalimului. Acestea sunt principiile care continuă să definească conturul oricărui acord plauzibil între Israel şi Palestina.

Europenii au avut dreptate, dar au făcut şi erori  

Dar, chiar dacă europeni au dovedit că au dreptate, aceasta nu înseamnă că mişcarea lor diplomatică a fost lipsită de erori. Pentru a începe, aceştia au greşit amestecând eforturile diplomatice cu declaraţia şi, prin urmare, au contribuit la respingerea acesteia. În sfârşit, atitudinea rece pe care au avut-o la începutul negocierilor  intermediate de SUA, la Camp Davis, a făcut ca declaraţia de la Veneţia să aibe mai degrabă alura unei răzbunări oportuniste decât a unui efort de bună credinţă.
 
În ceea ce priveşte Washingtonul, reticenţa acestuia în a recunoaşte că din aceste negocieri asupra autonomiei nu va ieşi nimic susbtanţial, a dus la ani de ezitare diplomatică.  Doar în decembrie 2000 americanii au recunoscut declaraţia de la Veneţia prin prezentarea aşa numiţilor parametrii Clinton. Pentru OEP, pentru care declaraţia a constituit un triumf diplomatic de necontestat, au urmat alţi opt ani de renunţare oficială la violenţă şi de angajare în realizarea  soluţiei  existenţei a două state. Cu toate acestea, OEP, USA şi, în grade diferite, chiar si Israelul, au îmbrăţişat viziunea europeană şi, trei decenii mai târziu, declaraţia de la Veneţia continuă să reprezinte cea mai îndrăzneaţă iniţiativă de pace din Orientul Mijlociu elaborată de Europa. Eforturile similare care au urmat nu au mai avut aceeaşi importanţă şi asta se datorează mai multor factori, inclusiv extinderea grupului european, lipsa de „vână” politică (ca să nu mai vorbim de cea militară), precum şi eforturile Washingtonului de a ţine Europa pe margine.
 
Europenii se plâng adesea că rolul lor în Orientul Mijlociu a fost transferat mai degrabă contribuabililor decât a jucătorilor. A treizecea aniversare a declaraţiei de la Veneţia ar trebui să amintească Europei ca ea are capacitatea unică de a articula o viziune mult mai clară, mai curajoasă, mai vizionară, decât oricare altă parte implicată. Regiunea aşteaptă o nouă Veneţie.

Anunțuri

20 Iunie 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: