10/mai/2010 Cronica de teatru: „PYRAMUS & THISBE 4 YOU”, la Teatrul Odeon din Bucureşti

Nu te supăra, frate!

 Mircea Morariu

Nu cred că a avut vreodată cineva curiozitatea să numere câte sunt piesele de teatru ce istorisesc povestea tragicei iubiri şi a groaznicei morţi a lui Pyramus şi Thisbe, un fel de  Romeo şi Julieta cam defectivi de poezie şi de farmec autentic. Sigur e că William Shakespeare a fost primul căruia i-a venit ideea de a se amuza copios pe seama poveştii cu pricina, în chip şi fel repovestită de dramaturgi mai mult sau mai puţin talentaţi ce i-au fost înaintaşi ori contemporani. A făcut-o în Visul unei nopţi de vară, acolo unde, aşa după cum scrie Haig Acterian în monografia dedicată marelui dramaturg englez, „între farsa zeilor (Oberon- Titania- Puck) şi farsa muritorilor (Bottom şi meseriaşii) stă Theseu spunând- „Această piesă simţitor de grosolană ne-a înşelat asupra mersului greoi al morţii”. După ştiinţa mea, Alexandru Dabija e cel de-al doilea care râde pe scenă pe seama unei poveşti şi plictisitoare, şi graznice, dar nu numai pe seama ei. El i-a cerut lui Andrei Marinescu să retraducă celebra secvenţă inserată în piesa din martie 1594, apoi a citit şi recitit textul, gândindu-se să ni-l readucă în atenţie sub forma unui spectacol independent, dar nu o singură dată, ci la puterea a patra. Aşa încât Pyramus & Thisbe 4 you de la Teatrul „ Odeon” reprezintă retranscrierea în patru chipuri diferite a savuroaselor repetiţii ale meşteguşugarilor, chipuri ce nu-şi propun nicidecum să supună unor reevaluări analitice savante ceva ce nu se pretează la o astfel de operaţiune. Din contră, Dabija şi-a amintit că aproape de când există pe lumea asta, teatrului i-a plăcut să se amuze de el însuşi. Sigur, cel mai adesea au fost luaţi la refec personajele secundare ale romanului teatral, mulţi dramaturgi răzbunându-se astfel pe limba ascuţită, răutatea, neştiinţa, lipsa de credinţă, băţoşenia cu care „îşi construiesc imaginea” criticii.

Alexandru Dabija, omul şi regizorul deopotrivă, e însă mult prea inventiv ca să meargă pe căi bătătorite. I-a lăsat aşadar pe critici în pace (nu se lasă ei pe ei, sau mai curând nu îi lasă o domnişorică creaţă, ajunsă selecţioner unic care îşi probează unicitatea negativă, atacându-şi în chip imund confraţii, care în loc să mai citească o carte se crede „agent sanitar”- dar nu avem ce face din moment ce atâta o duce mintea ei cea slabă pe „mioriţa” cu pricina) şi s-a ocupat de felul în care concep, realizează, teoretizează, denaturează, exagerează spectacolul de teatru înşişi creatorii. Într-un fel de „nu te supăra frate!” sui generis, Alexandru Dabija a înfăptuit pe scena de la „Odeon” portrete unu la unu ale unor colegi de breaslă. Aşa încât în vreo 90 de minute de spectacol îi vedem în faţa noastră şi râdem cu gura până la urechi de regizorii ce aleg titlul viitoarei lor producţii „la plesneală”, fără a şti ce au de gând să facă îndată după, care nu ştiu să întocmească o distribuţie, care ştiindu-se „descoperiţi” acceptă solicitările mieroase ori imperative ale actorilor şi actriţelor ce vor, reclamă, sugerează text în plus, „directori de scenă” nevricoşi cărora le sunt familiare cuvinte „savante” ce din coadă sună, dar habar nu au să lucreze cu actorii,  de regizorii ce recurg fără rost la auxiliare vizuale doar spre a-şi camufla incompetenţa, care îşi dezbracă, trebuie sau nu trebuie, interpreţii, de regizorii ce reînvie, fără să îşi dea seama „internaţionalismul proletar” întocmind distribuţii mixte, însă privim cu înţelegere, cu simpatie chiar regizorul simplu şi firesc care ştie că într-un spectacol importantă e povestea, important e că aceasta să se înţeleagă şi abia apoi contează „auto- exprimarea”. Aşadar, ne este spusă de patru ori aceeaşi istorioară, iar meritul regizorului e că face asta într-un fel mereu proaspăt, mereu viu, jucându-se cu teatrul fără a se juca însă de-a  teatrul. Deşi spectacolul lui e unul „jucărie”.

Neîndoielnic, publicul, indiferent de câtă experienţă teatrală are, indiferent dacă îi recunoaşte ori nu pe cei satirizaţi fără nici un pic de răutate şi fără resentimente, râde şi râde cu poftă. Ceea ce e foarte bine Se amuză foarte tare şi actorii. Iar cum spectacolul se joacă din luna septembrie, în „buna” tradiţie a teatrului românesc, actorii râd mai tare decât ar fi cazul, ajung să îngroaşe în exces, să „tragă” la public, să nu observe că se pregătesc să devină ei înşişi posibili viitori „clienţi” ai satirei regizorului. Ceea ce, fără doar şi poate,  e mai puţin bine. De fapt, ca să fim cinstiţi,  nu e bine deloc. Regizorul însuşi ar avea, după părerea mea, obligaţia să mai vină din când în când, să mai arunce o privire pe scenă şi să mai vadă cum a evoluat ori involuat montarea pe care o semnează şi să le ceară celor ce sar calul regăsirea măsurii potrivite. Tot la fel cum s-ar cuveni să mai vadă o dată montarea cu pricina şi acei confraţi ce au declarat-o „cel mai bun spectacol al anului 2009”. Pe vremuri, fosta revistă Teatrul  avea o rubrică ce se chema Reprezentaţia numărul…  în care consemna ce s-a mai întâmplat, de-a lungul timpului, cu un anume spectacol. Nu ştiu la a câta reprezentaţie am luat parte eu, ce ştiu e că ea a cam îndepărtat spectacolul de superlativul absolut. „Fruntaşi pe ramură” în operaţiunea de deteriorare a unui lucru care la început a fost bun mi s-au părut Oana Ştefănescu, Pavel Bartoş şi, mai ales, Marius Damian. Dar pe alături, – subliniez- în reprezentaţia văzută de mine – au mai călcat şi Dorina Lazăr, Antoaneta Zaharia, Ana Maria Moldovan, Paula Niculiţă, Mihai Smărăndache, Ionel Mihăilescu, Gabriel Pintilei, Mircea Constantinescu. Deocamdată, greşeala le este iertată. Sau parţial iertată. Numai că une fois n’est pas coutume.

Teatrul Odeon din Bucureşti – PYRAMUS & THISBE 4 YOU – Un spectacol de Alexandru Dabija; Traducerea- Andrei Marinescu; Scenografia- Cosmin Ardeleanu; Visuals- Casa Gontz; Cu- Dorina Lazăr, Oana Ştefănescu, Antoaneta Zaharia, Ana Maria Moldovan, Paula Niculiţă, Rodica Mandache, Mihai Smărăndache, Marius Damian, Pavel Bartoş, Ionel Mihăilescu, Gabriel Pintilei, Mircea Constabtinescu şi Victor Cociociorbă, Nicu Coman, Cristian Dunăreanu, Dan Iosif, Ion Iosif, Constantin Neagu, Dumitru Neagu.

Publicitate