G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

21/ian/2010 Revoluţia română din 1989 şi viciile & virtuţile normalităţii sociale (4/5)

Revoluţia română, după 20 de ani.

Viciile şi virtuţile normalităţii sociale

Adrian Cioroianu

(4/5)

3. Profesioniştii respectă definirea termenilor?

Al doilea elogiu, pe cale de consecinţă, este unul adus profesionalismului. Eu nu am avut onoarea de a fi revoluţionar (mi-ar fi plăcut, dar nu a fost cazul[1]), dar am avut în schimb onoarea de a fi senator de Timiş – judeţ care trăieşte cu o mare demnitate şi cu o certă încăpăţânare[2] (în sens bun) legenda, istoria şi memoria  revoluţiei. Nu aş vrea ca aceste rânduri să deranjeze susceptibilităţile unora, nici revoluţionarii, nici oamenii politici, nu vreau să stârnesc neapărat nici reacţii polemice, dar cred că cei care vor desluşi revoluţia nu vor fi nici politicienii şi nici revoluţionarii. Ci sunt/vor fi istoricii. În anii ’90 s-au organizat comisii parlamentare pentru elucidarea revoluţiei; am avut ocazia de a colabora sau măcar discuta (şi uneori polemiza) cu unii dintre membrii sau responsabilii acestor comisii[3]; mi-a devenit clar că efortul lor va rămâne futil tocmai pentru că amprenta politicului nu oferă credibilitate în România.

Iar istoricii trebuie să se bazeze pe toate sursele veridice şi să-i consulte pe toţi, indiferent de partizanatul lor politic (dacă îl au sau nu – cu menţiunea că în România el este, încă, foarte prezent[4]) şi din acest motiv reiau un apel pe care l-am făcut cu ocazia unei reuniuni[5] a revoluţionarilor & politicienilor: toţi cei care mai au încă amintiri din revoluţie, care au participat la ea, trebuie să-şi lase mărturia. Cred că este nevoie şi de adevărul lor, al revoluţionarilor, de mărturiile lor. Cu o ocazie anume[6], dl Dumitru Dincă vorbea despre „exaltaţi” sau despre „inconştienţi”… Ei bine, să ne înţelegem: sigur îţi trebuia o doză de inconştienţă şi de exaltare ca să fi mers la baricadă în seara de 21 decembrie 1989, îţi trebuia o doză de nebunie – o nebunie frumoasă şi eroică, pentru că revoluţiile nu se fac cu oameni reci şi raţionali. Iar eu, ca istoric, pe aceşti oameni deosebiţi şi curajoşi care au fost în punctele fierbinţi ale revoluţiei îi invit să lase ceva în urmă, să povestească, să scrie; pentru că indiferent ce vor da jurnalele televizate de seară despre întâlnirile lor, adevărul istoric al revoluţiei se va cerne şi va rămâne, iar polemicile lor din faţa camerelor de vederi sunt inutile. De ceea i-am rugat să lase în urma lor mărturii pe care studenţii studenţilor noştri le vor folosi cu succes.

Totodată, în legătură cu necesarul profesionalism necesar atunci când analizăm revoluţia din decembrie, e obligatoriu să amintesc importanţa extraordinară a momentului politic şi geopolitic reprezentat de revoluţia română.

Această revoluţie a avut implicaţii geopolitice foarte mari în Europa de Sud-Est, şi mai ales în aria vestică a Mării Negre. Am convingerea – şi am scris-o într-o carte despre Rusia post-sovietică recent apărută[7] – că atunci, în decembrie ’89, după fuga lui Ceauşescu (nu după demisia lui, cum se mai spune uneori – pentru că el nu şi-a dat niciodată demisia), deci după plecarea Conducătorului, Rusia/URSS de atunci a crezut că-şi (va) reface pârghiile de control asupra României. Uniunea Sovietică a considerat că, după dispariţia lui Ceauşescu (şi asta se va dovedi în timp), România urma să reintre în sfera sa de influenţă. La Craiova, Lugoj, Timişoara, toţi cetăţenii entuziasmaţi de revoluţie îşi imaginau că odată cu revoluţia dispare din România comunismul şi influenţa sovietică! Dar, în fapt, lucrurile nu stăteau deloc astfel[8]. Într-o perspectivă puţin mai cuprinzătoare în acest puzzle, vom vedea că astfel se explică multe dintre evenimentele din anii 1990 – 1991 – 1992.

Revoluţia din decembrie a înscris România pe harta geopolitică a zonei noastre într-o poziţie foarte importantă – dar şi riscantă, atunci. S-a discutat şi se discută mereu despre problema serviciilor secrete şi a participării lor la revoluţia din decembrie 1989: sper că nu este nimeni atât de naiv încât să-şi închipuie că la un eveniment de o asemenea amploare cum a fost acea revoluţie nu erau prezente servicii secrete de (aproape) peste tot! Pentru că aceasta este, tehnic vorbind, datoria lor: să fie acolo unde ceva important se petrece. Desigur, nici revoluţionarii, nici oamenii politici nu pot spune cu exactitate care este doza lor de implicare şi cât li se datorează[9]. Mă refer şi la serviciile secrete sovietice sau ruseşti, şi la cele occidentale, dar şi la cele româneşti, pentru că inutil aducem în discuţie numai partea străină, din moment ce serviciile noastre au jucat în aceeaşi horă cu ele, împotriva aceluiaşi „inamic” – care atunci devenise, pentru toţi, Nicolae Ceauşescu. (continuarea – mîine)


[1] Vezi rememorarea mea a acelor zile în “1989 al meu. De ce este bine să ai doar o singură revoluţie în viaţă”, în Lettre Internationale – ediţia română, nr. 72, iarna 2009/2010.

[2] Vezi recentele avataruri ale reacţiei unei părţi a populaţiei Timişoarei în contextul unor manifestări ale campaniei prezidenţiale – inclusiv “pactul” PNL-PSD-PNŢcd din 1 decembrie 2009.

[3] Mă refer aici la senatorul PNŢcd Valentin Gabrielescu şi la senatorul PSD Sergiu Nicolaescu.

[4] Un semn, el însuşi, al normalităţii sociale, dar şi al unei imaturităţi inerente societăţii ca atare.

[5] O simplă constatare: la data intervenţiei mele din iunie 2009, revista Institutului (vechi de cîţiva ani) ajunsese deja la numărul 21, ceea ce înseamnă 21 de numere x 60 de pagini, adică peste 1200 de pagini de amintiri/analize. Nu se poate, statistic, ca măcar unele dintre ele să nu fie valide din punctul de vedere al metodologiei istoriei. De fapt, prin revistele de istorie, volume de memorii, pagini de ziare, anchete parlamentare etc., estimez că despre revoluţia din decembrie 1989 trebuie să se fi scris, în România, zeci de mii de pagini standard.

[6] Masa rotundă amintită, din 13 mai 2009.

[7] Vezi cartea mea Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009.

[8] Ca martor direct, pot certifica faptul că pe 22 decembrie 1989, în piaţa actualei prefecturi din Craiova s-a strigat repetat “Gorbaciov – Gorbaciov”, la o oră la care singura certitudine era fuga lui N. Ceauşescu din clădirea C.C. al P.C.R.

[9] Michael Meyer, citat mai sus, spune că în România, ca şi în alte ţări estice, a fost mai curînd o revoltă internă a nomenklaturii de partid însoţită de un sprijin al Moscovei.

_________________________________

 – text publicat în revista Sfera politicii, nr. 142, decembrie 2009; o variantă franceză a acestui text a stat la baza conferinţei „La Roumanie après vingt ans. Les vertus et les vices de la normalité socialesusţinută de autor pe 18 decembrie 2009 la Paris.

Anunțuri

21 Ianuarie 2010 - Posted by | Intelo, Istorie | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: