10/iulie/2011 În „Dilema veche”, prof. Adrian Cioroianu îi trimite o scrisoare deschisă dlui Vladimir Tismăneanu
… în rubrica „Poveşti suprapuse” a revistei Dilema veche (ediţia din 30 iunie a.c.), prof. Adrian Cioroianu îi trimite o scrisoare deschisă dlui Vladimir Tismăneanu, în contextul recentului scandal iscat de anumite declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu. Repoducem textul după revista gazdă – GEOPOLITIKON & EURAST
Adrian CIOROIANU | Poveşti suprapuse
Mareșalul, regele, președintele. Și Volo Tismăneanu
– scrisoare deschisă către un camarad de idei –
Dragă Volo, am spus-o – şi scris-o – că tu ai fost unul dintre primii analişti aplicaţi ai istoriei noastre recente; aşa se explică de ce ai fost şi unul dintre primii la care m-am gîndit azi, cînd la Bucureşti stîrneşte ecouri prelungi exotica interpretare istorică a dlui preşedinte Băsescu referitoare la sluga ruşilor care ar fi fost (în 1947) Regele Mihai şi la reconsiderarea sugerată pe care ar merita-o mareşalul Ion Antonescu în chestiunea Holocaustului. Sper să nu fii surprins – sau cel puţin să nu fii mai surprins de gîndul meu amical decît de gîndurile prezidenţiale, menite a revizui într-un chip abrupt, sentenţios şi surprinzător istoria noastră.
DE ACELASI AUTOR
Cît de alb e calul de sub anumite șei?
Hai să ne jucăm de-a conflictul etnic!
Mă întreb bunăoară cum anume te simţi cînd îţi dai seama că unul dintre oamenii de care ţi-ai legat speranţe – şi căruia i-ai fost, măcar pe unele chestiuni, un fel de consilier informal – n-a citit nici una dintre cărţile tale. Dl Băsescu ar fi putut afla de oriunde acele clişee istoriografice cărora le-a dat glas pe 22 iunie a.c., dar mai puţin de la tine. În aceeaşi ordine de idei, mă întreb – ştiind cît de mult preţuieşti istoria ţării în care te-ai născut – cum anume te simţi cînd afli, alături de noi toţi, ce perspectivă deformată, redusă şi vindicativ-ranchiunoasă are preşedintele despre istoria ţării pe care o conduce şi despre un personaj anume al ei? Ca om cu talent speculativ (în sens pozitiv) în regatul ideilor şi ca om care ştie valoarea logicii şi nuanţelor în istorie, ce simţi cînd auzi rostite fraze care n-au nici logică, nici nuanţe, ci doar un iz de retorică populistă sulfuroasă? Ca om care ai gustat – pe meritele tale – din preaplinul unei frumoase experienţe americane, ştiind foarte bine maniera elegantă, urbană şi camaraderească prin care orice preşedinte american în exerciţiu – indiferent de orientarea sa politică – se referă la predecesorii săi, cum anume te simţi, aşadar, în faţa unui conducător de azi care şi-a tăiat singur – cu gesturi, cu vorbe – orice punte de contact amiabil cu toţi cei care l-au precedat în Înaltul Scaun al ţării, fie ei rege sau preşedinţi, fie ei de stînga sau de dreapta? Sau, mai direct fie spus: cum anume te simţi cînd transpare că „omul care a condamnat comunismul“ n-a citit nici măcar Raportul echipei tale, pe marginea căruia condamnarea era făcută? Pentru că aici nu-s decît două explicaţii: ori dl Băsescu n-a citit acele pagini (care-i contrazic flagrant aserţiunile), ori le-a citit şi nu dă doi bani pe ele.
Mă mai întreb, dragă Volo, ce simţi cînd vezi percepţia despre mareşalul Antonescu a dlui preşedinte? Care să fie, în opinia ta, miza sugeratei revolte a preşedintelui referitoare la faptul că pe Antonescu îl judecăm – crede dl Băsescu – mai aspru decît ar trebui? Ce crezi despre maniera bizară în care domnia sa împarte – în răspăr cu istoricii – responsabilităţile pentru partea noastră din peisajul amplu al Holocaustului european? Chiar în acest an a fost descoperită, în părţile tihnitei Moldove, o (altă) groapă comună. De ani de zile sînt publicate, în România, în limba română, stenogramele – reale, şi nu pe surse – ale consiliului de miniştri în care Antonescu (atunci, Conducător deplin al statului) schiţa coordonatele dorite de el în privinţa „rezolvării problemei rasiale“ din România, cu trimitere directă la evrei şi la ţigani. Să nu fi aflat dl preşedinte de ele? Să fi aflat şi să nu-i pese? Tu ce crezi?
Mă mai întreb totodată – ştiindu-te un cunoscător al regimurilor ciudate din America de Sud – ce părere ai despre preşedinţii care apar la televizor şi arată ei (deşi nu au o calificare în domeniu) cum ar trebui rescrisă istoria (şi nu mă refer aici la Hugo Chavez)? Ca om intelectualmente elegant, cum mi-ai apărut de fiecare dată, cum găseşti lipsa de eleganţă flagrantă a acestei flegme retorice care-a fost aruncată în obrazul mult-îndurător al unui om care mîine-poimîine împlineşte 90 de ani şi care n-a făcut nimic rău, totuşi, acestui neam? Cum te simţi în faţa unui personaj politic ce renunţă fără remuşcări la stima a 10 intelectuali, dacă în schimbul acesteia cîştigă voturile a 1000 de creduli de ocazie, fie ei naţionalişti, habarnişti, frustraţi, naivi sau lipsiţi de educaţie?
În fine – cunoscîndu-ţi uşurinţa cu care ştii să-ţi susţii ideile atunci cînd vrei s-o faci –, poate că între data la care eu îţi scriu aceste rînduri (24 iunie) şi data la care ele vor deveni publice, tu să fi avut o intervenţie prin care, într-un fel, să spui ce crezi. Dacă o vei face, fii convins că-ţi voi citi textul. Dacă n-o vei face, fii convins că mă voi întreba pe mai departe care-i mecanismul prin care un intelectual, în faţa unui şmecher politic, se lasă orbit. Sau manipulat. Sau prostit.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.
30/mai/2011 Relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China în anii 1970 – şi contribuţia României (3/5)
Relaţia SUA – China şi contribuţia României
la normalizarea relaţiilor sino-americane
Manuel Donescu
Poziţia Chinei faţă de SUA şi relaţia România-China
La momentul iniţiativei lui Nixon, China avea nevoie de SUA cel puţin cât a avut nevoie SUA de China în susţinerea unor interese comune strategice împotriva URSS. Mao a perceput Washingtonul ca un pericol mai mic decât URSS – deşi existau o serie de puncte sensibile pe agenda bilaterală sino-americană, precum problema Taiwanului – care prezenta interes atât din punct de vedere strategic cât şi economic.
China a manifestat iniţiativă – în paralel cu iniţiativele istorice ale preşedintelui Nixon – în direcţia normalizării relaţiilor cu SUA, unul dintre mesageri, ignorat de Washington, fiind Edgar Snow, un jurnalist american, considerat de Beijing ca un posibil canal de legătură. Beijingul a făcut o serie de gesturi, inclusiv plasarea lui Snow alături de Mao la parada de ziua naţională a RP Chineze din octombrie 1970 şi acordarea unui interviu în decembrie 1970 în care Mao îl invita pe Nixon să viziteze China. Kissinger notează că „chinezii supraestimaseră imens importanţa lui Edgar Snow în America”23. Partea americană nu a sesizat nuanţele demersului Beijingului care nu ţineau de imaginea ziaristului american – considerat în SUA „unealtă comunistă” căruia Washingtonul „nu era dispus să-i încredinţeze secrete”24 – sau mai degrabă administraţia Nixon nu a dorit să joace conform planului derulat de chinezi, preferând să nu cedeze controlul jocului. Beijingul a preferat iniţial un canal de comunicare pe care îl considera mai sigur, apreciind că dialogul prin terţe părţi era mai vulnerabil – raţiuni care au generat şi rezervele faţă de canalul românesc – pentru ca ulterior să se plieze pe demersurile Washingtonului.
Sprijinul acordat de Bucureşti în dialogul indirect Washington şi Beijingse regăseşte şi în relatările părţii chineze. Huang Hua – oficial chinez care îşi amânase plecarea în calitate de ambasador în Canada pentru a fi angrenat în pregătirea vizitei secrete a lui Kissinger – va menţiona roluljucat deRomânia în cadrul memoriilor sale25. Aş remarca şi memoria instituţională a MAE chinez care a arătat şi în perioada recentă, în cadrul dialogului bilateral româno-chinez, la nivel de ministru al afacerilor externe, sprijinul acordat de România pentru normalizarea relaţiilor sino-americane26.
În cadrul întrevederii din 11 iunie 1970 de la Beijing dintre premierul chinez şi Emil Bodnăraş, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, partea chineză afirma: „cum s-a ajuns la reluarea acestor întâlniri ? Nixon a exprimat, în repetate rânduri, dorinţa de a avea contacte cu noi. Cunoaşteţi acest lucru, v-a vorbit şi dumneavoastră. A vorbit şi pakistanezilor şi altora.”27
Un alt element care a indicat interesul secretarului general al PCR, dincolo de jocul strategic, l-au constituit afinităţile acestuia faţă de socialismul de tip asiatic pentru unele atribute ale „revoluţiei culturale” maoiste şi mai ales regimul nord-coreean, care s-au resimţit în „cultul personalităţii”, accentuat în ultima fază a regimului Ceauşescu. În timp ce China renunţa la „revoluţia culturală” implementată de Mao şi iniţia după 1978 o perioadă de reformă şi deschidere care a condus la transformări remarcabile, îndeosebi în sfera economică, regimul Ceauşescu îşi pierdea dramatic din imaginea externă la nivelul statelor occidentale şi devenea tot mai opac la ideea de schimbare şi represiv în reacţii.
Relaţia România-China a avut profunzimea şi continuitatea specifică unor parteneri de încredere, părţile acordându-şi sprijin reciproc şi manifestând solidaritate în momente dificile. Bucureştiul a depăşit limitele unui joc strategic, între Moscova şi Beijing, încurajat şi facilitat de divergenţele ideologice ruso-chineze. Partea română a promovat pe parcursul mai multor generaţii de lideri o relaţie de prietenie28,preluată în mod natural în mentalul colectiv, fără a aborda relaţia cu China doar din perspectiva determinării unei erodării a hegemoniei sovietice, prin susţinerea unui al doilea pol de putere în rândul statelor socialiste, care corespundea nuanţelor naţionaliste de la Bucureşti.
Partea chineză a răspuns într-o manieră similară, ceea ce a contribuit la consolidarea în timp a unor legături tradiţionale care s-au menţinut indiferent de evoluţiile politice din cele două state. Cooperarea bilaterală s-a diversificat şi amplificat constant după deschiderea misiunilor diplomatice la Beijing şi Bucureşti în 1950, un exemplu al nivelului ridicat al relaţiilor constituindu-l componenta economică. În anul 1976 volumul schimburilor comerciale româno-chineze a înregistrat 1 miliard USD pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale.
Menţinerea liniei de politică externă a României în acest dosar este vizibilă şi astăzi în plan politic, cu accent asupra respectării intereselor cheie ale Beijingului, precum „politica unei singure Chine”. Consolidarea raporturilor politice tradiţionale, susţinută de toţi liderii politici români indiferent de culoare politică, a condus în anul 2004, cu ocazia vizitei preşedintelui chinez Hu Jintao, la semnarea Declaraţiei Comune privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare. (va urma)
–
23 Henry Kissinger, op. cit., p. 632
24 Ibidem.
25 Huang Hua, op.cit., p.222
26 Reluarea subiectului de partea chineză s-a produs în contextul pregătirilor privind aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice China-SUA (1 ianuarie 2009).
27 Stenograma discuţiilor în Romulus Budura, op. cit., p.420.
28 România a fost a treia ţară care a recunoscut proclamarea RP Chineze la 5 octombrie 1949 după URSS şi Bulgaria.
29/mai/2011 TOP 25. Dragi prieteni, dvs. aţi decis! După un an şi jumătate de existenţă GEOPOLITIKON, cele mai citite 25 texte & postări (deocamdată!)
29/mai/2011 Dacă-i duminică, e comics: un desenator pe nume Bok (!) îl ironizează pe Barack Obama
Preşedintele Barack Obama a avut câteva discursuri importante în ultimul timp…
by Bok, 2011
… şi, în paralel, pe fond de uragane, dezbaterea privind încălzirea globală continuă în SUA…
by Cardow, 2011
… şi doar Gaddafi este gata să meargă până la capăt(ul alor săi).
by Bertrams, 2011
(selecţia imaginilor: Dana Botofei & Adrian Cioroianu, mai 2011)
28/mai/2011 EURAST şi Editura Meteor Press vă invită la lansarea unei noi traduceri din Anna Politkovskaia
… sâmbătă, 28 mai a.c., ora 17.oo, la pavilionul Editurii Meteor Press din Târgul de Carte Bookfest, lansarea volumului
Doar adevărul
de Anna Politkovskaia
Participă:
dl. Bedros Horasangian, scriitor; dl. Profesor Liviu Antonesei; dl. Petre Mihai Băcanu, jurnalist, dl. Profesor Adrian Cioroianu, istoric.
detalii: lansare Doar_adevarul – mai 2011
28/mai/2011 Cartea de sâmbătă: „România şi comunismul: o istorie ilustrată” – Dinu C. Giurescu (coord.)
Comunismul – cu poze, dar mai ales cu idei
Adrian CIOROIANU
Dinu C. Giurescu (coord.), Alexandru Ştefănescu, Ilarion Ţiu, România şi comunismul: o istorie ilustrată, Ed. Corint, Bucureşti, 2010, 216 pagini, 79, 90 lei
Ceea ce reprezintă “dinastia” Brătianu pentru politica românească – adică Ion, Ion C. (Ionel), Vintilă, Constantin (Dinu), Gheorghe – a însemnat “dinastia” Giurescu pentru istoriografia noastră: Constantin (mort de “gripa spaniolă” în 1918), Constantin C. (profesor universitar în interbelic şi ministru, apoi deţinut politic la Sighet, mort în anii ’70) şi Dinu C., profesorul nostru de azi, nume de referinţă (în ultimii 20 de ani) al Facultăţii de Istorie din Universitatea bucureşteană. Din păcate, ambele “dinastii” par a se fi oprit (nu genealogic, ci profesional vorbind). În cazul istoricului, rămîn ca moştenire sutele de discipoli pe care profesorul D.C. Giurescu i-a atras către arta scrierii istoriei. Dintre aceştia, acest senior Profesor (cu majusculă!) a ales acum doi foşti studenţi, alături de care propune o carte plină de ilustraţii, dar mai ales de idei.
Pentru cei care-s reticenţi – precum subsemnatul – la multitudinea de “istorii ilustrate” propuse pe piaţă (de la istorie la artă culinară, la muzică rock sau industrie automobilistică), acest volum va fi suprinzător. De regulă, cumperi o “istorie ilustrată” pentru ilustraţii, fiind oarecum prevenit că textul e un biet apendice. Tot de regulă, preţul cărţii e mare – din cauza cerinţelor tipografice. Dar nu şi în acest caz. Faţă de ce propune, cartea despre care vorbesc are preţ mic: cine o va deschide şi o va citi va avea o imagine mai mult decît edificatoare asupra comunismului românesc. Pentru cei care-l cunosc pe profesorul D.C. Giurescu, surpriza va fi mică: în cea mai mare parte, textul îi aparţine: rareori un om cu o atît de mare putere de concizie şi cu o asemenea capacitate de transpunere în context a unui eveniment istoric. Fie că vorbeşte despre “raionarea teritoriului” (adică înfiinţarea raioanelor administrative, la începutul anilor ’50) sau despre fanteziile din 1974 ale lui N. Ceauşescu privind “liceele industriale şi agricole” (Era bine? Era rău? Cert este că majoritatea românilor adulţi de azi au trecut prin aşa ceva!), profesorul Giurescu scrie fără ură şi fără părtinire despre un episod de istorie românească – comunismul – pe care, dealtfel, l-a resimţit personal din plin, cu pierderi familiale enorme.
În alegerea fotografiilor, celor trei li s-a alăturat Mircea Suciu – fostul director al revistei Dosarele istoriei, din păcate dispărută în ultimii ani. La acest capitol, al ilustraţiilor, preferata mea este cea de la pagina 58: scriitorul Mihail Sadoveanu, alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica şi Emil Bodnăraş (o imagine, cred, de la finele anilor ’50). Să mă ierte admiratorii scriitorului Sadoveanu, dar cei patru din poză, zîmbitori şi satisfăcuţi, ar putea fi uşor confundaţi cu nişte capi mafioţi din sudul Siciliei, la ora siestei. Intelectualii români de azi şi de mîine ar trebui să reflecteze serios în faţa acestei fotografii.
Înţeleg că, după apariţia cărţii, între coordonator – profesorul Giurescu – şi editură s-a ivit un diferend. Motivul: o explicaţie pe care profesorul o dădea unei fotografii cu generalul Iulian Vlad (p. 208) şi pe care editura a modificat-o. Nu intru în detalii; spun doar că, în opinia mea, explicaţia profesorului era – istoric vorbind – veridică. Cum foarte veridic rămîne penultimul capitol al cărţii, scris tot de profesorul Giurescu şi denumit “După douăzeci de ani”. Nu e un text comod: pe nici trei pagini e racapitulată, la rece – critic, adică –, întreaga noastră istorie post-comunistă. Cu suficiente argumente încît acest text să fie, din păcate, adevărat.
Un volum admirabil, pentru orice bibliotecă de intelectual român.
27/mai/2011 Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (5/7)
Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.
Europa unită, astăzi
Adrian Cioroianu
(1/7) – (2/7) – (3/7) – (4/7) – (5/7)
Vor reapărea graniţele în interiorul UE? (desen by Burki, 2011)
Criza şi renaşterea clişeelor
La sfârşitul deceniului trecut, Irlanda se anunţa a fi un miracol economic – Tigrul celtic, cum o alintau admiratorii –, dovadă vie a faptului că un stat mic, deloc bogat, cu o economie flexibilă, deschisă şi orientată către export, poate deveni un competitor real la scara continentului[1]. Povestea frumoasă nu a durat decât zece ani: din 2009, Irlanda s-a alăturat «porcuşorilor» (ea este al doilea «I» din PIIGS) care s-au trezit cu un balon de săpun al imobiliarelor şi cu bănci incapabile de a mai spera la returnarea împumuturilor. PIB-ul irlandez a scăzut cu 7,5 procente într-un singur an (2009), marcând astfel cea mai abruptă descreştere din istoria statului; şomajul a ajuns la 12,6 la sută – cu două puncte bune de-asupra celui din Grecia, de exemplu. În plus, emigraţia (vechea hemoragie a Irlandei) este din nou în creştere (de unde, în anii din urmă, Dublinul era mai ocupat să numere sosirile străinilor decât plecările autohtonilor). Şi totuşi, sentimentul de haos naţional şi de catastrofă socială care a adus Grecia în deschiderea tuturor telejurnalelor nu se face simţit în Irlanda. Spre deosebire de greci – aminteşte Underhill –, tinerii irlandezi nu arată cu degetul, acuzator, spre capitalismul anglo-saxon şi nu aşteaptă un trai mai bun de la eventuale pietre aruncate în scuturile forţelor de poliţie. Spre deosebire de români – aş putea adăuga – (care în mai 2010 au ars în piaţa publică portretele şi caricaturile unui preşedinte pe care-l votaseră cu şase luni mai devreme), irlandezii au acceptat reducerile de salariu fără mari proteste şi fără greve. Care să fie explicaţia? Să fie grecii (sau românii) mai puţin obişnuiţi cu traiul modest şi cu lipsurile decât irlandezii? În nici un caz. Dar este cu mult mai probabil ca diferenţele să plece din cultura politică a fiecăruia dintre popoare – din respectul lor faţă de sine şi faţă de instituţiile şi persoanele care-i conduc.
Sau: criza actuală a pus într-o nouă lumină relaţia dintre Grecia şi Germania, de exemplu. Clişeul părea, până mai ieri, bătut în cuie: Grecia era acea ţară primitoare, cu soare mult şi peşte proaspăt şi ieftin, cu ţigări, plaje şi uzo de calitate în care cetăţeanul german din clasa medie, cel care lucra eficient 49 de săptămâni pe an, venea să-şi petreacă la un preţ rezonabil zece zile de vacanţă. Imaginea aceasta e desuetă acum; clişeul mai nou arată un stat labil, cu studenţi turbulenţi şi cu o administraţie ineficientă (dacă nu coruptă) pe nume Grecia care acuză statul numit Germania că nu vrea să-i sară în ajutor. În faţa reţinerilor Berlinului de a-şi arăta solidaritatea comunitară, Atena ameninţa că nu are altă şansă decât de a apela la Fondul Monetar Internaţional – ceea ce echivala cu o adevărată ofensă la adresa Uniunii Europene[2]. (va urma)
15/apr/2011 Astăzi, la ora 18h30, pe Money Channel TV, o discuţie despre NATO şi Libia
… invitat: prof. Adrian Cioroianu.
03/oct/2010 Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (3/7)
Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.
Europa unită, astăzi
Adrian Cioroianu
În toată această fabulă modernă, Germania a fost motorul principal al alianţei. Inventivă, deprinsă cu munca şi un excelent exportator de bunuri tehnologice, ea trage în jugul comun ca un taur mecanizat şi aduce cel mai mult la masa comună. Îndeobşte, europenii se enervează când vreo puştoaică din Germania se întâmplă să câştige un concurs precum Eurovision-ul[1] sau când echipele de fotbal germane (butucănoase în raport cu graţia dezinvoltă a echipelor latine) se întâmplă să pună ceva probleme vreunui mare club de fotbal mediteranean. În vremuri de prosperitate şi siguranţă, germanii sunt numai buni de ironizat; dar când apar norii, e de la sine înţeles că ei trebuie să construiască umbrela comună. Sub care să se adăpostească cu toţii: şi porcuşorii de ocazie, şi veteranii clubului, şi nou veniţii.
Soarta ideii europene, astăzi, depinde de imaginaţia liderilor săi politici. Şi nu mă refer neapărat la liderii săi comunitari, proaspăt instalaţi anul trecut la Bruxelles (van Rompuy şi lady Ashton), ci la acea generaţie de oameni de stat cu răspunderi naţionale (şi consecinţe europene ale gesturilor lor!) care au dat contur noii Europe la începutul anilor ’90. Va fi cancelarul Merckel capabilă să se ridice la înălţimea vizionară a lui Helmut Kohl? Britanicul Cameron va fi învăţat el oarece din thriller-ul politic cu pasaje gotice al doamnei Thatcher? Va ajunge vreodată hiperenergicul Sarkozy la amploarea regală a gesturilor politice ale fostului preşedinte Mitterand? Altfel spus: va fi actuala generaţie de lideri comunitari la fel de isteaţă (sau de norocoasă) precum precedenta? Şi mai există un detaliu. Într-un recent editorial, filozoful german Jürgen Habermas deplângea faptul că nimeni nu pare a conştientiza pe deplin «acest important punct de cotitură» pe care criza de acum a euro (şi a Europei) îl reprezintă[2]. La doar doi ani de la semnarea Tratatului de la Lisabona (şi la câteva luni de la validarea lui în toate statele membre), acest contract comun ce stă la baza Uniunii îşi vede limitele: lipsa unui “instrument comun” sau a “unui mecanism de criză” apt să contrabalanseze tendinţele centrifuge proprii stării de insecuritate financiară.
Sfârşitul unei fantasme?
O precizare: în ciuda în ceea ce îndeobşte se crede spre periferiile (geografice) ale Europei – vezi cazul României sau Bulgariei, de exemplu, unde abia dacă există o preţuire simbolică faţă de moneta naţională leu/leva –, ideea monedei comune europene (adoptată în mod formal în Tratatul de la Maastricht, din 1992) a stârnit de la bun început multiple proteste în mediul economiştilor occidentali (mai cu seamă germani, e adevărat[3]). Principala problemă – spuneau aceştia – era aceea că viitorul euro aducea, într-adevăr, unirea diferitelor monede naţionale, dar tot el lăsa politicile fiscale naţionale la fel de coordonate între ele precum fuseseră şi mai înainte[4] (adică relativ). Altfel spus: prin ce magie 1 euro grec urma fi obligat să rămână la fel de puternic precum 1 euro german?
Într-o implicită legătură cu acest detaliu s-a aflat decizia Marii Britanii de a nu adera la zona euro. Problema e, în esenţă, una tehnică – dar poate fi totuşi comprehensibilă nespecialiştilor care suntem: Banca Centrală Europeană nu poate (teoretic, prin statutul său) împumuta direct bani unui guvern al unei ţări UE care intră în deficit (precum cazul Greciei azi, să zicem), iar pe de altă parte nu există nici mecanismul prin care ţara respectivă să iasă (sau să fie exclusă, la nevoie) din zona euro. Spune istoricul Ferguson: «această rigiditate a fost una dintre raţiunile pentru care expertul Martin Feldstein de la Harvard a prezis că moneda unică va conduce nu la o mai mare armonie, ci la conflict». Ce putem adăuga noi, ca europeni? Să sperăm că se înşeală, amândoi. (va urma)
[1] Precum s-a întîmplat la ediţia din mai a.c. Atunci, brusc, toţi comentatorii şi-au adus aminte că Germania este principalul contributor financiar pentru show-ul cu pricina şi, evident, au spus aceasta cu multe nuanţe de reproş şi insinuare.
[2] Jürgen Habermas, “Destinul nostru impune acţiunea”, în Die Zeit, 26 mai 2010.
[3] Va rămâne în istorie, de exemplu, scrisoarea deschisă pe care, la finele anilor ’90, peste 100 de economişti germani au adresat-o guvernului de la Berlin – în ideea apărării monedei naţionale marca; fără succes.
[4] Niall Ferguson, “The end of the euro”, în Newsweek, 20, 17 mai 2010.
30/sept/2010 Dacă-i joi, e o poveste din „Dilema veche”: O soluţie concretă pentru ieşirea din criză!
O soluţie concretă pentru ieşirea din criză
Adrian Cioroianu
Mare-mi fu bucuria mai ieri, întîlnind cîţiva studenţi din cea mai nouă recoltă, abia înscrişi la facultatea în care lucrez. Ba încă dînşii-mi lăsară de-nţeles că nici Dilema veche nu le e chiar străină (voi verifica acest lucru, la sînge, la primul examen al iernii!). Iar la un moment dat unul dintre ei îmi spuse aşa, într-o doară, de-un pamplezir: Ce putem face cu criza asta, s-o trecem mai repede? Refrenul, în sine, nu-mi era necunoscut. Mulţi dintre distinşii cititori (mai ales din partea lor pixelată) trimit aceeaşi replică celor care scriu la gazete: Bun-bun, le zici bine mata, dar o soluţie concretă de ce nu dai, dacă o ai? – aşa ne dezmiardă dînşii şi pesemne că au şi rezon.
Drept care m-am pus pe treabă. Nu oricum, ci metodic. Am luat un pix în mînă, mi-am pus o foaie albă în faţă şi am început a gîndi. N-a fost uşor! Foaie prinsese a se îngălbeni iar pasta din pix era uscată iască în momentul în care, fix din spatele urechii drepte, ţuşti!, sări revelaţia!
Premisa de la care am plecat a fost că trebuie să învăţăm ceva din experienţa altora. Sîntem noi în UE? – m-am întrebat. Sîntem! Sînt şi alte ţări din UE în criză? Sînt! Ce fac ele ca să scape? Ce fac nemţii, bunăoară? Nemţii muncesc – mi-am răspuns eu spontan, abia apoi înţelegînd că, în ce ne priveşte, această opţiune e una second best. Dar alţii ce fac? – am insistat. Şi aşa am ajuns la miezul soluţiei, care-i gata coaptă: m-am gîndit la veţinii noştri greci, care sînt gata să-şi vîndă unele dintre pietroasele şi plinele de măslini lor insule, ca să aducă bani la vistieria ţării; m-am gîndit la verişorii noştri francezi, care-şi vînd castelele de pe Valea Loirei ca să aibă bani pentru a da bilete de avion pe ruta Paris – Bucureşti unor persoane pentru care acest voiaj nu era deloc o prioritate.
[[[ Diva şi ţînţarul din orgia latină ]]]
Aşadar, hai să vindem şi noi ceva! – mi-am zis. Dar ce? Aici am zăbovit sensibil mai mult, trecînd în revistă opţiuni care de care. Am putea vinde, de-o pildă, piatra cubică din Bucureşti – adică granitul pe care au călcat Carol al II-lea, tancurile lui Stalin, tancurile lui Hitler, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nikita Hruşciov, Ceauşescu, Ceauşeasca, Robert Turcescu ş.a. Dar apoi mi-am adus aminte că Germania de Est a avut un ditamai Zid, pe care încă îl mai vinde la gramaj, şi tot degeaba dacă nu era în spatele ei o Germanie de Vest. Sau am putea să vindem acei stîlpi de iluminat din toată ţara pe care sînt lipite foi A4 cu inconturnabilul text Forăm puţuri la mică şi mare adîncime – dar apoi am aflat ceva senzaţional în legătură cu ei (o să revin asupra subiectului, promit). Şi, pe cînd întrebarea Ce avem noi mai mult în ţara asta mă chinuia mai rău, deodată m-am luminat: cel mai mult şi mai mult noi avem în România vedete!
A fi vedetă – şi mai ales una TV – în România este o profesie în sine. Una care nu necesită şcoli, diplome sau vreun talent anume. (E drept că presupune uneori anumite înclinaţii dar, din pudoare, nu voi lua în discuţie unghiurile respective). A fi vedetă este, pentru multe şi mulţi, încununarea firii şi apogeul fiinţei. Mai există, desigur, anumiţi recalcitranţi, care strîmbă din nas şi spun că s-au sastisit de atîtea, citez, panarame. Numai că promotorii vedetelor spun: Dacă nu vă convine, stingeţi televizorul! – ceea ce e cu totul inutil, pentru că a doua zi vei vedea vedetele (sau comportamentul lor) pe stradă sau la locul de muncă. Vedetele se vînd bine în România – aşa încît mi se pare logic să le vindem şi pe-afară (nu văd de ce le-am ţine numai pentru noi; în acest caz am fi ori egoişti, ori masochişti). Am avea de unde alege: bunăoară, omniprezenta creatură blondă (mai nou şatenă, dar ce mai contează) cu înfăţişare de pupetă gonflabilă şi zîmbet aşijderea. Sau, la capitolul masculin (?), domnul cu sexualitate incertă şi de unii contestată dar care, ca prin farmec şi PR, a ajuns flăcăul (tomnatec) cel mai jinduit al naţiunii. Sau doamna jună cu nume de plugăriţă şi înfăţişare de taxatoare de autobuz care, din nimic (mais rien! – cum i-ar spune dl Sarkozy dlui Băsescu) a ajuns regină cu trei de ics. Sau altele şi alţii. Dacă 25 de cenţi am luat pe fiecare dintre aceste podoabe ale televiziunilor, ne-am plăti datoria externă, am finanţa viitoarele cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi am da şi ceva credite Băncii Centrale a Chinei.
În fine, să mai spun că, totuşi, o incertitudine există: pe care dintre vedete s-o vindem mai întîi? Aceasta mi-aduce aminte de dilema ţînţarului latin care, într-o caldă seară de vară, intra pe fereastra unei vile din Roma antică unde tocmai se desfăşura o încrîncenată orgie; privind el la înlănţuirea de mîini, picioare şi pîntece, şi-a spus: În principiu cam ştiu ce trebuie să fac, dar al naiba să fiu dacă ştiu de unde să încep!
______________________
– text publicat în Dilema veche, nr. 345, 23 septembrie a.c.
25/sept/2010 Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi (1/7)
Are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi.
Europa unită, astăzi
Adrian Cioroianu
(1/7) –
Pe când eram ministru de Externe mi-a fost dat să trec printr-un episod (din fericire!) ieşit din comun: la una dintre şedinţele lunare ale celor 27 de miniştri de resort ai UE, în timpul mesei de prânz (care avea loc în localul Comisiei Europene din Bruxelles), pe la momentul servirii cafelelor şi desertului, numai ce apare – într-un colţ al sălii dreptunghiulare în care avea loc dejunul, de sub o muchie a podelei tapisate – un şoricel. Agil şi speriat (şi probabil înfometat), a traversat o latură a sălii, pesemne privindu-ne în felul său. Să fi vrut să ne dea un mesaj?
Nu era şobolanul lui Camus. Nici criza nu-i ciumă
Evenimentul a stârnit un amuzament de zile mari – accentuat, mi-aduc aminte, de spaima distinsei doamne ministru austriece Ursula Plassnik. Cred că era începutul anului 2008. Deseori mi-aduc aminte de acest episod inofensiv, în diferite contexte. Uneori îmi spun că ar fi fost o dramă dacă acest şoricel ar fi străbătut sala de mese ministerială a UE dintr-un local similar din Bucureşti sau din Sofia; probabil că presa noastră (în cazul în care ar fi aflat – iată motivul pentru care la Bucureşti sau Sofia sunt atât de vizibil manipulate informaţiile «pe surse») ar fi transformat evenimentul într-un cataclism naţional. Dar acolo, la Bruxelles, şoarecul din clădirea Comisiei Europene (care, cred, avea şi fraţi, şi surori, poate şi ceva bunici etc.) n-a stârnit decât zâmbete. La un minut după ce a dispărut sub mochetă toţi au părut a uita de el.
Alteori am impresia că acel şoarece bruxellez inofensiv a dat un mesaj pe care niciunul dintre comeseni nu l-a descifrat cum se cuvenea: un fel de avertisment. Într-un roman celebru al lui Camus, un şobolan aduce ciuma, într-o zi de aprilie, într-un oraş până atunci fericit. Să fi adus şoarecele despre care vorbesc criza în Europa? Puţin probabil. Şi totuşi, uneori – gândindu-mă la acest episod – îmi surâde paralelismul. În 2008 Europa era un continent fericit, cu salarii în creştere şi şomaj în scădere. Până ce, în pragul unei săli din propria sa capitală, de sub o duşumea, numai ce-a apărut un mic rozător, ca o pată în mişcare vie pe covor…
* * *
Europa unită s-a născut din dorinţa de pace şi a izbutit să gireze cele mai prospere decenii din istoria continentului. După al doilea război mondial, în Europa însângerată, nimeni nu era propriu-zis euro-optimist iar euro-scepticismul, nici el, nu exista. Ci exista doar o mare teamă. Mai întâi era teama de precedent: cu 25 de ani în urmă primul război mondial adusese milioane de morţi şi nici o lecţie majoră. Aşadar, era posibil – pentru că se mai întâmplase – ca stihiile să renască dintre ruine. Apoi era teama de stalinism – şi de omnipotenţa lui Stalin, care la finele anilor ’40 ar fi putut face ceea ce nici un lider occidental n-ar fi îndrăznit: să-şi cheme în numele patriei din nou bărbaţii la arme, sub un pretext oarecare. Dacă ar fi vrut şeful ei suprem, probabil că Armata roşie ar fi ajuns, în şase luni, pe plajele europene ale Atlanticului. Germania (ruinată şi tarată moral), Franţa (surâzătoare, dar în corzi) şi Anglia (eroică, dar stoarsă), chiar toate laolaltă, s-ar fi opus cu greu Sovietelor – şi, fără banii Americii, e clar că şi-ar fi amânat recuperarea şi probabil că şi-ar fi găsit subiecte (vechi sau inedite) de dispută.
Averea comună a venit mai apoi. Pentru că a fost ajutată la timp şi pentru că îi plăcea comerţul, iubea iniţiativa şi preţuia munca, Europei nu i-a fost foarte greu să renască. Comunismul era departe şi nu pe-atât de salvator precum se descria; America era tot mai puternică şi, prin trupele ei, era foarte aproape; petrolul era ieftin şi mult; iar rata vest-europeană a natalităţii era încă dătătoare de speranţe.
Cu victorii sau cedări, cu preţuri tot mai mari pentru mărfuri tot mai exotice, cu vămile transformate în restaurante drive in şi cu un şir nesfârşit (şi binevenit) de compromisuri, Europa s-a văzut pacificată, apoi s-a văzut unită şi înstărită. Mai întâi s-a lărgit în interiorul său – primind la sânul ei milioane de turci, de asiatici sau de magrebieni; apoi s-a lărgit spre exterior, deschizând uşile către un Est ex-comunist ameţit de libertate şi dornic să facă shoping pe Kertnetstrasse sau pe Bond street.
Şi astfel Europa a ajuns la 50 de ani.
_________________________
– text publicat în revista Lettre internationale – ediţia română, vara 2010
24/sept/2010 „Visul lui Machiavelli” în vizită la Ploieşti
… azi, vineri, 24 septembrie a.c., ora 13.00, la ediţia a II-a a Salonului de carte, presă şi muzică de la Ploieşti va avea loc prezentarea cărţii Visul lui Machiavelli, de Adrian Cioroianu. Vor participa: Nicolae Boaru (directorul Bibliotecii municipale din Ploieşti), Grigore Arsene (directorul Curtea Veche Publishing) şi autorul. După prezentarea cărţii va avea loc o sesiune de autografe.
Programul integral al Salonului – Program salon Ploiesti sept 10
20/sept/2010 Povestiri din „Dilema veche”: competiţia culturală româno-rusă la Chişinău
Basarabene, iarăşi (2)
Ia auzi, măi Alioşa…!
Borşul roşu de viţel, în ce limbă oare se consumă el? Pariez că nu aceasta-i întrebarea care vă macină timpul peste zi sau care vă amînă somnul noaptea. Şi nu mă aştept ca decriptorii de mituri – de la Raul Girardet la Lucian Boia – să-mi fure ideea şi să scrie o carte pe acest subiect. De fapt, am pus borşul în capul acestui paragraf doar pentru a mă întreba, retoric, dacă există ceva tensiuni etnico-lingvistice, la nivelul oamenilor de rînd, astăzi, în capitala numită Chişinău. Şi iată că şi răspund: n-aş zice că există – dar nici n-am pretenţia că, după cîteva vizite acolo, aş fi un bun cunoscător al problemei, astfel încît să dau un răspuns tranşant.
Am avut totuşi o vagă incertitudine în acea seară în care, alături de admirabilul Mihai Fusu – regizor din Chişinău şi, totodată, realizatorul unui talk show la postul local Publika Tv – tocmai văzusem, pe un ecran gigant din centrul oraşului, unul dintre ultimele meciuri ale Campionatului mondial. După meci (şi după cîteva beri), în miez de noapte, ni s-a făcut (cum ar spune Amicul Dejun) niţică fomiţă. Hai într-o plăcintărie sau într-un McDonald’s, ceva – am zis eu, neiniţiat, dar respectabilul domn Fusu s-a uitat la mine ca la o ciudăţenie şi iaca aşa am ajuns pe terasa unei locante unde nu se vorbea decît ruseşte şi unde primul chelner ne-a fentat aproape ostentativ, ocolindu-ne larg. O fi din cauza dulcelui meu grai oltenesco-regăţean! – mi-am spus eu atunci, temător. Dar a venit şi un al doilea chelner, amabil – iară distinsul regizor, connaisseur, a şi comandat pe româneşte cîte un păhărel de vodkă Jelenaia nu mai ştiu cum şi cîte un borş roşu cu costiţă de viţel. Rog pe toţi analiştii globalizării să fie atenţi şi să ia notiţe: aşadar, la Chişinău, capitala unuia dintre statele cele mai – statistic vorbind – sărace ale Europei, tocmai văzusem, cu o bere ucrainiană Starîi Melnic în faţă, pe un ecran japonez made în China, cum Brazilia masacrase Chile la fotbal şi ne pregăteam să livrăm sub nas alte simboluri al bucătăriei slave, alături de excelenta pîine neagră făcută din grîu moldav.
[[[ Ploi diluviene, clasici ruşi şi alte borşuri ]]]
Dar, acestea fiind spuse, vă invit să vă calmaţi sucurile gastrice şi să trecem la lucruri serioase. Pentru că, la Chişinău, competiţia (lingvistică) româno-rusă nu se dă în restaurante. Ci în alte locuri. Cum ar fi satele de pe Prut şi de pe Nistru. Au venit ultimele ploi şi, cu ele, viituri producătoare de morţi şi de mari pagube. Ca şi în România (şi ca şi în Rusia rurală, de fapt), aceste sate lovite crunt nu arătau mult mai bine nici înainte de viitură decît după. Case amărîte, cămămidă ieftină şi chirpici, oameni îmbătrîniţi şi fără dinţi în gură, animale puţine în grajduri improvizate. Am văzut pe un post TV chişinăuan cum e cu limba maternă în caz de calamitate: într-un astfel de sat amărît, nişte localnice şi nişte militari veniţi cu ajutoare discutau între ei pe zece voci şi pe două limbi. Unii spuneau ceva în româneşte, alţii răspundeau pe ruseşte. Şi e clar că se înţelegeau între ei. Ascultă, măi Alioşa – îi spunea o femeie cu batic unui subofiţer cu chipiu; iar acesta din urmă asculta, apoi răspundea dolgorughi gongorughi, pe limba lui. Aşadar, în Moldova rurală, în meciul dintre română şi rusă e scor egal – aproape nul de egal ce e!
La oraş e oleacă altfel. În librăriile Chişinăului – fie că ele se numesc Eminescu, Luceafărul ş.a.m.d. – vezi carte rusă la greu. De la tratate ştiinţifice la ediţii din clasici ruşi sau traduceri ruseşti din clasici ai literaturii universale – toate-s copertate, bine legate, grele şi ieftine (precum tomurile menite să dureze de la Cartea Rusă din România anilor ’50, pe cînd şi comunismul părea că va dura de-a pururi). Cartea în limba română – mai timid. Chiar dacă vezi titluri ale editurilor locale (gen notabila Cartier ş.cl.) sau trimise de la Bucureşti de Polirom, Curtea Veche sau Humanitas, limba română e clar pe locul doi în librării.
La standurile de ziare – aceeaşi situaţiune. De la cărţuliile de integrame la ziarele social-politice şi de la revistele pentru gospodine pînă la cele pentru copii sau tineret, titlurile ruseşti domină copios. Iar cea mai spectaculoasă (la propriu) bătălie româno-rusă se dă, la Chişinău, în mass media vizuale – prin televiziuni, mai exact. Aici merită să discutăm pe larg – dar iată că zorii unei cvasi-Şeherezade moldave deja se iţesc la căpătul acestei poveşti şi trebuie să tac. (Dar nu înainte de a vă dezlega astronomica enigmă de săptămîna trecută: da, Hotelul Cosmos din Chişinău se află pe axul bulevardului Gagarin! Care Gagarin? Cel care cred că a apreciat borşul roşu, sub toate formele sale, mult mai mult decît Ştefan cel Mare – acesta din urmă fiind un alt mare bulevard, aflat în vecinătate!).
__________________________
– text publicat în revista Dilema veche, nr. 335, 15 iulie a.c.
17/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei (2/2)
Rusia învaţă să zâmbească
Adrian Cioroianu
(1/2) – (2/2)
Răspunsul are două jumătăţi, aproximativ egale:
i) pe de o parte, Rusia a cules în ultimii ani şi ceva roade ale agresivităţii sale (verbale sau armate). Ucraina are din februarie a.c. un nou preşedinte – Viktor Ianukovici –, mai curând prorus decât prooccidental. Provinciile Abhazia şi Osetia de Sud au fost desprinse din graniţele Georgiei şi, chiar dacă (aproape) nimeni nu s-a grăbit să le recunoască independenţa, cert este că ele depind acum de Moscova – şi nu de Tbilisi. Confruntat cu numeroasele sale probleme acasă (sau în Afganistan), preşedintele american Obama a propus Rusiei o “resetare” a relaţiilor (care atinseseră o nouă cotă de alarmă, după criza din 2008) şi este de presupus că cele două state se vor ghida în viitor după un pragmatism benefic amândurora – chiar dacă unele ţări terţe (precum numita Georgia, bunăoară) s-ar putea să nu se bucure foarte mult din acest motiv.
ii) Pe de altă parte, Putin & Medvedev sunt în egală măsură conştienţi că fără sprijinul Occidentului reformarea Rusiei nu are nici o şansă. Rusia este extraordinar de bogată – dar ea rămâne încă o exportatoare de materii prime şi nu una de valori adăugate prin muncă sau tehnologie. Recent, un document important “s-a scurs” (cu voie de la cine trebuie) către redacţia ediţiei moscovite a revistei Newsweek: nimic altceva decât proiectul noii doctrine naţionale ruse a politicii externe! Ai cărei autori dau de înţeles că Rusia nu va mai avea prieteni sau duşmani, ci numai interese[1]. În acest context spunea Medvedev că Rusia trebuie să reînceapă să zâmbească – dar nu de dragul zâmbetului, ci mai ales dacă acest zâmbet îi va aduce beneficii. Ideea unui parteneriat concret NATO – Rusia nu mai este azi deloc bizară, problemele de frontieră cu Norvegia au fost în bună parte reglate, la fel problemele de memorie cu Polonia. Cu Germania, proiectele comune abundă: conducte de gaz (Nord Stream), trenuri de mare viteză şi, mai nou, înfiinţarea unor unităţi de producţie Volkswagen, Daimler sau BMW pe teritoriu rusesc – prin care Rusia va da mână de lucru, dar va “fura” şi pricepere şi meşteşug nemţeşti.
La ce ne putem aştepta pe termen mediu? Chiar dacă nu va renunţa la pretenţiile sale geopolitice, Rusia nu mai are nici un interes într-o nouă criză cu Occidentul – şi nici Occidentul (SUA, NATO, UE) într-una cu Rusia. Atât pentru Rusia, cât şi pentru America, un competitor cu mult mai apropiat (şi mai dinamic, şi mai ambiţios) este China. Atât pentru Rusia, cât şi pentru Occident, un inamic real este islamul radicalizat ce se manifestă în Nordul Caucazului, în Europa, în Africa sau în Orientul Mijlociu. În fine, atât Rusia cât şi Occidentul se adâncesc pe zi ce trece într-un declin demografic: populaţia lor îmbătrâneşte, iar floarea tineretului, la nivel mondial, este tot mai mult în afara graniţelor lor.
Aşadar, este foarte posibil ca Rusia de mâine, la fel de orgolioasă dar ceva mai pragmatică, să fie mai puţin încruntată. Rămâne de văzut însă şi ce va fi în spatele zâmbetelor sale.
[1] Owen Matthews & Anna Nemtsova, “The New Putin Profile”, în Newsweek, 21 iunie a.c.
16/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei
Rusia învaţă să zâmbească
Adrian Cioroianu
În februarie anul trecut scriam tot aici despre inabilitatea Rusiei de a se autopromova în exterior – altfel spus, despre incapacitatea sa de a dezvolta ceea ce, în limbajul globalizării, se cheamă mai nou acţiuni de public relations (PR). O altă sintagmă folosită pentru a denumi ceva asemănător este acela de soft power – expresie pe care o datorăm profesorului şi politologului american Joseph S. Nye şi care desemnează capacitatea unui stat de a-şi impune valorile şi principiile prin intermediul unor produse (sau strategii) de ordin cultural sau mediatic – spre deosebire de hard power, care desemnează forţa demografică sau armată. Deloc suprinzător că, în momentul de faţă, Statele Unite ale Americii sunt campioane atât la hard, cât şi la soft power: pe de o parte, armata şi tehnologiile militare americane nu au încă rival în lumea de azi (ceea ce nu înseamnă că nu ar avea vulnerabilităţile lor!), iar produsele culturale (cu sau fără ghilimele) americane dau tonul modernităţii contemporane. Chiar dacă în lumea de azi unii lideri ai lumii a treia – venezueleanul Hugo Chavez, iranianul Ahmadinejad ş.a. – numesc SUA “jandarmul beat”, “marele Satan” ş.a.m.d. şi chiar dacă arderea steagului american pentru unii încă înseamnă o formă (stupidă, în opinia mea) de răzbunare, totuşi la capitolul soft power America, deşi într-o scădere de formă, deţine supremaţia. Mai simplu spus: poate că în 2050 China va fi noua superputere a lumii, dar deocamdată milioane de chinezi cumpără bilet la filmul Avatar; când milioane de americani se vor înghesui pentru a vedea un film sau un pop-star chinez, atunci vom spune că s-a întors roata.
Revin la Rusia, pentru a spune că ea nu a excelat niciodată la acest capitol al autopromovării. Dar sunt semnale că face eforturi disperate pentru a recupera în acest sens. Recent, preşedintele Medvedev – cel care şi-a asumat rolul unui modernizator, chiar dacă mulţi îl văd încă sub pulpana hainei premierului Putin – spunea că Rusia trebuie să nu se mai încrunte şi să înceapă să zâmbească către lume. Înseamnă acest lucru că Rusia ar putea deveni mai îngăduitoare şi mai permisivă, sau că ar renunţa la tradiţionala sa suspiciune faţă de Occident? Nu neapărat. Ci doar că va încerca să-şi atingă scopurile şi altfel decât prin forţă.
Când este vorba despre orgoliul lor, ruşii investesc foarte mult (uneori prea mult) în spectaculozitatea manifestărilor proprii. Aduceţi-vă aminte de gala Eurovision din mai 2009, desfăşurată la Moscova. Pentru un spectacol de televiziune cu mare audienţă dar cu credibilitate din ce în ce mai debilă, pasiunea pusă de ruşi în organizarea ediţiei căreia i-au fost gazdă nu avea cum să treacă neobservată. Premierul Putin însuşi a monitorizat pregătirile pentru acel show care avea să fie, într-adevăr, grandios. Ce alt premier dintr-o ţară europeană s-ar mai ocupa cu aşa ceva? Probabil că nici unul. Numai că Rusia a văzut în acea ediţie a Euroviziunii o problemă de mândrie naţională. S-a dat peste cap să impresioneze şi a reuşit.
În ultimii ani, parada de 9 mai din Piaţa Roşie a jucat acelaşi rol, al unei acţiuni de PR destinată în primul rând cetăţenilor proprii. În ediţia 2010, parada s-a întrecut pe sine – cu menţiunea că a făcut parte din aceaşi campanie de “îndulcire” a relaţiilor dintre Rusia şi Vest. Pentru prima dată, trupe ale unor ţări din NATO (Marea Britanie, Polonia ş.a.) au mărşăluit în centrul Moscovei – exact acel NATO despre care Dimitri Rogozin (ambasadorul rus la Alianţă) spunea acum câţiva ani că se comportă ca un “rinocer orbit”. Ce s-a întâmplat între timp şi cum se explică această schimbare? (va urma)
___________________________
– text publicat în revista Scrisul românesc, nr. 7, iulie 2010.
16/sept/2010 Poveşti din „Dilema veche”: cum ajungi în Cosmos, via Chişinău
Basarabene, iarăşi (1)
Cum ajungi din codru în cosmos, via Chişinău
Adrian Cioroianu
Iată-mă-s revenit la Chişinău şi, ca să vezi!, soarta le potrivi atît de bine încît şi acum mă gîndesc dacă nu cumva o fi aici vreun semn de la Providenţă: dacă la ultima vizită am locuit la hotelul Codru – aflat pe strada 31 august 1989 (ziua în care s-au decretat româna ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin) –, acum drumurile vieţii (plus o şcoală de vară a francofoniei) m-au dus fix spre hotelul Cosmos, care se află pe bulevardul… vă zic mai jos care. Acest hotel (de 19 etaje, datînd probabil din anii lui Brejnev) oferă măcar o surpriză de proporţii intergalactice: chiar în faţa sa se află statuia ecvestră a regretatului (cel puţin de cîteva dame) Grigori Kotovski. Cine-i Kotovski? Un fost revoluţionar bolşevic, mort de tînăr din cauză că el a luat comunismul într-atît de în serios încît (şi ce vă spun acum nu veţi găsi în Sovieţkaia enţiklopedia) ajunsese să considere soţiile tovarăşilor săi drept un fel de bunuri comune – motiv pentru care a şi fost asasinat de unul dintre soţii la a căror încornorare participa cu fervoare proletară.
Amplasarea contrastantă a unui hotel cu nume dedicat expansiunii cosmonautice a Sovietelor în spatele unei statui ecvestre a unui bolşevic nu este decît unul dintre multele detalii care fac din Chişinău un oraş predispus unei lecturi în căutare de simboluri. Chiar dacă e curat şi verde cel puţin la nivelul străzilor centrale (par a fi unele probleme cu calitatea aerului, dar nu intru acum în detalii), chiar dacă are bulevarde largi, firme de servicii relativ puţine, o industrie publicitară la începuturi şi destule clădiri mari în construcţie (semn că zona are un potenţial economic în mare parte virgin – şi încă nu mi-e limpede cine va profita de el modelîndu-l, UE sau Rusia!), Chişinăul oferă la tot pasul acele distonanţe care, unui vizitator cît de cît atent, sigur nu-i vor trece neobservate.
[[[ Ocupaţia “ex-sovietică” şi fostă “germano-fascistă” ]]]
Drept care în acelaşi perimetru urban poţi vedea un monument închinat “eliberării” Moldovei sovietice “de sub ocupaţia germano-fascistă” (pe bulevardul Negruzzi, în faţa Academiei de Ştiinţe), dar şi un monument (a cărui piatră de temelie a fost pusă în plin centru mai alaltăieri, cu ceva polemici) ce va comemora “ocupaţia sovietică” a Basarabiei, pe 28 iunie 1940. Pe aceleaşi străzi vezi galerii comerciale şi mall-uri de ultimă generaţie (precum MallDova, ultraelegant şi la fel de scump ca cele din Bucureşti), dar şi un comerţ stradal haotic şi pastelat, cu plăcinte, siropuri sau pahare de cvas albicios – ceva stil Big Berceni ’90. Într-un restaurant chic şi cu mîncare foarte bună din zona centrală tocmai admiram marmura neagră ce placa pereţii răcoroşi cînd am observat ceva mai sus, deasupra unor oglinzi meşteşugite, o gură de aerisire desprinsă din montura prost făcută şi lipită copilăreşte, cu scoci. Într-o seară, aproape de ora 23., mare (şi totuşi fugară) mi-a fost mirarea cînd, trecînd prin faţa hotelului Chişinău, am văzut că ceasul cu leduri de pe faţadă indica ora 16 şi 15 minute – îţi va fi aici încă şi mai greu decît la Bucureşti să găseşti un ceas stradal care să indice ora cît de cît corectă. Dacă faci imprudenţa să iei un taxi de pe stradă, e inutil să aştepţi pornirea contorului – preţul trebuie negociat cu şoferul înainte de cursă.
Într-o zi, după prînz, aproape de Piaţa Marii Adunări Naţionale, am văzut următoarea scenă: în staţia de autobuz aşteptau cîteva persoane, printre care şi o localnică totuşi majoră, cu picioare de circa doi metri virgulă patruzeci şi şapte de centimetri fiecare şi cu un piept avîntat ce împigea cu atîta forţă aer cald către Polul Nord încît, dacă ar fi văzut-o, Al Gore şi alţi ecologişti ar fi făcut stop cardiac. Spre staţie venea, agale, un troleibus – care, ajuns la vreo trei metri distanţă, taman îi cade sau i se desprinde una dintre antenele acelea de alimentare electrică şi se opreşte, inert. Din troleu coboară şoferul; de fapt, o bravă şoferiţă de vreo 55 de ani şi care avea nişte mîini vînoase şi musculoase cam ca Stallone în primul Rambo – semn că troleului ei îi cădeau sîrmele cam des. Nu ştiu ce îndemn sau rugăminte a adresat atunci şoferiţa musculoasă către juna pieptoasă – cert este că în minutul următor, una lîngă alta, umăr la umăr, ele au început să tragă forţos de frînghiile antenelor etc. A mai sărit în ajutor şi un bărbat ce aştepta în staţie şi peste alte două minute troleul o lua din loc, cu personajele amintite la bord.
Şi, stimabile cititor de dincoace sau dincolo de Prut, pentru că a început să plouă închei această parte a poveştii invitîndu-te pe dumneata la o probă de intuiţie: ghici cum se cheamă bulevardul din Chişinău pe al cărui ax se află hotelul Cosmos? (va urma)
________________________
– text publicat în revista Dilema veche, nr. 334, 08 iulie a.c.
26/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (10/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – (8/10) – (9/10) – (10/10)
Românii au descoperit politica – în înţelesul modern şi democratic al termenului – relativ tîrziu; dar cînd au descoperit-o, au pus-o deja pe blazon. Bucureştenii trăiesc politica la intensitatea maximă; odată cu ei, a trăit-o şi Bucureştiul. Perimetrul oraşului este plin nu numai de repere istorice, dar şi politice – de la naşterea Partidului Liberal, într-o casă umbroasă din strada Enei, în 1875, pînă la naşterea Partidului Comunist, în mai 1921, într-o sală tocmai bună pentru balurile muncitoreşti, pe Dealul Spirii. Bucureştiul a fost întotdeauna vitrina favorită a politicii româneşti; nici un observator serios nu va lua în seamă zbaterile politice de provincie, pentru că ceea ce contează într-adevăr se petrece numai în capitală. Iar în prima parte a secolului au mai apărut aici două clădiri destinate în mod aproape ostentativ sferei politice. Mai întîi, clădirea actualei primării, între parcul Cişmigiu şi Splaiul Dîmboviţei, construită între 1906 şi 1911, după planurile distinsului arhitect Petre Antonescu; clădirea a rezistat admirabil bombardamentelor germane din august 1944, dar a sucombat pe jumătate în anii mai recenţi, cînd un primar născut din spuma revoluţiei din 1989 s-a gîndit să planteze la uşa primăriei doi lei din ciment (primiţi cadou din China), în frapantă contradicţie cu spiritul clădirii. Apoi, a fost clădirea Palatului Victoria (la capătul Căii Victoriei, axa principală a oraşului), construit mai tîrziu, începînd cu 1937; sediu al Ministerului de Externe şi, mai apoi, al Guvernului ţării, Palatul Victoriei a fost de la bun început un simbol al unui oraş ce întinereşte mereu din cenuşa propriei sale tradiţii: el a fost construit în imediata apropiere a fostului Palat Sturdza, palat care a fost dărîmat imediat ce noua construcţie a prins contur. Avariat şi el de bombardamentele anului 1944, Palatul Victoriei avea să rămînă, la propriu şi la figurat, în centrul vieţii politice şi după decembrie 1989. Acum el avea să vadă ceea ce urma să vadă tot bucureşteanul şi toată ţara: emanaţi ai revoluţiei, maşini de lux şi ambulanţe ale Salvării, demonstraţii protestatare şi mineri; faţada sa s-a resimţit multă vreme de pe urma acestor întîlniri.
În primele decenii ale secolului, Bucureştiul a fost unul dintre marile oraşe europene ale literaturii şi artei moderniste; gustul pentru inovaţie şi experiment ce pare lipit de-a pururi de spiritul oraşului îşi găsea astfel împlinirea. Dar nu numai moderniştii s-au simţit acasă în oraş: precum altădată Caragiale sau Mihai Eminescu, o întreagă generaţie intelectuală avea să-şi lege destinul de străzile, parcurile, aromele şi ritmurile oraşului. Reveriile lui Mircea Eliade, lecturile şi pasiunile unor Jeni Acterian sau Alice Voinescu, bucuriile şi disperările lui Mihail Sebastian, toate vorbesc despre un tineret dispus atunci să guste şi spleen-ul aparent al oraşului lor dar şi mustul inconfundabil al dinamicii sale de profunzime. În vara anului 1940, ziarista americană cu fineţe de contesă germană (sau contesa cu perspicacitate de ziaristă, este acelaşi lucru) Rosie Waldeck vine la Bucureşti şi ia pulsul ţării după pulsul Căii Victoriei, convinsă fiind că acest bulevard este cea mai importantă arteră a Europei sud-estice, după cum hotelul în care ea se cazase – Athené Palace – era, într-un fel, nu numai inima nedeclarată a ţării, dar şi centrul diplomatic al Balcanilor. Şi nu se înşela deloc.
Ceea ce nu putea spune atunci Rosie Waldeck era că destinul acestei generaţii interbelice va merge mînă în mînă cu destinul oraşului: şi unii şi alţii vor intra – după 1945, odată cu comunizarea – în conflict cu istoria, cu memoria şi tradiţia lor, repunînd în scenă, pentru a cîta oară, decorurile catastrofei româneşti.
* * *
Acel oraş din titlu, care nu o să mai fie cum a fost, nu implică neapărat o nuanţă nostalgic-paseistă a acestei rememorări; îmi este cu totul uşor să spun că Bucureştiul nu o să mai arate niciodată aşa cum arăta el spre 1900 sau oricînd mai înainte.
A spune acest lucru nu înseamnă obligatoriu mărturisirea unui regret. Pentru că o morală se desprinde din toată această poveste: contabilizarea dezastrelor prin care a trecut acest oraş se poate întinde pe pagini întregi. Ce-i, cred, mai important, este fantastica sa capacitate de regenerare, cu atît mai mult cu cît cei care erau pe aproape de a-l pune la pămînt nu au lipsit niciodată. În ciuda oricărei prime impresii, există în spiritul bucureştean o încordare aproape palpabilă; uneori, ea este o joie de vivre; cel mai adesea este însă încăpăţînarea de a trăi. Ea, mai curînd decît istoria, mă face să cred că acest oraş are, pe lîngă un trecut plin de farmec şi dramă, şi un viitor de luat în seamă. (sfîrşit)
08/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (9/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – (8/10) – (9/10)
În 1864, un Consiliu Comunal (alcătuit după modelul celor din capitalele importante europene) înlocuia deja vechiul sfat orăşenesc; de acum, primarul devine un personaj de referinţă al urbei şi adevărat este că Bucureştiul a avut, spre sfîrşitul secolului XIX, cîţiva primari remarcabili; fără încăpăţînarea lor este foarte probabil că trasarea marilor bulevarde (de la Est la Vest şi de la Nord la Sud, începînd cu 1890) ar mai fi întîrziat. Primarul Pache Protopopescu a fost foarte destoinic în această privinţă
Cînd, pe 10 mai 1866, viitorul rege Carol I intra în Bucureşti, se împlineau deja aproape doi ani de cînd ţara – Bucureşti y compris – trecuse, oficial, la sistemul metrologic european (adică începuse a se obişnui cu metrul, kilogramul şi litrul). Desigur, prin pieţe mai ales se întîlneau încă vechile unităţi de măsură, după cum se întîlneau şi perenele defecţiuni ale cîntarelor, niciodată în favoarea celui care cumpără. Calendarul a fost o problemă aparte – vor mai trece cîteva decenii pînă cînd românii vor trece la cel gregorian (de la 1 aprilie 1919), recuperînd întîrzierea de 13 zile faţă de calendarul occidental. Chiar şi azi, mulţi români pot să jure că această întîrziere nu era de zile, ci de decenii, şi nu era de calendar, ci de toate cele…
Din 10 mai 1877, în contextul unui nou război ruso-turc, România devine independentă faţă de Imperiul Otoman şi, cum era şi firect, orgolioasa capitală nu putea să neglijeze marele eveniment, în care oricum tînăra armată română se comportase admirabil. Pe 8 octombrie 1878, trupele române reîntoarse victorioase au intrat triumfal pe Podul Mogoşoaiei (de acum încolo, Calea Victoriei); cîteva dintre cele mai importante artere ale oraşului au primit nume care aminteau de războiul de Independenţă: Calea Plevnei, Calea Griviţei, Calea Rahovei, Calea Dorobanţi, strada Smîrdan etc.
Bucureştenii vor fi, de acum înainte, tot mai mulţi: puţin peste 177 de mii în 1877, în 1916 vor fi deja peste 381 de mii, adică mai mult decît o dublare în mai puţin de 50 de ani. Şi, peste toate, ei erau scăpaţi măcar de o grijă: după 1880, ca urmare a primei amenajări serioase a Dîmboviţei, inundaţiile nu vor mai fi un pericol. Dar în locul acestei ameninţări vor apărea, în timp, mereu altele; nu pericolele sînt cele ce lipsesc vieţii bucureştene.
Oricum, dincolo de toate aceste modernizări în aspectul străzilor şi în moravurile trecătorilor, secolul XX ajungea la Bucureşti pe un fond de un optimism aproape contagios; desigur – aşa cum se întîmplă de regulă -, înţelegerea retrospectivă a acestei stări de spirit este mai curînd privilegiul urmaşilor – a noastră, a celor de azi – decît a locuitorilor de atunci. Există, desigur, mai multe istorii ale Bucureştiului capabile sa oglindească dinamica urbană din primele decenii ale secolului; dar, în opinia mea, una dintre oglindirile cele mai fidele se găseşte în literatura timpului – pentru că Bucureştiul a reuşit să devină, mai mult decît s-ar crede la o primă vedere, un oraş care şi-a jucat bine rolul de muză literară. Secolul bucureştean se naşte sub pana lui Ion Luca Caragiale şi creşte viguros în prozele lui Mateiu Caragiale, Hortensia Papadat Bengescu, Cezar Petrescu, George Călinescu şi atîţia alţii; dar puţini l-au surprins atît de bine precum întîiul numit, dramaturgul bucureştean prin adopţie, născut puţin mai la nord de capitala României şi care avea să moară, cu puţine remuşcări totuşi, în capitala Germaniei. Pe străzile lui Caragiale se plimbă birjari, mahalagii şi precupeţe, în berăriile oraşului său găseşti funcţionarii şi negustorii urbei, precum în saloane vezi ofiţerii şi damele de familie bună. Pare greu de crezut azi că, în deplină contemporaneitate cu eroii lui Caragiale, Bucureştiul se îmbogăţea printr-o clădire precum cea a Ateneului – a cărui construcţie a durat 12 ani (1886 – 1897) şi a cărui renovare, peste un secol, cam tot pe atîţia. Dacă din întreg Bucureştiul ar fi existat numai Ateneul, oraşul înconjurător ar fi trebuit inventat; pentru că succesiunea de destinaţii ale acestei splendide construcţii proiectate de francezul Paul Albert Galleron este mai grăitoare pentru oraş decît pentru clăditre. Construită pe terenul destinat unui manej al “Societăţii Ecvestre Române”, sediu de pinacotecă, sală de audiţii, sală de expoziţii, bibliotecă şi cinematograf, Ateneul a fost pentru scurt timp, la începutul anilor ’20, şi sediu al Camerei Deputaţilor – un fel de recunoaştere al supremaţiei pe care, în primele decenii ale secolului, a avut-o politica în viaţa oraşului.
07/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (8/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10) – (8/10)
Licee, tramvaie şi dorobanţi
În 1859, Bucureştiul devine în mod aproape firesc noua capitală a Munteniei şi Moldovei unite (România mică) prin domnul Alexandru Ioan Cuza. În Moldova, Iaşii aveau, cu siguranţă, farmecul lor indeniabil; dar Bucureştiul avea un număr dublu de locuitori, o viaţă economică mai vie şi o viaţă culturală în plin dinamism – viaţă a cărei dimensiune strict legată de divertisment, oscilînd între flirt, şantan şi orgie, începea să fie notorie pe continent! (în paranteză fie spus, în noaptea de 11 februarie 1866, cînd complotiştii au pătruns în apartamentul domnitorului Cuza, l-au găsit pe acesta în dormitor nu cu soţia, ci cu metresa sa, frumoasa Maria Obrenovici). Din 1853, celebra moară a lui Assan măcina grîu autohton prin forţa motorului de import cu aburi; din 1854, iluminatul străzilor se făcea cu ulei de rapiţă şi doar peste trei ani Bucureştiul devenea primul oraş din lume cu lămpi stradale consumînd petrol (Viena va avea lămpi cu petrol abia din 1859). A urmat apoi, în iluminatul public, gazul (din 1868) pentru ca în 1882 să apară în Bucureşti primele becuri electrice – primele, se înţelege, în faţa Palatului Regal. Din 1855, bucureştenii puteau trimite în voie telegrame, iar după 1890 cei cu dare de mînă au putut chiar vorbi la telefon.
Recensămîntul din 1860 vorbeşte despre un oraş de peste 120 de mii de locuitori, dintre care mai bine de o şesime erau negustori sau comercianţi; oraşul număra puţin peste 2 mii de case din lemn, aproape 5 mii de clădiri din pămînt dar deja peste 16 mii case de zid. Tot în 1860 a început şi pavarea străzilor cu piatră cubică, aceasta constituind la acel moment o notă de modernitate ce i-a impresionat în modul cel mai plăcut pe bucureşteni, mai ales pe cei ce agreau plimbările cu trăsura (sau caleaşca, pentru nostalgicii vremii), nedorind să se înghesuie, cu “toţii precupeţii” în tramvaiele cu cai (apărute în număr relativ împortant după 1871). Ceva mai tîrziu, din 1894, o nouă societate (viitorul binecunoscut STB, Societatea Tramvaielor din Bucureşti) introduce tramvaiul electric; dar aceasta nu a însemnat nici dispariţia imediată a tramvaielor trase de cai şi nici, cu atît mai puţin, a trăsurilor. Destinaţia obişnuită a bucureşteanului respectabil era centrul sau grădinile – sau “la bulivar”, pentru că de domni Goe veniţi în vizită oraşul nu a dus niciodată lipsă. După 1872, una dintre destinaţiile cele mai frecvente devine Gara Tîrgoviştei (devenită, din 1888, Gara de Nord, după model parizian). Prima fusese Gara Filaret, după ce, în august 1869, se inaugurase cu fast prima linie de cale ferată – un fast deloc proporţional cu mărimea liniei, doar pînă la Giurgiu; dar nu conta, începutul fusese făcut. Extinderea reţelei de cale ferată avea să dea naştere, în anii următori, unor scandaluri de proprorţii. Se poate spune că, în istoria recentă a Bucureştiului, aceste scandaluri politico-mondene aveau să atragă atenţia precum o făceau, altădată, incendiile, ciuma sau incursiunile turceşti, cu menţiunea, desigur, că numărul victimelor era cu mult mai mic – un fel de-a spune că marile scandaluri bucureştene s-au terminat, aproape invariabil, în coadă de peşte.
Anii ‘860 sînt ani buni pentru învăţămîntul bucureştean, şi el modernizat în spiritul timpului: liceele “Gheorghe Lazăr” şi “Matei Basarab” devin repere notabile pe harta oraşului (după 1860), lor alăturîndu-li-se, din 1865 liceul “Mihai Viteazul”. Liceenii au fost, de la bun început, o pată frumoasă de culoare pe străzile oraşului – chiar dacă, propriu-zis, inconfundabilele lor uniforme erau mai curînd sobre; pentru un tînăr, era de bon ton să fie văzut ieşind cu un pachet sub braţ de la vreuna dintre librăriile urbei, fie ea Hachette, Socec sau oricare alta; fără uniformă, el mai putea fi văzut ieşind şi de prin vreo berărie sau hălăduind pe străzi mai puţin frecventabile – dar bucureşteanul, îndeobşte, era tolerant şi trecea cu vederea aceste inerente şi pe deplin fermecătoare derapări ale vîrstei. Din vara lui 1864 apare şi edificiul impunător al Universităţii, iar din acest ferment din ce în ce mai activ al dascălilor, profesorilor şi intelectualilor în genere se va contura, în 1866, Societatea literară – viitoarea (din 1878) Academie Română. (VA URMA)
06/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (7/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10) – (7/10)
Sub domnia lui Gheorghe Bibescu a început, în 1846, construcţia unui teatru naţional, sub conducerea arhitectului vienez Hefft. Inaugurat chiar în seara de réveillon a anului 1852, cu participarea domnului Barbu Ştirbey, Teatru era la ora aceea, prin proporţii, al treilea în Europa; distrugerea lui în urma bombardamentelor germane de după 23 august 1944 a văduvit oraşul de una dintre cele mai bine gîndite clădiri ale sale.
După 1830, apar primele preocupări sistematice privind parcurile şi grădinile; la origine, toate fuseseră proprietăţi particulare, mai mult sau mai puţin înzestrate estetic. În prima jumătate a secolului, grădina Brăslea era loc de adunare pentru meseriaşi şi negustori; ulterior, pe locul ei a apărut grădina Ioanid (devenită apoi Puşkin, redevenită Ioanid…). După 1844, începe amenajarea parcului Cişmigiu, sub conducerea horticultorului german Meyer (încă o dovadă că oraşul devenise un punct de atracţie pentru arhitecţi şi constructori din Oocident, ca şi pentru cei mai buni meseriaşi din Balcani); parcul, aproape de forma sa actuală, a fost finisat în 1852. Kisseleff visase şi el amenajarea acestei grădini centrale a oraşului, iar bucureştenii mai în vîrstă încă îşi mai aminteau că în trecut pe locul noii grădini publice fusese lacul lui Dura, un negustor din vecinătate. În Cişmigiu – ca şi în Dîmboviţa – s-a prins peşte serios încă spre anul 1900; unii, mai mult braconieri de duzină decît nostalgici, mai încearcă şi acum, fără mare succes.
Pornit pe drumul modernizării, oraşul nu a fost totuşi ocolit de nenorocirile proprii istoriei şi tradiţiei sale: a fost, în ianuarie 1838, un puternic cutremur; în primăvara anului următor, Dîmboviţa şi-a ieşit iarăşi din matcă; în fine, în 1847, în chiar ziua de Paşti, tînăra divizie de pompieri a oraşului (organizată după principii moderne abia la 1845) a fost dramatic înfrîntă de un incendiu plecat din joaca unui copil şi care a ars 1.142 de prăvălii, 686 de case, 12 biserici şi mînăstiri şi 10 hanuri; casele, prăvăliile, chiar şi hanurile şi-au revenit repede; iarăşi, a fost mai greu cu bisericile.
Spre mijlocul secolului, Bucureştiul a devenit din nou decor revoluţionar, cu tot entuziasmul paşoptiştilor locului. O nouă generaţie – mai europeană decît toate cele anterioare la un loc – se pregătea să ia în mîini puterea. Pruncul român, numele foii lui C.A. Rosetti ce apare la Bucureşti în vara şi toamna lui 1848, poate fi citit şi ca o metaforă deloc deplasată.
În septembrie 1848, după înăbuşirea revoluţiei, Bucureştiul este din nou sub ocupaţie, de această dată una bicefală: turcii controlează o jumătate din oraş, iar ruşii – o altă jumătate (ca de obicei, jumătatea mai mare). Dar zelul transformator al epocii nu mai putea fi înfrînat de astfel de detalii pasagere (trupele de ocupaţie vor pleca după cîţiva ani). În 1850 ia fiinţă o nouă comisie pentru înfrumuseţarea oraşului. În ordinea priorităţilor, s-a început cu un nou pod peste Dîmboviţa şi cu noi cimitire, după planuri moderne: printre ele, cimitirul Bellu (grădina Bellului, înainte de a deveni cimitir, era pe la mijlocul secolului XIX scena unor petreceri cu răsunet!) şi cimitirul Ghencea, fiecare dintre ele intrate de atunci în istorie odată cu personaje care au ieşit din istorie. (va urma)
05/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (6/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10) – (6/10)
Revoluţii şi amenajări edilitare
Bucureştiul intrase timid în secolul al XIX, fără să ştie că acest secol va fi pentru oraş – şi pentru ţară – cel al unor schimbări de o formidabilă amploare şi viteză.
Pavel Kisseleff
Pentru început, urmau deceniile revoluţiilor. În timpul lui Tudor Vladimirescu, Bucureştiul a fost punctul de plecare – şi mai apoi de apogeu – al mişcării conduse de acesta. În mai, spre finele aventurii sale, el a plecat din Bucureşti şi a fost omorît la Tîrgovişte, de chiar foştii săi tovarăşi. Astăzi, unii încă se mai încăpăţînează să vadă în această moarte similitudinea cu aventura ultimelor zile ale des numitului aici Nicoale Ceauşescu – care şi el a plecat, în căutare de ajutoare, din Bucureşti, pentru a sfîrşi executat la Tîrgovişte, tot de către unii dintre foştii săi tovarăşi. Oricum: în urma lui Tudor, Bucureştiul a fost ocupat de turci. Locuitorii sau trecătorii de pe Podul Mogoşoaiei de atunci au putut vedea cîteva dintre scenele dintre cele mai dramatice ale episodului revoluţionar, precum uciderea aici a lui Sava Bimbaşa, unul dintre comandanţii militari ai Eteriei. De atunci şi pînă pe mai departe, Bucureştiul va mai trece prin cel puţin cinci revoluţii, numite aşa în funcţie de comandamentele epocii; dar oraşul nu a văzut încă o revoluţie de catifea.
Revoluţia de la 1821 pune capăt domniilor fanariote; urmează domnia pămînteană a lui Grigore Ghica, şi el destul de grijuliu cu oraşul: podurile de lemn ale oraşului se înnoiesc, începe să se vorbească despre pavajul de piatră, iar iluminatul stradal, pentru centrul oraşului, devine o realitat Prilejuite de un nou război ruso-turc, trupele ţarului intră din nou în Ţara Românească în 1828, în luna mai ajungînd la Bucureşti. În toamnă, două molime cumplite – ciuma şi holara – loveau iarăşi Bucureştiul. Dar, ca de obicei, la una rece vine şi una caldă: unul dintre personajele ce vor intra definitiv în istoria oraşului va fi generalul rus Pavel Kiseliov (Kisseleff), guvernator al Moldovei şi Ţării Româneşti între noiembrie 1829 şi aprilie 1934. Pentru Bucureşti, Kisseleff a fost un personaj providenţial. La cîteva luni după stabilirea sa la Bucureşti, în martie 1830 el se îngrijea de alcătuirea unei comisii dedicate “înfrumuseţării oraşului”, comisie dintre ai cărei opt membri, nu întîmplător, doi erau doctori. Planurile lui Kisseleff erau ambiţioase: elaborarea unui plan al oraşului, trasarea unor străzi largi umbrite de coroane de pomi, secarea bălţilor născătoare de roiuri de ţînţari, iluminarea căilor publice şi chiar ridicarea unui teatru. Se stabilea o conducere comunală aleasă prin vot de către orăşenii cu stare. Primul sfat al oraşului se alege în noiembrie 1831.
La scurt timp, reveriile lui Kisseleff încep să prindă viaţă: perimetrul oraşului este stabilit la cca. 19 km, intrările şi ieşirile din oraş făcîndu-se prin zece bariere păzite de militari. Pentru prima dată în mod sistematic, se dau nume străzilor şi chiar începe numerotarea locuinţelor şi clădirilor; centrul este pavat cu bolovani de rîu; între sfîrşitul Podului Mogoşoaiei şi partea de nord a oraşului, spre Băneasa, se trasează după 1832 viitoarea şosea care va purta numele lui Kisseleff – şosea plantată cu tei pe o parte şi alta. În 1831 (apoi, în anii imediat următori) se fac statistici ale populaţiei; potrivit celei din ‘831, Bucureştiul avea aproape 70 000 locuitori, din care 58 000 “locuitori statornici” şi 10-12 mii de flotanţi – ceea ce arată o dinamică remarcabilă (spre comparaţie: în 1829, Atena sau Sofia nu aveau fiecare cîte 20 000).
În aprilie 1829 apăruse, prin strădania elitei intelectuale locale, ziarul Curierul Românesc; din 1832, lui i se mai agaugă Buletinul Oficial al autorităţilor; şi unul şi altul au avut mare succes, după cum un succes notabil avea şi librăria lui Walbaum, atît de bogată în cărţi străine încît ofiţerii ruşi puteau cumpăra de aici şi cărţi care în Rusia ţaristă erau interzise. La începutul anilor 1830 se organizează Arhivele statului, preluînd (de la Mitropolie) sarcina păstrării actelor şi documentelor vechi. Mai tîrziu, spre finele secolului (1882), în faţa deja celebrei grădini Cişmigiu, se va construi impozantul sediu al Monitorului Oficial – devenit, mai aproape de noi, sediul Arhivelor.
Graţie acestor importuri cosmopolite, dar şi graţie unui apetit evident către schimbare, Bucureştiul intră într-o occidentalizarea accelerată – în modă, în moravuri, în sunetul străzilor, pe care puteai auzi vorbindu-se toate limbile acestui colţ de Europă (e drept că urechile fine, din ce în ce mai mult, nu mai auzeau decît limba franceză). Culoarea oraşului era, în continuare, dată de coexistenţa ameţitoare a magherniţelor ameninţate de orice vînt mai serios şi a palatelor din ce în ce mai frumoase şi mai îndrăzneţe. (va urma)
03/iul/2010 Memoriile ultimului director al Radio România din perioada precomunistă (5/5)
Un martor al epocii sale
prefaţa volumului lui Vasile Ionescu – Istoria trece, cuvîntul rămîne… Mărturiile ultimului director al Societăţii Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2008
Adrian Cioroianu
(1/5) – (2/5) – (3/5) – (4/5) – (5/5)
Date despre lucrare şi detaliile editării
Memoriile lui Vasile Ionescu, în forma lor brută, sînt cuprinse în două volume dactilografiate relativ identice ca număr de pagini: exemplarul din 1968 are 145 de pagini, iar exemplarul din 1974 are 146, plus mai multe ilustraţii fotocopiate intercalate în text. Totuşi, în ciuda acestei aparente similitudini, între cele două variante există diferenţe de informaţie mari – ceea ce a impus, în sarcina editorului, colaţionarea fragmentelor din ambele volume, astfel încît să rezulte unul singur – cel pe care îl aveţi în faţă, reprezentativ pentru tot ceea ce memorialistul a dorit să lase ca informaţie generaţiilor viitoare. În cea mai mare parte a textului, am păstrat anumite particularităţi ce ţin de exprimarea sau de scrisul în epocă. Acolo unde a fost cazul, unele formulări cu totul ieşite din uz sau chiar formulări eronate le-am corectat în mod tacit. Împărţirea pe capitole, numerotarea acestora şi găsirea unor subtitluri suplimentare la fiecare capitol ne aparţine, pe firul unora din ideile principale ale textului.
Cum este de la sine înţeles, tonul scrierii este foarte apropiat de subiectivitatea inerentă oricărui produs memorialistic; pe alocuri, el este excesiv de tehnic. Totuşi, în opinia noastră, nu acestea sînt caracteristicile memoriilor ce urmează. Ceea ce este cel mai vizibil este tonul dat de perioada şi condiţiile în care cele două volume au fost scrise de Vasile Ionescu: aceste memorii nu reprezintă ceea ce se numeşte produs literar samizdat şi nici nu a fost “literatură de sertar” la data scrierii lor. Aşa cum spuneam, spre sfîrşitul anilor ’60 Vasile Ionescu chiar a fost invitat să–şi scrie aceste memorii, deşi avem toate motivele să credem că nu se intenţiona şi publicarea paginilor. De fapt, o notă prezentă la începutul exemplarului din 1968 al memoriilor este elocventă în acest sens: această versiune a fost scrisă chiar la invitaţia Institutului de studii istorice şi social–politice de pe lîngă CC al PCR, el fiind multiplicat aici ca “material documentar de uz intern”. Desigur că această condiţionare strict politică a influenţat în mare măsură şi scrisul memorialistic al lui V. Ionescu – atît în privinţa a ceea ce el îşi aminteşte, cît mai ales în ceea ce el păstrează sub tăcere.
Aceasta este o trăsătură comună celor două versiuni ale memoriilor. Ceea ce le deosebeşte este următorul lucru: versiunea din 1968 este cu mult mai personală decît următoarea – în sensul că vorbeşte mai mult despre autor (tinereţea, activitatea sa etc.) şi, implicit, despre persoanele cu care a intrat în contact (Gh. Rasoviceanu, Mihai Antonescu, Nichifor Crainic ş.a.) şi despre fundalul istoric al acestei evoluţii. Versiunea din 1974 este mai valoroasă din alt punct de vedere: aici autorul oferă o veritabilă monografie a Radiodifuziunii române, cu date şi nume legate de istoria efectivă a Radioului şi în plus cu trimiteri şi către istoria postului public de televiziune, plecînd de la primele experimente din toamna anului 1937, în laboratoarele Facultăţii de Ştiinţe din Universitatea Bucureşti. Evident că nici în această a doua versiune nu lipsesc rememorările episoadelor legate de istoria ţării în anii ’30 şi ’40, după cum nu lipsesc nici majoritatea caracterizărilor prezente în prima versiune.
În aceste condiţii, prin colaţionarea celor două versiuni am încercat obţinerea unei variante relativ unitare şi, mai ales, complete. Elementele conjuncturale din exprimarea autorului – menţionări sau, dimpotrivă, “uitări” dictate de autocenzura autorului din considerente politice – au fost explicate uneori prin note de subsol. De asemenea, tot în sarcina editorului a căzut şi redactarea – după modelul uzual în astfel de împrejurări – a unor scurte note explicative referitoare la anumite personaje care apar în paginile memoriilor.
Nobila sarcină a adevărului
Continuînd ideea enunţată chiar la începutul acestor rînduri, am credinţa că valoarea documentară a acestor memorii (atît pentru istoria Societăţii Române de Radiodifuziune cît şi pentru istoria de ansamblu a secolului XX românesc) constituie un argument real în favoarea încredinţării lor – prin publicarea în seria pe care Casa Radio deja a iniţiat-o – atenţiei cititorilor şi, în urmare directă, judecării lor de către istorici şi de către toţi cei interesaţi de istoria interbelică a ţării şi de participarea ei la cel de-al doilea război mondial.
În plus, ca ultim detaliu – dar nu şi cel mai lipsit de importanţă –, aceste memorii arată, în acelaşi timp, şi rolul nefast al imixtiunii politicului în sfera unei activităţi editoriale şi de comunicaţie precum cea desfăşurată în Radioul naţional – o activitate suficient de nobilă pentru a se susţine singură, numai şi numai prin probitatea şi profesionalismul celor care o servesc şi au servit-o de-a lungul istoriei sale.
02/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (5/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10) – (5/10)
Între hanger şi “băşica lui Caragea”
Scăpat din incendii, foamete şi ciumă, Bucureştiul a trăit apoi cîteva decenii de regăsită linişte şi prosperitate sub domniile lui Şerban Cantacuzino (1678-1688) şi, mai ales, Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Semnele modernităţii apar sub cele mai înalte forme: de sub teascurile primei tipografii a oraşului (instalată în 1678 la Mitropolie) va ieşi în 1688 superba Biblie de la Bucureşti. Şcolile se înmulţesc şi ele, prin strădania lui Brâncoveanu (precum cea de la Sfîntul Sava sau şcoala de lîngă Biserica Colţei – înfiinţată aproape odată cu spitatul omonim), iar în 1692 este acoperită cu bîrne de stejar cea care avea să devină artera principală a oraşului, Podul Mogoşoaiei. Brîncoveanu reface fără zgîrcenie Curtea domnească, folosind din plin piatra şi marmura; în 1702, era terminat Palatul de la Mogoşoaia, dedicat în intenţie celui de-al doilea (dintre cei patru) fiu al său, Ştefan – palat rămas pînă azi printre atracţiile turistice ale zonei. Cu o populaţie de peste 50 de mii de locuitori, Bucureştiul epocii lui Brâncoveanu era, după toate datele, oraşul cel mai important din sud-estul Europei, pe ruta dintre Constantinopol şi Buda. Ca şi în cazul predecesorilor săi, pasiunea lui Brâncoveanu de a ctitori biserici nu i-a schimbat destinul lumesc: pe 15 august 1714, el va fi decapitat de turci la Constantinopol, alături de toţi fiii săi.
Pe mai departe, Bucureştiul (acum, centru economic şi politic necontestat al ţării) intră în secolul fanaritot – secol atît de eterogen în privinţa personalităţilor şi realizărilor încît analiza sa este departe de a fi încheiată. Primele decenii sînt, încă o dată, dramatice: în februarie 1718, oraşul cade pradă unui incendiu de proporţii; imediat, o vară peste medie de secetoasă a adus foametea, iar armatele turce – ca şi în trecut – au adus o nouă epidemie de ciumă. Un observator cinic ar putea spune că molima a lovit democratic – chiar domnul ţării, Ioan Mavrocordat, pierind, se pare, din această cauză. Pronia divină, invocată cu prilejul clădirilor de mînăstiri (precum cea de la Văcăreşti, datorată lui Nicolae Mavrocordat, tatăl celui mai sus numit) nu s-a lăsat văzută. În 1737, sub domnia lui Constantin Mavrocordat, oraşul a fost încă o dată incendiat de turci şi, în anul imediat următor, de tătari. O molimă de ciumă adusă tot de turci a lăsat în urmă cca. 10 mii de morţi, iar în mai 1738 un puternic cutremur de pămînt a zguduit din temelii oraşul; de parcă nu ar fi fost suficient, odată cu vara a venit şi o groaznică invazie de lăcuste, reînviind spectrul atît de familiar al foametei. Peste un deceniu şi mai bine, în 1756 a lovit din nou ciuma iar în 1769 nişte bande turceşti venite dinspre Dunăre (în contextul războaielor ruso-turce din epocă) au jefuit şi incendiat o parte din oraş.
Şi totuşi, bucureştenii (sau cea mai mare parte a lor…) au trecut prin toate. Domnul fanariot Alexandru Ipsilanti (1774-1782) s-a dovedit mai destoinic decît mulţi dintre precursorii săi, arătîndu-se dedicat reorganizării urbei: nu numai că a ridicat o nouă Curte domnească, dar tot în vremea sa s-a întocmit o nouă delimitare a oraşului, au apărut cîteva canale colectoare destinate să atenueze inundaţiile Dîmboviţei, s-au captat cîteva izvoare de apă potabilă. După unele surse, spre sfîrşitul acestei domnii populaţia oraşului se apropia de 80 de mii. Urmaşul lui Ipsilanti, Nicolae Caragea nu a fost la fel de norocos pentru contemporani: nu numai că a mărit taxele urbane (şi ele vor intra astfel mărite în tradiţie), dar în timpul său ciuma a lovit din nou oraşul. Şi reprizele dezastruoase vor tot urma în deceniile următoare (ciuma “lui Ion Caragea” în 1813-1814, cu cca. 70 de mii de morţi în toată ţara; foametea – 1795 -, un nou cutremur – 1802-, un nou incendiu – 1804 – şi o nouă revărsare a Dîmboviţei – 1805 etc.), în paralel cu războiul în desfăşurare dintre puternicii vecini ai Ţării Româneşti. Oraşul, ca şi pînă acum, se încăpăţîna să trăiască, iar unii dintre locuitorii celor 93 de mahalale (străzi) inventariate în 1798 găseau chiar un farmec vieţii. În noiembrie 1789, în condiţiile războiului ruso-austriaco-turc, în Bucureşti intraseră detaşamente austriece, conduse de Principele de Coburg; urmează un şir de baluri pe care boierii locali le gustă din ce în ce mai mult, deşi deosebirile vestimentare dintre boierii locului şi ofiţerii austrieci trădau încă scindarea dintre Orientul şi Occidentul Europei. În vara lui 1818, locuitorii mahalalelor priveau cu uimire la primul balon înălţat vreodată de pe suprafaţa oraşului; pentru cei mai mulţi, acest balon semăna izbitor cu vezicile de porc pe care, de Crăciun, le umflau copiii – drept care balonul a intrat în istorie ca “băşica lui Caragea”. (va urma)
01/iul/2010 Poveşti din „Dilema veche”: moartea unui simbol al umbrei româneşti
Moartea unui simbol al umbrei româneşti
Adrian Cioroianu
Cel despre care vorbesc aici piere văzînd cu ochii, de la o zi la alta. De unde ne obişnuisem ca el să fie acolo, în România profundă, vom constata într-o zi că nu mai este şi că nu ştim cînd s-a dus. În fiecare rid al trunchiului său se afla încastrat cîte un fragment benign şi minor al istoriei noastre naţionale – dar aceasta nu-l absolvă de la extincţie. Pe nesimţite, prinşi în vîltoarea eminamente citadină a vieţii-ne, nu băgăm de seamă că acest simbol al trecutului nostru patriarhal dispare cu discreţie, lăsînd în urmă mormane de cenuşă pe care, în final, le plimbă vîntul şi le înghite pămîntul. Ce citiţi aici poate fi o elegie dedicată la ceea ce v-aţi aştepta cel mai puţin – pentru că vreau să scriu astăzi despre pomul numit dud.
Acei oameni ce dau nume latineşti la tot ce răsare verzui sub soare – botaniştii, adică – l-au clasificat sumar ca fiind un arbore roditor din familia moraceelor, cu frunze asimetric lobare şi cu fructe mici, dulci şi zemoase de culoare albă sau negru-roşietice. Probabil că aceste detalii le veţi uita imediat după ce veţi da pagina. Dar ce nu veţi uita (şi ceea ce cu toţii ne vom aduce aminte într-un tîrziu, cu o oarecare surpriză) va fi că fiecăruia dintre noi i-a ieşit vreodată în calea privirii. Dudul este (sau mai curînd era) pomul rural prin excelenţă. Reper inconturnabil al satului românesc de cîmpie, dudul a fost multă vreme arborele care umbrea porţile dinspre uliţă ale gospodăriilor, care ţinea apa fîntînilor la răcoare sau care servea de acoperiş frunzos curţilor de păsări din fundul ogrăzilor. În largul cîmpiei, dudul a fost un excelent reper vizual: longeviv şi nepretenţios, capabil să atingă, cu coroana-i rotată, înălţimi notabile, dudul era tocmai potrivit pentru a demarca proprietăţi funciare. Moşiile ţărăneşti îl cuprindeau aproape cu obligativitate pentru că, spre deosebire de nuc – sub care, cu cît este mai mare, cu atît nu mai creşte nimic –, sub dud, dacă e suficient de înalt, sporeşte orice: strugurii sau grînele se coc deopotrivă. Cu numele ajuns la noi din limba turcă (dut) şi nu din latină (morus alba sau morus nigra, după culoarea fructelor), mult mai prezent în folclorul lăutăresc – haiducii îşi ascundeau parte din comori în scorburele lor iar majoritatea hanurilor de altădată aveau în curte, într-un colţ, arbori de acest soi –, dudul este aproape absent din literatura română cultă (nici măcar Marin Preda nu pune vreunul la marginea poienii lui Iocan!), unde predomină teiul, mărul sau cireşul.
[[[ Odinioară, viermii noştri aveau un alibi: mătasea dudului ]]]
Amplu ancorat în matricea telurică a peisajelor de la ţară, dudul este un arbore căruia nu-i prieşte şi care nu rimează nicidecum cu asfaltul. Prins în bitum, pe o stradă de oraş, dudul se comportă bezmetic: rădăcinile lui noduroase vor sparge constrîngerea de smoală, fructele lui zemoase (mai ales cele negre) vor murdări totul în jur şi, cel mai adesea, se va umple de omizi. Un poet urban care se respectă nu-i va da întîlnire iubitei sub dud – ci sub tei sau sub castan, bineînţeles.
Comunismul a fost duplicitar pînă şi faţă de dud. În anii ’50, a început prin a tăia şi pune pe foc duzii bătrîni şi imenşi dintre moşiile ţăranilor, atunci cînd s-a colectivizat pămîntul (dudul stătea invariabil în calea tractoarelor sovietice, grăbite să are de-a valma). Ulterior, prin anii ’60-’70, tot regimul trecut a revigorat dintr-o dată plantarea duzilor – încurajînd fermele, şcolile şi chiar femeile casnice să treacă la cultura, pe paturi de lemn, a unor viermi inestetici care hăpăiau toată ziua frunze de dud şi care la un moment dat se transformau în nişte coconi (gogoşi) înveliţi în borangic. Au fost plantaţi duzi tineri pînă şi pe marginea arterelor naţionale – astfel încît aproape fiecare şosea de la noi ar fi urmat să devină, într-un fel, un drum al mătăsii. Dar n-a ţinut. Cum s-ar spune, n-a fost să fie!
În fine, să mai zic că, în gastronomia populară, dudul era marca cea mai umilă: mai cu seamă familiile nevoiaşe mîncau mămăligă cu dude, iar rachiul de dude era ultimul pe lista extazurilor licoroase – cu mult sub ţuica de prune, sub rachiul de caise, pere, mere sau comină şi chiar sub ţuica de corcoduşe, dacă aşa ceva se poate imagina. Desigur, nu peste multă vreme se va găsi vreun nutriţionist care să ne spună că mămăliga cu dude era, de fapt, o excelentă cină bio. Dar atunci va fi prea tîrziu şi nu ne va mai rămîne decît să apelăm la G2 – adică vom importa porumb din SUA şi dude din China.
Duzii României dispar, aşadar, unul cîte unul. Fiecare epocă are la noi, pesemne, arborii & coroanele sale. Duzii dispar, dar ceva viermi tot ne rămîn deasupra capului – tot dintre cei hăpăitori, tot inestetici, tot furnizori de gogoşi însă, ce surpriză!, fără nimic de mătase.
29/iun/2010 Cronica de carte: Adrian Cioroianu despre volumul „de maturitate” al unui istoric încă tânăr
Eterna problemă: decalajul faţă de Occident
Adrian Cioroianu despre:
Bogdan Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Ed. Polirom, Iaşi, 2010, 523 p., preţ 45 RON
Atunci cînd spun “Europa”, românii – şi alţi estici – vizează (/visează) Occidentul european. Cu el se compară, cu el vor să semene. Povestea-i veche şi va trece dincolo de noi – spune foarte serioasa lucrare-sinteză a profesorului Murgescu, încununare a unei reflecţii consistente (de aproape 12 ani, aflăm) asupra unuia dintre handicapurile socio-istorice determinante ale relaţiei Est-Vest în Europa. În jurul anului 1500 state ca Danemarca, Irlanda, Serbia şi Ţările Române erau asemănătoare şi comparabile (d.p.v. economic). Ce s-a întîmplat mai apoi? Citește în continuare
28/iun/2010 Memoriile ultimului director al Radio România din perioada precomunistă (4/5)
Un martor al epocii sale
prefaţa volumului lui Vasile Ionescu – Istoria trece, cuvîntul rămîne… Mărturiile ultimului director al Societăţii Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2008
Adrian Cioroianu
În chiar ziua următoare loviturii de stat, pe 24 august 1944, ora 16,20, un bombardament german avea să lovească în plin clădirea Radiodifuziunii române – atac soldat de partea română cu 11 morţi şi 16 răniţi, angajaţi şi soldaţi prinşi sub ruine. În perioada următoare, programele postului naţional s–au emis prin intermediul Radio România Bod (de lîngă Braşov) şi prin studiourile din Timişul de Sus, locaţii pe care Vasile Ionescu le–a pus în stare de funcţionare imediat ce sediul din Bucureşti a devenit impropriu continuării activităţii. Scrisoarea primită de Vasile Ionescu pe 14 decembrie 1944 din partea primului ministru Constantin Sănătescu urma să fie Citește în continuare
28/iun/2010 A apărut numărul pe luna iunie a.c. al revistei „Scrisul românesc”
… sumarul integral al revistei, în format pdf – revista sr6_2010
Ioan Petru Culianu şi Mircea Eliade
27/iun/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (4/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10) – (2/10) – (3/10) – (4/10)
Incendii şi fete frumoase
Atît cît se poate reconstitui, viaţa bucureştenilor din epocă avea farmecul ei. Oraşul era înconjurat de păduri, iar luncile rîurilor erau, primăvara şi toamna, splendide. Vînatul din pădurile din jur şi peştele din rîurile şi bălţile învecinate erau accesibile aproape pentru oricine; Dîmboviţa era sursa principală atît pentru apa menajeră, cît şi pentru apa de băut; şi a rămas pînă tîrziu, chiar dacă metodele de filtrare sau de tratare (cu piatră acră, la început) s-au dezvoltat în timp (deşi nu este încă foarte clar dacă calităţile apei potabile au crescut prin aceasta!). Tradiţional, primăvara la Bucureşti este scurtă, dar toamna este lungă. Iernile bucureştene erau şi au rămas reci şi aspre, după cum verile erau încinse şi secetoase Citește în continuare
26/iun/2010 Este de imaginat o NATO fără Turcia? (2/2)
Este de imaginat o NATO fără Turcia?
Adrian Cioroianu
(1/2) – (2/2)
În faţa acestor pertractări, Turcia pare a se întoarce la visul ei strategic milenar: de a prelua rolul de conducător politic al statelor musulmane. În ultimii ani, liderii Gül şi Erdogan – ca şi ministrul turc de externe, Davutoglu – au investit un efort considerabil în această direcţie. Dacă voi nu ne vreţi, atunci să vedem cum răspundeţi provocării noii noastre politici externe – pare a fi spus Ankara către Bruxelles, după care şi-a întors privirile spre Siria, spre Irak şi Iran, spre musulmanii din Balcani sau din Caucaz Citește în continuare
25/iun/2010 Este de imaginat o NATO fără Turcia? (1/2)
Este de imaginat o NATO fără Turcia?
Adrian Cioroianu
(1/2)
Acum aproape un an – în august 2009 – scriam tot aici despre “noua geopolitică a Turciei de azi”, aducând în discuţie o recent observabilă atunci răcire a relaţiilor dintre Ankara şi statul Israel, precum şi o dezamăgire în creştere a opiniei publice turceşti la adresa Uniunii Europene (şi a SUA). Acel text (în primul rând datorită circulaţiei pe Internet a Scrisului românesc) mi-a adus multe mesaje, dintre care unele (probabil nu majoritare, dar într-un număr care m-a surprins) mă întrebau dacă perspectiva mea de-atunci nu era, totuşi, un pic prea alarmistă. Aproape că şi eu căzusem pe gânduri – chestionându-mă la rându-mi dacă temerile sugerate acolo chiar au suport Citește în continuare
24/iun/2010 Poveşti din „Dilema veche”: despre dilemele princiare şi părinteşti ale dlui Paul ex-Lambrino
Un “prinţ” din Levant îndrăgind caterinca…
Adrian Cioroianu
Cu ani în urmă, în chiar aceste pagini, am fost relativ dur cu Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, din motive pe care nu ţin să le mai reiau (cine-i curios, să consulte colecţia; cine nu – nu; şi unora şi altora nu le cer decît să-mi acorde prezumţia de sinceritate, atunci ca şi acum). Numai că eu vorbeam acolo de un om, totuşi, decent şi care are datele bunului simţ (inclusiv cel al ridicolului). Nu aveam de unde să ştiu că cel ce urma să fiarbă live-ul în cupele telecómediilor şi să spumege pocalele tabloidelor avea să fie altcineva: un os “regesc” la care ghilimelele atîrnă mai greu decît numele propriu-zis: “prinţul” Paul ex-Lambrino.
Întîmplarea face că l-am şi intersectat pe acest domn, prin 2002 Citește în continuare
23/iun/2010 Avanpremieră: Luca Niculescu, Mircea Vasilescu şi Adrian Cioroianu – o discuţie despre „dealurile” şi „văile” Rusiei de azi
… cu ocazia numărului 332 al revistei Dilema veche – al cărui dosar este axat pe cazul Mihail Hodorkovski & justiţia din Rusia de azi -, Radio France International găzduieşte o discuţie moderată de Luca Niculescu şi având ca invitaţi pe prof. Mircea Vasilescu (redactor şef, Dilema veche) şi prof. Adrian Cioroianu – joi, 24 iunie a.c., ora 19.00, pe Radio France International România.
22/iun/2010 Memoriile ultimului director al Radio România din perioada precomunistă (3/5)
Un martor al epocii sale
prefaţa volumului lui Vasile Ionescu – Istoria trece, cuvîntul rămîne… Mărturiile ultimului director al Societăţii Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2008
Adrian Cioroianu
Din păcate, aducerea la guvernarea ţării, de către generalul (ulterior mareşalul) Ion Antonescu a legionarilor, l-a predispus pe Vasile Ionescu la prima dintre hăituirile sale politice. Prin însăşi structura sa, profund democratică, şi prin maniera în care el vedea aranjarea societăţii româneşti, Vasile Ionescu era un adversar inconturnabil al curentului politic legionar. La nici trei săptămîni după ce fusese cel care ţinuse microfonul radioului naţional în sala tronului în momentul în care regele Carol al II–lea abdicase, transmiţînd puterea efectivă în mîinile lui Antonescu Citește în continuare
21/iun/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (3/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
Mai multe legende decît acte
Toate acestea rămîn însă sub aura cuprinzătoare a legendei. Pe de o parte, trebuie spus că numele de Bucureşti nu este nicidecum un unicat în toponimia veche românească; cîteva aşezări cunoscute sub acest nume se găseau şi în Ţara Românească, şi în Moldova şi chiar în Transilvania; este puţin probabil ca între ele să fie o înrudire oarecare, dar este foarte probabil ca la rădăcina fiecăreia se se afle cîte un locuitor pe nume Bucur pe care localnicii şi-l recunoşteau drept strămoş. Pe de altă parte, ştim azi cu siguranţă că statului de capitală Bucureştiul actual l-a căpătat destul de tîrziu. Prima sa menţiune documentară, aşadar, este datată 20 septembrie 1459 Citește în continuare
19/iun/2010 Memoriile ultimului director al Radio România din perioada precomunistă (2/5)
Un martor al epocii sale
prefaţa volumului lui Vasile Ionescu – Istoria trece, cuvîntul rămîne… Mărturiile ultimului director al Societăţii Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2008
Adrian Cioroianu
(1/5); (2/5)
În urma absolvirii, pe 1 aprilie 1918, a Şcolii Militare de Infanterie – Ofiţeri rezervă din Botoşani, Vasile Ionescu ajunge la 19 ani Citește în continuare
18/iun/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (2/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10) – (2/10) –
Ape, bani şi stejari
Să venim, dinspre meta-istorie, către istoria propriu-zisă: după toate datele disponibile, teritoriul de azi al Bucureştiului şi zona lui proximă au fost Citește în continuare
17/iun/2010 Poveşti din „Dilema veche”: un autodenunţ ca la carte
Mă autodenunţ
Adrian Cioroianu
Sussemnatul A.C. certific prin prezenta faptul că eu cred că acest Univers e guvernat…
Stop. Am demarat prea brusc şi nimeni nu va pricepe unde bat. Drept care vă propun, onorabili cititori Citește în continuare
16/iun/2010 Memoriile ultimului director al Radio România din perioada precomunistă (1/5)
Un martor al epocii sale
prefaţa volumului lui Vasile Ionescu – Istoria trece, cuvîntul rămîne… Mărturiile ultimului director al Societăţii Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2008
Adrian Cioroianu
(1/5)
În istoriografia europeană şi mondială, lucrările referitoare la istoria mijloacelor de comunicare în masă au dobîndit, în ultimul deceniu, un statut de o valoare aparte. Date fiind amploarea şi răspîndirea pe care mass media o au în societatea modernă, acest interes al istoricilor, sociologilor sau politologilor este legitim. Fie că este vorba despre studii ale unor autori contemporani sau despre lucrări memorialistice semnate de personalităţi implicate în chiar desfăşurarea acestei istorii, importanţa lor decurge chiar din faptul – acceptat în mod unanim – că istoria presei se confundă, în bună parte, cu istoria societăţilor pe care această presă a servit-o în calitate de instituţie de prin ordin al importanţei sociale.
Toate aceste consideraţii preliminarii sînt valabile şi în cazul românesc. Citește în continuare
15/iun/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (1/10)
Bucureştiul, pînă acum aproape un veac
(aşa cum a fost şi cum nu o să mai fie vreodată)
Adrian Cioroianu
(1/10)
M-am întîlnit relativ tîrziu cu oraşul Bucureşti; iar atunci cînd am făcut-o, prima impresie îmi era deja marcată de istoria oraşului, pe care o cunoşteam, apoximativ, din lecturi. Păstrînd, bineînţeles, proporţiile, eram un fel de Tarzan, ştiam citi dar nu puteam vorbi pe limba oraşului. Citește în continuare
14/iun/2010 După 20 de ani: despre “prezenţa” URSS în Piaţa Universităţii şi mineriada aferentă (4/4)
Adrian Cioroianu:„Moscova nu e străină de «13-15 iunie»“
Mihai Voinea, Cristian Delcea (Adevărul, 03 iunie a.c.)
„E mai dramatic ce s-a întâmplat în mintea celor care i-au primit cu aplauze pe mineri decât în mintea minerilor.”
Adrian Cioroianu, fost „golan”
„Cine avea interes să discrediteze Opoziţia?”
Pe 14 iunie, când au descins minerii în Bucureşti, unde eraţi?
Pe 14 am trecut împreună cu un prieten prin Piaţă, dar am avut mare noroc că nu purtam barbă sau plete şi nu le-am trezit nicio suspiciune. Am avut însă colegi care au fost bruscaţi de minerii care au intrat în facultate. Culmea e că au bruscat nişte colege care erau cu Frontul, dar ei n-au mai ales. Minerii n-au excelat prin precizia cu care şi-au ales victimele Citește în continuare
13/iun/2010 Ce-a visat Niccolo Machiavelli în chiar ultima noapte a vieţii sale? – din prefaţa cărţii „Visul lui Machiavelli”, ©Adrian Cioroianu
Paradisul inepuizabil al alegerii
– din prefaţa cărţii Visul lui Machiavelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010
Adrian Cioroianu
Acum, să explic numele acestui (…) volum.
Aşa cum se va vedea câteva zeci de pagini mai încolo (vezi cea de-a 22-a poveste), există legenda că, în noaptea de 20/21 iunie 1527, Niccolo Machiavelli ar fi avut un vis: se vedea stând la o margine de drum şi deodată iată că trece prin faţa lui un grup de oameni foarte paşnici şi tăcuţi, senini la chip şi modeşti la înfăţişare. Cine sunteţi voi? – i-ar fi întrebat Machiavelli, iar ei ar fi răspuns cu sfială Noi suntem sfinţii lumii acesteia şi mergem spre Paradis. Auzind aceasta, Machiavelli a căzut pe gânduri, privind în urma lor. Nu trece mult şi pe drum apare un alt grup Citește în continuare
12/iun/2010 Duminică, 13 iunie – zi fără ghinion! Invitaţie la lansarea cărţii „Visul lui Machiavelli” de Adrian Cioroianu
… la 20 de ani după venirea minerilor asupra Bucureştiului (1990)…
… la 32 de ani de la începutul vizitei în Marea Britanie a familiei N. Ceauşescu (1978)…
… la 54 de ani de la vizita la Bucureşti a lui Kim Ir Sen (1956)…
EURAST & Curtea Veche Publishing au plăcerea de a vă invita la un eveniment mult mai puţin istoric:
duminică 13 iunie a.c., ora 12.00, la Târgul de Carte Bookfest (standul Curtea Veche Publishing), lansarea volumului:
Visul lui Machiavelli. 15o de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis
– de Adrian Cioroianu
vor prezenta cartea: Carol Căpiţă (conf. univ. dr., Facultatea de Istorie, UB), Luca Niculescu (jurnalist, redactor-şef Radio France International – România) şi Mircea Vasilescu (conf. univ. dr. la Facultatea de Litere, UB, redactor-şef al revistei Dilema veche)
***
Poveştile lui Adrian Cioroianu suprapun nu doar trecutul cu prezentul – glosând cu farmec în numele preceptului niciodată băgat în seamă «ce ne învaţă lecţia istoriei?»–, ci şi documentul cu “literatura”. Proze de idei, tablete cu stil literar asumat şi tăietură gazetărească precisă, textele din acest volum ar fi tocmai bune de citit în Paradis. Sau în Iad. Dar, până acolo, pentru noi, cei visaţi de Machiavelli, “cad” foarte bine şi pe Pământ, pentru a ne mai lămuri dilemele…
– Mircea Vasilescu, conf. univ., Facultatea de Litere, (U.B.), redactor-şef al revistei Dilema veche, autor al cărţii Eurotextes. Le continent qui nous sépare, Ed. MetisPresses, Geneva, 2010
***
Fie că vorbeşte despre politica din România, iernile din Canada, trenurile din Paris, nunţile din Craiova sau face scurte incursiuni istorice, Adrian Cioroianu este un excelent narator. Într-o dezordine vesela, poveştile lui traversează o perioada interesantă din ultimii 20 de ani – înainte ca autorul să treacă prin experienţa politică. Textele pot fi serioase sau frivole, dar niciodată crispate ori încrâncenate; când exista o morala, aceasta nu te trage de mâneca, ci îţi face cu ochiul. Adrian Cioroianu scrie proaspăt, fără să dea lecţii, verdicte sau ucazuri. Altfel spus, e « dilematic ».
– Luca Niculescu, jurnalist, redactor şef Radio France International – România
11/iun/2010 „Ce v-au învăţat şi ce nu v-au învăţat anii de liceu?” – din revista “Irizări” a elevilor Colegiului Naţional “Elena Cuza” din Craiova (2/2)
“Vârsta liceului – nimic nu o poate compensa, nimic nu se compară”
prof. Adrian Cioroianu în dialog cu revista Irizări – a elevilor Colegiului Naţional “Elena Cuza” din Craiova
(1/2); (2/2)
by Robb Armstrong, 2009
Ce v-au învăţat şi ce nu v-au învăţat anii de liceu?
Anii de liceu m-au învăţat multe, extrem de multe. Prefer să vorbesc despre ceea ce nu m-au învăţat. Nu bănuia nimeni, atunci, că peste câţiva ani tot eşafodajul comunist se va prăbuşi. Nu-l regret nici o clipă, numai că lumea de după 1990 este, dintr-un anumit fel, o altă lume decât cea pentru care noi eram pregătiţi. Să vă dau un exemplu Citește în continuare
10/iun/2010 Poveşti din „Dilema veche”: despre ce au în comun Al. I. Cuza şi Nicolae Ceauşescu (şi alţii)
Ce au în comun Cuza şi Ceauşescu (şi alţii)
Adrian Cioroianu
În ciuda aparenţelor – care nu le sînt întotdeauna favorabile –, românii nu-s un popor uşor de condus. Chiar dacă îndeobşte ei se mulţumesc cu puţin – şi par a fi iremediabil convinşi de justeţea apocaliptică a vorbei că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere –, atunci cînd e vorba despre conducătorii lor românii mai cu seamă mîrîie şi sînt (deseori pe bună dreptate) de-a dreptul cusurgii.
Cum oare, stimabile cititor, să se explice aceste perene frustrări? Pesemne printr-o trăsătură ce ne-o fi proprie Citește în continuare
09/iun/2010 O dezbatere despre sfârşitul regimului Ceauşescu – astăzi, la Salonul de carte Bookfest
…astăzi, 09 iunie a.c., la ora 19.00, la standul trustului & editurii Adevărul din Salonul Bookfest va avea loc o dezbatere referitoare la ultimele zile ale regimului Ceauşescu – prilejuită de apariţia cărţii Sfârşitul Ceauşeştilor. Să mori împuşcat ca un animal sălbatic de Grigore Cartianu. Printre invitaţi, prof. univ. Adrian Cioroianu.
09/iun/2010 Astăzi începe ediţia 2010 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest
Bookfest 2010 aduce, între 9 şi 13 iunie, zeci de lansări şi reduceri de preţuri la cărţi
Ediţia 2010 vine cu o noutate: Spania este ţara invitată la Salonul de Carte, lansându-se astfel o tradiţie de prezenţă internaţională tot mai amplă în Pavilionul 13.
Vor fi organizate diverse mese rotunde cu şase romancieri, doi dramaturgi şi doi traducători spanioli împreună cu colegii de breaslă români Citește în continuare
07/iun/2010 Despre „prezenţa” URSS în Piaţa Universităţii, mineriade… despre Ion Raţiu şi Ion Iliescu (3/4)
Adrian Cioroianu:„Moscova nu e străină de «13-15 iunie»“
Mihai Voinea, Cristian Delcea (Adevărul, 03 iunie a.c.)
Sunt voci care vorbesc despre o prezenţă masivă în Piaţă a ofiţerilor din fosta Securitate.
E foarte posibil. Securitatea nu fusese dezmembrată. Mai mult de atât, eu cred că în jurul Pieţei Universităţii, şi probabil şi în interior, prin anumite antene, se aflau foarte multe servicii secrete. URSS era în picioare, Europa de Est era în fierbere. Nu puteau lipsi serviciile secrete. N-aş spune că ele au determinat mişcarea, dar e firesc să fi fost interesate de ce se întâmplă acolo Citește în continuare
06/mai/2010 Istoria Iranului în alb şi negru: invitaţie la lansarea unui roman grafic – o premieră în România!
Lansare Persepolis, Marjane Satrapi la Café Verona
by cărtureşti.ro
Marţi, 8 iunie, la ora 18:30, Editura ART şi Asociaţia Jumătatea plină vă aşteaptă la Café Verona pentru lansarea primei colecţii de romane grafice din România. Pofta de benzi desenate pentru „oameni mari” se va deschide cu Persepolis, autobiografia alb-negru a autoarei franceze de origine iraniană Marjane Satrapi. Invitaţii discuţiei despre cum benzile desenate participă de ani buni la schimbarea la faţă a romanului vor fi Adrian Cioroianu (istoric, eseist, jurnalist şi, nu în ultimul rând, pasionat de BD), Alexandru Ciubotariu (streetartist şi autor de benzi desenate), Miloš Jovanovič (realizatorul Hardcomics), Dodo Niţă (autor de benzi desenate şi de cărţi dedicate acestui fenomen) şi Anamaria Pravicencu (Asociaţia Jumătatea plină). Citește în continuare
05/iun/2010 Despre Piaţa Universităţii, mineriade… şi ce făcea Moscova în acel timp (2/4)
Adrian Cioroianu:„Moscova nu e străină de «13-15 iunie»“
Mihai Voinea, Cristian Delcea
Adevărul, 03 iunie a.c.
(1/4); (2/4)
„Adrian, nu te mai du acolo, lasă-i pe derbedei!”
„Adevărul”: V-au reproşat vreodată părinţii sau alţi cunoscuţi că mergeaţi la manifestaţii?
A. Cioroianu: Părinţii mei – nu, pentru că erau nişte oameni foarte deschişi, dar am avut prieteni de familie şi chiar rude care îmi reproşau şi mă întrebau ce se întâmplă în Piaţă. Îmi ziceau: „Mă, staţi, mă, acasă!”, „Adrian, nu te mai du acolo! Ocupă-te de şcoală şi lasă-i pe derbedei!”. Asta mă îndârjea şi mai mult pentru că eu ştiam ce era acolo. Ştiam că Citește în continuare
EURAST Center Bucureşti ●
►►►◄◄◄
În curând, rezultatele concursului
Recunoaşteţi personajul/personajele?
(termenul pentru trimiterea răspunsurilor a expirat!)
►►►◄◄◄
W H A T ’s H O T
● Lansare „Doar adevărul” de Anna Politkovskaia la Târgul de Carte Bookfest 2011
● În cel mai recent număr al revistei Dilema veche (nr. 380, 26 mai 2011), Adrian Cioroianu scrie despre un fragment de lume arabă, văzută la ea acasă – în Qatar.
►►►◄◄◄
CARICATURA & comics de duminică
(01 – 2 mai 2010) – (02 – 9 mai 2010) – (03 – 16 mai 2010) – (04 – 23 mai 2010) – (05 – 30 mai 2010) – (06 – 6 iunie 2010) – (07 – 13 iunie 2010) – (08 – 20 iunie 2010) – (09 – 27 iunie 2010) – (10 – 4 iulie 2010)
►►►◄◄◄
Centrul de Studii Europene şi Eurasiatice (European & Eurasian Studies – EURAST Center) este un proiect academic iniţiat de Adrian Cioroianu – Dr. în Istorie, profesor universitar la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, fost ministru al Afacerilor externe (2007-2008). EURAST Center şi G E O P O L I T I K O N Blog sunt dedicate analizei politice şi geopolitice a Rusiei, spaţiului ex-sovietic şi Eurasiei în relaţiile lor cu statele Uniunii Europene şi cu Occidentul generic. Şi nu numai atât… (adrese de contact & mesaj pentru toţi corespondenţii G E O P O L I T I K O N & EURAST)
►►►◄◄◄
● Fără complexe, despre contexte – cărţile, de bine şi de rău: Adrian Cioroianu despre volume semnate de: Lavinia Betea (coord.)… Lucian Boia… Boris Buzilă … Pavel Câmpeanu… Gheorghe E. Cojocaru… Silviu Curticeanu… Eugen Denize (†)… Dan Dungaciu … Dinu C. Giurescu … Mihaela Grancea … Václav Havel … Steve LeVine … Zoe Iustina Martin & Ion Irimescu… Nicolae Răzvan Mitu… Mircea Morariu… Florin Müller (coord.)… Bogdan Murgescu… Dumitru Popescu… Radu Portocala (coord.)… Victor Sebestyen… Oleg Serebrian
►►►◄◄◄
Adrian Cioroianu: Poveşti suprapuse în Dilema veche:
ps 445 – Reabilitatea postumă a dlui Goe (Dv 321, 08 apr. 2010) ●● ps 446 – Un măr, un glonţ şi-un kil de heroină (Dv 322, 15 apr. a.c.) ●● ps 447 – Românii şi polonii, de la Sobieski la Kaczynski (Dv 323, 22 apr. a.c.) ●● ps 448 – Singurul supravieţuitor al Golaniadei (Dv 324, 29 apr a.c.) ●● ps 449 – Nevroze de paradă, de la Chişinău la Moscova (Dv 325, 06 mai a.c.) ●● ps 450 – O autentică stăpînă peste bucate (Dv 326, 13 mai 2010) ●● ps 451 – Pe cine iubesc (în văzul lumii!) miresele din Chişinău? (Dv 327, 20 mai 2010) ●● ps 452 – Contra lui au fost Hitler, Stalin şi Vaticanul (Dv 328, 27 mai 2010) ●● ps 453 – Ce au în comun Cuza şi Ceauşescu (şi alţii) (Dv 329, 03 iunie 2010) ●● ps 454 – Mă autodenunţ (Dv 330, 10 iunie 2010) ●● ps 455 – Un „prinţ” din Levant îndrăgind caterinca… (Dv 331, 17 iunie 2010) ●● ps 456 – Moartea unui simbol al umbrei româneşti (Dv, 332, 24 iunie 2010) ●● ps 457 – Victoria finală a lui Dan Diaconescu (Dv, 333, 01 iulie 2010) ●● ●●
►►►◄◄◄
● EURAST recomandă: revista Scrisul românesc, nr. 1 (77), ianuarie 2010 ● revista Scrisul românesc, nr. 2 (78), februarie 2010 ● revista Scrisul românesc, nr 3 (79), martie 2010 ● revista Scrisul românesc, nr. 4, (80), aprilie 2010 ● revista Scrisul românesc, nr. 5 (81), mai 2010 ● revista Scrisul românesc, nr. 6 (82), iunie 2010 ● revista Timpul, nr. 1/ ianuarie 2010 ● revista Timpul nr. 2/februarie 2010 ● revista Timpul, nr. 3 / martie 2010 ● revista Timpul, nr. 5 / mai 2010 ● revista Suplimentul de cultură, nr. 259/2010 ● revista Journal for the Study of Religions and Ideologies, volume 9, no. 25, Spring 2010 ● revista Foreign Policy România nr. 15, martie – aprilie 2010 ● revista Foreign Policy România, nr. 16, mai-iunie 2010 ● ● ●
►►►◄◄◄
Arhiva G E O P O L I T I K O N
● Joi, 24 iunie a.c., ora 19.00, postul Radio France International (FM 93,5 la Bucureşti) propune o emisiune (moderată de Luca Niculescu) despre starea democraţiei în Rusia de azi. Invitaţi: Mircea Vasilescu şi Adrian Cioroianu. (detalii)
(înregistrarea video-audio a emisiunii)
Teme & teze G E O P O L I T I K O N
● Europa unită: are 50 de ani şi e gripată – şi seamănă teribil cu noi toţi
(1/7) – (2/7) – (3/7) – (4/7) – (5/7)
● Relaţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China în anii 1970 – şi contribuţia României
(1/5) – 2/5
● Invitaţie la “Cântece de Crăciun” (plus “Visul lui Machiavelli”!) la Craiova
● O soluţie concretă pentru ieşirea din criză!
● 28/sept/2010 Acum 20 de ani: ultimele spasme politice ale URSS
● 26/sept/2010 Despre Rusia, despre Albert Camus şi Michel Foucault ş.a.
● 25/sept/2010 Scandalul Thilo Sarrazin a încins sfârşitul verii în Germania
● 24/sept/2010 “Visul lui Machiavelli” în vizită la Ploieşti
● 23/sept/2010 O propunere pentru noua conducere a TVR
● 20/sept/2010 Competiţia culturală româno-rusă la Chişinău
● 19/sept/2010 Igor Caşu (Chişinău) despre o carte-program a lui Al. Soljeniţîn
● 18/sept/2010 Papa – vizită cu probleme la Londra şi un posibil atentat
● 18/sept/2010 O analiză a recentului vot pentru Constituţie din Turcia
● 17/sept/2010 Rusia îşi descreţeşte fruntea şi încearcă zâmbetul – despre noul PR al Moscovei (2/2)
● 16/sept/2010 Cum ajungi în Cosmos, via Chişinău
● 16/sept/2010 Bedros Horasangian: Note pe marginea actualităţii internaţionale
● 26/iul/2010 Bucureştiul, până acum aproape un veac – o istorie a Capitalei româneşti (10/10)
● 25/iul/2010 Troţki, Lenin, Hoffmann & Co. – din istoria relaţiilor sovieto-germane (8/8)
● 08/iul/2010 Reprezentanţi ai comuniştilor din R. Moldova la congresul PCR de la Bucureşti
● 07/iul/2010 Bronislaw Komorowski, noul preşedinte al Poloniei
● 06/iul/2010 Transnistria și consolidarea relațiilor germano-ruse (RFE/RL)
● 01/iul/2010 De astăzi (şi vreme de şase luni), Belgia asigură preşedinţia Uniunii Europene
● 30/iun/2010 Detalii din dosarul celor 11 americani suspectaţi de spionaj pentru Rusia
● 29/iun/2010 Cronica de teatru: Mircea Morariu despre “Nişte fete”, de Neil LaBute
● 27/iun/2010 Dacă e duminică, e comics: nici filmele de succes nu mai sunt ce au fost!
● 25/iun/2010 Este de imaginat o NATO fără Turcia? (1/2) – (2/2)
● 25/iun/2010 Rusia: justiţie, “oligarhi” şi dileme (vechi şi noi) (1/2) – (2/2)
● 24/iun/2010 Dragoste, voce şi destin de femeie – intelectuali şi muzicieni în comunism
● 23/iun/2010 Preşedintele rus D. Medvedev face o vizită în Statele Unite ale Americii
● 23/iun/2010 “Dilema veche” scoate pe piaţă un număr dedicat stării democraţiei în Rusia
● 21/iun/2010 Cronica de teatru: Mircea Morariu despre “Ce face Congresul?” de Ődön von Horváth
● Vine vacanţa – drept care EURAST Center & Curtea Veche Publishing vă propun un concurs inedit!
● 20/iun/2010 Conflictul israelo-palestinian: o “neverending story”? Şi totuşi, acum 30 de ani…
● 20/iun/2010 Ce câştigă Turcia (şi ce pierde Iranul) după incidentul “Mavi Marmara” ?
● 19/iun/2010 Rusia schimbă tonul – şi se străduieşte să atragă investiţii străine
● 17/iun/2010 Poveşti din “Dilema veche”: un autodenunţ ca la carte
● 17/iun/2010 Geopolitica sportului: “când totul merge rău, ne rămâne fotbalul”
● Memoriile ultimului director al Radio România din perioada precomunistă (1/5) – (2/5) – (3/5) – (4/5) – (5/5)
● 16/iun/2010 Un subiect controversat: cine a greşit pe 31 mai a.c. – Turcia sau Israelul?
● În Kîrghîstan, ambele părţi în conflict invită Rusia să se implice
● Deportările staliniste din iunie 1941 din actuala R. Moldova
● Tulburări etnice (provocate?) răvăşesc Kîrghîstanul
● Cronică de teatru: “Uciderea lui Gonzago” – de Nedialko Yordanov
● File din istoria alternativă a României – se făcea că pe 13 iunie 1990…
● Despre “finlandizarea vecinătăţii estice”
● Poveşti din “Dilema veche”: despre ce au în comun Al. I. Cuza şi Nicolae Ceauşescu (şi alţii)
● Ediţia 2010 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest
● “Vârsta liceului – nimic nu o poate compensa, nimic nu se compară”. Din revista “Irizări” a elevilor Colegiului Naţional “Elena Cuza” din Craiova (1/2); (2/2)
● Cronică de teatru: ODISSEYA, după Homer, în regia lui Tim Carroll
● Republica Moldova – efectele raportului Comisiei Cojocaru
● Dacă e duminică, e comics: despre meseriile occidentale, de ieri şi de astăzi!
● Istoria Iranului în alb şi negru: invitaţie la lansarea unui roman grafic – o premieră în România!
● Despre Piaţa Universităţii, mineriade… şi ce făcea Moscova în acel timp (1/4); (2/4); (3/4); (4/4)
● “Matrioşka” în vizită în Oltenia… la Târgu Jiu
● Povestiri din “Dilema veche”: la 30 de ani de la moartea lui Iosip Broz Tito
● Despre dosarul CNSAS al lui Adrian Marino + un foarte bun interviu cu Herta Müller
● Rahan – eroul bidimensional ce străbătea lumea la pas (plus copilăria noastră)
● Cadou de Ziua copilului (din fiecare): un desen animat & un interviu în temă
● Transnistria – ghiuleaua rusească de la glezna Republicii Moldova (1/3); (2/3); (3/3)
● E duminică, e comics: despre cine munceşte în familia europeană
● Geopolitica muzicii pop: concursul EUROVISION
● Propaganda care contaminează, totuşi
● Politica externă a Rusiei în epoca postsovietică (1/4); (2/4); (3/4); (4/4)
● Vitalie Ciobanu despre problema transnistreană a Republicii Moldova (RFE/RL)
● Povestiri din “Dilema veche”: Pe cine iubesc (în văzul lumii!) miresele din Chişinău?
● Din istoria celui de-al II-lea război mondial: scufundarea cuirasatului Bismarck (1/3); (2/3); (3/3)
● Între Sfântul Scaun şi Partidul comunist: catolicii din România (1/5); (2/5); (3/5); (4/5); (5/5)
● Cronica de teatru: “Sufletul – puncte de vedere”, de Dimitre Dinev
● Rusia şi NATO: să ne aşteptăm la o schimbare de paradigmă? (răspunsul revistei “The Economist”)
● Dacă e duminică, e comics: din nou despre criza euro (şi a Europei)!
● Rusia, ca un Hamlet cu milioane de chipuri (1/3); (2/3); (3/3)
● O iniţiativă lăudabilă: “AER de carte… la Palat”
● Povestiri din “Dilema veche”: La Chişinău, o stăpână peste bucate
● Dezbatere “Foreign Policy România” la Craiova
● Cronica de teatru: “Opera de trei parale”, la Nottara – o reuşită (doar) parţială
● Un reportaj “la cald”: prezentul incomod din Republica Moldova
● Unde începe (şi unde se termină) Europa Centrală?
● Moştenirea politică a lui Lech Kaczynski
● Mult simbolism, puţine speranţe? – Vizita premierului turc Erdogan în Grecia
● Dacă e duminică, e comics: Europa a început (şi poate se termină!) în Grecia!
● Vizita la Bucureşti a secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen – interviu
● Impactul zilei de 9 mai (a.c.) asupra politicii de la Chişinău
● “Rusia şi Ucraina îşi finisează calul troian transnistrean”
● Poveşti din “Dilema veche”: Nevroze de paradă, de la Chişinău la Moscova
● “Premieră istorică” în Marea Britanie: conservatorii şi liberal-democraţii la guvernare
● Din nou despre competiţia Nabucco – South Stream
● Imagini de la parada de 9 mai (a.c.) din Piaţa Roşie, Moscova
● Rusia şi prezenţa navelor flotei SUA la Marea Neagră (1/4); (2/4);(3/4);(4/4)
● Revenim asupra contractului Kiev – Moscova privind flota rusească la Marea Neagră
● Cronica de teatru: “PYRAMUS & THISBE 4 YOU”, la Teatrul Odeon din Bucureşti
● Dacă-i duminică, e comics: ursul şi ariciul, din nou (!)
● Putin şi Medvedev, kazaciok şi “Deep Purple”
● Scindarea unei ţări în inima Europei? Belgia, azi (dar mâine?)
● Poveşti din “Dilema veche”: Memento – la 20 de ani de la începutul Pieţei Universităţii – 1990
● Festivalul Internaţional SHAKESPEARE, la Craiova şi Bucureşti
● O vară fierbinte pentru Europa. Criza euro = criza UE?
● Rusia – sau despre miturile care nu se lasă uitate (1/2); (2/2)
● Cronica de teatru: “Elling”, la Teatrul de Comedie din Bucureşti
● Preşedintele R. Moldova merge la Moscova, dar nu va asista la parada de 9 mai
● Dacă-i duminică, e comics: ursul şi ariciul (!)
● Oligarhii ruşi cumpără (la propriu) ziare europene
● Mihai Ghimpu la Bucureşti – declinul sau apogeul AIE?
● “The Economist” despre criza euro şi despre alegerile din Marea Britanie
● O carte despre teoria (şi practica politică a) “moldovenismului”
● Din nou despre recenta carte (tradusă în româneşte) a Annei Politkovskaia
● Poveşti din “Dilema veche”: Românii şi polonii, de la Sobieski la Kaczynski
● Presa europeană despre acordul Rusia – Ucraina privind baza navală din Crimeea
● Cronica de teatru: Maxim Gorki, din nou la Bucureşti
● Scandalul din Parlamentul Ucrainei – şi consecinţele pentru România, R. Moldova, Marea Neagră
● De la legionarism, prin comunism, spre liberalismul suedez – memoriile Anei Maria Narti (1/5); (2/5); (3/5);(4/5);(5/5)
● De la tratatul START la pădurea Smolensk: cu ochii spre Est (1/2); (2/2)
● Este bine sau nu ca Republica Moldova să participe cu soldaţi la parada de 9 mai de la Moscova?
● Rusia şi terorismul cecen: pumnul sau palma? (1/2); (2/2)
● Poveşti din “Dilema veche”: De la zeiţele Greciei la sinucigaşele Ceceniei
● Cu Matrioşka, la “rădăcina” Rusiei postsovietice (1/3); (2/3); (3/3)
● Conferinţa internaţională de istorie de la Chişinău, 21-23 aprilie a.c.
● Chiar şi după moarte, Lech Kaczynski a mai stârnit o polemică: locul înmormântării sale
● Cînd a început România comunistă o politică independentă faţă de Moscova? (1/5); (2/5); (3/5);(4/5);(5/5)
● Ceremonia funerară dedicată ex-preşedintelui Kaczynski – emisiune Realitatea TV
● Greşelile de astăzi se vor răzbuna mâine – prof. univ. Zoe Petre despre noua Lege a Învăţământului
● Mihail Gorbaciov – omul, istoria, memoria
● Despre răul banalizat, despre Cecenia şi despre Natalia Estemirova
● După primul tur al alegerilor din Ungaria
● O emisiune TVR1 despre consecinţele accidentului de la Smolensk
● După summit-ul pentru securitate nucleară de la Washington
● Poveşti din “Dilema veche” (PS nr. 445): Reabilitatea postumă a domnului Goe
● La masa “Adevărului”: Adrian Cioroianu în dialog cu Ovidiu Nahoi şi Ion M. Ioniţă (1/4); (2/4); (3/4); (4/4)
● Un articol exemplar din presa poloneză despre relaţiile dintre Varşovia şi Moscova
● Cea de-a IV-a şedinţă a Consiliului Consultativ al MAE
● Despre Lech Kaczynski, văzut mai de aproape – şi despre politica Poloniei, acum
● O emisiune TV despre teribilul accident în care a fost implicat preşedintele polonez Kaczynski
● Despre “Viaţa unui om singur” – a lui Adrian Marino – şi reacţiile de după (1/4); (2/4); (3/4); (4/4)
● Cronica de artă: despre artistul Samy Briss
● Semnal editorial: un autor român despre civilizaţia şi (geo)politica Islamului
● Din istoria (şi geopolitica) vecinilor noştri bulgari şi sârbi
● Cronica de teatru: “Miss Daisy” şi eşecul ei, cu Maia Morgenstern
● “Bătălia pentru simboluri” din R. Moldova
● “The Economist” despre (printre altele) relaţia dintre România şi Republica Moldova
● Spoturi TV “Dilema veche” la relansare (1); (2)
● Aprilie 2009 – 2010 : un an de la protestele tineretului din Republica Moldova
● O carte anume zguduie intelighenţia română! Despre “memoriile” lui Adrian Marino
● Magistraţii români în postcomunism (1/2); (2/2)
● O masă la Ramallah – va fi vreodată pace sub măslini?
● Iranul – de la Nicolae Ceauşescu la Barack Obama (1/2); (2/2)
● Cronica de teatru: “Legenda marelui Inchizitor”, după F.M. Dostoievski
● Fostul ministru Ştefan Andrei a împlinit 79 de ani
● Lansarea la Bucureşti a ultimei (!) cărţi a Annei Politkovskaia (+ cronică de carte)
● Atentat cu explozii în staţii de metrou din Moscova, 29 martie 2010 (text şi video CNN); (ipoteză privind atentatele – Gabriela Ioniţă); (cel mai dur atentat din ultimii 6 ani + cronologie); (NY Times: un test pentru premierul Putin); (The Economist: o tragedie rusească + harta)
● O hartă animată a istoriei religiilor
● Alegerile regionale din Rusia şi starea Opoziţiei (1/2); (2/2)
● Cronica de teatru: “Toţi fiii mei”, de Arthur Miller, la TNB
● Cronica de artă – O enigmă a picturii româneşti: Jean David
● Detalii de la evenimentul semnării noului tratat SUA – Rusia
● Pe 8 aprilie 2010, la Praga, a fost semnat noul tratat SUA – Rusia privind dezarmarea nucleară
● Preşedintele B. Obama despre semnarea noului acord de dezarmare SUA – Rusia
● Un moment istoric (sau nu?): Rusia şi SUA au ajuns la un acord de reducere a arsenalelor nucleare
● Geopolitica muzicii: despre moştenirea lui Wagner şi festivalul de la Bayreuth
● Cutia Pandorei a anticipatelor în Republica Moldova
● O scrisoare deschisă pe adresa Prim-ministrului E. Boc şi a Ministrului Educaţiei, D. Funeriu
● Diferiţi sau aidoma? Biopolitica în România interbelică
● La Paris, conferinţă UNESCO – CIRET – ICR dedicată filozofului Ştefan Lupaşcu / Stéphane Lupasco
● Geopolitica muzicii & VIDEO de weekend: PolonO-zone, “Dragostea din tei”
● Două decenii de la conflictul etnic din Târgu Mureş, din martie 1990
● “Revenirea” Ucrainei pe harta Gazprom şi despre competiţia “South Stream” – Nabucco – Nord Stream
● “Votul de aur” şi reforma constituţională în R. Moldova
● Din nou despre Ucraina: Ianukovici – “omul Rusiei” sau “noul dîrjavnik”? (1/3); (2/3); (3/3)
● Cronica de teatru: Caragiale, la modul manelistic
● Din istoria diplomatică a României: demersuri în cadrul CSCE, 1966-1975 (1/6); (2/6); (3/6); (4/6); (5/6); (6/6)
● Ce a scos la iveală “duelul” instituţional dintre Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu
● Acel Ceauşescu pe care l-am creat: despre un fascinant şi păgubitor cult al personalităţii (1/2); (2/2)
● Marx, astăzi – o speranţă sau o iluzie? (1/2); (2/2)
● O analiză a “moştenirii” intelectuale a Monicăi Lovinescu – despre “Unde scurte” ca fragment de istorie literară (1/5); (2/5); (3/5); (4/5); (5/5)
● Teledon la TVR pentru campania “Europa liberă, aici!”
● Adrian Cioroianu a lansat „Geopolitica Matrioşkăi” la Timişoara(+ invitaţie)
● Cronică de teatru: M. Bulgakov, o satiră despre Rusia secolului trecut
● Analiză asupra modificării prin referendum a Constituţiei Republicii Moldova
● Anneli Ute Gabanyi despre situaţia din Republica Moldova
● Dezbatere la GDS – Premiu pentru Societatea Timişoara (invitaţie); (detalii)
● Cronica de artă: despre Dimitrie Berea
● Geopolitica iubirii: de 8 martie, un cadou în cuvinte cititoarelor noastre
● Adevăraţii câştigători ai Premiilor Oscar din acest an (!)
● Astăzi au loc alegeri în Irak: un test dur pentru un stat fragil
● Bibliografie curs “Societate, cultură, ideologie în România postbelică”
● In memoriam Grigore Vieru: nume de stradă la Iaşi, bust la Craiova
● Lucian Boia – despre Marx şi marxism, astăzi (1/2); (2/2)
● Cronica de artă: Sergiu Singer şi postmodernismul născut şi nu făcut
● Geopolitica iubirii: un dialog despre dragoste cu Alexandru Paleologu
● Despre ultima carte a profesorului Lucian Boia, ”Germanofilii” (Adrian Cioroianu); (Mircea Morariu); (Marius Baloş)
● O carte dedicată istoriei cooperativizării pământurilor în Oltenia
● Este Dimitri Medvedev un reformator de tipul lui Mihail Gorbaciov?
● Provocări inedite la adresa Americii – şi Occidentului (1/2); (2/2)
● Fareed Zakaria – Ar fi bine (sau nu) ca SUA să atace Iranul?
● Sunt interesate Rusia şi China în stoparea ambiţiilor nucleare ale Iranului? – analiză TNR
● Despre posibilitatea apariţiei unui alt partid de stânga în România (!)
● O critică a politicii (externe şi interne) a administraţiei B. Obama – din partea unui votant al ei
● Şi totuşi, ce va urma? Ucraina, Rusia, UE şi NATO după victoria lui Ianukovici
● Rolul “doamnei învăţătoare” a fost luat de micul ecran
● Dilemele regionale ale scutului american
● Dansând cu ruşii – România în South Stream
● Ce va aduce anul 2010 pentru Rusia? – o analiză a ziarului moscovit “Izvestia”
● VIDEO: Armenia la “Eurovision”
● Cazul lui “Caudillo” Francisco Franco – Istorie şi Memorie în Spania de azi
● Ianukovici: “Nu sunt omul Kremlinului” – interviu CNN
● Marea lecţie a Istoriei (sau ce au în comun Fukuyama şi Miss Univers 2009?) – (1/2); (2/2).
● Presa rusă: Unirea cu Moldova îi va aduce României probleme cu Ungaria şi Bulgaria
● “Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut” – Vladislav Inozemţev – (1/2); (2/2).
● Generaţii, bunici, politică şi istorie – George Gurescu în dialog cu Adrian Cioroianu – (1/6); (2/6); (3/6); (4/6); (5/6); (6/6).
● O poveste duminicală cu urşi (fără nici o legătură cu Rusia!): (1/2)
● Politica imaginii: mode, stiluri, aparenţe
● România priveşte Estul de sub scut
● “The Economist”: aliaţi din NATO îngrijoraţi de decizia Franţei de a vinde nave Mistral Rusiei
● Vânzarea de nave franceze “Mistral” către flota rusă: o provocare pentru NATO
● Scandalul Blackwater şi noua administraţie americană
● Ucraina: spre Moscova sau spre Bruxelles?
● România apare pe hartă în mai multe dintre planurile Gazprom
● Cum va colabora Bucureştiul cu noul preşedinte de la Kiev?
● Naufragiul utopiei comuniste – cronică de carte
● Ucraina după alegeri – consecinţe posibile ale victoriei lui Ianukovici
● Politica Rusiei în Caucazul de Nord (1/2); (2/2)
● Despre cărţi, politică, intelectuali şi memorie – G. Onofrei în dialog cu A. Cioroianu (1/6); (2/6); (3/6); (4/6); (5/6); (6/6)
● George Friedman – predicţii geopolitice pentru secolul XXI (1/4); (2/4); (3/4); (4/4)
● Iulia Timoşenko vrea rejudecarea procesului de la Haga cu România (1/2); (2/2)
● România în scutul antirachetă al SUA
● O nouă carte despre revoluţia est-europeană din 1989 – Sebestyen
● “Dosarul Mistral” – contractul de armament dintre Rusia şi Franţa (1/2); (2/2)
● “Matrioşka” în vizită la Iaşi – cum a fost
● “Societatea Timişoara” propusă pentru premiul GDS pe 2009
● Cea mai mare provocare a României liberale
● Relaţiile dintre România şi R. Moldova – două analize
● VIDEO – Efectele globalizării (4) – “Let it be”, cover sovietic
● VIDEO – Efectele globalizării (3) – “Let it be”, cover rusesc marinari
● Marea schismă modernă: ce se vede vs. ce nu se vede (1/2); (2/2)
● VIDEO – Efectele globalizării (2): “Yesterday”, cover la balalaika
● VIDEO – Efectele globalizării (1): “Yesterday”, cover rusesc
● Alegeri în vecini, criză acasă – ce spune tînara generaţie de români
● VIDEO – Hugo Chavez despre cutremurul din Haiti – teoria conspiraţiei
● Vineri 29 ianuarie 2010, “Matrioşka” merge în vizită la Iaşi
● Nicolae Ceauşescu erou literar, de la Titus Popovici la Marin Preda (1/4); (2/4); (3/4); (4/4).
● Despre relaţia R. Moldova – Ucraina în prezent
● Ce nu a spus Van Rompuy la Bucureşti (1/2); (2/2).
● VIDEO – Geopolitica STRATFOR: predicţii pentru secolul XXI
● VIDEO – Geopolitica STRATFOR: Orientul Mijlociu 2010-2020
● Revoluţia română din 1989: viciile şi virtuţile normalităţii sociale (1/5); (2/5); (3/5); (4/5); (5/5).
● Câtă Moldovă şi câtă Rusie în politica UE?
● Remember George Şerban – Proclamaţia de la Timişoara
●Alegerile din Ucraina, primul tur: 17 ianuarie (analiza EURAST); (analiza Newsweek); (analiza Le Figaro); (analiza The Economist); (analiza RIA Novosti); (reportaj video RFERL)
● A fost mareşalul Ion Antonescu un erou?
● Davutoglu – omul care (pre)vede geopolitic în Turcia un imperiu (iarăşi)?
● EURAST recomandă: o analiză geopolitică a STRATFOR privind Rusia în 2010
● Brzezinski face analiza geopolitică a politicii externe a a primului an de mandat Obama (1/6), (2/6), (3/6), (4/6), (5/6), (6/6).
● Un eveniment istoric: China depăşeşte Germania ca cel mai mare exportator de pe piaţa globală
● Revoluţia din 1989 în imaginile mele
● (Recapitulare) Spre o nouă relaţie SUA – Rusia?
● Istoria, memoria (şi politica!) genocidului armean
●(Recapitulare) România şi Germania au loc într-o singură UE?
● Spania şi-a asumat preşedinţia rotativă semestrială a Uniunii Europene
● Cititorii au decis: TOP 10 – Cele mai populare articole GEOPOLITIKON, din anul 2009
● N. Ceauşescu ar fi împlinit 92 de ani: artistul Ion Irimescu şi Conducătorul
● “Nu-l poţi obliga pe dl Voronin să treacă Prutul dacă dânsul preferă un mal al incertitudinii”
● Interviu cu Susan Glasser, editor-şef al revistei “Foreign Policy”
● “Le Figaro” despre România din 2009: dezamăgită şi dezamăgitoare
● “Le Figaro” despre Bulgaria: stat european sau cal troian al Rusiei în UE?
● Anul acesta Canada-i la putere!
● La mulţi ani domnului profesor Cioroianu… Adrian Cioroianu!
● Cărţile “Istorie, eroi, cultură politică” şi ”Geopolitica Matrioşkăi” de Adrian Cioroianu comentate de: Bogdan Barbu… Simona Deleanu… Ioana Cristea Drăgulin… Mircea Morariu… Constantin Romulus Preda & Radu Cupcea… Ştefan Stănciugelu…
● Comunismul şi cel care a trăit iluzia – Pavel Câmpeanu
● Medvedev & Putin satirizaţi: libertatea presei sau operaţiune de PR?
● A fost mareşalul Ion Antonescu un erou?
● Dimitri Medvedev face un bilanţ al anului 2009 în Rusia: (1/3); (2/3); (3/3)
● EURAST recomandă: predicţii geopolitice pentru următorul deceniu!
● Ce ne-a (re)adus revoluţia est-europeană din 1989?
● Lucian Boia – calmul, eleganţa şi dubiul în Istorie
● Acum 30 de ani, URSS atacau Afganistanul. Azi, NATO & SUA pot învăţa ceva din istorie?
● Revoluţia română, serviciile secrete & Ion Iliescu (1/2); (2/2)
● Egor Gaidar – arhitectul & victima politică a reformei capitaliste din Rusia postsovietică
● Acel 1989 al meu. De ce este bine să ai o singură revoluţie în viaţă (1/7); (2/7); (3/7); (4/7); (5/7); (6/7); (7/7)
● Fostul ministru de externe israelian, dna Ţipi Livni – subiect al unui ordin de arestare?
● Revista “The Economist” despre alegerile prezidenţiale din România
● Nicolae Ceauşescu şi destinul (da, N.C. credea în steau sa norocoasă!)
● Caramitru şi Dinescu au aflat ultimii despre executarea soţilor Ceauşescu
● Turcia – o nouă politică externă “imperială”?
● Iran & Rusia + China – ce strategie trebuie să aibă Occidentul?
● Rusia vrea să fie garantul păcii în Europa – şi să ţină NATO de(o)parte
● R. Moldova pe pilot automat după eşecul numirii unui preşedinte
● Discursul Nobel al preşedintelui Obama: “Ne pierdem noi înşine…”
● Revoluţia din 1989, România – camuflaj pentru Securitatea lui Ceauşescu?
● Secera şi ciocanul, muncitorul şi kolhoznica – din nou pe piedestal
● România – cu doi preşedinţi, Republica Moldova – cu niciunul
● Niall Ferguson despre destinul Americii ca mare putere
● După 20 de ani – interviu cu Adam Michnik
● Cum “pescuieşte” Rusia în apele politicii de la Chişinău
● Regele Spaniei şi pumnul lui Băsescu
● Obama anunţă noua strategie a SUA în Afganistan
● A. Păunescu şi A. Cioroianu despre criza actuală (ziua 1); (ziua 2); (ziua 3); (ziua 4); (ziua 5); (ziua 6); (ziua 7).
● Documente valide & erori penibile despre Nicolae Ceauşescu
● Vladimir Putin merge la Paris pentru cumpărături de lux
● Imaginea reală a României în lume (I) – index prosperitate
● Imaginea reală a României în lume (II) – index corupţie
● Cît de româncă este Herta Müller?
● Revoluţia din decembrie 1989: bucurie, eroi şi mistere (I & II)
● Puterea spiritului: Neagu Djuvara & Nicolae Manolescu
● Cea mai bună cale de a sărbători 1 Decembrie în România
● O mare dilemă de Thanksgiving în America!
● O istorie antropologică a culorilor
● Enigma discursurilor din campania prezidenţială din România!
● Din ce anume sînt făcute revoluţiile?
● După Războiul rece – dacă şi ce fel de conflicte ar mai putea urma? (partea I-a); (partea a II-a); (partea a III-a)
● Creşterea imigraţiei în Europa va încuraja politic dreapta extremă?
● Barack Obama nu participă la aniversarea căderii Zidului de la Berlin
● Despre noua doctrină militară a Rusiei
● Mihail Gorbaciov despre anul de graţie 1989
● Contractul de armanent dintre Rusia şi Franţa
● Nicolae Ceauşescu devenit agent de publicitate
● Nepotul lui Stalin cheamă Istoria la tribunal
● Vizita lui Joe Biden în România
● Rusia, Uniunea Europeană şi proiectul Nabucco
● Ceauşescu şi generaţia “decreţeilor”
● O nouă “resetare”: Marea Britanie & Rusia depăşesc “impasul” Litvinenko?
● Rusia de azi şi nostalgia imperiului de ieri (1/3); (2/3); (3/3)
● Good cop Clinton în Rusia, bad cop Biden în Europa Centrală şi de Est
● Va deveni Serbia pilonul Rusiei în Balcani?
● Fotbal şi geopolitică: Rusia candidează pentru organizarea C.M. de fotbal 2018
● Ce şanse are Barack Obama să schimbe imaginea Americii?
● Parteneriatul Estic al UE – şansă sau amăgire pentru statele vecine Rusiei?
● Obama în Europa de Est: pe scut sau sub scut?
● Fotbalul ca istorie: in memoriam Ion Oblemenco
● Dinastia de istorici Giurescu
● Au fost Mircea Răceanu sau Ion Mihai Pacepa trădători?
►►►►►►►►►►►◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄
G E O P O L I T I K O N & EURAST recomandă:
* Spectacol literar-artistic de Crăciun la Teatrul „Elena Teodorini” din Craiova – sâmbătă, 18 decembrie a.c., ora 18.00. Detalii
● În numărul 346 al revistei Dilema veche (datat joi, 30 septembrie a.c.), Adrian Cioroianu scrie despre situaţia de azi a foştilor deţinuţi politici, în virtutea noilor reglementări legale care-i vizează.
● În numărul 7/2010 al revistei Scrisul românesc (datat iulie a.c.), Adrian Cioroianu scrie despre Rusia, care a reînvăţat să zâmbească…
● Perspective avizate asupra relaţiilor dintre Rusia & spaţiul ex-sovietic şi SUA & NATO & Uniunea Europeană: Zbigniew Brzezinski… Dan Dungaciu… Piotr Dutkiewicz… Naina Elţîn… Niall Ferguson… Susan Glasser… Mihail Gorbaciov… Nikolas K. Gvosdev… François Hauter… Vaclav Havel… Tony Judt… Michael Meyer… Adam Michnik… Vladimir Socor… Filip Vârlan…
● Radio France International & Dilema veche vă propun aici emisiunea “Punerea pe gânduri” din 04 martie a.c. (realizator: Luca Niculescu), având ca temă Actualitatea lui Marx? şi găzduindu-i ca invitaţi pe Mădălina Şchiopu, Mircea Iorgulescu şi Adrian Cioroianu.
►►►►►►►►►►►◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄
Chestionar G E O P O L I T I K O N:
Rezultatul întrebărilor precedente:
● Va reuşi Parlamentul Republicii Moldova pînă pe 10 decembrie a.c. să aleagă un nou preşedinte al Republicii? DA, va reuşi: 32%; NU, şi se va ajunge la alegeri anticipate: 68%. ● Credeţi că în următorii 5 ani va fi detronat dolarul ca monedă-etalon a comerţului internaţional? DA: 48 % – NU: 52% ● Va obţine Rusia dreptul de a organiza Campionatul Mondial de Fotbal din 2018? DA: 68% – NU: 32% ● Este meritat Premiul Nobel pentru Pace acordat preşedintelui Barack Obama? DA: 57% – NU: 43% ● Credeţi că Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, lansat pe 7 mai a.c., este o şansă sau o amăgire pentru statele vecine Rusiei (R. Moldova, Ucraina, Georgia ş.cl.)? O şansă: 64% – O amăgire: 36%
►►►►►►►►►►►◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄
● BIS DAT, QUI CITO DAT : ●●● M. Britanie urmează SUA în resetarea relaţiilor cu Rusia? ●●● Cunoaşteţi numele unui ex-preşedinte european proverbial printre prieteni prin faptul că-şi rătăcea brichetele? ●●● Viaţa de după roman a eroului literar Taras Bulba ●●● Există o strategie good cop – bad cop în relaţia SUA cu Rusia? ●●● Va deveni Serbia pilonul Rusiei în Balcani? ●●● Ştiaţi că nu de mult comuniştii din Rusia i-au scris o scrisoare cântăreţei pop Madonna? ●●● Laureata Nobel Herta Müller este româncă sau nu? ●●● Fotbal şi geopolitică: Va obţine Rusia organizarea Campionatului Mondial de Fotbal din 2018? ●●● Care-i legătura dintre Barack Obama şi Pamela Ewing din serialul Dallas? ●●● Fotbal şi istorie: volum în curs de apariţie despre Ion Oblemenco, coordonat de Ion Jianu, autorul unui volum despre scrisoarea celor 6, din martie 1989… ●●● A greşit sau nu Barack Obama anulând scutul antirachetă din Cehia-Polonia?… ●●● Vrea Vladimir Putin să-i semene lui Petru cel Mare? … ●●● Ştiaţi că istoricul Dinu C. Giurescu a fost foarte aproape de o căsătorie cu o frumoasă turcoaică pe nume Şulé?… ●●● Credeţi că europenii ar trebui să fie mai atenţi la Uniunea Europeană decît la sprijinul american?… ●●● Au fost Mircea Răceanu sau Ion Mihai Pacepa trădători? Ce au trădat? Pe cine? Faţă de cine?…
►►►►►►►►►►►◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄
G E O P O L I T I K O N recomandă:
● Bibliografie curs “Cultul personalităţii şi construcţia unicităţii liderului în România contemporană” al prof. univ. Adrian Cioroianu: Curs_cult personalitatii_bibliografie
● Bibliografie curs “Societate, cultură, ideologie în România postbelică” al prof. univ. Adrian Cioroianu: Curs_Societate cultura ideologie_bibliografie
● Bibliografie curs Intelectuali şi societate în România după 1945 – Master, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti
● Visul lui Machiavelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010
● Istorie, eroi, cultură politică, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 2008 – Premiul “Nicolae Iorga” pentru Carte de Istorie al revistei Scrisul românesc, 2008.
● Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2005 (ed. a 2-a 2007) – Premiul revistei Cuvântul pentru Carte de Istorie, 2005.
● Scrum de secol. O sută una de poveşti suprapuse, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2001
● revista Dilema veche
● revista Contrafort
● revista Scrisul românesc
● revista Foreign Policy – România
● revista Sfera politicii
● revista Lettre internationale – ediţia română
►►►►►►►►►►►◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄
Planeta mai şi zâmbeşte (click pe imagine pentru o rezoluţie mai bună)
►►►►►►►►►►►◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄
Ce a fost:
* Luni, 27 septembrie a.c., ora 16.00, postul TV Sport.ro îl care ca invitat, într-o emisiune live, pe prof. Adrian Cioroianu.
* Vineri, 24 septembrie a.c., ora 13.00, la Salonul de carte, presă şi muzică de la Ploieşti va avea loc prezentarea cărţii Visul lui Machiavelli, de Adrian Cioroianu, în prezenţa autorului. Prezentarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
* Sâmbătă, 25 septembrie a.c., ora 11.30, în Biblioteca Facultăţii de Istorie din Bucureşti (sala Gh. I. Brătianu) va avea loc conferinţa Forme şi manifestări ale terorismului în secolul XX-XXI. Printre invitaţii care vor prezenta un cuvânt de deschidere a conferinţei: prof. Adrian Cioroianu. Programul integral: Conferinta Fac Ist Terorism sept 10
* Luni, 20 septembrie a.c., ora 21.30, postul TV Antena 2 (emisiunea „Nimic important”, realizator: Lucian Mîndruţă) vă propune o discuţie despre anii ’80 în societatea românească. Invitat: prof. Adrian Cioroianu.
* Miercuri, 22 septembrie a.c., ora 10.00, la sediul Jockey Club din Bucureşti: dezbatere a Institutului Român de Istorie Recentă pe marginea legii privind despăgubirea foştilor deţinuţi în închisorile comuniste. Moderator: prof. Adrian Cioroianu.
● Marţi, 8 iunie, la ora 18:30, Editura ART vă aşteaptă la Café Verona pentru lansarea primei colecţii de romane grafice din România. Seria se va deschide cu Persepolis, autobiografia autoarei franceze de origine iraniană Marjane Satrapi. Invitaţii discuţiei: Adrian Cioroianu (istoric, eseist, jurnalist şi, nu în ultimul rând, pasionat de BD), Alexandru Ciubotariu (streetartist şi autor de benzi desenate), Miloš Jovanovič (realizatorul Hardcomics), Dodo Niţă (autor de benzi desenate şi de cărţi dedicate acestui fenomen) şi Anamaria Pravicencu (Asociaţia Jumătatea plină). (detalii)
● Universitatea “Constantin Brâncuşi” & Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu vă invită vineri 04 iunie a.c. la o dezbatere pe marginea cărţii:
ADRIAN CIOROIANU
GEOPOLITICA MATRIOŞKĂI.
Rusia postsovietică în noua ordine mondială
Prezintă: Elena ROATĂ, Maria COCHINĂ, Valentin POPA. Evenimentul va avea loc în data de vineri, 04 iunie 2010 la Muzeul de Artă, Târgu Jiu, din Parcul Central, începând cu ora 18.00. Afişul manifestării: LANSARE DE CARTE-AC – TG JIU – IUN 10
● Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu invită la lansarea de carte:
DOREL DUMITRU CHIRIŢESCU
A TREIA ROMĂ. Despre capitalism, America şi criza din 2007
Prezintă: Adrian CIOROIANU, Dan SEMENESCU, Valentin POPA. Evenimentul va avea loc în data de sâmbătă 5 iunie 2010 la Biblioteca Centrală a Universităţii CB din Târgu Jiu, de la ora 12.30.
● Joi, 20 mai a.c., ora 16.30, Radio Oltenia Craiova a prezentat dezbaterea Foreign Policy-România care tocmai avusese loc în Sala mare a Primăriei din Craiova. Invitat (prin telefon), prof. Adrian Cioroianu.
● Marți, 11 mai, ora 18.00, la Teatrul ACT din Bucureşti, vor fi lansate primele două cărți din noua serie editorială propusă de Fundația Culturală „Camil Petrescu” sub titlul Eu, tu, el… și Istoria: prima dintre ele, Fiare, îngeri şi martiri. Însemnări despre seducţia totalitară de Ana Maria Narti, prefaţă de Adrian Cioroianu, postfaţă de Ileana Popovici. Participă: Ana Maria Narti, Adrian Cioroianu şi Florica Ichim. Prezintă criticul literar Dan C. Mihăilescu. Actrița Coca Bloos va citit fragmente din volum. (detalii, aici)
● În numărul 325 al revistei Dilema veche (datat joi, 06 mai a.c.), Adrian Cioroianu scrie despre polemica de la Chişinău privind participarea la parada rusească de 9 mai.
● Duminică, 18 aprilie a.c., ora 16.00, RealitateaTV propune o ediţie specială, dedicată ceremoniei funerare din Polonia. Printre invitaţi, Florin Ţurcanu, Emil Hurezeanu, Adrian Cioroianu.
● Vineri, 16 aprilie a.c., ora 18.00 (reluare: sâmbătă 17 aprilie a.c., ora 21.00 şi duminică 18 aprilie a.c., ora 21.00), postul TV Money Channel prezintă emisiunea “Lumea în mişcare”. Invitatul ediţiei: prof. Adrian Cioroianu.
● Sâmbătă, 17 aprilie a.c., ora 11.00, TVR1 (realizator Luca Niculescu) găzduieşte o ediţie specială despre consecinţele accidentului de la Smolensk. Invitaţi: Jaroslaw Godun (directorul Institutului cultural polonez la Bucureşti), analistul Dan Dungaciu, prof. Adrian Cioroianu.
● Luni, 12 aprilie a.c., la ora 20.00, postul B1TV propune dezbaterii politica internă şi externă a Poloniei în urma accidentului delegaţiei Kaczynski. Printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
● Duminică, 11 aprilie a.c., ora 21.30, o ediţie specială la Realitatea TV va discuta accidentul delegaţiei Kaczynski şi va face un bilanţ al ultimei săptămâni în politica internă. Printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu
● Teribilul accident în care a fost implicat preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, va fi comentat – azi, 10 aprilie a.c. – la ştirile ProTV de la ora 13.00 şi într-o emisiune specială la Realitatea TV, la ora 15.00. Printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
● Luni, 29 martie a.c., ora 15.00, în Sala Mare a Bibliotecii Facultăţii de Istorie din Bucureşti (U.B.) va avea loc lansarea ediţiei româneşti a cărţii Jurnal rusesc, de Anna Politkovskaia. Vor prezenta cartea (şi autoarea, ucisă în 2006): prof. univ. Zoe Petre. scriitorul Bedros Horasangian, prof. univ. Adrian Cioroianu.
● Luni, 29 martie a.c., ora 17.00, la Librăria Diverta de pe blv. Magheru din Bucureşti va avea loc lansarea cărţii Jurnal rusesc – de Anna Politkovskaia. Vor prezenta cartea: prof. Zoe Petre, Ioana Avădanei, Cristian Tudor Popescu, Bedros Horasangian şi prof. Adrian Cioroianu.
● Duminică, 28 martie a.c., ora 21.30, postul RealitateaTV propune o emisiune retrospectivă a săptămânii precedente. Printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
● Vineri, 26 martie a.c., ora 18.20, postul Radio France International / RFI (realizator: Anca Năstase) pune în discuţie recenta decizie a României de achiziţionare a unor avioane de luptă americane şi reacţiile firmelor europene – interviu cu prof. Adrian Cioroianu.
● Duminică, 21 martie a.c., ora 21h30, Realitatea TV dezbate ultimele evoluţii sociale şi politice. Printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
● Sâmbătă, 20 martie a.c., ora 16.45, postul Realitatea Tv (realizator: Stelian Tănase) propune o discuţie despre tulburările etnice din Târgu Mureş – 1990. Printre invitaţi: prof. Adrian Cioroianu.
● Sâmbătă, 20 martie a.c., ora 21.10, TVR 1 găzduieşte un teledon pentru campania “Europa Liberă, aici!” – al cărei scop este aducerea în România a arhivei postului de radio Europa Liberă (secţia română). Printre invitaţi, prof. univ. Adrian Cioroianu. La eveniment participă mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Istorie, U.B.
● Luni, 15 martie a.c., ora 20.00, TVR3 (realizator: Cristian Pârvulescu) găzduieşte o discuţie despre reforma constituţională în România de azi. Invitaţi: jurnalistul Luca Niculescu şi prof. Adrian Cioroianu.
● Luni, 15 martie a.c., ora 22.00, postul TV Vox News propune o dezbatere asupra propunerilor politice ale UDMR din ultimele săptămâni. Invitaţi: jurnalistul Ion Cristoiu şi prof. Adrian Cioroianu.
● Marţi 9 martie a.c., ora 17.00, la sediul GDS, Grupul de Dialog Social şi Societatea Timişoara organizează o dezbatere cu tema: “20 de ani de la Proclamaţia de la Timişoara“. În timpul dezbaterii va fi acordat şi premiul GDS pe anul 2009 Societăţii Timişoara.
● Duminică, 07 martie a.c., ora 21.30, postul Realitatea TV dezbate recentul congres al PNL. Printre invitaţi, Cristian Pârvulescu şi Adrian Cioroianu.
● Actualitatea lui Marx. Azi, joi 04 martie a.c., de la 19.10, pe Radio RFI (93,5 FM la Bucureşti) ascultă Punerea pe gânduri, emisiune realizată de RFI şi Dilema Veche. Criza economică a făcut ca filozoful german să revină în actualitate. În urmă cu câteva luni, mii de manifestanţi au scandat pe Wall Street : “Marx avea dreptate !”. În ce măsură comunismul preconizat de Karl Marx are viitor ? Vor discuta despre această chestiune jurnaliştii Mădălina Şchiopu şi Luca Niculescu, criticul Mircea Iorgulescu şi istoricul Adrian Cioroianu.
● Reprezentanţa Comisiei Europene în România vă invită la masa rotundă “Rolul UE în procesul de pace din Orientul Mijlociu“. La eveniment va fi prezent Ambasadorul Marc Otte, reprezentant special al UE în Orientul Mijlociu. Discuţia va fi urmată de o dezbatere. Evenimentul se va desfăşura la sediul Casei Uniunii Europene (Str. Vasile Lascar nr.31), etajul 1, în data de 2 martie 2010, începând cu orele 11.00. În cursul aceleiaşi seri, dl Marc Otte va cina alături de Niculae Idu (şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România) şi prof. Adrian Cioroianu (fost ministru de Externe al României).
● Joi, 25 februarie a.c., ora 13.00, în Facultatea de Istorie – Universitatea Bucureşti, are loc dezbaterea “Fenomenul Europa Liberă“. Participanţi: Nestor Rateş, Liviu Tofan, Daniela Zaharia, Virgiliu Ţârău, Adrian Cioroianu. (detalii despre eveniment)
● Vineri, 26 februarie a.c., ora 12.oo, în localul Universităţii din Craiova, o dezbatere pe teme legate de geopolitica României de azi, cu participarea prof. univ. Sorin Damean (Universitatea din Craiova) şi a prof. univ. Adrian Cioroianu (Universitatea Bucureşti) (detalii despre eveniment).
● Marţi, 23 februarie a.c., ora 22.oo, postul TV Vox News propune o discuţie despre “fenomenul Radio Europa liberă“. Invitaţi, Liviu Tofan şi prof. Adrian Cioroianu.
● Sâmbătă, 20 februarie a.c., ora 13.00, emisiunea “Europe ne priveşte” de pe postul TVR1 (realizator: Luca Niculescu) îi va avea ca invitaţi pe Ion Mircea Paşcu şi pe Adrian Cioroianu.
● Vineri, 19 februarie a.c., ora 21.00, emisiunea “Oameni de lângă noi” (realizator: Lucia Jurca) a postului Radio Bucureşti (98,3 FM) îl are ca invitat pe prof. Adrian Cioroianu
● Miercuri, 17 februarie a.c., ora 14.30, prof. Adrian Cioroianu este invitatul emisiunii “Evenimentele zilei” de la postul B1Tv.
● Joi, 11 februarie a.c., ora 16.00, postul B1TV gazduieste o dezbatere despre participarea Romaniei la scutul antiracheta. Printre invitati, prof. Adrian Cioroianu.
● Joi, 11 februarie a.c., ora 18.00, la Librăria Mihai Eminescu din Bucureşti, jurnalista (din R. Moldova) Stela Popa lansează romanul “100 de zile” (Ed. Tritonic), a cărui acţiune este plasată în Chişinău, în contextul primăverii anului 2009. Printre cei care vor prezenta cartea, prof. Adrian Cioroianu.
● Marţi, 09 februarie a.c., ora 22.00, TVR Internaţional organizează o dezbatere (realizator: Mihaela Crăciun) despre situaţia din R. Moldova şi Ucraina şi pe marginea cărţii “Geopolitica Matrioşkăi” de Adrian Cioroianu.
● Joi, 04 ianuarie a.c., prof. Adrian Cioroianu a comentat includerea României în scutul antirachetă al SUA pentru RealitateaTV, Antena3, PrimaTV, ziarul Adevărul; de la ora 16.00, RealitateaTV a găzduit o discuţie în direct pe această temă – printre invitaţi, Adrian Cioroianu.
● Miercuri, 03 februarie a.c., ora 21.30, RealitateaTV propune dezbaterii solicitarea lui Valentin Ceauşescu de a înregistra numele “Ceauşescu” la OSIM şi de a fi folosit în consecinţă. Printre invitaţi, prof. univ. Adrian Cioroianu.
● Vineri 29 ianuarie a.c. şi sîmbătă 30 ianuarie a.c., prof. Adrian Cioroianu a dat interviuri la Iaşi pentru Radio Iaşi, Radio Nord-Est, Prima TV – Iaşi, “Opinia studenţească“, “Suplimentul de cultură“
● Matrioşka în vizită la Iaşi: vineri, 29 ianuarie a.c., prof. Adrian Cioroianu are întîlniri cu studenţii Facultăţii de Istorie ai Universităţii Al.I. Cuza (ora 10.30, o discuţie cu tema “România de azi. Noi provocări geopolitice“), cu studenţi de la Universitatea Petre Andrei (ora 12.00), iar la ora 17.00, la Casa Pogor, în cadrul “Prelecţiunilor Junimii“, prof. A.C. va susţine conferinţa “Ce-i lipseşte României pentru a fi o ţară perfectă“. Cu aceeaşi ocazie va avea loc lansarea volumului “Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială“. Printre invitaţi: Constantin Simirad, Liviu Antonesei, Gheorghe Bunghez, Constantin Dram, Petru Frăsilă. (detalii: întîlnire cu tinerii istorici; Flacăra Iaşului; iaşicâştigă; Bună ziua Iaşi)
● Miercuri, 27 ianuarie a.c., ora 20.00, pe postul B1TV, o discuţie privitoare la vizita preşedintelui T. Băsescu în R. Moldova; invitaţi: Dan Dungaciu şi Adrian Cioroianu.
● Marţi, 26 ianuarie a.c., ora 22.00, postul TV Vox News găzduieşte o emisiune despre cariera politică a lui Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918); printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
● Duminică, 24 ianuarie a.c., ora 12.00, Realitatea TV pune în discuţie legătura dintre Unirea din 1859 şi politica de astăzi; invitatul orei: prof. Adrian Cioroianu.
● Luni, 25 ianuarie a.c., ora 16.00, Realitatea TV supune atenţiei subiectul alegerilor din PSD. Printre invitaţii orei, prof. Adrian Cioroianu.
● Vineri, 22 ianuarie a.c., ora 16.00, emisiunea “Evenimentele zilei” a postului B1 TV îi are ca invitaţi pe Dan Dungaciu şi Adrian Cioroianu.
● Vineri, 22 ianuarie a.c., ora 18.00, la Şcoala generală 135 “Ştefan cel Mare” din Bucureşti (Calea Ferentari, nr. 172), prof. Adrian Cioroianu le va vorbi elevilor şi invitaţilor despre Mica Unire din 24 ianuarie 1859.
● Joi, 21 ianuarie a.c., ora 11.30 – Institutul de Studii Populare organizează o dezbatere despre alegerile interne din partidele din România. Printre invitaţi: Cătălin Avramescu, Toader Paleologu, Adrian Cioroianu.
● Marţi, 19 ianuarie a.c., ora 17.00, pe Radio România Cultural, o emisiune (redactor Corina Negrea) despre Premiul Nobel pentru Pace acordat lui Barack Obama; invitat prof. Adrian Cioroianu.
● Luni, 18 ianuarie a.c., ora 14.30, pe TVR2, emisiunea e-Forum (redactor Angela Avram) discută politica UE faţă de R. Moldova. Invitaţi: jurnalistul Andi Lăzescu şi prof. Adrian Cioroianu.
● Duminică, 17 ianuarie a.c., ora 22.30, pe Realitatea TV, o retrospectivă a săptămânii politice; printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
● GEOPOLITIKON vă propune: sîmbătă, 16 ianuarie a.c. – Adrian Cioroianu despre alegerile din Ucraina şi Dan Dungaciu despre actualitatea din R. Moldova; iar duminică, 17 ianuarie a.c. – alegerile din Ucraina văzute de reviste & ziare din Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA.
● Sîmbătă, 09 ianuarie a.c., ora 16.30, prof. Adrian Cioroianu este invitatul (prin telefon) al emisiunii 3×3 realizate de Stelian Tănase pe RealitateaTV, în contextul discuţiilor despre “cazul Hayssam” şi “tratatul de extrădare România – Siria“
● Despre perspectivele anului 2010 în Republica Moldova, despre relaţia Chişinău – Bucureşti – Bruxelles, despre invitaţia preşedintelui Mihai Ghimpu către preşedintele Traian Băsescu de a face o vizită la Chişinău şi despre moştenirea delicată şi dificilă a regimului Voronin: interviu acordat pe 7 ianuarie a.c. de prof. Adrian Cioroianu emisiunii “Mai aproape de Europa” a postului de radio Vocea Basarabiei (redactor Stela Popa) – articol şi fişier audio.
● Joi, 07 ianuarie a.c., ora 21.30, Realitatea TV pune în discuţie ultimele evoluţii politice; printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
● Luni, 04 ianuarie a.c., ora 09.45, Radio Delta – RFI difuzează un interviu cu prof. Adrian Cioroianu despre relaţiile dintre România şi Rusia în contextul schimbării guvernamentale de la Bucureşti.
● Sâmbătă, 02 ianuarie a.c., ora 17.00, postul Realitatea TV propune o discuţie pe marginea principalelor evoluţii de politică externă din anul 2009. Printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
____________________ 2009
● Miercuri, 30 decembrie a.c., ora 9.30, postul de radio Realitatea FM îl are invitat pe prof. univ. Adrian Cioroianu într-o discuţie despre ziua de 30 decembrie 1947: înlăturarea forţată a regimului monarhic din România postbelică.
● Luni 28 decembrie a.c., ora 13.00, postul Realitatea TV propune dezbaterii finalul anului politic 2009; printre invitaţi, Florin Iaru şi Adrian Cioroianu.
● Marţi, 22 decembrie a.c., ora 13.30, Radio România Actualităţi găzduieşte o dezbatere despre istoria şi memoria zilei de 22 decembrie 1989. Printre invitaţi, prof. Adrian Cioroianu.
● Astăzi, 22 decembrie a.c., ora 21.10, TVR1 urma să găzduiască o emisiune-ediţie specială în direct dedicată zilei de 22 decembrie 1989. Printre invitaţi: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Alex Mihai Stoenescu, Adrian Cioroianu. În cursul amiezii, TVR & redactorii emisiunii au decis suspendarea ediţiei.
● Vineri, 18 decembrie a.c., ora 19.oo, la Paris, într-un eveniment organizat de Ministerul francez al Afacerilor Externe şi de Ambasada României în Franţa, prof. univ. Adrian Cioroianu va susţine conferinţa “La Roumanie après vingt ans. Les vertus et les vices de la normalité sociale“.
● Miercuri, 9 decembrie a.c., ora 16.00, prof. Adrian Cioroianu participă la emisiunea “Deschide lumea” a postului Realitatea TV.
● Miercuri, 9 decembrie a.c., ora 17.00, la sediul GDS de pe Calea Victoriei din Bucureşti are loc o dezbatere cu tema: 1989-2008. Schimbări şi perspective. Printre invitaţi, prof. univ. Adrian Cioroianu.
● Luni, 7 decembrie a.c., ora 22.00, o ediţie specială după alegeri a postului TV Vox News îl va avea ca invitat pe prof. Adrian Cioroianu.
● Luni, 7 decembrie a.c., ora 15.00, o ediţie specială după alegeri a Realitatea TV îl va avea ca invitat pe prof. Adrian Cioroianu.
● Sîmbătă 05 decembrie a.c., ora 19.00, emisiunea Invitaţii lui Dan Ciachir a postului Vox News îl va avea ca invitat pe prof. Adrian Cioroianu.
● Duminică, 6 decembrie a.c., ora 13.00 – ediţie specială la Realitatea TV privind alegerile prezidenţiale; printre invitaţi, Adrian Cioroianu.
● Joi, 3 decembrie a.c., cursul Intelectuali şi societate în România după 1945 al prof. Adrian Cioroianu (ora 14.00, sala 211 în localul Facultăţii de Istorie) va avea ca invitat pe scriitorul & jurnalistul Dan Ciachir, autor al volumelor recente Derusificarea şi îngheţul şi Cînd moare o epocă – ambele, Editura Timpul, Iaşi, 2009.
● Marţi, 1 decembrie a.c., postul Realitatea TV dedică o serie de emisiuni Zilei naţionale a României – inclusiv o dezbatare, de la ora 11.00, printre ai cărei invitaţi se numără prof. univ. Adrian Cioroianu.
● Sîmbătă, 28 noiembrie a.c., ora 09.00, pe postul TV Money Channel, emisiunea Business Travel îl are ca invitat pe prof. Adrian Cioroianu într-o discuţie despre istoria şi prezentul oraşului Bruxelles. Emisiunea va fi difuzată în reluare în aceeaşi zi, la ora 20.00.
● Lansări de carte la Târgul de carte Gaudeamus: vineri, 27 noiembrie a.c., ora 18.30, la standul editurii Curtea Veche: Misha Glenny – McMafia. Crime fără frontiere; la acelaşi stand, sîmbătă, 28 noiembrie a.c., ora 12.00: Vujity Tvrtko – Călătorii în infern; la ambele lansări vor vorbi autorii, editorul Grigore Arsene şi prof. Adrian Cioroianu.
● Joi, 26 noiembrie a.c., ora 22.30, postul TV Vox News: emisiunea “10+” – invitat Adrian Cioroianu – comentează ultimele evoluţii din campania prezidenţială.
● Joi, 26 noiembrie a.c., ora 14.00 – cursul “Intelectuali şi societate în România după 1945” al prof. Adrian Cioroianu se va desfăşura la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, str. Vasile Lascăr (fostă Galaţi) nr. 31 (la intersecţia cu str. Batiştei). Studenţii participanţi vor vizita expoziţia “O poveste despre libertate” şi vor viziona filmul “Cold Waves” (“Război pe calea undelor“) al regizorului Alexandru Solomon.
● Miercuri, 25 noiembrie a.c., ora 17.00, în Sala mică a Bibliotecii Facultăţii de Istorie – Univ. Bucureşti (blv. Regina Elisabeta nr. 4-12, sect. 1), prof. univ. Adrian Cioroianu este invitatul cursului “Gestionarea politicii externe” a conf. univ. Rudolf Dinu, pentru o discuţie cu studenţii despre “operatorii” politicii externe în România.
● Luni, 23 noiembrie a.c., de la ora 22.00, pe noul post TV Vox News o emisiune de analiză a ultimelor evoluţii post-turul I al alegerilor. Printre invitaţi, dnii Ion Cristoiu şi Adrian Cioroianu.
● Luni, 23 noiembrie a.c., ora 17.00 – Dezbatere la Universitatea “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti: Ana Blandiana, Adrian Cioroianu, Ovidiu Nahoi, Ilie Şerbănescu propun un bilanţ al ultimilor 20 de ani, 1989-2009; eveniment organizat de Foreign Policy România. (detalii, în curînd)
● Vineri, 20 noiembrie a.c., ora 12.00 – cartea Geopolitica Matrioşkăi (prin autorul Adrian Cioroianu şi invitaţii săi) – şi, simbolic, secretarul de stat american Condoleezza Rice (printr-un autograf pe un volum biografic) vor fi în vizită la Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova. (detalii)
● În atenţia studenţilor din Universitatea Bucureşti : În următoarele săptămîni din octombrie – decembrie 2009, cursul “Intelectuali şi societate în România după 1945” al prof. Adrian Cioroianu (în zilele de joi, ora 14.00, sala 211 în localul Facultăţii de Istorie) va avea ca invitaţi speciali personalităţi ale vieţii intelectual-artistice româneşti (sub rezerva confirmării privind data – care va fi anunţată din timp pe G E O P O L I T I K O N ) precum Ion Caramitru (actor de teatru & film, director al TNB, fost om politic), Georgeta Dimisianu (redactor editorial, printre altele, pentru volumele lui Octavian Paler), B. Elvin (scriitor, director al revistei Lettre Internationale ediţia română), Bedros Horasangian ( scriitor), Alex. Ştefănescu (critic literar, realizator de emisiuni TV) ş.a.
►►►►►►►►►►►◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄◄
G E O P O L I T I K O N 