G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

24/iun/2010 Poveşti din „Dilema veche”: despre dilemele princiare şi părinteşti ale dlui Paul ex-Lambrino

Un “prinţ” din Levant îndrăgind caterinca…

Adrian Cioroianu

Cu ani în urmă, în chiar aceste pagini, am fost relativ dur cu Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, din motive pe care nu ţin să le mai reiau (cine-i curios, să consulte colecţia; cine nu – nu; şi unora şi altora nu le cer decît să-mi acorde prezumţia de sinceritate, atunci ca şi acum). Numai că eu vorbeam acolo de un om, totuşi, decent şi care are datele bunului simţ (inclusiv cel al ridicolului). Nu aveam de unde să ştiu că cel ce urma să fiarbă live-ul în cupele telecómediilor şi să spumege pocalele tabloidelor avea să fie altcineva: un os “regesc” la care ghilimelele atîrnă mai greu decît numele propriu-zis: “prinţul” Paul ex-Lambrino.

Întîmplarea face că l-am şi intersectat pe acest domn, prin 2002 – cred. Moderam atunci o emisiune de Istorie pe nou-apărutul post Realitatea TV şi într-o zi am fost contactat telefonic de o doamnă ce s-a recomandat, amabilă, a fi purtătoarea de cuvînt a respectivului personaj. Ca să fiu sincer, m-am cam hlizit în sinea-mi – dacă nu mă înşel, distinsul domn candidase la preşedinţie în anul 2000 şi se remarcase strălucit doar prin faptul că băgase cu de-a sila limba română într-o cameră de tortură fonetică, violînd-o sistematic şi bestial. Ideea că un atît de zdrăngănitor vorbitor de limbă română are un purtător de cuvînt mi s-a părut chiar binevenită (apropo: rog entuziaştii care se joacă de-a modificarea Constituţiei să ia în calcul şi un articol care să oblige candidaţii la preşedinţie la vorbirea corectă a limbii de stat; asemenea prevedere ne va scuti în deceniile următoare de mari suprize – oricum, şansele ca la Cotroceni să vină un nou Carol I-ul germanofon sînt cvasi-nule). Revin: aşadar, m-a sunat domna respectivă şi mi-a spus că “prinţul Paul” ar avea unele lucruri (istorice) de spus. Din interes profesional, l-am invitat. Fac precizarea (pentru a înlătura orice alte presupuneri) că pe domnia sa această apariţie l-a costat fix plata taxiului cu care a venit. Nu mai insist asupra discuţiei noastre de atunci (probabil că vreo înregistrare s-o mai afla prin vreun dulap al Realităţii TV); singura concluzie la care (eu, unul) am ajuns acolo a fost că miza întregii odisei a “prinţului” era o bucată din moştenirea casei regale a României – cea de-atunci (şi de-acum), cu distinsul şi greu-încercatul rege Mihai, cu cerebrala şi nobila regină Ana, cu atît de tonica principesă Margareta ş.cl.

[[[   Premunele: Gogu (sau Jenică ş.a.m.d.). Numele: Alu România   ]]]

Bun. Au trecut de-atunci ceva ani, nu puţini. Chiar dacă răstimpul fu insuficient pentru ca dl Paul ex-Lambrino să se împace cît de cît cu limba acestor locuri (pe care o schilodeşte fonetic şi fonemic pe mai departe, cu o puerilă veselie), domnia sa şi mereu zîmbitoarea, oare din ce motive?, a sa soţie au devenit personaje nelipsite din galeria de mucava ştanţată a vedetelor de ziar autohtone. Nu e bairam monden din care exoticul cuplu să lipsească – de la emisiuni de televiziune (plutôt cancanistice) pînă la mai ştiu ce lansare obscură. E greu de spus dacă acest flétri şi atît de media-prezent duo face şi altceva decît să zîmbească sticlos prin pixeli. Mai bine spus: ştiu ei să facă şi altceva decît să se autopropulseze cu anasîna, alimentînd complice setea de rating a vînătorilor de ciudăţenii de prin televiziuni? Grea întrebare.

Mai nou, exoticul duo a devenit trio. Să le trăiască! Nemişcînd un deget, neprihănitul prunc a şi ridicat o ditamai problemă: numele său de familie pare a fi – dacă certificatul de naştere redat în media nu e o glumă – “Al României”. Mă aşteptam de la dl ex-Lambrino să aibă înţelepciunea de-a evita acest derapaj. Nu era de-ajuns că numele copilului – Carol Ferdinand (adică numele naturalilor săi bunic şi străbunic) – e, în sine, un autentic program politic? Mai era pentru cineva un secret cît de mult îl iubeşte “prinţul” Paul pe regele Mihai, pentru a cărui ieşire din decor pare a se pregăti mediatic (şi nu numai) încă de pe acum? E jenant că la noi îşi poate lua oricine orice nume de familie naţional vrea. Prevăd o contagiune frenetică: sub ce motiv unui junior de manelist(ă) i s-ar interzice pe viitor să-şi ia şi el numele ţării? Astfel încît, după Jean de la Craiova, Bianca lui Bote, Blonda lui Iri şi alte asemenea somităţi, nu văd de ce mîine unii nu s-ar numi în buletin Pardaian Alu România sau Giocondella deo Rumani.

Rog nu mă tentaţi, pe mai departe, să vă spun cele de cuviinţă şi despre cei ce l-au încurajat (sau năşit), din ranchiună dinastică sau din calcul politic, pe “prinţul” Paul în această ambiţie! Zic doar atît: iată care a fost şansa “prinţului” şi a nu foarte enigmaticei sale soţii – ei chiar au ajuns să trăiască, sperînd moşteni(to)ri, într-o ţară în care unii încă mai cred că nobleţea se cumpără la kilogram, precum fasolea.

– text publicat în revista Dilema veche, nr. 331, 17 iunie a.c.

Anunțuri

24 Iunie 2010 - Posted by | Intelo, Istorie, povesti suprapuse | , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: