G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

11/iun/2010 Şi totuşi, ceva se întâmplă acolo: criză de proporţii în relaţia Turcia – Israel – Occidentul european (şi SUA)

Ankara se întoarce cu spatele la Bruxelles

Enzo Bettiza

02 iunie a.c.| La Stampa Torino, prin presseurop.eu

Tensiunea dintre Turcia şi Israel, după atacul mortal al Tsahal-ului asupra flotilei de activişti pro-palestinieni, conduce nu doar la ruperea relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre Ankara şi Ierusalim. Aceasta este cea mai profundă criză a relaţiilor, odată solide şi fructoase, dintre Turcia şi Occident.

Situaţia extrem de complexă provocată de catastrofa atacului israelian asupra flotilei de activişti pro-palestinieni care se îndreptau spre Gaza, are ca singur epicentru iniţiativele disproporţionate şi aberante ale unui guvern de dreapta israelian foarte combativ. În centrul problemei – mai degrabă istorice decât politice pe termen scurt – se află ţara cea mai întinsă şi mai puternică din Orientul Mijlociu, Turcia.

Flotila a plecat de pe ţărmurile turce şi din Cipru. Aceasta a fost organizată și finanţată în principal de către ONG-ul fundamentalist turc „IHH”. Nava amiral a expediţiei era sub pavilion turc, iar cei o sută de activişti şi cele nouă victime ucise de comandourile speciale israeliene erau în mare parte turci.

Numeroşi analişti afirmă că, după 60 de ani de alianţe economice, politice şi chiar militare, acest atac reprezintă premizele unui război între Israel şi Turcia. În realitate, acesta a fost mai degrabă punctul culminant, cel mai vizibil şi cel mai şocant, chiar dacă indirect, al curbei, de multă vreme descendente, a relaţiilor dintre Ankara şi Israel, vecinul său, dar şi a relaţiilor cu Occidentul, în ansamblul său. Suntem pe cale de a asista la desprinderea de lumea atlantică a unei ţări puternice şi vitale, de 80 de milioane de locuitori, care timp de decenii a fost bastionul oriental al NATO şi a cărei armată este considerată a doua ca importanţă după cea a SUA.

Jocul dublu al machiavelicului Erdogan

Transformarea lentă şi reîntoarcerea la islam a naţiunii turce, în mod tehnic europenizată şi laicizată de Kemal Atatürk după cel de-al Doilea Război Mondial, a început în 1989 odată cu căderea comunismului şi sfârşitul războiului rece. Dizolvarea blocurilor rivale a redeschis perspectiva neaşteptată şi ancestrală a penetrării hegemononice a Ankarei în Caucaz, în Azerbaidjan, în republicile islamice ale fostei URSS.

Apropierea de Siria şi relaţiile, la început precaute, mai apoi evidente cu Iranul, au completat acest tip de evoluţie psihologică, politică şi religioasă,  care a mers de la europenizarea incompletă, la consolidarea legăturilor ancestrale cu Asia. Jocul, rămânând disimulat şi prudent, a devenit mult mai strâns odată cu venirea la putere, în 2002, a partidului islamic moderat Justiţie şi Dezvoltare (AKP) condus de abilul şi arogantul Recep Tayyip Erdogan şi de către coechipierul său Abdullah Gül, astăzi şeful guvernului şi respectiv şeful statului.

Erdogan a început imediat negocieri lungi şi dificile pentru intrarea Turciei în Uniunea Europeană, lucru pe care americanii – contrar opiniei multor europeni – îl vedeau cu ochi buni, deoarece considerau că este o garanţie a menţinerii legăturilor cu NATO. Dar a fost de asemenea începutul unor negocieri ambigue. Deoarece nu se înţelegea foarte bine unde Erdogan şi partidul său, doreau să conducă Turcia post-modernă.

În timp ce populaţiile anatoliene, adesea fanatice, se lăsau fascinate de sirenele mai mult sau mai puţin fundamentaliste, machiavelicul Erdogan îşi lua, la Bruxelles, câteva angajamente şi făcea multe promisiuni cu privire la respectarea unor drepturi civile care adesea erau împotriva tradiţiei naţionale şi naţionaliste turce: abolirea pedepsei cu moartea, suspendarea infracţiunii de adulter, ameliorarea relaţiilor cu kurzii, o mână întinsă creştinilor armenieni care luptau pentru recunoaşterea genocidului armenian.

Încătuşarea tendinţelor europene ale castei militare

Erdogan şi Gül, care se prezentau publicului însoţiţi de soţiile lor riguros acoperite de voaluri, dădeau impresia nu atât a dorinţei de apropiere de Europa cât de a se servi de Europa pentru a se debarasa – folosindu-se de clauzele şi exigenţele europene – de puterea istorică şi paralela a kamaliştilor, prezentă încă din anul 1920 în instituţiile şi societatea turcă.

Comisarii şi deputaţii de la Bruxelles, care exportau voluntar şi miop un moralism democratic excesiv, aveau tendinţa de a nu vedea decât casta militară şi sistemul judiciar care, în anii 1980, au înăbuşit prin lovituri de stat derivele parlamentare confuze şi insidioase, instituind guverne militare pe durate scurte şi întotdeauna tranzitorii. Pentru Erdogan, era indispensabil să lovească şi să diminueze cu o mână de fier rolul lor de garant şi de gardian al moştenirii laice a lui Mustafa Kemal, petru a readuce şi re-asiatiza, în parte, o Turcie care să devenă şefa ţărilor musulmane din regiune.

Acesta s-a servit adesea cu inteligenţă şi curaj de reglementăriile europene pentru a mutila europenismul juntei laice. Nu este o coincidență că, pe 22 februarie, a arestat mai mult de 40 de demnitari din armată, dintre care 14 membri de cel mai înalt rang. Nu este deci de mirare că Erogan s-a aliat activiştilor de pe nava amiral a flotilei pacifiste, condamnând atacul israelian drept „un act de piraterie” şi drept „terorism de stat„.

Viziunea Ankarei
Ankara întoarce spatele unui Occident fragilizat

Dezvoltarea ţărilor emergente – China, India, Brazilia, Rusia – este pe cale de a da un nou contur peisajului mondial. Iar în acest peisaj, scrie ziarul turc Hürriyet în versiunea sa în limba engleză, „Turcia, a cărei creştere este la fel de rapidă, dă semne din ce în ce mai numeroase de apropiere de acest grup, şi din ce în ce mai puţine de aderare la Occident„. „În Europa şi Statele Unite, unii interpretează acest lucru ca o ‘islamizare a politicii externe turceşti’„, adaugă Hürriyet, dar este vorba de un fenomen mult mai vast: „anti-americanismul, în particular, şi anti-occidentalismul, în general, sunt din ce în ce mai vizibile. În acest climat, a rămâne fidel legăturilor cu Occidentul reprezită pentru o provocare pentru anumite elite. Dar îndepărtarea Turciei de Statele Unite şi de Europa nu nelinişteşte marea majoritate a opiniei publice turce„. Această tendinţă merge mână în mână cu consolidarea încrederii în ţările emergente, Turcia inclusiv, care astăzi „reduc la tăcere o Europă căreia nu îi mai percep influenţa mondială„.

Anunțuri

11 Iunie 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo | , , ,

1 comentariu »

  1. O analiză destul de obiectivă pe tema blocadei israeliene, în care am regăsit multe idei cu care rezonez…
    http://www.factsandarts.com/articles/when-reason-is-forsaken/
    Prof. Alon Ben-Meir explică exact cum s-au deteriorat relaţiile în timp, ceea ce vedem acum fiind deja nivelul cronicizat al situaţiei.

    În altă ordine de idei:
    Presupun că nu mai este o surpriză pentru nimeni că Marea Neagră e tot mai mult un lac turco-rusesc…dar din ce în ce mai strânsa prietenie dintre Erdogan şi Putin e interesant de urmărit. Şi în continuare cea a ambilor cu Siria şi Iordania…Cert este că la întâlnirea de la începutul acestei săptămâni s-au mai semnat niste docomente, printre care şi cel referitor la constructia unei centrale nucleare, iar întrebat despre vreo conductă de gaz spre Israel, Putin a zis, după ce în preambul a condamnat acţiunea Israelului: net, puţin probabil…
    La Summitul SCO de ieri, Rusia şi China au votat pentru schimbarea statutului în favoarea extinderii organizaţiei, vizând primirea cu statut de membru observator pentru India şi Pakistan pentru închiderea cercului. Iranul este deja, deşi acum „înţelept” Ahmadinejad a spus Pass reuniunii de la Tashkent.

    Comentariu de Gabriela | 11 Iunie 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: