29/iun/2010 Cronica de carte: Adrian Cioroianu despre volumul „de maturitate” al unui istoric încă tânăr

Eterna problemă: decalajul faţă de Occident

Adrian Cioroianu despre:

Bogdan Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Ed. Polirom, Iaşi, 2010, 523 p., preţ 45 RON

Atunci cînd spun “Europa”, românii – şi alţi estici – vizează (/visează) Occidentul european. Cu el se compară, cu el vor să semene. Povestea-i veche şi va trece dincolo de noi – spune foarte serioasa lucrare-sinteză a profesorului Murgescu, încununare a unei reflecţii consistente (de aproape 12 ani, aflăm) asupra unuia dintre handicapurile socio-istorice determinante ale relaţiei Est-Vest în Europa. În jurul anului 1500 state ca Danemarca, Irlanda, Serbia şi Ţările Române erau asemănătoare şi comparabile (d.p.v. economic). Ce s-a întîmplat mai apoi? Ce factori – geografici, politici, plus demografie, religie etc. – şi în ce măsură fiecare au generat decalajul observabil astăzi? Şi ce înseamnă, ca atare, acest “decalaj”? Este el definit doar prin binomul “progres” vs. “înapoiere” (în care există măcar speranţa “recuperării”) sau e pur şi simplu o “diferenţă” care s-a adîncit mereu şi se va accentua pe mai departe?

Din perspectiva relaţiei noastre istorice cu Occidentul, un volum precum cel al lui Murgescu este (şi cred că va rămîne) esenţial. Mesajul de subtext al cărţii nu-i unul călduţ (dar unde spune că o carte de istorie trebuie să aibă happy end?): de-a lungul ultimilor 500 de ani decalajul dintre noi şi spaţiul occidental s-a mărit, diferenţele acumulîndu-se de la o epocă la alta. În termenii lui Fernand Braudel, în Europa geografică s-au conturat, în secolele XVI-XVIII, trei economii-univers distincte: economia-univers occidentală, e.-u. rusă şi e.-u.otomană. Nu trebuie să fii doctor în Istorie pentru a şti de care astfel de univers a fost mai apropiat, majoritar, spaţiul românesc. În secolul al XIX-lea, ultimele două au devenit anexe periferice ale economiei-univers occidentale (şi rămîne de văzut dacă stadiul contemporan al globalizării va schimba ierarhiile).

Din considerente subiective, insisit asupra capitolului masiv dedicat epocii post-1945 (în prealabil, volumul mai tratează: 1. epoca modernă timpurie, secolele XVI-XVIII; 2. secolul al XIX-lea; 3. epoca interbelică). Între 1950 şi 1998, economia mondială a performat spectaculos: o creştere (de saşe ori!), fără precedent în istorie. Occidentul european a fost printre campioni: creşterea exporturilor (aproape un sfert din PIB obţinut de Germania din exporturi la nivelul anului 1973!), dezvoltarea serviciilor (vezi turismul de masă), inventivitatea tehnologică etc. – toate acestea pe umerii ajutorului american postbelic. În lipsa unui Plan Marshall (pe care, nota bene, l-au “refuzat”), ţările socialiste de tip sovietic au crescut din resurse proprii: mobilizarea exhaustivă a forţei de muncă, salarii şi preţuri controlate de stat, investiţii masive şi consum limitat. Murgescu o spune limpede: în felul său, fiecare cetăţean al Estului comunist a fost un “acţionar” al construirii socialismului – de unde şi concluzia: falimentul sistemului i-a afectat pe majoritatea “investitorilor”. În primele două decenii (anii ’50-’60), Estul a recuperat (relativ) din decalajul faţă de Vest – dar începînd cu anii ’70 discrepanţele au sporit iarăşi. La nivelul lui 2008, diferenţa dintre Luxembourg şi R. Moldova (indice venit/putere de cumpărare) era de 20 la 1; iar în interiorul UE, diferenţa dintre regiunea cea mai prosperă (centrul Londrei) şi cea mai săracă (N-V Bulgariei) era de 13 la 1. În fine, absolut remarcabilă – şi iconoclastă, pe alocuri – tratarea “experimentului dezvoltării socialiste în România”: un capitol ce va impune cartea lui Murgescu în bibliografia obligatorie a oricărui subiect de istorie a comunismului autohton.

Pe scurt: România şi Europa… este cartea de deplină maturitate a unui istoric (încă) tînăr.

– text publicat în revista Dilemateca, nr. 7, iulie a.c.

Publicitate