G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

02/mart/2010 Cronica de artă: Radu Comşa depre arhitectul Sergiu Singer

Sergiu Singer şi postmodernismul născut şi nu făcut

Radu Comşa

Când treci pe Iancu de Hunedoara, fost Ilie Pintilie, fost Bonaparte, la un moment apare un front de clădiri cinzeciste. Două din ele flanchează Intrarea Finlanda. Cea din dreapta transpiră cuminte un realism socialism pur et dur înnegrit de benzina cu plumb. Cea din stânga, parcă un pic mai proaspată la culori, are ceva. E altfel.

Întotdeauna m-am întrebat ce e cu blocul de pe colţ cu Finlanda. Amprenta anilor ’50 era destul de clară, dar decorul faţadei avea o oarecare exagerare placută ochiului care o deosebea de academismul unui G.M. Cantacuzino desenând Baroc Revival. La o privire mai atentă, noi amănunte sar în ochi şi fac ca cele două clădiri să semene precum nuca peretelui. De exemplu, jardinerele celei din stânga. Accesorii detaşabile cu decupaje impecabile. Detaşabile, ele sunt mai degrabă potrivite unui decor perisabil decât perenităţii unei lucrări de arhitectură.

Cine naiba îşi permitea sa facă decoruri de teatru pe faţada unui bloc în anii şantierelor utemiste?
Imobilul de pe colţ cu Finlanda a fost arhivat la categoria nelămuriri. La ceva timp dupa ce l-am cunoscut pe Sergiu Singer, şi dupa un “aha, deci tu esti ăla” mi-am dat seama de un fapt absolut rarisim. Bucureştiul avusese parte de o premoniţie postmodernistă. Cu 30 de ani înaintea lumii. Mai cunosc un singur caz, al lui Piero Fornasetti într-o Italie post-Mussolini. Dar Fornasetti desenase locuri de loisir –  cazinoul din San Remo şi fastuoasa corabie Andrea Doria – avându-l alături pe Gio Ponti cu a sa Editoriale Domus cu tot. Sergiu Singer şi-a exprimat viziunea postmodernistă în anii de după Tătuca. Proaspat absolvent repartizat la atelierul lui Giurgea şi suportând sarcasmele maestrului, considerat fiind de acesta drept “baiatul care face butaforie”. După atâtea lamentări despre nesincronizarea regăţenilor, după cultul icoanelor sincrone modernismului interbelic, blocul ce anticipează cu decenii un curent atât de mult discutat şi discutabil ar merita o mai “atentă atenţie”, chiar dacă se numeşte “Iancu de Hunedoara nr.18”.

După experimentul descris, Sergiu Singer face scenografie, în România şi în Germania. Apoi, întoarcerea sa la arhitectură coincide cu explozia postmodernismului pretutindeni. Postmodernismul este azi discutat şi discutabil. Cuvantul sună atât de bine, încât umbrela sa larg generoasă a adunat poate pe prea multi. Graniţa între postmodernism şi kitsch a devenit poros-permeabilă, până şi seaca Wikipedie le cam confundă.

Multi arhitecţi de azi, într-o oarece complezenţă, suflă şi-n iaurt de teama clasificării în curentul coloanelor resuscitate. Dar ce poate defini un postmodernist născut şi nu făcut? În primul rând, atenţia acordată celor de dinainte de Duchamp. Un laviu în amănunţită fidelitate făcut unei vile palladiene sau admiraţia faţă de o asemenea vilă desenată de altul. Cum spune Singer, tot respectul fată de cei care “au labă”. Pe hârtie şi nu pe tastatură. În al doilea rand, scenografia mânuită cu grija pentru privitor. La recenta Bienală de arhitectură, post-minimalismul era penalizat de o cacofonie de poze mici, dovadă că un pic de postmodernism nu strică nimanui, chiar dupa declarat-dorita moarte a sa. Apoi curajul. De exemplu curajul de a iubi marmura, într-un moment când multi se feresc de ea ca dracu’ de tămâie. Din motive de prudenţă în faţa criticii, azi se preferă savante mixturi sintetice generatoare de gaze puturoase în aer. La urmă, un postmodernist adevărat tremură de enervare în contact cu frigiditatea minimalistă. De fapt, el nu suporta frigiditatea în general…

Dacă România îşi va inventaria vreodată patrimoniul postmodern, Sergiu Singer ar figura pe copertă. Mai ales ca nu suferă de boala lui Caragiale, care îi autoexilează pe unii în Germania sau pe aiurea. Dimpotrivă, el traieşte cu aceeasi placere atât la Bremen cât şi la Bucureşti, de unde şi-a reamintit sa înjure neaoş termoficarea.

Anunțuri

2 Martie 2010 - Posted by | arta, Intelo | , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: