15/febr/2010 Presa rusă: Unirea cu Moldova îi va aduce României probleme cu Ungaria şi Bulgaria

Presa rusă: Unirea cu Moldova îi va aduce României probleme cu Ungaria şi Bulgaria

cotidianul.ro, 14 februarie a.c., Razvan Ciubotaru , Cristian Oprea, Cristian Anghelache 

Rusia urmăreşte în tăcere acordarea unui credit românesc de 100 de milioane de euro şi apariţia unor posturi de televiziune româneşti peste Prut, primii paşi în proiectul unirii cu România, pus la cale de preşedintele Mihai Ghimpu, susţine „Nezavisimaia Gazeta”. Observatorii vieţii politice văd în această iritare doar o sperietoare pe care Federaţia Rusă o arată Europei. 

Intrarea în vigoare a Acordului privind micul trafic de frontieră, înlăturarea sârmei ghimpate de pe Prut, facilitarea acordării cetăţeniei române pentru moldoveni şi acordarea de către Bucureşti a unui credit de 100 de milioane de euro sunt primii paşi către unirea Republicii Moldova cu România, scrie cotidianul rus “Nezavisimaia Gazeta”, citat de Unimedia. 

O eventuală unire cu România va provoca mari probleme Bucureştiului, susţine “Nezavisimaia Gazeta”. „Dacă vor fi formulate pretenţii teritoriale faţă de Republica Moldova şi Ucraina, România va avea probleme la hotarul cu Ungaria (Transilvania) şi Bulgaria (Dobrogea de Sud). În timp ce România lucrează să pregătească opinia publică pentru proiectul unionist, Rusia urmăreşte în tăcere evenimentele care au loc”, scrie publicaţia rusă, adăugând că „politologii consideră că a fost început proiectul unionist, dar unirea Republicii Moldova cu România ar duce la destabilizarea Europei de Est”. “Nezavisimaia Gazeta” mai scrie că în Moldova unioniştii reprezintă 15-20% din populaţie şi că aceştia ar provoca nemulţumiri în oraşul Bălţi, în Găgăuzia şi raionul Taraclia. 

Potrivit publicaţiei ruse, iniţiatorul proiectului unirii este Mihai Ghimpu, preşedintele interimar de la Chişinău, cel care a propus modificarea Constituţiei, pentru oficializarea limbii române, schimbarea denumirii unităţilor teritorial-administrative din “raioane”, cu conotaţie sovietică, în “judeţe” şi coborârea la 16 ani a vârstei minime de vot. În sprijinul tezei unioniste, “Nezavisimaia Gazeta” aduce şi deschiderea a două posturi de televiziune româneşti, Publika TV şi Jurnal TV, dar şi predarea istoriei române în şcoli, majorarea până la 5.000 a numărului de bursieri moldoveni în România şi facilitarea obţinerii cetăţeniei române. Articolul publicat de cotidianul moscovit vine la puţin timp după ce autorităţile din Republica Moldova au început demontarea gardului de sârmă de la frontiera cu România. Recent, Bucureştiul a anunţat acordarea unui credit de 100 de milioane de euro, în timp ce premierul moldovean Vlad Filat a anunţat că împrumutul rus de 150 de milioane de dolari, negociat de fostul preşedinte Voronin, nu mai este de actualitate şi că acum se discută cu oficialii ruşi acordarea unui credit în alte condiţii. 

Cioroianu: Unirea cu Moldova, coşmar prefabricat made in Rusia 

Articolul din presa rusă potrivit căruia România ar pregăti unirea cu Republica Moldova, prin acordarea ajutorului financiar de 100 de milioane de euro, prin “ridicarea sârmei ghimpate de la Prut” şi prin Acordul privind micul trafic la frontieră, nu reprezintă o premieră, ci este o strategie menită să “sperie Europa” în privinţa unor eventuale tendinţe unioniste ale României, un coşmar „prefabricat”, a declarat pentru cotidianul.ro Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe. 

Istoricul Adrian Cioroianu este de părere că prin acest semnal ruşii intenţionează readucerea în atenţia publicului şi a marilor puteri europene teza transnistreană potrivit căreia Republica Moldova va fi înghiţită de România. “Acest articol este o sperietoare pe care o arată ruşii Europei, având în vedere că ţara noastră este membră a Uniunii Europene, iar ideea unei destabilizări zonale ştim foarte bine că poate produce dezechilibre şi alarmare”, ne-a declarat Cioroianu. Fostul ministru de Externe consideră că deschiderea României faţă de Republica Moldova reprezintă o normalizare a relaţiilor între cele două state, un sprijin colegial oferit moldovenilor pentru definitivarea traseului pro-occidental. 

Întrebat dacă este posibilă o astfel de unire, istoricul ne-a răspuns că cele două state nu sunt pregătite pentru un astfel de pas: “În viitorul apropiat nu este posibilă această unire, pentru că cele două state nu sunt pregătite. Acţiunile ţării noastre nu fac decât să alimenteze fobiile rusofone, dar nu există un interes real în acest sens[1]”. Un alt argument menit să respingă ipoteza unionistă ar fi acela că nu toţi membrii moldoveni care formează “Alianţa pentru integrare europeană” ar fi partizanii unei mutări de o asemenea anvergură. (Cristina Mihalaşcu) 

Transnistria, Cecenia României Mari 

Presa rusă a reluat recent cultivarea temei unirii Republicii Moldova cu România, punând-o fie în contextul politic nou din Ucraina, fie în cel al conflictului din Transnistria. Media ruseşti au insistat că o unire ar fi posibilă doar după ce Chişinăul ar renunţa la Transnistria. Stanislav Belkovski, preşedintele Institutului pentru Strategie Naţională de la Moscova, susţinea, în urmă cu două luni, că o potenţială Românie Mare “nu va avea nevoie de o Cecenie” şi de aceea “Bucureştiul va recunoaşte printre primii independenţa Transnistriei”. Susţinând aceeaşi cauză a unei Transnistrii independente, “Nezavisimaia Gazeta”, una dintre tribunele mediatice ale Kremlinului, a scris, la începutul acestei luni, chiar despre “dezgheţarea” conflictului din regiune, pornind de la iniţiativa guvernelor moldovean şi ucrainean de a demarca frontiera din zona transnistreană. Nu mai puţin, europarlamentarul roman Adrian Severin vorbea despre faptul că Republica Moldova va avea de ales între “europenizare” şi “transnistrizare”. 

De altfel, în condiţiile incertitudinii politice din Ucraina, reglementarea conflictului din Transnistria nu a înregistrat progrese după instalarea noii guvernări de la Chişinău. În cadul unei întâlniri cu şeful Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră, premierul Vlad Filat a declarat că “integrarea ţării reprezintă o prioritate pentru noi, însă aceasta nu trebuie să fie realizată în detrimentul altor priorităţi, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea unei economii funcţionale”. “Relaţia dintre Chişinău şi Tiraspol stagnează. Am în vedere faptul că negocierile continuă, iar un progres nu este vizibil. Ce-i drept, în această problemă există multe întrebări! Dacă Moldova va continua apropierea de România, atunci transnistrenii îşi rezervă dreptul de a lupta pentru independenţă”, a concluzionat, după vizita preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău, expertul rus Ghenadi Konenko, potrivit postului de radio Vocea Rusiei. 

Un nou punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova 

Punctul de trecere a frontierei Lipcani – Rădăuţi Prut, dintre Republica Moldova şi România, se inaugurează luni, în prezenţa premierului Moldovei, Vlad Filat, şi a ministrului român de Interne, Vasile Blaga. Noul punct de trecere a frontierei va fi inaugurat în baza „Acordului privind micul trafic de frontieră”, semnat de cele două state la sfârşitul anului trecut. Întrucât realizarea punctului de trecere a frontierei a fost posibilă şi prin fonduri de peste zece milioane de euro de la Uniunea Europeană, la inaugurare vor fi prezenţi ambasadori la Chişinău ai ţărilor Uniunii Europene, precum şi şeful Delegaţiei Europene în Capitala Moldovei. 

---

 

[1] Sensul dat ultimei fraze (“Acţiunile ţării… în acest sens”) e cu totul fantezist şi aparţine realizatoarei interviului, neavând nimic de-a face cu declaraţia mea – drept care semnalez că sensul corect este “Astfel de articole, precum cel moscovit, nu fac decât să alimenteze fobiile rusofonilor, chiar dacă unirea României cu R. Moldova nu este un subiect real în acest moment” – Adrian Cioroianu.

Publicitate

15/febr/2010 „Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut” – Vladislav Inozemţev (1/2)

Potrivit reputatului economist rus Vladislav Inozemţev:

„Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut”

 * interviu realizat de Gabriela Ioniţă

GI: Domnule Vladislav Inozemţev, deoarece contabilizăm încă pierderile aduse de criză anul trecut şi facem planuri pentru 2010, vă rog să ne spuneţi cum se prevede viitorul an pentru Rusia ? Desigur, va fi un an greu (ca pentru majoritatea ţărilor). Dar care sunt perspectivele concrete din punct de vedere economic ?

VI:  Personal, nu privesc cu optimism la 2010 – criza economică va continua. Probabil nu la acelaşi nivel dramatic precum cel al anului trecut, dar schimbări esenţiale în economie nu vor fi – creşterea economică se va situa de la 0 la 1%. Investiţiile vor rămâne la nivelul existent sau vor creşte cu un procent insignifiant. Cred că din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut. Şi nu mă aştept ca autorităţile să realizeze acele reforme economice notabile care ar putea forţa economia să pornească pe un trend ascendent.

GI: Sunteţi printre cei care au privit cu scepticism discursul preşedintelui Medvedev referitor la modernizarea Rusiei. E adevărat că există un oarecare liberalism cameleonic care ridică semne de întrebare, chiar dacă la nivel de discurs lucrurile sună bine. Între timp preşedintele Medvedev a oferit explicaţii suplimentare într-un interviu-fluviu la televiziunea naţională. S-a schimbat ceva în ceea ce priveşte atitudinea dvs. ?

VI: Am în continuare serioase îndoieli privitor la planurile de modernizare a ţării. Dacă dorim modernizare, atunci în primul rând e necesar să vorbim despre dezvoltarea industriei şi a infrastructurii, ambele aflate într-un important stadiu de înapoiere. Prima problemă care ar trebui abordată prioritar – asigurarea unui nivel al industrie măcar la nivelul mediu al standardelor europene. O astfel de problemă ar trebui rezolvată prin asigurarea unui fundament atractiv pentru modernizare. Am în vedere împrumuturile de tehnologii, atragerea investiţiilor străine, crearea acelei baze necesară investitorilor. O astfel de cale a fost urmată de Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud, iar rezultatele se văd. Astfel, va exista un start real în dezvoltarea industriei. După ce industria va începe să se dezvolte, vom putea vorbi de o tranziţie la economia bazată pe invenţie şi inovare – acel mastering al inovaţiilor, existent în străinătate, dezvoltarea cererii de noi tehnologii.

Preşedintele şi consilierii săi au o viziune contrară: consideră că noi ar trebui să ne dezvoltăm prin intermediul tehnologic, dar pe cont propriu. Ceea ce înseamnă o abatere de la modelul tipic de dezvoltare industrială. În opinia mea, este imposibil de realizat. Apoi, este inutil să investeşti în dezvoltarea tehnologiilor proprii în acest moment, pentru două motive. Primul – până când nivelul noilor tehnologii ruse va fi la standardele europene actuale, piaţa va opera deja cu noi standarde şi mai înalte. A te adapta la tehnologiile deja existente este o soluţie mult mai uşoară şi eficientă. Al doilea – pe piaţa industriei ruse însăşi nu există cerere pentru noile tehnologii de azi. În prezent, monopolismul din economie, ca urmare a fuziunii dintre cercurile de interese şi autorităţi, crează o stare de automulţumire cu baza tehnică existentă, prin urmare, cercetarea în domeniul inovaţiilor tehnologice este absentă.

Chiar dacă guvernul va reuşi să facă noi tehnologii, nu va exista o cerere reală pentru acestea şi nu vor putea fi folosite nici în ţara noastră. În concluzie, vorbim de o cheltuire absolut inutilă de bani. Consider că este necesară concentrarea resurselor pe introducerea de tehnologii, decât pe crearea lor. Producţia internă de tehnologie şi echipamente va deveni viabilă într-un interval de 10-15 ani, când industria Rusiei va creşte şi va exista şi o cerere, pe extern sau cel puţin pe plan intern.

GI: Sunt de acord cu dvs. când spuneţi că fără reformarea clasei politice nu poate exista reformare şi modernizare economică. Dar e doar o chestiune de voinţă politică ? Are clasa politică din Rusia suficiente resurse (în ea însăşi) pentru a face această reformă ?

VI: Da, cred că este o chestiune de voinţă politică. Dacă nu încerci să transformi ceva şi te limitezi la nimic, tot nimic vei obţine. Aşadar este necesar să începi cu ceva. Cu toate acestea nu sunt de acord cu mulţi dintre liberalii noştri care au pus în directă dependenţă modernizarea ţării de nivelul de democraţie, sperând astfel că o totală liberalizare va însemna şi demontarea sistemului Putin. O astfel de abordare este eronată – multe ţări s-au modernizat cu succes, în condiţii de regim autoritar. Prin urmare, o economie performantă nu presupune obligatoriu o ţară democratică. Întrebarea este, mai exact, cât din elita Rusiei este pregătită pentru auto-disciplina democratică. O cuantificare precisă a problemelor reale este intrinsec necesară pentru modernizare. Elita modernă a Rusiei nu poate face faţă acestei cerinţe deoarece lipseşte viziunea pragmatică. Consider că planul de modernizare nu ar trebui conceput şi dezvoltat în cadrul Administraţiei prezidenţiale fără o transparentă colaborare cu experţi recunoscuţi, care înţeleg cu precizie modul în care a avut loc modernizarea în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare din ultimii ani. Dacă întregul plan de modernizare va fi dezvoltat  în incinta Kremlinului, atunci este necesar ca preşedintele, premierul şi guvernul să înţeleagă exact că modernizarea reprezintă o perioadă de mobilizare la maxim a forţelor, o identificare clară a problemelor şi priorităţilor, asumarea responsabilităţii unor reforme nepopulare şi asumarea rezultatelor. Din păcate, disciplina şi auto-disciplina se află la un nivel catastrofal de scăzut în Rusia. Sarcina principală a preşedintelui – să cheme birocraţii la ordin. În acest timp ne întrebăm dacă se va schimba ceva la nivelul elitei politice, economice, administrative ? Eu cred că nu. Aceasta este cel mai probabil o chestiune de schimbare a paradigmei de dialog intern al elitei. Este o chestiune de control al sistemului existent. Este o chestiune despre dorinţa de a rămâne în top. În acest moment, perioada de desfrâu ar trebui să rămână în urmă, să ne suflecăm mânecile şi să trecem la treabă.
Desigur, elita birocratică de la Kremlin are toate condiţiile şi interesul de a păstra lucrurile aşa cum sunt. Vorbim ferm despre un management de top şi o reformă administrativă ? Elita nu a fost înlocuită în  ultimii ani. Dar problema nu constă atât de mult în schimbare, cât în asumarea responsabilităţii. Funcţionarii noştri au îngrozit deja întreaga ţară prin iresponsabilitate. Vom putea vorbi de reforme în plan politic sau administrativ atunci când preşedintele îţi va impune propria voinţă şi va începe prin reforma de fond a personalului. (va urma)

– interviu publicat în Cadran politic, nr. 70, februarie a.c.

15/febr/2010 Generaţii, bunici, politică şi istorie – George Gurescu în dialog cu Adrian Cioroianu (1/6)

Generaţia decretului 770/1966   

Interviu transcris de George GURESCU pentru Opinia veche (ex-Opinia studenţească), februarie 2010

(1/6)

„Noi avem un talent al renegării fenomenal”, spune Adrian Cioroianu. Recunoaşte că ne lipseşte exerciţiul compasiunii şi al solidarităţii şi-şi dă seama că nu reuşim să închegăm o relaţie stabilă cu statul, nici după 20 de ani de la Revoluţie. Venit la Iaşi pentru a vorbi despre „Ce-i lipseşte României pentru a fi o ţară perfectă”, istoricul a încercat, pe 29 ianuarie, să facă un portret ţării pe care a reprezentat-o vreme de un an, în calitate de Ministru de Externe. Sîntem orfani în propria noastră ţară şi în Europa, concluzionează acesta. Şi nu pentru că n-am avea un „tată” (cum, în mintea multora, rămîne Statul), ci pentru că sîntem ca un copil rîzgîiat care „în egală măsură are complexul oedipian al renegării tatălui, iar în acelaşi timp îl şi cotrobăie noaptea prin buzunare să îi ia zece lei pentru o îngheţată, fără să îşi dea seama”. 

OPINIA VECHE: „Nici prea tineri, nici prea bătrîni copii ai crizei”. Aşa descriaţi generaţia din care faceţi parte. A mai ieşit din criză?

ADRIAN CIOROIANU: Cam aşa am şi rămas. Cred că este o expresie pe care am folosit-o în primul meu volum publicat „O sută una poveşti suprapuse” acum 10 ani deja. Rămîne valabilă mai ales generaţiei mele, dumneavoastră sînteţi mai tînăr şi sper să nu se aplice şi asupra dumneavoastră. Dar şi generaţia mea, oameni în jur de 40 de ani, rămînem nici prea tineri, nici prea bătrîni copii ai crizei într-un fel. Iată că dintr-o criză a regimului comunist, care ne-a prins la 20 de ani, acum ne-am trezit în mijlocul unei crize mondiale de ordin financiar. Criza este un cuvînt cu care noi aproape am crescut şi nu sînt semne că ne-am dezbăra de el prea curînd. Pe de altă parte, nefiind unul dintre acei pesimişti de vocaţie care mai există la noi, mi-e imposibil să nu observ că România anului 2010 nu mai este România anului 1990, preponderent în bine. Sigur că nu toate lucrurile au evoluat aşa cum ne-am fi dorit noi, dar schimbarea este majoră, vizibilă şi numai un om rău intenţionat nu observă lucrurile. 

O.V.: Faceţi parte dintr-o generaţie de tranziţie?

A.C.: Noi, în momentul de faţă, cei de 40 de ani, sîntem generaţia de mijloc. Între profesorii noştri, care au 60 de ani sau mai bine şi studenţii noştri care sînt în jur de 20 de ani. Gîndiţi-vă că eu însumi în Facultatea de Istorie în care lucrez practic neîntrerupt din 1993, am ajuns astăzi să am studenţi şi să conduc lucrări de licenţă la tineri care sînt născuţi în 1988, 1989, 1990. Este un tip de schimbare sesizabil, pentru că eu însumi mă consideram sau mă iluzionam multă vreme în ideea că sînt tînăr şi sînt coleg de generaţie cu studenţii.

O.V.: V-aţi născut şi sub auspiciile decretului 770. A schilodit în vreun fel generaţia dvs.?

A.C.: Nu este o generaţie schilodită. Este un tip de reacţie destul de particulară pe care o văd la colegii mei de generaţie, pentru că noi înşine stăm să ne gîndim dacă sîntem sau nu produsul decretului. Eu privesc acest episod de istorie cu mai mult calm, imaginaţi-vă că sînt născut în ianuarie 1967, decretul este dat la 1 octombrie 1966, deci am toate motivele să cred că eram un copil dorit, măcar de părinţii mei. Sigur, dacă aş fi fost născut în toamna anului 1967 mi-aş fi pus poate aceleaşi întrebări pe care şi le pun mulţi colegi de generaţie. Dacă sînt rezultatul dragostei părinteşti sau rezultatul celebrului decret 770, din 1966. Nu este o generaţie schilodită, este o generaţie care cred că, practic, se apropie de apogeul ei şi este cea care va conduce România în foarte scurt timp. (va urma)