20/dec/2009 Acel 1989 al meu. De ce este bine să ai o singură revoluţie în viaţă (IV)

1989 al meu

(de ce este bine să ai doar o singură revoluţie-n viaţă)

 Adrian CIOROIANU – episodul 4/7

Când am ajuns în piaţa actualei Prefecturi din Craiova, mare de popor (într-o oră devenită ocean). Mii de zvonuri circulau prin miile de guri. Pe la balconul prefecturii se perindau oameni – mai cunoscuţi, precum cantautorul Tudor Gheorghe, sau anonimi –, cuvântul de ordine era «Ceauşescu a fugit» şi am fost martor când, de câteva ori, în piaţă s-a scandat Gor-ba-ciov! Gor-ba-ciov! (asta e, ne place, nu ne place), iar la un moment dat (să fi fost în jurul orei 15) s-a întâmplat primul dintre cele câteva episoade cu totul bizare ce aveau să urmeze. Din senin, în acea masă enormă de oameni s-a produs o busculadă de proporţii, care ne-a spart rândurile şi ne-a frământat ca pe aluat. Ulterior am auzit diverse explicaţii: unii spuneau că totul a plecat de la faptul că cineva de la balcon tocmai spusese că fugarul Ceauşescu va veni spre Oltenia natală şi chiar atunci, coincidenţă, o Dacie albastră ar fi parcat vijelios undeva, în colţul dinspre magazinul Mercur al pieţei. Ceea ce eu îmi aduc aminte e că la un moment dat s-a auzit un zgomot pătrunzător, ca amplificarea unui răpăit de tălpi de bocanci pe caldarâm, lumea a început să se împingă din spatele adunării spre faţă şi imediat s-a produs haosul. Nu e exclus ca procedeul să fi fost similar (dar adaptat unei pieţe mai mici) cu cel care dusese, în ziua precedentă, la întreruperea discursului ceauşescian. Cine să-l fi pus în aplicare?

Nu mult mai târziu câţiva tineri au traversat rândurile strigând “Care eşti student… studenţii … la ora 17… la Casa Studenţilor!”. Între timp rezistasem îndârjit cererii câtorva celebratori ca şi mine de a-mi decupa steagul (de-abia în ziua următoare urma să văd primul tricolor cu gaură şi să pricep logica mutilării textile) şi, cu steag cu tot, am mers către Casa Studenţilor – unde, în scurt timp, s-au strâns zeci de tineri şi tinere, studenţi sau nu. Este extraordinară puterea de penetrare a zvonului într-o mulţime înfierbântată: curând ne-a ajuns din urmă vestea că la Bucureşti teroriştii (securişti, arabi ş.a.) îşi fac de cap – drept care după ora 18 ne-am împărţit şi noi în echipe, în ideea de a merge şi de-a apăra obiective din oraş. În prima fază, eu mă înscrisesem într-un team ce urma să păzească Facultatea de Medicină (cineva sugerase că de-acolo puteau teroriştii să fure substanţe toxice pe care să le verse în staţia de epurare a apei de la marginea oraşului!). Ne pregăteam de plecare, dar un vigilent a obiectat la adresa mea şi a altora: de exemplu eu, nefiind student la Medicină şi nici măcar în Craiova, ce puteam face dacă venea un arab şi-mi spunea că e student acolo dar el era în realitate ditamai terorist? Rezon – au zis şi alţii, aşa că detaşamentele s-au spart (iar în final n-a mai fost nici o logică în distribuire şi fiecare a păzit ce-a vrut; repet, unii chiar au murit în urma acestor haotice deplasări). (va urma – continuarea, mâine)

Publicitate