G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

31/aug/2009 Fotbalul ca istorie: in memoriam Ion Oblemenco

Acel şut care oprea inima Olteniei

Adrian Cioroianu

 Toată magia consta în şutul lui. Pentru că şutul acesta punea pe jar şi arunca în sus un oraş întreg şi chiar mai mult. Iar în Craiova acelor ani ’70 vuietul stadionului se auzea până departe, din Luncă şi până la Parcul Romanescu şi până în centru, la Minerva, şi până spre Valea Roşie. Nu este aici nici o metaforă şi nici o figură de stil: casa în care am copilărit este pe strada Ana Ipătescu (din Blv. Unirii în sus, pe lângă Farmacia nr. 4, spre Biserica Ungureni), şi până în curtea aceea răzbăteau, în după-amiezile acelor duminici, două sunete aparte: fie răgetele leului din parc, stresat probabil de cohortele de vizitatori, fie zbierătele spectatorilor de pe atunci noul stadion Central, extaziaţi sau agonizaţi de un gol sau de o ratare. De cele mai multe ori eram la faţa locului, în băncile de lemn ale arenei, printre bărbaţi cu tranzistoare în mâini, care fumau Carpaţi şi spărgeau seminţe de floare vândute “la cornet” de tinere cu fuste şi basmale ce se mişcau printre rânduri cu dezinvoltura stewardeselor ce patrulează pe culoarele avioanelor.

Dar atunci când şuta Oblemenco se opreau din mers până şi vânzătoarele de seminţe! Ele, şi miliţienii de pe margine, şi copiii de mingi, şi oamenii de rând de la peluze, şi băieţii din galerie, şi ţâncii ridicaţi pe vârfuri la ţâşnitorile de apă, şi ştabii de partid de la tribuna zero – cu toţii deveneam un fel de creatură colectivă, cu mii de ochi şi cu o singură inimă, ce ne ţineam la unison respiraţia atunci când şiretul ghetei lui Oblemenco atingea mingea în cel mai delicat punct al acesteia. Uneori era gol, alteori nu. Dar acel şut inducea o pauză în toată fiinţa celor de pe Central. Pentru că şutul acesta era o minune în sine. La un capăt al acestui şut era o minge de piele pe care nu-mi aduc aminte să fi fost scrisă vreuna dintre marile mărci de astăzi – şi totuşi, acel balon banal făcea volte de poveste, sărea peste ultimul fundaş, peste palmele deschise ale portarului, uneori muşca bara şi intra în plasă. Iar la celălalt capăt al şutului era un bărbat cu plete în spiritul epocii, cu un calm de copil de la Dunăre crescut fără mofturi şi cu un bun simţ pe măsura unui tânăr dintr-o epocă în care despre vedete se vorbea mai puţin decât azi, dar ele erau cu mult mai reale.

Pentru că Oblemenco era vedeta Olteniei chiar şi pe când acest cuvânt nu ne intrase în vocabularul curent. O mare vedetă fără pic de vedetism. Până ca inima lui să înceteze de a mai bate, el ne-a oprit-o, de zeci de ori, preţ de-o frântură de clipă, pe-a noastră. Când şiretul ghetei lui Oblemenco atingea obrazul mingii, Oltenia întreagă intra într-un stop cardiac de plăcere şi de aşteptare.

(text dintr-un volum în curs de apariţie dedicat memoriei lui Ion Oblemenco – coord. Ion Jianu, Craiova, 2009)

Anunțuri

31 August 2009 - Posted by | Intelo, Istorie | , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: