30/mai/2010 Geopolitica muzicii pop: concursul EUROVISION (atenţie la pronosticul final!)

Eurovision, mai eficace decât o directivă UE

28 mai a.c.| Irish Independent Dublin | presseurop.eu

 Eurovision nu este doar un festival al lipsei de stil, al plictisului, discontinuităţii şi a taberelor, susţine autoarea irlandeză Martina Devlin. Este şi şansa de a avea o imagine asupra ţărilor cu care avem relaţii complicate.

Martina Devlin

Eurovision este grădina mea secretă : ştiu că nu ar trebui să îmi placă dar nu mă pot abţine. Este echivalentul televizat al unui fast-food bulimic. Îţi dai seama că în cele din urmă nu ai cum să fi mulţumit – voturile politizate sunt cele care determină rezultatul – dar uneori este exact ceea ce cauţi. Prin urmare, după ameţitoarele semifinale, mi-am pregătit băutura şi gustările pentru  finala de sâmbătă. În această săptămână voi urmări Eurovisionul, în ciuda (ori probabil din cauza) excesului indecent de blugi albi, colanţi şi de muzică de chitară. Dacă Eurovision ar avea o faţă umană, acesta ar fi Starsky. Ori Hutch.

Ridiculizat ca un Cernobîl cultural, unii susţin că concursul de muzică Eurovision este un argument convingător împotriva integrării europene. Eu spun că este un spectacol care nu reuşeşte să mă facă să râd. Iar motivele de râs sunt destul de subţiri în aceste zile. Câteva ţări iau mai în serios acest concurs decât altele, desigur, dar în adâncul sufletului fiecare vrea să ducă acasă trofeul. Iar câştigarea lui nu este posibilă fără o cooperare între vecini.

Disputele teritoriale se rezolvă pe scenă

Este fără îndoială exagerat să apelezi la scena competiţiei pentru a rezolva conflicte, dar ciudatul fapt că în competiţie participă state între care există dispute teritoriale este un semn că lucrurile evoluează într-o direcţie bună. E mai bine ca o confruntare să aibă loc pe un tablou de bord decât pe un teren de luptă. Acest lucru s-a întâmplat anul trecut între Armenia şi Azerbaidjan, într-o dispută legată de un monument simbolic care apărea în videoclipul armenian şi care a fost eliminat după protestul Azerbaidjianului. Armenia a protestat arătând imagini cu rezultatele juriului.
 
Şi cine poate uita anul în care a câştigat Israelul, dar Iordania a refuzat să accepte decizia şi a anunţat în schimb drept câştigător reprezentantul Belgiei? O mare parte a acestor lupte sunt ignorate de restul Europei iar noi ne concentram pe kitsch şi pe lungimea fustelor. Intrarea în competiţie a Poloniei în acest an ne-a dat o imagine a exhibiţionismului acesteia. Pâna acum nu am avut o femeie care să dea un spectacol într-o uriaşă roată de hamster, ca în 2009, care a fost un an marcant, dar încă mai e vreme.
 
În afară de valoarea de divertisment a unui concurs plictisitor, discontinuu şi divizat,  spectacolul acţionează ca un uriaş periscop aflat deasupra Europei, o oportunitate de a verifica care sunt ţările cu care avem legături. S-ar putea să nu fie o reprezentare adevărată a Europei culturale, dar aceasta ne aduce în memorie informaţii despre numeroasele state care apar acum pe harta în schimbare a continentului. Europa este mult mai diversă decât imaginea mentală a acesteia. Criza greacă, în particular, ne reaminteşte interdependenţa Europei. Atunci când o ţară din zona euro are probleme, noi ceilalţi tremurăm. Deci, concursul ne arată faţa – şi uneori pieptul păros – al aliaţilor noşti. Apropo, Grecia a făcut efortul de a trimite la Oslo o piesă simpatică, probabil ca reconciliere pentru toate dificultăţile pe care le-a cauzat.

Simpatii frontaliere

Chiar dacă fiecare ţară are propria voce, nu trebuie neapărat să întelegem că melodia a fost creată special pentru Eurovision. Din punct de vedere muzical, o ţară adesea simpatizează cu alta. Eurovision se pare că favorizează o anumită omogenitate, o vedere standardizată a ceea ce reprezintă muzica pop. Să luăm Bosnia-Herţegovina ori Moldova, de exemplu – nu există prea multe semne ale moştenirii culturale în piesele rock prezentate de acestea.
 
Detractorii numesc competiţia un insipid exerciţiu de mediocritate, dar o judecată asupra  valorii contribuţiei muzicale nu a fost luată în discuţie. În ciuda tuturor, Eurovision uneşte Europa mult mai eficient decât o avalanşă de directive ale UE şi de politici de armonizare. 

Reteta câstigătoare
Love, love, love…

După ce a studiat structura lingvistică a cântecelor care au câştigat Eurovision Song Contest, încă de la debuturile sale, BBC a conchis: „principala caracteristică este prezenţa cântecelor dulci, ca ‘love.’ Câştigătorul sigur ar avea ca titlu ‘Oh, Just Let Me Love You!'” Deci, candidatul ideal al ediţiei 2010 ar fi cântăreaţa germană Lena; în cântecul ei, „Satellite,”cuvântul “love” apare nu mai puţin de 26 ori.

Publicitate