07/mai/2010 Scindarea unei ţări în inima Europei? Belgia, azi (dar mâine?)

Belgia

Conflict lingvistic cu final necunoscut

Mihaela Gherghişan, 27 aprilie a.c. | RFI România  

Criza politică pe care o traversează din nou Belgia acum, a treia în trei ani, este generată de un conflict lingvistic între cele două regiuni principale ale ţării Flandra şi Wallonia. Pentru a înţelege originile problemei, trebuie mers înapoi pe firul timpului până la creerea Belgiei în 1830 şi la semnarea Constituţiei în 1832, Constituţie care prevedea o singură limbă naţională, franceza. Le-a trebuit flamanzilor mai bine de o sută de ani şi ceva prosperitate economică pentru a-şi vedea înscrisă limba flamandă în Constituţie în 1947. Acel moment marchează însă şi dorinţa lor ca pe teritoriul Flandrei limba unică să fie flamanda, lucru lesne de realizat în toată regiunea mai puţin în jurul capitalei Bruxelles, unde pe teritoriu flamand locuiesc o majoritate de francofoni.

Aşa s-au născut în 1964 ceea ce numim astăzi comunele cu facilitate lingvistică în care francofonii îşi pot practica limba cu toate că flamanzii, mai ales naţionaliştii, spun că aceasta este o idee foarte proastă. Şi pentru a-i împinge pe francofoni afară din aceste comune flamande limitrofe Bruxellului, politicienii flamanzi propun de câteva zeci de ani scindarea electorală a circumscripţiilor de lânga capitală. Bruxelles Halle Vilvoorde (pe scurt BHV) este circumscripţia care include capitala şi comunele flamande limitrofe, o scindare a sa ar retrage dreptul de vot al francofonilor de la periferie pentru listele francofone. Aceştia în acel moment fie s-ar flamandiza, adică ar învăţa în fine limba, fie ar părăsi regiunea.

Propunerea a fost respinsă cum era de aşteptat de partidele francofone ceea ce a dus la o nouă criză politică, nouă fiindcă ea este de actualitate dar veche dacă ne gândim la originea problemei. Una din comunele cu facilitate ligvistica este Wezembeek-Oppem aflată la estul Bruxellului şi având o majoritate de francofoni. Comuna propune servicii administrative în limba franceză iar învăţământul primar este şi el asigurat tot în franceză.

Iată o idee proastă de integrare a francofonilor, crede consilierul comunal flamand Jan Walraet, pentru care această metodă care nu a dat roade ar trebui pur şi simplu suprimată după 40 de ani de existenţă. Francofonii ar fi totuşi serviţi de administraţia comunală iar limba franceză ar putea fi practicată nestingherit în familie sau cu prietenii. Dar ca peste tot unde problemele sunt dezbătute aprins la nivel politic, la nivel cetăţenesc, flama nu arde cu atâta intensitate. În marginea unui talcioc de cartier , o locuitoare flamandă a Wezembeek-Oppem ne-a explicat că nu vede nici o problemă de conlocuire cu francofonii.

Există ce-i drept de fiecare parte şi cei care ar dori ca problema să fie una reală şi când şcoala francofonă din W O a primit vizita unor neonazişti flamanzi care au cerut ca copiii francofoni să părăsească comuna, situaţia a devenit îngrijorătoare. Francofonii au încercat să diminueze apoi incidentul despre care ne-a vorbit însă un locuitor francofon al WO, puţin favorabil unui compromis.

Problema de fond însă este refuzul francofonilor de a învăţa sau a practica flamanda, chiar şi în Flandra. Un locuitor al unei comune flamande 100%, Tervuren, ne explică că el nu va învăţa limba în veci şi că în ziua în care va fi dat afară se va muta în Wallonia sau în Franţa.

Iar comuna Wezembeek-Oppem are şi o altă particularitate, împreună cu alte două commune, aceasta are un primar francofon ales în 2007 care nu a fost niciodată numit întrucât i se reproşează c-ar fi trimis manifeste electorale în franceză francofonilor. François Van Hoobrouck , baron d’Aspre, este deci în funcţie fără a fi, pentru el climatul actual este întreţinut de politicieni, printre care şi el. Primarul francofon o spune clar, noi nu suntem gata să facem concesii în această dispută atâta vreme cât flamanzii nu cedează.

Se pune deci şi acum ca şi în trecut din nou problema scindării, a separării regatului Belgiei care în mod evident nu poate regla problemele comunitare şi lingvistice. Un caz de război va fi astfel creat, spune primarul, un punct al unei neînţelegeri totale între francofonii şi flamanzii acestei ţări. Dar îşi pot permite oare belgienii luxul de a se separa şi de a lăsa o republică a Flandrei de o parte şi o regiune sărăcită a Walloniei de alta, pe care poate Franţa nici nu o va integra.

Îşi poate permite UE să aibă în însăşi inima sa un caz de scindare a unei ţări fără a avea apoi prin efectul dominoului aceleaşi cereri de autonomie în Spania şi chiar în Franţa ? Ei bine, probabil că imaginea formată în baza căreia Flandra este prosperă şi nu doreşte să mai ducă în spate Wallonia sărăcită este o imagine dezminţită acum de criza economică de care Flandra este foarte afectată. Francofonii vor cere mai departe dreptul de a-şi vorbi limba în orice regiune a Belgiei, în baza bilingvismului prevăzut de constituţie iar flamanzii vor nutri mai departe idealul limbii unice pe teritoriul lor. De aceea criza actuală este ultima cronologic vorbind dar probabil nu şi ultima din istoria acestui mic regat aflat în inima Europei.

Mihaela Gherghişan este corespondenta permanentă a RFI România la Bruxelles

Publicitate