G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

19/febr/2010 Despre individualismul românilor şi despre complexele lor – George Gurescu în dialog cu Adrian Cioroianu (5/6)

 Despre individualismul românilor şi despre complexele lor (…şi din nou despre Premiul Nobel!)

Interviu transcris de George GURESCU pentru Opinia veche (ex-Opinia studenţească), februarie 2010

(5/6)

O.V.: Acest individualism al românilor nu este o moştenire din comunism?

A.C.: Nu cred că derivă din comunism, ar fi simplu dacă toate aceste trăsături ar veni de acolo. Din păcate mă tem că, citind literatura noastră clasică, citind memorialistica, românul nu are nici un fel de bucurie pentru victoria unuia dintre concetăţenii săi. Bun, nu mă refer dacă fiul/fiica tău/ta cîştigă o maşină la un loz în plic. Dacă vecinul tău cîştigă o maşină la loz în plic, parcă nu te mai bucuri atît de mult. Ce se întîmplă dacă eşti intelectual şi afli că un alt intelectual a luat nu ştiu ce premiu, tendinţa este de a spune „a, dar nu merita”. La români, nimeni nu merită nimic în ochii celuilalt. Dacă ai un coleg de generaţie şi tu ai o reuşită sau el are o reuşită, devii parcă puţin invidios pe el. Te întrebi „merita mai mult decît mine?” şi ajungi inevitabil la concluzia că nu merita mai mult decît tine. Românii se comportă ca şi cum ar alerga pentru aceleaşi lucruri. Trebuie să învăţăm ceva din filosofia anglo-saxonă a lumii, care spune că e loc pentru fiecare, dar noi parcă alergăm toţi pentru acelaşi lucru. Nu alergăm toţi pentru a lua premiul Nobel pentru medicină sau pentru un scaun de primar sau mai ştiu eu ce. Fiecare poate să aibă victoria lui, fără să îl deranjeze pe celălalt.

O.V.: Aţi avut astfel de cazuri?

A.C.: Vorbeam cu un om pe care îl stimez, un filosof cu care stăteam de vorbă în această toamnă, un profesionist al filosofiei româneşti şi din vorbă în vorbă se anunţaseră premiile Nobel. Şi-a ajuns să spună că „nu cred că Müller merita premiul Nobel, că e tînără, că ce a scris?”. Sigur, la rigoare, orice om este liber să vină cu opinii. Dar pe urmă stai şi te întrebi, domnule, ce îl deranjează pe un filosof român faptul că o scriitoare româncă a luat premiul? Ei nu au nici în clin, nici în mînecă unul cu altul. Nici filosoful n-ar fi scris niciodată roman, nici Herta Müller n-o să scrie niciodată filosofie. De ce noi nu putem să ne bucurăm şi să spunem: Este foarte bine! Să-i trimitem un coş de flori, să o felicităm. La noi s-a pus problema dacă respectiva este româncă sau nu, de parcă asta o făcea mai valoroasă! Şi întrebarea jenantă care i s-a pus: „ce vă consideraţi?” Cum să întrebi pe un om „ce vă consideraţi”? Româncă sau nemţoaică? Cred că este o întrebare de o teribilă lipsă de eleganţă. În primul rînd, trebuia să îi trmiţi un buchet de flori şi să o feliciţi şi în rest fiecare om simte ce vrea el. Poate eu am poftă să mă consider locuitor din Patagonia, dar eu scriu într-o limbă, gîndesc într-o limbă, visez într-o limbă. Bănuiesc că ea, în sinea ei, îşi vorbeşte în germană, dar asta nu o face mai lipsită de simpatie în ochii mei. Faptul că s-a născut într-un sat de lîngă Timişoara, a învăţat aici, etc., e ceea ce contează. Nu îmi pun problema dacă visează în limba română sau nu.

Puteam să umplu toate consulatele din lume cu prieteni recomandaţi 

O.V.: Sentimentul orfelinului pe care-l au românii din străinătate nu s-ar aplica la fel de bine şi la românii din ţară?

A.C.: Cînd spun acest lucru, mă refer la românii care trăiesc în România, noi înşine avem obsesia că sîntem neglijaţi de rudele noastre din Occident, de rudele noastre latine. Vezi faptul că nu ne cunosc, că francezii ne prezintă sub masca lui Dracula, fie sub masca unui violonist ţigan, vezi maniera în care scriu ziarele italiene despre noi şi spaniolii care ne pun la muncile cele mai modest plătite. Dar în acelaşi timp, românii care ies afară au acelaşi sentiment că sînt părăsiţi. Atît de statul român, de familiile pe care le lasă în ţară, cît şi de autorităţile statului gazdă.

Am întîlnit nenumăraţi români, mai ales în perioada în care eram ministru, dar nu numai, pentru că veneau zeci sau sute de plîngeri în fiecare săptămînă cu tot felul de mai mici sau mai mari neplăceri pe care le trăiau. Multe erau neîndreptăţite, dar ce să îi spui unui om cînd se întreabă ce poate face statul român pentru mine că sînt angajată de un fermier spaniol şi nu mi-a dat banii pe prima săptămînă? Sigur că în sinea lui aştepată un sprijin român? Cine să îl dea? Statul român, angajatorul de acolo? 

Acelaşi sentiment al orfanului l-am văzut şi la foarte mulţi cetăţeni din Republica Moldova, care, în opinia mea, şi ei sînt români. Ori am văzut acest sentiment al orfanului, mai ales acum, că este evident că România e cu mulţi paşi în faţă. Într-un fel, românii din Republica Moldova sînt în egală măsură orfanii Occidentului din care fac parte prin cultură, sînt şi orfanii României, care aparent nu a făcut mari lucruri pentru statul vecin după 1990. Mulţi se consideră şi orfanii URSS, că au rămas fără fostul tătuc. Este un sentiment foarte interesant, poate că istoricul are mijloace limitate de a studia, mă gîndesc că un psiholog ne-ar putea da interpretări foarte valabile.

O.V.: Nu ne considerăm orfani şi pentru că avem la rîndul nostru o imagine negativă despre statul nostru?

A.C.: Am impresia că foarte mulţi români sînt în postura unui copil care, în egală măsură, are complexul oedipian al renegării tatălui, iar în acelaşi timp îl şi cotrobăie noaptea prin buzunare să îi ia zece lei pentru o îngheţată, fără să îşi dea seama. E o relaţie destul de ciudată a românului cu statului şi am încercat să o aduc în discuţie ieri la Casa Pogor. Am rămas surprins cît de mulţi dintre colegii mei din PNL îmi cereau la un moment dat, cînd eu reprezentam statul român, să le angajez tot felul de copii sau rude în diverse posturi care erau de stat. Erau oameni care, teoretic, ca liberali, nu aşteaptă mari salvări de la stat. Dimpotrivă, cer diluarea autorităţii lui. Dacă ar fi venit mai mulţi PSD-işti la mine, aş fi zis „domnule, poate e normal să îşi pună speranţa în stat, ăştia sînt de stînga”. Dar nefiind la PSD, ci la PNL, veneau colegi care spuneau „uite, am un om foarte bun pentru consulatul din cutare, din cutare ţară”. Puteam să umplu toate consulatele din lume cu astfel de prieteni recomandaţi. (va urma)

Reclame

19 februarie 2010 Posted by | Intelo, Istorie | , , , | Lasă un comentariu

19/febr/2010 Dansând cu ruşii – România în South Stream

Dansând cu ruşii – România în South Stream

Mircea Marin
standard.ro, 19 februarie a.c.

Bucurestiul este din ce în ce mai aproape de a deveni cu acte în regula o parte a proiectului South Stream  daca este sa dam crezare unui comunicat postat, miercuri seara,  pe situl oficial al Gazprom, la câteva ore de la încheierii vizitei la Bucuresti a vice-presedintelui sau Alexandr Medvedev.
“România  si-a reafirmat interesul de a participa la proiectul South Stream si a transmis partii ruse documentele cerute pentru pregatirea studiului de fezabilitate” se arata în document.
“Discutiile sunt într-o faza incipienta” a confirmat, potrivit TMCTV, ministrul român al Economiei, Adriean Videanu. “Stiu ca Transgaz a fost invitat din acest punct de vedere (în South Stream – n.r.). Romgaz nu poate sa faca parte.”

Scopul discutiilor pare a fi fost stabilirea de “principiu” a conditiilor tehnice, economice dar si politice ale aderarii României la South Stream  – cel putin asta o sugereaza componenta celor doua delegatii. Echipa rusa a fost condusa de Alexandr Medevedev, un apropiat colaborator al duo-ului Vladimir Putin (actual premier) – Dmitri Medevedev (actual presedinte. Cei doi Medvedevi, între care exista doar o coincidenta de nume au fost colegi în cadrul gigantului energetic rus înainte ca actualul presedinte sa fi fost cooptat în echipa lui Vladmir Putin la Kremlin) arata clar ca Moscova a venit pentru a face promisiuni la nivel înalt si nu pentru discutii exploratorii. Echipa româna a fost condusa de ministrul Economiei, Adriean Videanu (nu doar detinatorul portofoiului de resort dar su un apropiat colaborator al Presedintelui Traian Basescu) secondat de reprezentanti ai Ministerului Afacerilor Externe si diplomati, fapt care arata ca dincolo de aspectele economice, discutiile au atins aspecte legate de politica externa.

Ce este South Stream

Proiectul South Stream vizeaza construirea unui gazoduct care sa asigure transportului de gaz rusesc (din regiunile sudice ale Rusiei)  sau de gaz central asiatic (adus din Kazakstan, Turkemenistan) prin intermediul Gazprom, catre statele Uniunii Europene pe o ruta care sa ocoleasca teritoriul Ucrainei, printr-un segment care va traversa Marea Neagra. Segmentul sub-Euxin, ce ridica cele mai mari probleme din punct de vedere tehnic (lungime de 900 de kilometru adâncime pe anumite portiuni 2 000 metri) cât si geopolitic (Faptul ca Ucraina este ocolita permite Moscovei sa izoleze Kievul din discutiile sale cu Europa. Asta înseamna si o libertate mai mare în a duce o politica de forta fata de Kiev care nu mai are puterea de a genera probleme care sa deranjeze buna relatie dintre Moscova si Berlin – Roma – Paris, asa cum s-a întâmplat în cazul crizelor gazelor din anii precedenti De altfel prin South Stream, ca si prin Nord Stream, Rusia iese din Containmentul la care o supun SUA si aliatii sai din Estul Europei –  vezi problemele cu Estonia, Polonia, Ucraina, România – sarind “zidul” pentru a avea o relatie directa cu Vechea Europa). Din Bulgaria, South Stream urmeaza a se ramifica spre centrul Europei (Austria) si spre sudul Europei (Grecia si Italia). Capacitatea maxima a conductei este de 31 de miliarde de metri cubi, ulterior cu posibilitatea cresterii capacitatii la 63 miliarde de metri cubi. Proiectul ar costa între 10 -15 miliarde de euro.

Ce loc are gazul în Politica de putere a Moscovei

Moscova a exploatat dependenta energetica din punct de vedere politic înca din perioada sovietica, dupa aceasta, înca si mai mult. Un lucru de care Esticii sunt constienti si îngrijorati. “Ieri foloseau tancurile, azi folosesc petrolul” remarca Zbigniew Siemiatkowski, folstul sef al serviciilor secrete poloneze citat de New York Times, trecând în revista instrumentele de lucru utilizate de Rusia în zona fostei si perceputei sale sfere de influneta din regiune. În cei douazeci de ani, care au trecut de la Caderea Zidului Berlinului, Moscova a utilizat de 55 de ori întreruperea livrarilor de gaze catre diferitii sai parteneri externi cu scopul constrângerii acestora (aceasta este concluzia unui studiu realizat de Swedish Defence Research Agency). Pentru Estici aceste practici aduc aminte de un trecut de care prin aderarea la Uniunea Europeana si NATO doreau sa se puna la adapost. În scrisoarea adresata în primavara lui 2009 lui Barack Obama, fostii lideri Estici, printre care si Vaclav Havel (Cehia) si Lech Walesa (Polonia) îi spuneau noului lider de la Casa Alba ca în ceea ce priveste statele lor proiectele de gazoducte South Stream si Nord Stream însemnau doar ca “Rusia s-a întors la politica imperiala pe care o urma în secolul XIX cu instrumente de secol XX1. Vechea Europa priveste altfel lucrurile – ea este chiar partenera Rusiei în construirea acestor gazoducte:  Germania (Nord Stream), Italia (South Stream) sunt partenere cu drepturi egale alaturi de Rusia. Pentru Estici acesta este un al doilea motiv de îngrijorare.

Opţiunea strategică  – politic vs economic

Statele din Europa Centrala si de Est, printre ele si România, foste membre ale lagarului socialist sau ale imperiului sovietic au crezut ca aderarea la Uniunea Europeana si NATO le va scoate de sub influnta Moscovei. Acest lucru în linii mari este adevarat.Occidentul da însa dovada de “dubla personalitate” în relatia sa cu Moscova. Berlinul, Parisul si Roma sunt dispuse sa aduca Moscova din ce în ce mai mult în “jocul european” trecând peste avertismentele si protestele Varsoviei sau Pragai, cele mai vocale în aceasta problema. Washingtonul este mai putin dispus sa o faca, iar faptul ca atât administratia Bush cât si administratia Obama au cautat solutii ca dupa primirea în NATO a tarilor din “imediata apropiere” a fostei URSS – Polonia, România, Bulgaria – sa consolideze securitatea acestora prin gasirea unor solutii (baze militare, cele doua variante ale scutului anti.racheta) prin care sa fie prezente ele însele în aceasta regiune, arata pe de o parte si ca au înteles ca Rusia va continua ofensiva politica spre acestea  si ca Berlinul-Parisul-Roma nu se vor opune acestei lucru.Totusi, economic Rusia câstiga teren în regiune – iar proiectul South Stream, la care au aderat deja mai multe state din aceasta, este un vector important. Este de vazut daca în viitor influenta economica în crestere nu se va transforma într-o influenta politica. Noua relatie în care România ar intra cu Moscova, are totusi si unda verde a Washingtonului – venit anul trecut la Bucuresti, vicepresedintele SUA, Joe Biden îndemna la construirea unei “relatii pragmatice cu Rusia”.

Bad Girl Ukraine

South Stream evita Ucraina. De ce? Ucraina ocupa un loc important în politica Rusiei în partea sa Europeana.  Despre ce a însemnat pierderea Ucrainei pentru politica de mare putere a Rusiei, cel mai elocvent ne vorbeste Zbignew Brzezinky, fostul consilier de politica externa al lui Jimmy Carter: “Pierderea Ucrainei era o pierdere de pivot geopolitic, deoarece a limitat drastic optiunile geostrategice ale Rusiei. Chiar fara statele baltice si fara Polonia o Rusie ce si-ar fi pastrat controlul asupra Ucrainei ar fi putut înca sa încerce sa fie liderul unui imperiu eurasiatic arogant” (a se vedea Marea Tabla de Sah – suprematia americana si imperativele sale geostrategice, Ed. Univers Enciclopedic, 2000). Odata cu revolutia portocalie Kievul a devenit din ce în ce mai distant fata de Moscova si mai dornic sa se integreze în Uniunea Europeana si NATO. Moscova a încercat sa “înmoaie” linia dura a Yuliei Timosenko apelând la “menghina energetica”. Cum din punctul de vedere al Rusiei oprirea livrarilor nu se mai putea face, pentru ca aceasta ar fi însemnat stricarea unor relatii greu construite cu Berlinul si Roma, s-a apelat la cresterea pretului gazelor livrate Kievului. Peste noapte Ucraina s-a trezit îndatorata Rusiei cu o factura gigant la gaze. Tousi, strategia Rusiei a fost perdanta. Europa Occidentala tot a ramas fara gaz – pentru ca Ucraina a închis tranzitul livrarilor rusesti catre vest – asa cum s-a întâmplat în 2009. Europa s-a confruntat cu o problema deloc usoara – Bulgaria unde gazul natural asigura 90% din nevoile energetice si care depinde în proportie de 96% de importurile de gaz din Rusia, a fost practic înghetata, în conditiile în care timp de apaope o saptâmâna nu a primit 1 metru cub. Rusia nu poate scoate din discutie Ucraina, pentru ca 80% dintre livrarile sale de gaze catre Europa trec prin aceasta tara. Prin urmare trebuie sa o ocoleasca.

Care este situaţia în Europa

Europa cauta solutii sa reduca dependenta sa de gazul rusesc. Dar beneficiarele acestor solutii sunt deocamdata statele din Vest. Este pur si simplu din cauza apropierii geografice de furnizori alternativi: Algeria  pentru Europa de Sud Vest, Norvegia pentru Europa de Nord Vest. Vestul Europei de altfel conteaza si mai putin pe gazul natural ca sursa de energie – Germania (39%), Franta (16%).  Pentru Vechea Europa livrarile de gaze naturale din Rusia descriu o problema din ce în ce mai putin semnificativa – Daca în anii 1980 membrii Comunitatii Economice Europene depindeau în proportie de 80% de livrari rusesti în ceea ce priveste consumul lor de gaz, înainte de prima extindere a Uniunii Europene acesta dependenta se redusese la jumatate. Cresterea la nivel agregat a depaendentei Europei de livrarile de gaze rusesti s-a facut pe seama noilor memebrii din Estul Europei, care conteaza în proportii mari pe gazer naturale ca surse energetice si pe importuri rusti pentru asigurarea nevoilor de consum.

Problema României sau unde e Nabucco?

Mai bine de o treime din gazul consumat de Romania vine din Rusia. În prezent, ponderea importului este de aproape 30%, dar acesta va creste constant, din cauza declinului natural al rezervelor interne. Conform strategiei energetice elaborate recent de Ministerul Economiei si Finantelor, zacamintele de gaze ale României sunt estimate la 184,9 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamna ca, raportat la actuala productie de gaze, aceste rezerve se vor epuiza în 15 ani. România a încercat sa gaseasca o solutie la aceasta problema prin sprijinirea proiectului pan-european Nabucco – care evita Rusia. Pe marginea acestui subiect l-am provocat la o discutie pe Adrian Cioroianu, fostul Ministru de Externe al României.“Problema majora a Nabucco esrte ca nu avem furnizori de gaz. Iranul dadea semne ca ar putea dezvolta o alta relatie cu Occidentul si cu SUA în special. Nabucco are la baza acordul politic, dar nu are furnizor”. El remarca jocul dublu  facut între Nabucco si South Stream de multe state din regiune noastra. “România a fost una dintre putinele state din regiune care a sustinut cu consecventa proiectul Nabucco. Bulgaria, Serbia, Ungaria au spus de la început ca vor da curs propunerii celei mai avantajoase” a adaugat el. Principalul nostru aliat împotriva Rusiei, Statele Unite nu fac din Nabucco un proiect prioritar.   “Da, sustinem Nabucco, insa acest proiect de gazoduct nu este Sfantul Graal, ca niciun alt gazoduct” a spus anul trecut Robert Morningstar, noul ambasador pentru energie pe continentul eurasiatic al SUA. Chiar si daca Nabucoo nu va fi niciodata construit, spune Cioroianu, România tot nu se afla într-o situatie disperata. “Avem un potential înca neutilizat în privinta energiei nucleare. Nu avem nevoie de constructia unei noi centrale ci de punerea în functiune a reactoarelor ramase la CNE Cernavoda”. Alaturarea în “dansul cu rusii” nu este decât o potentialitate subliniaza fostul sef al diplomatiei. “Rusia mizeaza pe dependenta de gaze naturale a statelor din jurul sau. Dar nimic nu este determinat. Ne-am obisnuit sa vedem Rusia în ofensiva. Lucrurile nu stau chiar asa. Rusia are nevoie sa vânda aceste resurse de gaze naturale” a încheiat aceasta.

19 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , , , , , , | Un comentariu

19/febr/2010 Ce va aduce anul 2010 pentru Rusia? – o analiză a ziarului moscovit „Izvestia”

RUSSIE: A quoi ressemblera l’année 2010 ?

Dégel des relations russo-ukrainienne, union douanière avec la Biélorussie et le Kazakhstan, nouveau Traité russo-américain sur les armements stratégiques, changement des fuseaux horaires. Les douze prochains mois seront chargés pour les Russes.

05.01.2010 | Izvestia, (preluat în versiunea franceză, după săptămânalul parizian Courrier international)

A quoi s’attendre en 2010 en Russie, en dehors du fait que ce sera „l’année du Tigre”, „l’Année de l’enseignement” et „celle du 65ème anniversaire de la Victoire sur le nazisme” ? Le quotidien Izvestia se veut rassurant et annonce la couleur (des bonnes nouvelles) :

• Revalorisation des pensions de retraite.
Entrée en vigueur d’un nouveau système prenant en compte la durée du temps travaillé, notamment durant la période soviétique. Pour chaque année de travail effectuée avant 1991, c’est 1 % d’augmentation. Ainsi toute personne ayant travaillé 15 ans avant 1991, verra sa pension revalorisée de 15 %. 502 milliards de roubles ont été affectés à cette réforme. L’objectif étant de ramener à zéro le nombre de retraités dont les ressources sont inférieures au seuil de pauvreté.
 
• Nouveau recencement de la population
Une photographie „qui permettra de mesurer l’impact de la crise sur la vie du pays”. Les questions porteront sur l’âge, la citoyenneté (pour les étrangers ou les ex-soviétiques), le niveau d’instruction, la nationalité (la Russie est une fédération plurinationale), le type de logement, des sources de revenu (mais pas le montant), l’activité, le nombre d’enfants, „le nombre de mariages”. En revanche aucune question ne sera posée sur les convictions religieuses, „domaine strictement privé”.

• Changement des fuseaux horaires
Le président Medvedev a annoncé qu’il était urgent de réduire le nombre de fuseaux horaires (actuellement au nombre de onze sur le territoire de la Russie). Les „experts”, après une discussion qui devrait être „âpre”, et peut-être un referendum sur la question, se prononceront cette année.

• Renouvellement des élites régionales
Trente gouverneurs (un tiers des dirigeants régionaux) vont devoir quitter leurs fonctions. Le président Medvedev a affirmé qu’il ne „tolérerait pas que la même personne reste à la direction d’une région plus de trois mandats successifs” (les gouverneurs ne sont plus élus mais désignés par le président). Des „poids-lourds” comme Mintimer Chaïmiev, Alexandre Philipenko et Kirsan Illioumjinov (respectivement à la tête du Tatarstan, du district autonome de Khanty-mansisk, et de Kalmoukie) vont ainsi libérer la scène politique russe.

• Des logements pour tous les militaires
Le ministère de la Défense s’est engagé à en finir cette année avec la pénurie de logements pour les officiers. Sur les 45 000 logements qui devaient être attribués en 2009, seuls 28 000 l’ont été.

• Signature d’un nouveau Traité de réduction des armées stratégiques
Start-1 est arrivé à échéance le 5 décembre 2009. Les experts estiment que la signature définitive du nouveau Traité  avec les Américains devrait avoir lieu dès janvier 2010. Les paramètres clé du document – le niveau plancher du nombre de têtes nucléaires et de leurs lanceurs – ont été établis. Mais il y a encore beaucoup de „détails” à discuter, comme la réglementation des inspections mutuelles. Quoiqu’il en soit, la deadline ne peut être fixée après mai 2010, date de la Conférence internationale sur la non-prolifération nnucélaire, voulue par Barack Obama.

• Nomination d’un „Monsieur Caucase du nord”
On ne sait pas encore de qui il s’agira, ni même qu’elles seront exactement ses prérogatives, son statut et son titre. Mais, „un tel individu, doit absolument être désigné en 2010”. Chargé de „coordonner la situation” de l’ensemble du Caucase russe, où l’arriération socio-économique, et les séquelles de la guerre de Tchétchénie font toujours  le lit du terrorisme, cette personne, qui ne sera pas originaire du Caucase elle-même, sera directement responsible devant le président  Medvedev.

• L’Ukraine choisira un successeur à Viktor Iouchtchenko
Premier tour le 17 janvier, second tour le 7 février. Avec 3 à 5 % d’intentions de vote, le leader de la Révolution orange et „allié stratégique” du président géorgien Saakachvili, sera détrôné, se réjouit le quotidien Izvestia. Par Ioulia Timochenko, l’actuelle Première ministre, „qui ne manifeste pas de rejet viscérale de la Russie”, ou par Viktor Ianoukovitch le candidat pro-russe, accusé d’avoir usurpé la victoire à la présientielle de 2004 ? „Que ce soit l’un ou l’autre, le dégel des relations entre l’Ukraine et la Russie est certain”.

• Entrée en vigueur de l’Union dounnière entre la Russie, la Biélorussie et le Kazakhstan
Dès le 1er janvier 2010, s’appliquera un tarif douanier unique, et à dater du 1er juin, la formation du territoire douannier unifié sera terminé. Il s’agira, en attendant la création d’un Espace économique commun entre les trois pays, prévue pour 2012, „d’un des rares exemples de réel processus d’intégration de l’espace post-soviétique”. 

19 februarie 2010 Posted by | Geopolitica, Intelo | , , , | Lasă un comentariu

19/febr/2010 Un cadou pentru scriitorul (şi colaboratorul nostru) Bedros Horasangian: Armenia la „Eurovision”

… acest cântec, „Apricot Stone”, interpretat de Eva Rivas (pe numele real Valeria Tsaturyan, 22 ani) va reprezenta Armenia la festivalul „Eurovision” ediţia 2010. Desemnarea s-a lăsat cu ceva scandal (spune Radio Free Europe / Liberty), iar limba în care se cântă nu doar seamănă cu enleza, ci chiar este! Amical, dlui Horasangian – EURAST

19 februarie 2010 Posted by | Intelo, video | , , , | Lasă un comentariu