G E O P O L I T I K O N

Spectacolul ideilor pe hartă

14/mai/2010 Când a început România comunistă o politică independentă faţă de Moscova? (5/5)

Cînd a început România comunistă o politică independentă faţă de Moscova?

Note de lectură: pe marginea cărţii 1968. Din primăvară pînă în toamnă, de Mihai Retegan, Ed. RAO, Bucureşti, 1998

Alexandru Mirea

(5/5)

Invazia în Cehoslovacia debutează conform planului. Itinerariile folosite sînt exact acelea recunoscute în timpul operaţiunii „Şumava”. „Cei cinci” îi trimit preşedintelui Svoboda un apel prin care îl înştiinţează oficial de intrarea trupelor OTV în ţara sa. I se recomandă ca Armata RSC să nu riposteze şi ca populaţia să fie paşnică. Dar lucrurile nu evoluează în sensul dorit de Moscova; conservatorii nu reuşesc să acapareze puterea, guvernul „revoluţionar” din umbră rămînînd blocat în ambasada URSS. Forţele legitime preiau controlul asupra mass-media şi declanşează o virulentă campanie anti-intervenţionistă.

Reacţiile diplomatice la nivel internaţional au fost semnificative: ambasadorii RSC în cele cinci ţări au prezentat ministerelor Afacerilor Externe o notă de protest; Guvernul sovietic i-a trimis preşedintelui american un mesaj de justificare; SUA, Canada, Franţa, Marea Britanei, Danemarca şi Paraguay au cerut convocarea Consiliului de Securitate; Igor Malik, reprezentantul URSS la ONU, s-a opus vehement. Ţările occidentale (în special SUA şi RFG) sînt rezervate în legătură cu evenimentele din august 1968, întrucît le percep ca pe nişte probleme interne ale lagărului socialist, deşi recunosc imixtiunea unei mari puteri în politica unei ţări mici.

Eugen Ionescu, corespondentul Agerpres la Praga, îl înştiinţează pe Niculescu-Mizil de invazie, iar la ora 6,30 se convoacă CEx al CC al PCR. La acesta, ca şi la plenara comună Guvern-CC din aceeaşi zi, se exprimă deplina dezaprobare a intervenţiei armate. De asemenea, PCR constată absenţa contrarevoluţiei în Cehoslovacia, ilegalitatea invaziei şi hotărăşte, la iniţiativa lui Emil Bodnăraş, constituirea Gărzilor Patriotice. Şedinţa este urmată de o mare adunare populară la care participă circa 80 de mii de bucureşteni. A doua zi s-a întrunit şi Marea Adunare Naţională, care a adoptat o rezoluţie în acelaşi spirit.

O a treia întrebare la care investigaţia profesorului Retegan încearcă să-i răspundă este dacă decizia politică a partidului era acoperită din punct de vedere militar. Pentru aceasta, autorul a purtat un dialog cu generalul (r) Ion Gheorghe, de la care a aflat că Armata a luat decizia de sistare a părăsirii garnizoanelor de către marile unităţi şi unităţi, de sistare a concediilor, permisiilor şi a detaşărilor cadrelor ofiţereşti, de întărire a apărării antiaeriene şi terestre a bazelor aviatice, precum şi de închidere a spaţiului aerian pentru aeronavele străine, cu excepţia curselor regulate şi a celor aparţinînd Guvernului legitim al RSC.

Fostul şef al M.St.M. din 1968 susţine că la acel moment România părea extrem de vulnerabilă, fiind practic încercuită de ţările intervenţioniste. La frontiere, sovieticii, ungurii şi bulgarii se dedau la provocări. Totuşi, se pare că nu a existat o intenţie clară de invadare a României. Pe 24 august, Ceauşescu se întîlneşte cu Tito la Vîrşeţ. Mareşalul îl sfătuieşte pe secretarul general al PCR să-şi tempereze criticile la adresa URSS pentru a nu îi da prilejul unei invazii a României. Tito spune că Iugoslavia n-ar putea ajuta foarte mult ţara noastră pentru că şi ea are duşmani la frontiere (Italia, Albania, Grecia ş.a.).

La 25 august are loc o nouă şedinţă a CE al CC al PCR; Ceauşescu cere depăşirea problemei cehoslovace şi revenirea la activităţile curente ale partidului; aşadar, zelul războinic a dispărut; într-o convorbire a secretarului general cu ambasadorul sovietic Basov, Ceauşescu manifestă dorinţa destinderii relaţiilor bilaterale.

La Praga, congresul extraordinar al PCC l-a reconfirmat în funcţie pe Dubcek, iar Guvernul Cernik a fost reînvestit. O înţelegere cehoslovaco-sovietică prevede staţionarea trupelor URSS la graniţa dintre RSC şi RFG, precum şi a armamentului nuclear. România şi Iugoslavia consideră acordul impus, dar critica devine din ce în ce mai slabă cu trecerea timpului. Se poate spune că cehoslovacii şi sovieticii au ajuns la un modus vivendi.

Anunțuri

14 Mai 2010 - Posted by | Geopolitica, Intelo, Istorie | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: