22/dec/2009 Lucian Boia – calmul, eleganţa şi dubiul în Istorie

Laudatio – Lucian Boia

Adrian Cioroianu

La începutul anilor 90, în tumultul de teorii şi opinii, lamentaţii şi elogii, scuze şi acuze ale acelui timp, a devenit din ce în ce mai prezentă vocea – şi mai ales scrisul – unui profesor al Facultăţii de Istorie din Bucureşti.

Atunci, apreciat foarte mult de către studenţii săi dar relativ necunoscut publicului intelectual din România, acest profesor a şocat prin curajul şi francheţea unui discurs istoric de tip nou, prin care a încercat să identifice şi să explice partea de mit, de mitografie şi de imaginar din conştiinţa istorică a noastră, a românilor. Împreună cu unii dintre colegii şi studenţii săi, acest profesor a înfiinţat în Universitatea Bucureşti, în acei primi ani 90, un Centru de Istorie a Imaginarului. Câteva volume dedicate mitologiei comunismului românesc, apărute atunci sub egida acestui centru, au avut un neaşteptat succes şi au plasat analiza comunismului şi ceauşismului într-o nouă paradigmă.

Iar cartea din anul 1997 a acestui profesor, numită Istorie şi mit în conştiinţa românească, a devenit în câteva luni un adevărat hit editorial. Cum e firesc să se întâmple în lumea istoricilor, această carte a stârnit reacţii: unii au aplaudat-o, alţii au combătut-o cu argumentele lor. Aşa cum se mai întâmplă uneori la noi atunci când un om ridică privirile mai sus decât alţii, acest profesor a fost şi atacat – deseori gratuit, ilogic şi nedemn. Din invidie, din neştiinţă sau pur şi simplu din răutate, unii au spus despre autor că nu şi-ar iubi ţara, că nu ar preţui istoria neamului, că ar fi el însuşi un dubios agent de influenţă ş.a.m.d.

Profesorul despre care vorbim a mers însă mai departe, pe drumul său, cu scrisul său, şi a publicat în toţi aceşti ani din urmă, la Paris, la Bucureşti sau la Londra, alte cărţi de răsunet. Iar amfiteatrele sale au rămas la fel de pline precum erau şi acum 20 de ani.

I-am fost student acestui profesor iar apoi am avut privilegiul de a-i fi asistent în Facultatea de Istorie, câţiva ani buni. Azi am şansa de a-i fi coleg. Iar în astă seară, aici, sunt onorat să aduc acest modest laudatio unui om care a adus efectiv o nouă direcţie în istoriografia română din ultimele decenii. Un om care gândeşte cu calm şi care scrie bine, un profesor rămas veşnic tânăr înfăşurat în mantia-i de talent, de eleganţă, de discreţie, de inteligenţă, de bun-simţ şi de onestitate intelectuală: dl Lucian Boia!

(21 decembrie 2009, ora 19.10, Ateneul Român, Realitatea TV –  “10 pentru România”: acestea erau ideile pe care doream să le rostesc acolo, în onoarea profesorului Boia. Deşi am plecat de acasă la 17.50, am ajuns la Ateneu la cîteva minute după ce profesorul Boia îşi luase premiul (în jur de 19.15)! De la Ambasada R.P. Chineze pînă în Piaţa Victoriei am făcut mai bine de o oră – laolaltă cu zecile de maşini care îndurau acelaşi calvar, al unor bulevarde bucureştene ce devin inoperabile la prima ninsoare mai serioasă. Oricîte premii am da, oricîţi preşedinţi sau guverne am schimba – sau nu i-am schimba -, circulaţia în Bucureşti rămîne aceeaşi. De coşmar – Ad. C.)

Publicitate